Gem pentru copii, din căpşuni, banane şi mentă

La momentul la care citiţi aceste rânduri, din ceea ce vedeţi aici a rămas doar borcanul. De ce? Întrebaţi un copil pofticios de cinci ani şi jumătate ce părere are despre căpşuni şi banane şi veţi înţelege.

Lista de cumpărături pentru această reţetă este scurtă: jumătate de kilogram de căpşuni, două banane mari, o cană mare de zahăr, trei fire de mentă şi puţină sare de lămâie.

La picnic cu Gustos.ro

Prietenii de la Gustos.ro au invitat bloggerii la un picnic virtual și am acceptat invitația. Ca sa nu merg cu mâna goală, am luat cu mine niște aripioare de pui cu scorțișoară și nuci...

Lichior de mentă

Odată cu venirea primăverii, o grămadă de verdeţuri şi ierburi mi-au izbucnit în grădină. În doar o sută de metri pătraţi de curte, cresc - pe lângă doi pini, doi nuci, un măr, un cireş şi un vişin - oregano, rozmarin, salvie, pătrunjel (creţ şi necreţ), leuştean, ceapă şi usturoi verde, câteva fire de roşii, dar şi câte un rând de mărar, salată, spanac şi ridichi. Şi, evident, mentă, pentru că altfel nu aş fi avut producţie proprie pentru această reţetă. Plus nişte trandafiri (vă amintiţi că v-am spus deja despre dulceaţă), clematite, iederă, zmeură, mure, doi fragi speriaţi, două tufe de ghiocei şi vreo cinci de toporaşi, plus alte flori şi restul iarbă. Asta înseamnă, zic eu, managementul eficient al terenului. :)))))  

Din menta jumulită după ce s-a strecurat nesimţit în pătrunjel, am făcut un lichior. La cât de mare era tufa de mentă, pot spune că această plantă a avansat de la stadiul de igredient complementar în dulceaţă şi prăjituri la cel de materie primă pentru băuturi mai mult sau mai puţin spritoase.

O reţetă "pe bază de Bucătăreli"

Aş putea încadra această reţetă la categoria "pe bază de Bucătăreli", adică reţete preparate pornind de la ce am comis, am pus pe blog şi am descoperit apoi prin colţ uitat de frigider. A fost, de fapt, o masă rapid pregătită, într-o zi ploioasă în care nu am avut chef de nimic (sau am avut chef numai de acele lucruri pentru care nu am niciodată suficient timp).

Frigărui vegetariene

A stabilit cineva că frigăruile sunt bune doar dacă au şi carne? Eu zic că nu, iar ca să vedeţi că nu mă înşel, va propun varianta de mai jos. Nu doar că este mult mai sănătoasă decât o halcă de carne bine friptă la grătar, dar este o soluţie foarte potrivită atunci când îţi rămân o cohortă de picioare ale unor ciuperci care au luat, evident, tot drumul grătarului. Evident că pot fi preparate și cu ciuperci, nu doar cu picioarele lor, dar atunci trebuie să căutați păllării mai mici și mai tari, care să nu se zdrobească la copt.

Pentru niște frigărui bune, nu vă ajung însă picioarele, ci mai aveţi nevoie de roşii, ceapă şi ardei gras în cantităţi egale, două linguri de ulei de măsline, sare, piper, un strop de boia şi ierburi aromate după cum vă place. Eu am profitat de cultura proprie de oregano şi am rupt câteva frunze, la care am adăugat un fir de usturoi verde.

Oltenia. Impresii de călătorie

Am plecat într-o miercuri din Bucureşti. După mai bine de trei ore de mers cu trenul, spre seară, am ajuns în Bănie. Taximetristul m-a luat drept candidat la angajare la uzinele Ford, întrebându-mă din prima dacă ştiu pe cineva la biroul lor de Resurse Umane. N-am înţeles dacă ştia el şi vroia să îmi facă lipeala ori dacă ar fi vrut să se angajaze acolo.

A doua zi de dimineaţă, ajungeam într-o comună de pe malul Dunării, unde aveam să prestez, în folosul comunităţii rurale, activităţi pentru a căror finanţare europeană en`şpe experţi pe termen lung şi scurt sacrifică păduri întregi, pentru a produce vrafuri de documente justificative. Câteva zile mai târziu, am plecat înapoi spre Bucureşti, să provoc partea mea de sacrificiu pădurii, ca să ştie Europa ce-a făcut cu banii.

Şi-au fost (şi-or mai fi) şi-alte zile de miercuri, alte trenuri şi alte comune, pe acelaşi mal stâng al Dunării. Aşa am văzut pentru prima oară Oltenia, un ţinut despre care ştiam doar din cărţi şi am înţeles - pentru a câta oară? - că omul sfinţeşte locul. Şi, cum oamenii sunt aşa de diferiţi, nici locurile nu au cum să fie sfinţite la fel...

Am crescut la ţară, în vremea în care pământul era un bun colectiv.  Despre ce înseamnă ca tu, ţăran din tată în fiu, să ai pământul tău ştiam doar din cărţi. Ştiam că Ion al Glanetaşului o luase pe Ana din iubire, dar nu pentru ea, ci pentru pământul ei. De la Ion încoace însă, au trecut peste satul românesc o colectivizare, retrocedari, parcelări şi mai mulţi miniştri care au ştiut cam orice numai Agricultură nu.