marți, 31 august 2010

Sarea noastră cea de toate zilele

Viaţa oamenilor este indisolubil legată de sare, aceasta fiind un compus care se regăseşte şi organismul uman, într-o concentraţie de trei ori mai mică decât în apa de mare. De asta sângele, lacrimile şi transpiraţia sunt sărate.
Sarea este primul condiment folosit vreodată. Nu se ştie exact când, dar cert este că este indispensabilă. Atât de preţuită este încă din antichitate, încât soldaţii romani erau plătiţi parţial în sare. De aici vine termenul de salariu.
De-a lungul vremilor, oamenii au extras sarea din apă de mare ori din saline, au prelucrat-o şi au utilizat-o în mii şi mii de feluri.
Pentru uz alimentar, sarea iodată este cea mai potrivită. La murături însă, trebuie utilizată sarea gemă neiodată - cunoscută şi drept grunjoasă ori cristalină - întrucât iodul înmoaie legumele.
  • Un ou spart va fi mai uşor de strâns de pe jos dacă veţi presăra sare peste el.
  • Merele zbârcite îşi recapătă prospeţimea dacă sunt înmuiate într-o soluţie de apă cu sare.
  • Fructele tăiate - mai ales mere şi pere - nu se mai înnegresc dacă dacă sunt scufundate -n apă sărată pentru câteva secunde.
  • Frişca va fi mai albă dacă se adaug în ea un vârf de cuţit de sare. Ouălele bătute se vor întări mai repede şi vor fi mai spumoase dacă adăugaţi în ele puţină sare.
  • Dacă înmuiaţi nucile pentru câteva ore într-o soluţie de apă cu sare, se vor curăţa mai uşor, iar miezul se va desprinde mai repede de coajă.
  • Laptele şi smântâna se vor păstra timp mai îndelungat dacă adăugaţi în ele un vârf de cuţit de sare.
  • Vasele de fontă unsuroase, tigăile de tip wok şi vasele emailate pot fi curăţate cu sare, la fel ca şi paharele pătate ori urmele de ruj de pe sticlărie.
  • Frigiderul poate fi curăţat tot cu sare, mai exact cu o soluţie obţinută dintr-un pumn de sare la 4 litri de apă.
  • Flăcările provocate de arderea grăsimii se pot stinge cu sare. Totodată, jarul prea puternic atunci când faceţi grătar poate fi domolit tot cu praf de sare.
  • Prosoapele noi nu se vor decolora daca, la primele două-trei spălări, veţi pune o cană cu sare în apă, la clătit.
  • Puteţi scăpa de buruienile care cresc pe alei împrăştiind deasupra lor sare şi udând apoi, dar şi stropindu-le cu o soluţie obţinută din o parte de sare la două părţi de apă.
  • Sarea este un deparazitant foarte potrivit pentru peştişorii aurii. Când schimbaţi apa din acvariu, puteţi pune peştişorii aurii, pentru 15 minute, într-o soluţie cu o concentraţie de o linguriţă de sare fără iod la un litru de apă.
  • Puricii din coteţul căţelului pot fi alungaţi dacă spălaţi interiorul cuştii cu saramură, o dată la câteva săptămâni.
  • Furnicile nu mai intră în casă dacă presăraţi sare de-ea lungul pragului şi pe tocul uşii.
  • Încălţămintea din pânză poate fi scăpată de miros şi de umezeală dacă presăraţi în ea, din când în când, puţină sare.
Sarea poate fi consumată simplă ori aromată cu piper sau ierburi. Operaţiunea de aromare este foarte simplă: sarea extrafină sa combină cu un praf de piper ori cu ierburi aromatice (busuioc, cimbru, rozmarin, oregano) uscate şi foarte bine mărunţite. În acest fel, mâncărurile capătă un gust mai bun.

luni, 30 august 2010

Roşii uscate

Am uscat până acum diverse legume şi verdeţuri, dar niciodată roşii. Mi-am spus să încerc, mai ales că acum, în prag de toamnă, orice sfat şi reţetă în acest sens sunt binevenite.

Am luat roşii lunguieţe (Roma se numeşte soiul acesta, am aflat), cam un kilogram şi jumătate. Am avut grijă să fie perfect sănătoase. Le-am spălat bine, le-am tăiat în două şi le-am curăţat de cotoare, apoi le-am dat cu puţină sare.

Am încălzit cuptorul la 50 de grade Celsius şi am pus înăuntru tava cu roşii, aşezate cu partea tăiată în sus. În mod normal, ar fi trebuit să pun în tavă o hârtie de copt, înainte de a pune roşiile, dar nu am avut aşa ceva în casă şi nici nu am găsit, la magazinele din jur.
Cuptorul meu are opţiune pentru ventilaţie, pe care am pornit-o, astfel că nu a fost nevoie să las uşa semideschisă pentru a ieşi umezeala. Dacă aveţi cuptor clasic, porniţi-l la foc minim şi lăsaţi roşiile în el cu uşa semideschisă, altfel apa care se evaporă din roşii nu va avea cum să se elimine şi va curge pe pereţii cuptorului, iar timpul de uscare va fi mai lung.

După o oră-două de la introducerea roşiilor în cuptor, focul poate fi dat puţin mai tare (60-70 de grade Celsius), dar îl domoliţi după alte 60 de minute. La un moment dat, dacă nu aţi pus hârtie de copt în tava de cuptor, roşiile trebuie întoarse cu fundul în sus, ca să se usuce uniform.
Uscarea a durat, în cazul meu, aproape 24 ore pentru că, la un moment dat, a trebuit să fac o pauză şi să opresc cuptorul, dar poate dura şi mai puţin.

Când sunt gata, roşiile sunt de vreo patru ori mai mici, uscate, dar totuşi flexibile şi nu se rup. În această stare erau roşiile mele când le-am înghesuit într-un borcan, cu trei căţei de usturoi şi o crenguţă de busuioc deasupra.

Am turnat deasupra ulei de măsline, până am acoperit tot.

Roşiile astea sunt mai bune cu cât stau mai mult în ulei.

Pot fi mâncate la aperitiv ori folosite la garnituri sau chiar fripturi. Pentru a rehidrata roşiile uscate, ţineţi-le o oră în apă, înainte de a le folosi.
Eu am mâncat aşa ceva o singură dată, cu pâine neagră şi brânză şi mi s-au părut excelente.

duminică, 29 august 2010

Sos picant pentru grătar

Am sărbătorit cu un grătar ultimul week-end din vara asta. Aripioare picante, cârnăciori, nişte pulpiţe de pui şi, evident, mici. Iar pe lângă ele - un sos picant, o improvizaţie de moment pe care am de gând să o repet, pentru că rezultatul a fost peste aşteptări.
Am pornit la bucătărit de sos cu două cepe albe, trei ardei graşi şi doi iuţi şi două roşii, dar, pe parcurs, am mai agăţat o lingură de miere, o lingură de vinete coapte, curry, o creangă de cimbrişor, nişte suc de roşii şi jumătate de pahar de vin roşu.

Am curăţat ceapa şi am dat-o prin răzătoarea mică, apoi am pus-o într-o crăticioară, pe foc, la călit, cu o lingură de miere şi jumătate de linguriţă de curry. Am lăsat-o să se înmoaie, apoi am adăugat ardeii graşi tăiaţi bucăţele foarte mici şi pe cei iuţi feliuţe. M-am gândit mai târziu că ar fi fost mai bine să coc ardeii şi să-i pasez, înainte de a-i pune în sos. Asta rămâne o idee de valorificat data viitoare...

Am adăugat în sos şi o lingură de vinete coapte şi bine tocate. Am opărit roşiile bine, le-am curăţat, le-am pasat şi le-am adăugat şi pe ele. Am mai pus jumătate de pahar de suc de roşii şi, pentru că mi s-a părut că sosul nu e destul de subţire, am adăugat jumătate de pahar de vin roşu.

Am pus sare şi piper şi am mai lăsat să fiarbă câteva minute.

E un sos foarte gustos: ceapa călită în miere şi curry dă savoare deosebită, iar vinetele coapte îmi aduc aminte de un gust cunoscut. A mers de minune peste cârnăciorii din carne de vită şi oaie, dar şi peste ciupercile făcute pe grătar.
Încercaţi şi voi!

Later edit: A doua zi, tot gândidu-mă la cum să îmbunătăţesc reţeta asta, am pus totul în blender şi am adăugat încă puţin suc de roşii. Arată şi mai bine. Aşa voi face de acum: ardeii copţi şi roşiile le voi pune în sos după ce le-am amestecat în robotul de bucătărie ori cu blenderul.

sâmbătă, 28 august 2010

Alte ciupercuţe marinate

Îmi plac tare mult ciupercile marinate, mai ales gălbiorii şi ghebele mici. E puţin probabil să găsesc ghebe în august, dar am găsit, într-un supermarket, nişte ciuperci foarte mici, numai bune de încercat cu ele o nouă reţetă. Nu e nevoie de prea multe: ciuperci, sare şi apă pentru opărit, zeamă de lămâie, oţet, ulei şi condimente. Este o reţetă în care gustul acru poate fi accentuat ori diminuat după cum doreşte fiecare.
Aşadar, am curăţat ciupercuţele şi le-am spălat. Fiind prea mici să le cojesc de pieliţe, m-am rezumat la a le scurta picioarele şi a le spăla foarte bine. Le-am stropit apoi cu un pic de zeamă de lămâie, ca să rămână albe.

vineri, 27 august 2010

Afinată

Am făcut afinată, v-am spus asta când vă povesteam despre lichiorul de kiwi. Cum s-a terminat cu macerarea ei, am trecut la degustare, așa că vă pot spune ce a ieșit.
Rețeta de la care am pornit spune că ai nevoie de 4,5 kilograme de afine, 3 kilograme de zahăr, 1,5 litri alcool alimentar și 750 de mililitri de apă. Alcoolul alimentar (de 60 ori 70 de grade) poate fi înlocuit cu vodcă ori țuică dublu rafinată, cantitatea din rețetă putând fi adaptată și în raport de cât de tare doriți să fie băutura.
Eu am făcut mai puțină afinată, astfel că, păstrând proporțiile din rețeta de bază, am folosit un kilogram de afine, 320 de mililitri de alcool, 650 de grame de zahăr și 170 de mililitri de apă.

Afinele bine spălate și scurse le-am pus într-un borcan și am turnat deasupra alcoolul. Le-am pus la macerat afară, la soare, unde au rămas trei săptămâni. În acest timp, afinele au lăsat suc, iar fructele au început să se micșoreze.

La finalul celor trei săptămâni, am făcut un sirop din zahăr și apă, în cantitățile de mai sus. Am pus apa la foc și am turnat zahărul, am lăsat puțin să fiarbă și apoi am pus la răcit, după care am turnat totul în borcanul cu afine. Am pus iar la macerat, la temperatura camerei, pentru două-trei zile, apoi am scurs băutura și am pus-o la rece.

Rezultatul a fost o sticlă cu circa 850 de mililitri de băutură dulce-acrișoară și nu foarte tare. Nu e mare lucru să faci afinată, trebuie doar să ai răbdare.

miercuri, 25 august 2010

Vinete coapte, la borcan

Vă povesteam aici cum am pus vinete la conservat în ulei. Am mai găsit o variantă și am fost curioasă să o încerc, mai ales că aveam la dispoziție niște vinete mai ciudate, rotunde, foarte mov.

Am spălat vinetele și le-a pus la copt. Nu în cuptor, ci pe o tablă, pe un ochi de aragaz. Le-am copt, le-am curățat cât erai fierbinți încă (știu că altfel se închid la culoare). Le-am pus la scurs pentru vreo două-trei ore.
Am constatat că vinetele acelea ciudate au miezul mult mai deschis la culoare, aproape alb când e copt și că sunt ceva mai dulci decât cele pe care le găsim de obicei prin piață.

Când vinetele s-au scurs, le-am dat cu puțină sare și le-am îndesat în borcane, lăsând borcanul liber preț de vreo două degete până sus. În fiecare borcan am pus deasupra un cățel zdrobit de usturoi.

În final, am turnat în fiecare borcan un deget de ulei deasupra (de măsline extravirgin), astfel încât vinetele să fie bine acoperite, după care am închis borcanele ermetic.

Ca să reziste peste iarnă fără probleme, borcanele cu vinete trebuie sterilizate timp de 20-25 de minute. Adică țup cu ele în cratiță, cu apă până la nivelul lichidului din borcane și cu prosop pe fundul oalei, apoi fiert la foc domol și nu direct pe flacără, calculând timpul din momentul în care apar brobonele și în borcane, nu doar în apa din oală.
Când puneau conserve, părinții mei le scoteau fierbinți de la sterilizat și le țineau peste noapte într-o pătură, să se răcească încet. Abia apoi ajungeau conservele în cămară.
Foarte simplu, nu? Am încercat rețeta asta cu vinete, dar mi-am pus în gând să fac la fel și cu niște ardei capia bine copți. Și sigur vă povestesc și despre asta, la momentul respectiv...

marți, 24 august 2010

O salată murată

Mi-am adus aminte de reţeta asta după ce am descoperit, în frigider, suficiente legume pentru o combinaţie nouă. Trebuia să fac ceva cu ele să nu se strice şi m-am gândit să împuşc mai mulţi iepuri deodată. Mâncasem de câteva ori o astfel de salată făcută de soacra mea şi mi-a plăcut mult combinaţia de gusturi.

Castraveţi, ardei, morcov, varză, conopidă, ceapă, frunze de ţelină... Mai trebuie oţet şi apă (o parte oţet din vin alb de 9 grade, două părţi apă), sare grunjoasă (30 de grame la un litru de lichid, adică o lingură cu vârf) şi condimente după cum vrea fiecare, de preferinţă boabe de muştar, piper şi coriandru, seminţe de mărar, frunze de dafin, poate şi un cuişor-două.

Legumele se spală şi se lasă la scurs. Ceapa, varza şi ardeiul se taie fideluţe, morcovul se dă pe răzătoarea cu colţi mari, conopida se desface în bucheţele cât mai mici, iar partea fragedă a codiţelor ei şi castraveţii se taie feliuţe subţiri. Toate legumele trebuie să fie tăiate la fel de subţire, astfel încât să se pătrundă şi să se mureze în acelaşi timp.

Se amestecă bine toate legumele şi se înghesuie salata în borcane sterilizate, apăsând cu o lingură, ca să nu rămână goluri de aer. Se pun frunzele de ţelină deasupra, dar se lasă două degete până la marginea borcanului.

Se pune la fiert oţetul cu apa şi condimentele. Se lasă să fiarbă până dă în clocot.

Soluţia de oţet şi condimente clocotită se toarnă în borcane, peste amestecul de legume şi se pun imediat capacele.
Dacă nu vreţi să lăsaţi condimentele în salată, puteţi pune soluţia strecurată, dar, în acest caz, va trebui să o fierbeţi înainte câteva minute cu condimente cu tot, ca să se absoarbă mai bine aroma lor.

Cu borcanele ţinute la temperatura camerei, salata se acreşte în câteva zile, după care trebuie mutată la rece. Puteţi încetini acrirea lăsând borcanele la temperatură mai joasă, în cămară sau în alt loc răcoros, dar nu la temperaturi sub 15 grade Celsius.

Când salata este suficient de murată, legumele nu mai au culoarea iniţială, ci au devenit gălbui. Puteţi adăuga piper şi ulei, la servire. Este excelentă nu doar cu fripturi, ci şi cu tocăniţe.

Uscarea fructelor şi legumelor

Uscarea este una dintre cele mai simple operațiuni de conservare a fructelor și legumelor, singurul dezavantaj fiind durata. Merele au nevoie de 12 ore pentru uscare, în timp ce piersicilor le trebuie aproape două zile, iar asta dacă uscarea e grăbită cu ajutorul cuptorului.
Fructele, legumele și verdețurile pot fi uscate în aer liber ori cu ajutor aerului încălzit, în cuptor ori în dispozitive speciale. În cazul în care se folosește cuptorul, acesta trebuie încălzit la temperatură foarte mică (40-50 de grade Celsius), iar fructele păstrate acolo câteva ore. Ori puteți cumpăra un deshidrator de fructe, care usucă fructele și legumele în câteva ore. Acestea au o capacitate de înmagazinare variabilă și un preț care pornește de la 200-250 de lei.
Important este însă ca fructele şi legumel să fie sănătoase şi, dacă se poate, nu foarte mici, pentru că ele îşi vor micşora oricum volumul prin uscare.
Uscarea la soare durează de la câteva zile la două-trei săptămâni, durata fiind influențată de conținutul de apă al fructului sau al legumei și de temperatura și circulația aerului. Cu cât aerul este mai cald, cu atât absoarbe mai mulți vapori de apă și grăbește uscarea. Un vânt slab grăbeşte și el uscarea, în timp ce un vânt puternic nu mai este la fel de benefic, pentru că antrenează particule de praf și murdărește legumele și fructele.
Fructele și legumele pot fi întinse pe suprafețe plane și care nu rețin umezeala, de prefera site ori suprafețe din lemn bine curățate. Este de preferat ca ele să fie acoperite, mai ales dacă sunt lăste în aer liber, pentru că altfel se vor prăfui ori pot fi atacate de muşte, gândaci sau alţi dăunători.

Legumele care se păstrează cel mai bine uscate sunt fasolea păstăi, mazărea, ceapa şi ciupercile, dar şi ardeii. Dintre fructe, merele, perele, prunele şi caisele sau piersicile sunt cele mai bune uscate.

Ardeii pot fi legaţi de codiţe şi agăţaţi într-un loc cald ori pot fi spălaţi, tăiaţi bucăţele şi uscaţi în cuptor.

Fasolea păstăi se curăţă de codiţe şi se pune într-o strecurătoare, deasupra unei oale în care fierbe apă, fiind lăsate acolo acoperite pentru câteva minute. Se trec apoi printr-un jet de apă rece, după care se pun la uscat în cuptor, cu uşa semideschisă, la 40 de grade Celsius, pentru a creşte la temperatura cu 20-30 de grade şi a o scădea iar spre sfârşit. Înainte de a fi consumate, se lasă 12 ore într-o soluţie de apă rece cu bicarbonat.

Ceapa se curăţă şi se taie rondele de jumătate de centimetru grosime. Acestea se opăresc în apă, după care se scurg şi se pun la uscat în cuptor, pentru circa trei ore.

Cele mai bune ciuperci pentru uscat sunt hribii, dar pot fi puşi la uscat şi gălbiori sau iuţani. Ciupercile se spală bine şi se lasă la scurs. Se înşiră pe aţă rezistentă, cu ajutorul unui ac gros, lăsând între ele spaţiu de un centimentru. Se agaţă într-un loc uscat şi cald. Înainte de a le consuma, lăsaţi-le să se înmoaie timp de 12 ore în apă rece.

Cele mai bune mere pentru uscat sunt cele acrișoare. Pot fi puse la uscat cu tot cu coajă și semințe ori curățate și fără miez. Pentru uscarea lor în felii, se spală, se curăţă de coajă şi cotoare şi se taie felii. Se pun imediat într-o soluţie de apă cu sare (o linguriţă de sare la un litru de apă) ca să nu se înnegrească, apoi se scot, se şterg de apă şi se înşiră pe un băţ de trestie. Se fixează în cuptor şi se usucă cu uşa semideschisă, pornind de la 40 de grade Celsius şi urcând spre 60-70 de grade, pentru ca apoi să scădeţi iar temperatura la 40 de grade.

Perele se pot usca tăiate în jumătăți ori sferturi, în timp ce perele mici pot fi păstrate întregi. Dacă se curăță de coajă, trebuie opărite, în același mod ca și merele. Pot fi uscate şi la cuptor, pe grătarul acoperit cu pânză, cu feţele tăiate în sus.

Caisele și piersicile pot fi tăiate în jumătate pentru uscare și curățate de sâmburi ori pot fi păstrate întregi, caz în care uscarea durează mai mult, chiar şi mai bine de o săptămână dacă se usucă la soare.

Cireșele, vișinele și strugurii se usucă în mod similar. Se aleg boabele sănătoase, se spală și se întind pe o suprafață plană, controlându-le periodic pentru eliminarea boabelor nesănătoase și pentru a le întoarce de pe o parte pe alta. Strugurii pot fi păstraţi şi întregi, în ciorchini agăţaţi la uscat pe o sârmă.

Prunele și corcodușele trebuie să fie bine coapte și să nu fie lovite, pentru că altfel se vor strica. Se spală și se întind la soare, întorcându-le din când în când de pe o parte pe alta. Dacă se usucă în cuptor, atunci operațiunea trebuie făcută în mai multe rânduri, cu pauze pentru răcire, ca să se obțină fructe uscate uniform. Astfel, se usucă întâi la 40-50 de grade Celsius timp de câteva ore, se face o pauză de răcit de 4-5 ore și se reia uscarea la 55-60 de grade Celsius, timp de 12 ore.

Verdețurile (pătrunjel, leuștean, mărar, cimbru, rozmarin, mentă și alte plante aromatice) trebuie culese dimineaţa, după ce s-a evaporat roua. Nu este nevoie să se opărească înainte de uscare, ci doar se spală bine și se curăță de frunze îngălbenite. Pot fi uscate întregi, strânse în buchețele atârnate cu cozile în sus, în locuri umbrite ori introduse cu totul în pungi de hârtie. De asemenea, pot fi puse la uscat tăiate și întinse pe o suprafață plană, fiind periodic întoarse și răsfirate. După uscare, pot fi păstrate întregi ori pot fi mărunţite între palme şi puse în borcane.

Dacă sunt bine ambalate şi păstrate în condiţii potrivite, fructele şi legumele pot fi conservate timp de câteva luni. Ele trebuie verificate periodic, pentru eliminarea celor care și-au schimbat aspectul, altfel toată cantitatea poate fi compromisă.

Fructele, legumele şi verdeţurile uscate pot fi păstrate în borcane din sticlă, cutii din plastic ori vase din ceramică, pentru a preveni absorbția umezelii din atmosferă. Evitaţi cutiile din tablă sau din aluminiu. Verdețurile pot fi păstrate și în pungi din hârtie, dacă se conservă într-un mediu uscat și răcoros. Este bine ca, în preajma acestor legume și fructe, să nu fie păstrate substanțe care degajă mirosuri puternice.

Rehidratarea legumelor uscate se face ținându-le timp în apă cu bicarbonat sau fără, în timp ce fructele pot fi puse și în apă cu zahăr ori în sirop încălzit.

luni, 23 august 2010

Lichior de kiwi

Am văzut câteva reţete de băuturi din fructe tare uşor de preparat în casă. Mi-am zis să încerc şi am început cu un lichior de kiwi. Cum era prima oară, am avut o cantitate mică de fructe şi am adăugat celelalte ingrediente păstrând proporţiile din reţeta originală.

Am avut în jur de 750 de grame de kiwi, jumătate de kilogram de zahăr şi 200 de mililitri de vodcă (poate fi utilizat şi alcool alimentar), pe care am adăugat-o mai târziu, cantitatea fiind calculată în raport de cea de suc obţinută în urma macerării. Am curăţat fructele, le-am tăiat bucăţele, le-am zdrobit uşor şi le-am amestecat cu zahărul. Am avut o sticlă cu gâtul larg, în care le-am pus la macerat împreună cu zahărul, la temperatura camerei.

După aproape două săptămâni...

... am măsurat cantitatea de suc - 400 de mililitri - şi am adăugat alcool pe jumătate din cât suc de kiwi aveam.

Cu aceeaşi ocazie, am adăugat un baton de scorţişoară (favorita mea, aş pune şi în tocana de legume, la cât de mult îmi place) şi câteva cuişoare. Am lăsat iar la macerat cam o săptămână.

Fructele pot sta mai mult ori mai puţin la macerat, în raport de cât sunt de zemoase, de cantitatea pe care o prelucraţi şi de temperatura la care stau. O cantitate mai mare de fructe va avea nevoie de un timp de macerare mai lung. Cât priveşte temperatura, dacă este prea mare (peste 23-25 de grade Celsius), riscaţi ca fructele să se strice, în loc să fermenteze controlat şi să dea gustul dorit băuturii. De asemenea, cantitatea de alcool adăugată - alcool alimentar, vodcă, ţuică tare ori palincă - poate varia, în raport de tăria adaosului şi de tăria pe care doriţi să o aibă băutura.
În final, după ce m-am săturat de aşteptat, am pus la răcit şi apoi am degustat.
A fost bun, ceea ce m-a încurajat să încerc şi altele asemănătoare. Cum ar fi afinata, despre care vă povestesc în câteva zile, cât mai are nevoie să stea la macerat.

sâmbătă, 21 august 2010

Funny break

Vara e pe sfârșite. Dar tot mai avem timp pentru un grătar...

Ce ar fi grătarul, dacă nu ai avea ustensilele necesare?


Iar după ce mănânci bine...

...ca întotdeauna, merge o bere.

Weekend plăcut!

vineri, 20 august 2010

O salată de sfeclă

Îmi place tare mult sfecla roșie, mai ales în salata cu hrean. Dar mi-a căzut în mână o altă rețetă de salată și mi-am spus să o încerc, mai ales că, pentru a o prepara, nu trebuie să plângi jumătate de oră cu hreanul în mână. Iar asta recunosc că m-a încântat cel mai tare...
Patru sfecle, două cepe și câțiva căței de usturoi, un pic de sare și piper, oțet - cam o lingură, de atâta am avut nevoie.

Sfecla am pus-o la copt într-o tavă în cuptor, unde a stat mai bine de o oră, la foc potrivit. Am întors-o din când în când de pe o parte pe alta, ca să nu se ardă. Sfecla poate să fie și fiartă, caz în care va fi mai deschisă la culoare și nu la fel de gustoasă.
Când am scos sfecla de la copt, am pus-o pentru 10 minute într-un vas acoperit și mi-a fost mult mai ușor apoi să o curăț de coajă.

Ceapa tăiată solzișori am pus-o la călit, in jumătate de lingură de ulei de porumb (preferatul meu). Am tăiat sfecla cubulețe, dar poate fi dată pe răzătoare ori tăiată felii nu mai groase de jumătate de centimetru.

Când ceapa s-a înmuiat, am adăugat sfecla roșie, iar după cinci minute am pus sare, piper și condimente (am încercat cu un pic de nucșoară și câteva semințe de mărar). În cele din urmă, am pus usturoiul zdrobit bine și am mai lăsat puțin pe foc.

La final, când s-a răcit puțin, am stropit totul cu oțet (aromat cu rozmarin, din producția proprie). Oțetul l-am pus în două serii, pentru cu acreala lui se diminuează treptat, astfel că este nevoie de un adaos.

Din cele patru sfecle și două cepe a ieșit salată cât să umplu un borcănel de 350 de grame. Cantitate experimentală, aș zice. Concluzie: îmi place, mai fac, mai ales că se poate păstra la borcan, peste iarnă.
Asta e. Foarte simplu, nu? Merge o fripturica atașată, dar astăzi este vineri, zi de post, așa că mai bine rămânem la legume...
Later edit: După ce am făcut salata asta, am descoperit o rețetă în care se folosește ceapă roșie, iar la călit, în loc de usturoi, se adaugă scorțișoară și câteva cuișoare. Cred că încerc și varianta asta. S-ar putea ca scorțișoara și cuișoarele să se potrivească cu sfecla, dulceagă la gust.

joi, 19 august 2010

Un compot de piersici mai altfel

Bunica mea făcea niște compoturi bestiale, din care mâncam toată iarna. Unul care îmi plăcea mult se numea ”uscat”, pentru că nu avea apă. Nu am putut multă vreme să pricep cum poți face un compot fără apă. M-am lămurit mai târziu, când am început să pricep câte ceva din ce se întâmplă în bucătărie și mi-am propus ca, într-o zi, să fac și eu. Mi-am adus aminte de asta răsfoind o carte a lui Radu Anton Roman cu rețete vechi din Moldova și am trecut la treabă.
Am cumpărat un kilogram și jumătate de piersici frumoase. Aveam deja zahăr, batoane de scorțișoară, cuișoare și vanilie.
Am spălat piersicile și le-am opărit în apă fierbinte pentru două minute, atât cât să fie ușor de cojit pielița și de scos sâmburele. Dacă piersicile stau mai puțin, sunt dificil de curățat. Dacă stau mai mult, se înmoaie prea tare și se zdrobesc atunci când scoateți sâmburii.
Am tăiat în patru piersicile curățate de coajă și de sâmburi.
Am umplut două borcane cu bucățile de piersică astfel așezate încât să rămână cât mai puțin spațiu liber. Am strecurat printre ele scorțișoara, cuișoarele și niște zahăr vanilat. Peste ele am turnat apoi zahăr până am umplut borcanele.
Am acoperit borcanele cu capace și la fiert cu ele! Într-o cratiță mare, cu un prosop gros pe fundul cratiței, ca să nu se spargă borcanele la fiert, la foc viu și constant, dar nu direct pe flacără și cu apă până aproape de buza borcanelor.
Au fiert constant o oră. În acest timp, zahărul s-a topit, iar piersicile au lăsat un sirop gros și - sunt convinsă - foarte dulce și parfumat.
Am scos borcanele din cratiță, le-am lăsat la răcit și sper acum să apuce iarna, deși nu bag mâna în foc că se va întâmpla asta...
Este o rețetă simplă, care poate fi utilizată și pentru conservarea altor fructe, cum ar fi caise, prune, struguri, vișine, cireșe ori corcodușe. În timpul iernii, aceste fructe pot fi folosite fie la prăjituri, fie la salate de fructe ori pentru a fi mâncate așa cum sunt scoase din borcan.
În cazul altor fructe, cum ar fi merele ori perele, pot fi adăugate și alte mirodenii sau chiar condimente și vin ori lichior. Dar despre asta vă povestesc altă dată...

Later edit: Evident că nu am rezistat să nu deschidem un borcan. L-am încercat chiar a doua zi. Ce a ieşit? Piersici parfumate, cu pulpă potrivit de tare, plină de gust şi aromă de cuişoare, pătrunsă de un sirop gros, dulce şi mirosind a scorţişoară. M-am simţit ca un copil care s-a furişat în cămară, la borcanele cu bunătăţi. "Încă una şi gata!" Şi aşa aproape am terminat borcanul...