vineri, 30 noiembrie 2012

O delicatesă: gem de ceapă roșie

Se spune că această dulceață de ceapă roşie se prepară, la italieni, în mod tradiţional din ceapa roşie de Tropea, cultivată în regiunea Ricadi (centrul Peninsulei Italice). Îl fac şi francezii şi îl denumesc preparat tradiţional, dar eu - în mod total subiectiv - aleg Italia.
Acest soi de ceapă roşie se deosebeşte de altele prin faptul că este dulce, fiind bogată nu doar în zaharuri, ci şi în potasiu şi sodiu, vitamina C şi E, fier, iod, zinc şi magneziu. Aceste substanţe sunt de folos în combaterea artritei şi aterosclerozei, în prevenirea infarctului miocardic şi în tratarea afecţiunilor intestinale şi a calculilor renali. Și zice-e că ajută și la somn.

marți, 27 noiembrie 2012

O tocăniţă de legume amărâte la borcan

Să nu-mi spuneți că nu vi s-a întâmplat să se adune tot felul de legume urâte și mici, ultimele rămase în grădină, când a dat frigul toamnei târzii. Ar fi fost mai mari dacă ar fi avut mai mult soare și mai puține nopți reci. Dar așa... zic și ele, la fel ca și greierele lui La Fontaine: ”...toamnă gri, nu credeam c-o să mai vii”. Și rămân mici și gheboase, de parcă toată amărăciunea lumii s-ar fi adunat în inima lor.
Ce faceți cu ele? Prea multe pentru o mâncare. Prea mici pentru a le coace pentru zacuscă. Prea urâte și, pe alocuri, prea pătate pentru a se-nhăita, pe farfurie, cu sandivșul fancy pentru micul dejun. Și atunci??
Ce ziceți de-o tocană? Fără osebire de neam, mărime și grădina de proveniență, înfrățite spre unic scop de a sătura burți doritoare de legume adevărate, în miez de iarnă friguroasă.

joi, 22 noiembrie 2012

O reţetă bombă: ardei iuţi umpluţi cu hrean

Mai întâi a fost ideea: ardei iuţi umpluţi cu hrean. Nu a fost a mea şi - cu toate că se poartă - nu am de gând să mi-o asum. A venit de la soţ şi cred că tot el va mânca şi ce a ieşit. Dacă supravieţuieşte, va putea spune cât sunt de iuţi ardeii aceştia. Pe o scară de la 1 la 10, eu i-aş nota cu 20 numai pe baza mirosului, dar nu eu sunt specialistul în iuţeli al familiei.
Este o reţetă pentru oameni adevăraţi, care au stomacul, fizicul şi nervii tari. Stomacul e de înţeles că trebuie să fie tare pentru aşa ceva, dar altele?
Vom vedea mai departe de ce.

luni, 19 noiembrie 2012

Salată amestecată: varză, sfeclă roşie, morcovi

A fost un weekend productiv, în care am făcut, printre altele, o dulceață-sos de ceapă roșie și un sos picant de ardei. Despre cum a fiert o veșnicie dulceața de ceapă și cum a ieșit un sos iute-iute din niște ardei foarte dulci vă spun în alte postări.

 
Acum vreau să vă vorbesc despre o salată roz, pentru că am desfăcut unul din borcanele cu varză albă, sfeclă roșie și morcov.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Din bucătăria altora. Africa de Sud: Peşte prăjit marinat

Reţeta despre care voi povesti în continuare este una tradiţională în Africa de Sud. Am înţeles că era pregătită în multe feluri, pentru fiecare rezultatul fiind un peşte foarte bine conservat, care putea fi păstrat mult timp fără a se altera, într-o vreme în care nu existau frigidere şi într-o ţară care nu ştie ce-i gerul. Se spune că reţeta a fost inventată de pescarii din Cape Malay (regiune din sud-vestul Africii de Sud, populată de aproape 200.000 de locuitori), care căutau o cale să păstreze timp cât mai îndelungat cantitatea mare de peşte prins.
Condimentele din reţetă pot fi cele de mai jos ori se pot adăuga turmenic, seminţe de coriandru, frunze de lămâi ori dafin sau ghimbir, precum şi un pic de făină în sos. Din multele variante existente, puteţi găsi două aici şi aici.

Ingrediente (pentru patru porţii)
- un kilogram de peşte (deja curăţat de solzi şi oase)
- două cepe mari-mari, tăiate fideluţă
- ulei pentru păjit sau, mai bine, grăsime
- sare după gust
- 500 de mililitri de oţet de mere
- trei linguri de zahăr
- un ardei iute
- o linguriţă de piper alb sau negru
- o linguriţă de curry

- o lingură-două de gem de caise

joi, 15 noiembrie 2012

Cum să faci murături prăjite (video)

Aveam o colegă macedoneancă, în şcoala primară. La ea am auzit prima oară de o mâncare al cărei nume l-am ţinut minte şi acum: piperchi ţâgârsiti. Mintea mea de copil a reţinut-o drept piper chiţâgârsiti şi i-am aflat numele adevărat abia când am căutat reţeta ca să scriu această postare. :))
Tot la fata asta am aflat mâncarea de castraveţi muraţi şi mult timp m-am întrebat cine a avut ideea de a face o mâncare din murături. Mai târziu, am văzur că se poate găti şi varza murată, ba chiar iese ceva grozav dacă pui un ciolan afumat alături de varza acră călită.  
Dar castraveţi muraţi prăjiți nu ştiam că a avut cineva ideea să facă. Am descoperit demonstraţia căutând cu totul altceva. Cum se fac? Aveţi un minut şi jumătate să aflaţi, dintr-un video atât de explicit încât nu mai are nevoie de traducere.
 

 
Caut materie primă, să facă şi institutul meu o probă. Ştiţi pe cineva care să fi pus la murat castraveţi în saramură? Dar e musai să fie tari şi mai groşi de un deget (aşa subţiri sunt ai mei), că altfel mă apucă Paştele cailor lângă onor cratiţa în care trebuie prăjiţi. Cedez la schimb o zacuscă de ciuperci şi o reţetă italiană de marmeladă de ceapă roşie.

marți, 13 noiembrie 2012

Mere, pere și gutui, în dulceață cu stafide

Mere, pere în panere (...)
Şi gutui amărui,
Cu puf galben, ca de pui...
Nu cred că este cineva care să nu ştie versurile astea din poezia lui Demostene Botez. Bine, erau acolo şi nişte prune bune şi alune, dar le-am sărit ca să îmi iasă rima din reţetă. Pentru că despre o reţetă vreau să vă povestesc în continuare, nu despre simbolism şi umanism în literatură română.  
Am mai vorbit aici despre rețetele de tip ”vezi că ți se strică în frigider”, adică bazate pe folosirea unor ingredientele rămase nefolosite. Decât să arunci la gunoi niște legume, mai bine le arunci într-un borcan și decât să ți se usuce fructele pe masă, mai bine le înmoi într-un sirop de dulceață.

marți, 6 noiembrie 2012

Cronica unui întreprinzător ratat

Cei care sunt mai vechi pe aici îşi aduc aminte probabil cum a început totul cu acest blog: o reţetă auzită în autobuz (m-am întrebat deseori dacă doamna aceea a intrat vreodată aici), o farfurie de fructe uitată în frigider... Am fost întrebată de multe ori dacă nu transform totul în afacere. Nu acesta a fost scopul, dar, împinsă de la spate de prieteni precum câinele puricos la spălat, am zis că nu strică încercarea. În viaţă, oamenii regretă ceea ce nu fac, nu?

vineri, 2 noiembrie 2012

Un eBook culinar pentru copiii noştri

Îmi place să bucătăresc conserve şi îmi plac copiii, de aceea şi am două bloguri: unul culinar şi altul de parenting, cum se spune mai nou. Mă bucur mult că am avut de curând ocazia să îmbin cele două aspecte, în cadrul unul proiect caritabil lansat de prietenii de la Gustos.ro. Primul eBook caritabil, cu reţete pentru copii, ale cărui încasări se vor duce în contul fundaţiei "Inimă de copil" din Galaţi. Pentru cine? Citiţi povestea lui Marius ori a centrului de zi de la Lieşti şi veţi afla.
Găsiţi acest eBook pe site-ul gustos.ro, la un preţ de 5 euro. Ce înseamnă cinci euro? Două pizza, 4 litri de benzină, două pachete de ţigări... Ne putem lipsi de ele, măcar o dată? Beneficiul este pentru copiii noştri: cei de acasă (care se vor bucura de multe reţete interesante) şi cei din Galaţi şi Brăila (beneficiarii donaţiilor).

joi, 1 noiembrie 2012

Avem un dovleac, cum procedăm? (video)

Este vremea dovlecilor, că doar nu din întâmplare pică Halloween-ul taman zilele astea. Haloween-ul însă trece, iar dovlecii scăpați nescobiți iau drumul bucătăriei, ca să-și încheie zilele acolo ori doar să se pregătească pentru cămară. Până la farfurie ori cămară însă, au de traversat niște etape, pe care allrecipes.com ni le explică foarte frumos, într-un video demonstrativ.



Ca să fac un rezumat pentru cine nu are răbdare să urmărească cele aproape patru minute ale clipului, spun că există trei metode de a găti dovlecii: prin coacere, fierbere ori în cuptorul cu microunde. Indiferent ce aveţi de gând să-i faceţi dovleacului, trebuie să-l spălaţi bine înainte, folosind fără jenă o perie. Apoi, trebuie tăiat în două, operaţiune pentru care trebuie un cuţit ascuţit bine şi multă atenție şi pentru care prinde bine și ceva know-how, respectiv cel de la minutul 1.04 încolo. Tot pe acolo vedem și cum se scot semințele, cu ajutorul unei linguri.
Dovleacul pentru copt se unge cu ulei, dar prinde o aromă deosebită dacă apoi îl dați cu miere, zahăr brun ori sirop de arțar ori cu un praf de ghimbir, nucșoară sau scorțișoară. Ajunge apoi la cuptor, unde durata variază în raport de mărimea dolveacului, putând depăși chiar o oră.
Fierberea și prepararea la microunde sunt mai simple și durează mai puțin. La foc, dovleacul se pune cu apă (eu mă gândeam să încerc în vin), iar la microunde fără, într-un castron acoperit cu folie din plastic.
Depinde ce aveți de gând cu dovleacul. Un dovleac copt poate fi mâncat ca atare, după unul fiert sau ”microundat” eu, una, nu mă dau în vânt. Dar o felie la fiert într-o zeamă de vin roșu dulce-dulce, cu scorțișoară, nucșoară și cuișoare tot aș pune...