Gogonele murate cu ceapă

Rețeta asta era programată să apară în altă zi, dar mi-am reconsiderat părerea, pentru ca am un fan la a cărui părere țin tare mult. Fan căruia, dacă nu îi ajung cele două prenume pe care deja le are (Alexa și Maria), îi mai dau și eu unul: ”picătură chinezească”. În sensul bun, evident, pentru că fără salutul ei binevoitor și dezinteresat din fiecare dimineață, aș avea zilele ceva mai urâte decât sunt.

Rețeta nu îmi aparține, ci am descoperit-o scotocind pe un site spaniol. Am găsit însă această variantă de gogonele murate cu ceapă și mi s-a părut atât de interesantă încât am rezistat tentației de a o prelua efectiv și am trecut la treabă, să mă laud cu o producție proprie, nu cu o o poză preluată. Singura modificare față de rețeta originală este că nu am avut zahăr brun la îndemână, astfel că am folosit zahăr alb.

Vă trebuie un kilogram de gogonele, 2-3 cepe, două linguri de sare, 100 de mililitri de oțet, 200 de mililitri de apă, 3-4 linguri de zahăr, piper boabe, cuișoare, frunze de dafin, boabe de muștar și ienibahar.

Gogonelele se spală bine și se taie felii, ceapa se curăță, se spală și se taie solzișori. Se amestecă ceapa și gogonelele într-un castron, se pune sarea peste ele, se amestecă și se lasă la macerat peste noapte, la temperatura camerei.

A doua zi, se pun la fiert oțetul și apa (o parte de oțet la două părți de apă) și condimentele. Când a dat în fiert, se adaugă amestecul de ceapă și gogonele, cu tot cu zeama pe care au lăsat-o peste noapte. Se lasă la fiert câteva minute, să se înmoaie ceapa.

După ce și-au schimbat culoarea, se dă cratița la o parte și se pune amestecul în borcane sterilizate, presând bine, să nu rămână goluri de aer. Deasupra se toarnă oțetul, se pun capacele și se lasă borcanele la răcit, înainte de a le pune la rece.

Cred că sunt mult mai bune la gust dacă apucă să stea măcar câteva zile. La mine nu s-a întâmplat asta, pentru că borcanul a rămas la vedere și a fost sacrificat într-o singură seară, lângă niște cartofi la teflon cu brânză. Așa că pot să spun doar cum sunt gogonele astea după ce au stat nici 24 de ore în borcan: demențiale!!

Gustul gogonelelor se combină extraordinar cu aroma de cuișoare și cu oțetul dulceag. Cred că nici cu un baton de scorțișoară, pus în oțet, lângă cuișoare, nu ar fi rău...

Vin premiile. Din nou!

În vara asta, în iulie, un concurs anunţat de mine pe site se sfârşea cu doi câştigători: Anda şi Zoozie, fiecare primind câte o "bucătăreală la borcan" drept premiu.

Repetăm experienţa în octombrie. Astfel, oricare dintre cei care vor comenta pe blog, în intervalul 1 - 30 octombrie 2010, poate câştiga o "borcăneală". Mai exact, scot la bătaie o salată de ardei iuţi şi un borcan de miere cu nuci şi migdale.

Ce voi premia? Ca şi data trecută, voi premia cel mai activ comentator - adică cititorul care va posta cât mai multe comentarii legate de subiectele de pe blog - şi cel mai original comentariu.

Ce mai e de spus? Spor la comentat!

Zarzavat congelat pentru ciorbe

Pe ultima sută de metri (cred că cele mai multe gospodine și-au rezolvat deja problema zarzavaturilor pentru iarnă), am comis și eu ceva rezerve pentru ciorbele de peste iarnă. Într-o variantă foarte simplă, după veți vedea.

Necesarul de materiale este orientativ: eu am avut morcovi, păstârnac, țelină, ardei gras și gogoșar și ceva pătrunjel verde, dar se mai pot pune în combinație dovlecel, țelină ori mazăre proaspătă.

Toate legumele curățate se spală și se lasă să se usuce bine, după care se trece la tăierea lor.

Morcovul, țelina și alte rădăcinoase pot fi date pe răzătoarea cu colți mari. Eu am preferat să le tai cubulețe, chiar dacă este o operațiune ceva mai migăloasă. Verdeața se taie și ea și se pun toate într-un vas mare și se amestecă.

Problema în cazul acestui mod de a conserva zarzavatul nu este tăierea legumelor, ci uscarea amestecului, astfel încât, odată scos din congelator pentru consum, să nu ai de a face cu un bloc de consistența betonului. Iar acest lucru se întâmplă atunci când legumele tăiate sunt puse la congelat fără să se fi zvântat suficient.

De aceea, este bine ca amestecul de legume tăiate să fie lăsat o oră-două la zvântat într-o tavă, în care să amestecați din când în când. Se poate spune că legumele sunt suficient de uscate atunci când verdeața din amestec nu se mai lipește de degete. Această variantă de zvântare este recomandată și în cazul verdețurilor puse la congelat deja tăiate.

Este de preferat ca amestecul de legume să fie pus la congelat ambalat pe porții, una pentru fiecare mâncare, în păhărele de plastic introduse în punguțe, de exemplu. Recunosc că eu am făcut altfel și am pus în pungi mai mari, din rațiuni care țin de dimensiunea spațiului de depozitare.

În momentul consumului, puneți zarzavatul din congelator direct în mâncare sau îl puteți căli puțin în ulei înainte de a-l adăuga.

Folosesc de mulți ani zarzavat conservat în această variantă, pentru că mi se pare cea mai simplă dintre toate, iar gustul legumelor nu se schimbă prea tare. De aceea o și recomand.

Sos de prune cu ghimbir

Nu știu de câte zile calde vom mai avea parte toamna asta, dar sunt convinsă că timp măcar de un grătar-două va mai fi, până dă zăpada. Ocazie bună pentru a testa și voi rețeta asta de sos, pe care eu am încercat-o deja. Poate părea ciudată alăturarea ingredientelor, dar, credeți-mă, rezultatul nu este cu nimic mai prejos decât alte sosuri dulci-picante pentru fripturi și grătar.

Am avut cam in kilogram de prune, câteva roșii din soiul Roma (mai cărnoase), o linguriță de praf de ghimbir, nucșoară, sare și piper. La astea se pot adăuga ardei iute și alte condimente, după gust, dar gândiți-vă la faptul că aroma ghimbirului este suficient de puternică să le acopere pe celelalte.
Am spălat prunele, le-am opărit și le-am curățat de coji și de sâmburi, apoi am făcut din ele un piure, cu ajutorul robotului de bucătărie. La fel am făcut cu roșiile.

Am pus la foc, într-o crăticioară, prunele, iar când acestea s-au înmuiat bine, am adăugat roșiile. Am lăsat să mai fiarbă puțin, apoi am adăugat sarea, piperul, ghimbirul și nucșoara. Dacă ghimbirul nu vi se pare suficient pentru a da sosului gustul iute, puteți adăuga un ardei iute tăiat foarte mărunt ori copt și pasat. Eu am vrut un sos mai soft, pentru cucoane, așa că am renunțat din start la ardeiul iute.

Prune sunt, roșii se mai găsesc încă, așa că vă doresc spor la bucătărit. Zile calde să fie!

P.S. Acest sos nu este recomandat diabeticilor, având în vedere conținutul foarte ridicat de glucide pe care îl au prunele (circa 20%).

Compot de struguri cu ghimbir

Ce poți face din câțiva ciorchini de struguri pe care nimeni nu mai poate să îi mănânce? Prea puțini pentru vin, prea mulți pentru desert. Compot, am zis eu și m-am apucat de treabă. Cum nu se putea să merg pe clasica rețetă și să mă limitez doar la apă și zahăr, am îmbunătățit, evident. Ce a ieșit, vă povestesc mai jos.

Am curățat boabele de pe ciorchini și le-am spălat bine. Le-am pus în borcane de 800 de grame (patru la număr), umplându-le pe jumătate.

Am pus la fiert apa cu zahărul, respectiv patru linguri de zahăr pentru fiecare borcan, dar puteți adăuga mai mult ori mai puțin, după cum doriți. Am adăugat în apa cu zahăr o bucată de ghimbir curățată de coajă, de mărimea unei nuci. Ar merge și niște cuișoare, dar atunci trebuie pus mai puțin ghimbir, pentru că aroma acestuia este foarte puternică și o domină pe cea a altor mirodenii.

Dacă doriți un compot cu mai puține calorii, puteți adăuga îndulcitor, în loc de zahăr. (Chiar și cu îndulcitor însă, compotul de struguri nu este recomandat diabeticilor, întrucât struguri au un conținut foarte ridicat de glucide, ceea ce îi înscrie în categoria fructelor contraindicate suferinzilor de diabet.)

După ce siropul a fiert bine și a luat aroma ghimbirului, l-am luat de pe foc și l-am lăsat puțin la răcit. L-am turnat apoi în borcane, peste boabele de strugure, am pus capacele și le-am pus la rece. Pentru că am pregatit compotul pentru sonum imediat, nu am mai sterilizat borcanele. Dacă pregătiți acest compot pentru iarnă, trebuie sterilizat, pentru că struguri fermentează foarte repede.

Ce gust are combinația de struguri și ghimbir? Îmi aduce aminte de socată: dulce-acrișor, un pic înțepător. Poate de aceea, din acest compot, s-a terminat întâi zeama, băută pe post de suc...

Din bucătăria altora: Morcovi murați (Zanahorias en escabeche)

Această rețetă de morcovi murați provine din Mexic și însoțește adesea felurile principale de mâncare, după cum am aflat de aici. Morcovii pot fi mai tari ori mai moi, în funcție de cum preferă fiecare, iar cantitatea de ceapă și ardei adăugată poate varia, la fel și tipul de ardei adăugat, mai iute sau mai dulce, după gust.

Ingrediente:

- 350 de grame de morcovi
- o ceapă mare albă sau galbenă
- 2-3 ardei iuți (roșii, verzi sau oricare alt tip)
- 4 căței de usturoi
- 3 frunze de dafin
- o linguriță de piper boabe
- o linguriță oregano
- o linguriță de sare
- 500 de mililitri de oțet din vin
- 750 de mililitri de apă
- 30 de mililitri ulei de măsline

Curățați morcovii și tăiați-i felii, curățați ceapa și tăiați-o în 4, usturoiul în două, iar ardeii în sferturi. Puneți uleiul într-o tigaie antiaderentă, iar când acesta s-a încins adăugați morcovii. După 5 minute, adăugați ardeiul iute, ceapa, usturoiul și frunzele de dafin și mai lăsați 10 minute pe foc. Puneți sarea, piperul, oregano și mai lăsați 3 minute, amestecând ușor, să se combine bine aromele. Încercați morcovul, astfel încât să fie cât doriți de moale. Dacă nu s-a înmuiat suficient, mai lăsați amestecul puțin pe foc.
Oțetul îl puneți la fiert cu apa și lăsați să dea în clocot, apoi îl dați deoparte. Până se răcește soluția de oțet și apă, puneți amestecul de morcovi și legume în borcane, pe care le umpleți pe trei sferturi. Turnați deasupra oțetul răcit, astfel încât legumele să fie bine acoperite. Acoperiți borcanele cu capace și le puneți la rece, unde rezistă fără să se strice timp de câteva luni.

Buen apetito!

Funny break

Toamna e anotimpul conservelor și al proviziilor pentru iarnă. Ați umplut cămările? Și la iarnă vom avea nevoie de cartofi...

... și de ceapă.

Vom duce dorul roșiilor...

... și al conopidei.

Weekend plăcut!

Pentru diabetici: sos de ardei iuți

Astăzi - o rețetă pentru diabetici, care sunt siliți să trăiască făcând față unei diete alimentare destul de stricte, bazată pe o lista mică de alimente permise. Sunt din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai tineri. Așadar, ceva pentru ei și, de ce nu, și pentru noi...

Încep prin asta o serie dedicată celor care nu pot mânca orice și oricum, pe care o voi continua - sper - și în baza recomandărilor voastre.

Este vorba despre un sos potrivit pentru fripturi de pui, fileuri de peşte, grătar sau aperitive. Este de preferat să fie consumat rece.

Ingrediente:
- 3 ardei iuţi, cu tot cu seminţe
- o roşie mare
- o ceapă
- doi căţei de usturoi
- o lingură de oregano verde (poate fi înlocuit cu alte plante aromatice)
- o lingură de vin roşu
- piper
- sare (opţional)

Ceapa, roşia, ardeii şi usturoiul se pun într-o tavă, se pune deasupra lor oregano mărunţi, se acoperă şi se pune la copt, în cuptorul încins, până când se înmmoaie bine, adică 30-45 de minute. Când sunt gata, se scot şi se pasează bine, se adaugă piperul şi, eventual, sarea, precum şi vinul.
Poate fi păstrat, în borcan în frigider, timp de două săptămâni. Dacă doriţi să îl conservaţi peste iarnă, sterilizaţi borcanele timp de 30 de minute.
Sursa acestei reţete spune că un sfert de cană din acest sos conţine 36 de calorii (0% din grăsimi), 1 gram proteine, 0 grăsimi, 8 grame carbohidraţi, 2 grame fribre, 6 miligrame sare, 240 de miligrame potasiu, 0 colesterol.

Marmeladă din pere

Reţeta asta ar fi trebuit să apară ieri, dar, pentru că eu şi blogger.com am avut păreri diferite legate de ce trebuie să se întâmple cu ea, iar el a fost mai tare, aşa că am ajuns să o scriu încă o dată. Poate măcar a ieşit mai bine a doua oară...

Câteva pere, zeama de la jumătate de lămâie, o mână de zahăr (sau o lingură de îndulcitor, pentru diabetici), câteva nuci și esență de vanilie sunt suficiente pentru o delicioasă marmeladă de pere. Ca multe alte rețete pe care vi le-am arătat aici, de-a lungul timpului, nici pe asta nu am încercat-o până acum. Dar rezultatul e suficient de bun - fapt confirmat cu gura plină de juniorul familiei - ca să țin minte rețeta și să fac și toamna viitoare.

Am spălat și curățat perele, le-am tăiat în sferturi și le-am pus pentru câteva minute în apă fierbinte, cât să se înmoaie. Le-am scurs şi le-am pasat bine, iar zeama am păstrat-o pentru mai târziu. Aşi fi putut face operaţiunea asta şi la robot, fără să înmoi perele, dar nu aş mai fi avut suc pentru a dilua marmelada, în cazul preparării cu îndulcitor.

Am pus perele la fiert, într-o cratiţă din inox, la foc viu. Am adăugat o cană de zahăr, în condiţiile în care am avut un kilogram şi jumătate de pere necurăţate. Până la urmă, puteţi adăuga zahăr după gust, ţinând cont şi de cât de dulci sunt perele. Dar, dacă folosiţi îndulcitor, nu puneţi mai mult de o lingură la cantitatea de pere de mai sus, pentru că acesta este mai concentrat şi îndulceşte mai tare decât zahărul.

Am lăsat perele la fiert până au scăzut, iar marmelada s-a legat bine. Cu puţin înainte de final, am adăugat zeama de lămâie, nucile zdrobite şi esenţa de vanilie. Dacă folosiţi îndulcitor în loc de zahăr, iar perele nu sunt foarte zemoase, ar fi nevoie să mai adăugaţi lichid, respectiv zeama în care aţi opărit fructele, dar puteţi pune în loc şi vin alb, suc de fructe (mere, de preferat) sau lichior.

În final, am oprit focul şi am pus marmelada la păstrare. Am obţinut un borcan şi jumătate de marmeladă parfumată şi deschisă la culoare, suficient să-mi ajungă peste iarnă, dacă mă gândesc la sumedenia de borcănele şi borcănaşe cu diferite feluri de dulceaţă şi gem pe care le avem de lichidat până în primăvară.

Miere cu nuci, alune şi migdale

Am văzut acum câtva timp, într-un magazin, borcne cu miere în care erau înghesuite diferiţi sâmburi. Cum nu am mâncat niciodată, am fost curioasă să văd ce e de capul lor. Nu am cumpărat un borcan, ci am făcut singură.

Un pumn de nuci, migdale şi alune de pădure şi un sfert dintr-un borcan cu miere au fost consumate în cadrul acestui experiment. Nucile, migdalele şi alunele trebuie să fie sănătoase şi curate.

Sâmburii i-am pus în apă fierbinte pentru o oră, ca să se înmoaie. I-am scos, i-am scurs bine şi i-am uscat tamponându-i cu şerveţele de hartie. I-am pus într-un borcan.

Am încălzit mierea şi am turnat-o -n borcan, peste sâmburi.

Zece minute mai târziu, am adăugat încă puţină miere, pentru că nivelul din borcanul cu sâmburi scăzuse.

Am turnat miere astfel încât sâmburii să fie acoperiţi complet. Am închis borcanul şi am de gând să aştept măcar o săptămână înainte de a vedea ce a ieşit.

Ce am aflat până acum despre reţeta asta este că iese totul mai bun dacă nucile sunt noi şi curăţate de pieliţe. Cum nucile mele sunt deja bine coapte, m-am mulţumit şi cu ele...

Din bucătăria altora: murături asortate (Giardiniera)

”Giardiniera” este una din cele mai cunoscute conserve din bucătăria italiană - un amestec de legume conservate în ulei și oțet. Amestecul poate conține diverse legume, însă, din rețeta de bază nu lipsesc niciodată ceapa, morcovii, castraveții și conopida. Pot fi adăugate fasole verde, mazăre sau țelină, dar și ardei iuți, usturoi, dovlecei, ciuperci sau broccoli. Sunt numeroase variante pentru prepararea acestei murături, iar pe una dintre ele o puteți găsi aici.

Ingrediente:

- trei cepe mici,
- 300 de grame de morcovi,
- 300 de grame de conopidă,
- 200 de grame de castraveți,
- 200 de grame de fasole verde,
- 200 de grame de țelină (frunze),
- 100 de grame de mazăre,
- jumătate de linguriță de piper boabe,
- 3 foi de dafin,
- 3 lingurițe de sare,
- 3 lingurițe de zahăr,
- 2 litri de oțet,
- jumătate de litru de apă,

Legumele se spală bine și taie în bucăți egale. Conopida se desface în buchețele de mărimea legumelor tăiate. Toate legumele se pun în apa clocotită și se lasă la fiert câteva minute. Se scot și se pun la scurs.

Oțetul se pune la fiert împreună cu sarea, zahărul și frunzele de țelină, iar când acestea dau în clocot, se adaugă morcovii, mazărea și fasolea verde, lăsând la fiert pentru zece minute. Adăugați conopida, castraveții și ceapa și lăsați în continuare pe foc, până când legumele sunt pătrunse, fără a fi însă moi.

Se scot legumele din oțet și se lasă la scurs peste noapte, astfel încât să fie uscate atunci când se pun în borcane. Se toarnă deasupra oțetul în care au fiert, bine strecurat însă. În fiecare borcan, puneți un pic de ulei de măsline și apoi închideți. Borcanele se acoperă și este bine să fie sterilizate înainte de a fi puse în cămară.

Buon appetito!

Funny break

S-au dus serile calde de vară. A venit răcoarea. Prinde bine un ceai cald și bun, pentru mămica...

... pentru bunica...

... pentru copilul băiețel...

... sau fetiță...

... și chiar și pentru tati, chiar dacă îi plac mai mult hamburgerii decât ceaiul.

Weekend plăcut!

Fructe pentru la iarnă: compot, dulceață sau gem?

Consevarea fructelor este una din operațiunile importante avute în vedere de gospodine, în prag de toamnă. Cum le conservăm însă? La congelator, uscate sau în borcane? Cum despre congelare și uscare am vorbit deja, urmează câte ceva despre conservarea în borcane a fructelor.

Compoturile sunt cele mai bune conserve din fructe, accesibile deopotrivă și celor care nu au voie să consume zahăr, dacă sunt preparate într-un anume fel. În principiu, compotul reprezintă fructele conservate într-un sirop de apă cu zahăr, dulce și aromat cu mirodenii (cuișoare, scorțișoară, ghimbir, nucșoară) sau plante aromatice (mentă, lavandă) în funcție de gustul fiecăruia. Se pot conserva fructele însă și în sucul propriu ori în sucul altor fructe, dar, la fel de bine, pot fi puse pentru iarnă și în apă simplă, variantă destinată diabeticilor și altor bolnavi care nu au voie să consume zahăr. Zahărul (ca și sarea, în cazul murăturilor) nu influențează păstrarea în bune condiții a fructelor peste iarnă, acest lucru fiind posibil datorită sterilizării, operațiune prin care sunt distruse bacteriile care schimbă gustul compotului și produc alterarea lui.

O dulceaţă de sfârşit de vară: coarne şi zmeură

Am tânjit toată vara după zmeură, iar când am găsit, bucuria a fost scump plătită cu zgârieturi şi pantaloni mânjiţi de noroi. Până la urmă, în prag de toamnă, mi-am văzut dorinţa atinsă fără conflicte cu melcii ori alte suferinţe, împlinită în mod prozaic de un comerciant din Dristor. Patru pahare de zmeură mare şi frumoasă au ajuns la mine graţie celui mai fidel tester al experimentelor mele - draga de Anda.

Tot ea mi-a făcut o bucurie nesperată şi mi-a donat un pumn de coarne, aduse în Capitală tocmai de unde se agaţă harta (a se citi Vatra Dornei) şi nimerite să-mi aducă mie aminte de verile cu genunchi juliţi prin merii din livadă. Şi uite aşa, din două dorinţe - una insistent exprimată şi alta rătăcită în uitare - a ieşit o minune de dulceaţă.

Zmeura am spălat-o bine, pusă într-o sită şi scufundată de câteva ori în apă rece, apoi am pus-o la scurs. Am trecut la curăţat coarnele de sâmburi, treabă pentru care un regiment de genişti ar fi fost mai potrivit decât două mâini păzite de-o gură pofticioasă. Ce a mai rămas din coarne am pus peste zmeura scursă.

La patru pahare mari de fructe (erau patru înainte de coarne, patru au fost şi după, că doar nu era să mă uit la ele pe uscat!), am adăugat un pahar de zahăr. Cum fructele sunt foarte delicate şi voiam să rămână întregi în dulceaţă, am pus în cratiţa de fiert întâi un strat de zahăr, apoi unul de fructe şi tot aşa până la final, ultimul strat fiind tot de zahăr.

După ce s-au odihnit puţin şi au lăsat ceva suc, le-am pus la fiert, stropite cu o linguriţă de zeamă de lămâie. Au fiert la foc viu, au făcut spumă, am cules-o cu grijă să nu zdrobesc fructele, am lăsat iar la fiert până a început să se lege. Am adăugat încă o linguriţă de zeamă de lămâie şi am mai lăsat puţin pe foc.

Am pus dulceaţa fierbinte în borcane (aproape trei borcănele de 300 de grame) şi am pus capacele. Evident, am păstrat ceva şi pentru pofticioşi.

E roşie, dulce-acrişoară şi parfumată. O dulceaţă care mie îmi miroase a copilărie şi a dimineţi de vară trezite cu noaptea în cap, în pădure, după ciuperci şi zmeură.

Bunico, ai fi mândră de mine!

Atâtea feluri de zacuscă

Zacusca este unul din aperitivele mele preferate, iarna, indiferent că este cu vinete copate, ciuperci sau fasole. Am descoperit însă multe alte variante, unele la care nici nu m-am gândit. Pentru că nu a trecut încă sezonul conservelor, iar unele dintre rețete mi s-au părut cu adevărat interesante, le împart cu voi:

Cuvantul zacusca este de origine slava (закуска, zakuska), la origine avand intelesul de "gustare" sau "aperitiv". Radacina slava a cuvantului (кус, kus) inseamna gustos, delicios sau a musca.

Despre tipuri ceva mai deosebite de zacuscă, precum cele cu dovlecel sau conopidă, despre zacusca de ardei cu miere, zacusca de morcov și mere sau zacusca cu pește lipovenească, puteți citi aici, într-un articol preluat de pe Gustos.ro.
Spor la gătit!

Salată de ardei iuţi la borcan

Această salată picantă este foarte simplu de preparat şi suportă variaţii, în funcţie de gustul fiecăruia. Puteţi schimba concentraţia de zahăr ori de oţet sau puteţi adăuga şi alte condimente sau legume, după bunul plac. Este o idee bună pentru a valorifica şi acei ardei care nu sunt suficient de frumoşi ori sănătoşi pentru a fi puşi întregi la murat. Totodată, poate fi preparată nu doar cu oţet, ci şi cu saramură, aşa cum voi explica mai jos.

Merge foarte bine în loc de ardei iute, iar oţetul - deşi diluat - poate fi utilizat cu succes drept adaos la ciorbe, cum ar fi cea de burtă ori cea rădăuţeană.

Eu am făcut salata din jumătate de kilogram de castraveţi cornişon, jumătate de kilogram de ardei iuţi şi bulgăreşti (proporţia dintre cele două tipuri de ardei este dată de usturimea pe care vreţi să o obţineţi), patru cepe mijlocii, apă, oţet, boabe de piper, ienibahar, coriandru şi muştar, sare, zahăr, cimbru verde şi frunze de dafin. Pentru conservarea fără probleme peste iarnă, puteţi adăuga jumătate de aspirină la litrul de lichid.

Ardeii, castraveţii şi ceapa bine spălate se taie feliuţe, castraveţii mai subţiri, ardeii cam de jumătate de centimetru. Salata arată colosal dacă aveţi ardei de culori diferite.

Legumele tăiate se amestecă într-un castron şi se strecoară printre ele fire de cimbru.

Puneţi la fiert oţetul şi apa (o parte de oţet la două părţi de apă), împreună cu toate condimentele, sare (o lingură la un litru de lichid) şi zahăr (două linguri la litrul de lichid). Lăsaţi să dea în clocot două-trei minute şi apoi lăsaţi puţin să se răcească. După ce s-a răcit, adăugaţi aspirina pisată (jumătate de aspirină la litrul de lichid).

Puneţi amestecul de ardei, castraveţi şi ceapă în borcane şi turnaţi deasupra soluţia de apă şi oţet. Puneţi capacele şi lăsaţi la temperatura camerei câteva zile, înainte de a muta borcanele la rece.

Pentru cei cărora nu le place oţetul, salata poate fi preparată în saramură. Mai exact, peste amestecul de legume din borcane puneţi boabele de piper, coriandru, ienibahar şi muştar şi apoi turnaţi o saramură obţinută din apă şi o lingură de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Acoperiţi cu farfurioare şi ţineţi borcanele la temperatura camerei, pentru câteva zile.

În final, indiferent de varianta aleasă, veţi avea o salată foarte picantă, ceapa şi castraveţii fiind la fel de iuţi ca şi ardeii.