vineri, 24 mai 2013

Dulceață din flori de... toate felurile

Mai e luna florilor, Florar îi spune din bătrâni. Nu-i mult până ce vin și fructele, iar atunci vom umple iar cămările cu borcane.
Fructele le facem dulceață, gem, sirop sau compot, legumele le punem la murat ori le uscăm. Dar florile?... Putem păstra cumva dulceața și aroma florilor până în iarnă? Eu zic că da și vă dau un indiciu: dulceața de trandafiri. Ori siropul. Iar dacă din trandafiri facem dulceață, de ce nu am prepara la fel atâtea alte flori comestibile?
Haideți să vedem ce ne oferă pentru dulceață stratul de flori.

Sursa: http://www.the350degreeoven.com
Dulceața de trandafiri. Inutil să mai vorbesc despre ea. Mă mândresc cu trandafirul meu de dulceață și v-am arătat în atâtea rânduri ce poate produce. Și încă nu am terminat. Stați pe-aproape, că vine acuș încă o bunătate din tufa țepoasă și parfumată...

Dulceața din flori de salcâm. Recunosc că mă gândesc la ea de ceva vreme, dar nu mi-a ieșit în cale încă salcâmul potrivit. Înflorit voiam să spun, de fapt...Și poate că nu m-am întâlnit eu cu salcâmul, dar știu pe cineva care ne poate spune multe și bune despre această dulceață - Cristi Borod (aka Bucătar maniac), de aceea vă și recomand rețeta lui.

Dulceața din flori de levănțică. Nu știu cum este, dar îmi sună al naibii de bine. De fapt, mi se pare a fi mai degrabă un jeleu, pentru că florile nu rămân în borcan, ci se strecoară și se scot. Iar după același principiu am înțeles că se prepară, pe continentul american, jeleuri din toporași / pansele sălbatice sau flori de morcov.

Sursa: http://countrylife.lehmans.com
Dulceața din flori de păpădie. Cunoscută și sub numele de ”miere de păpădie”, această dulceață este tot un fel de jeleu. Poate fi preparată simplu, doar cu păpădie și sirop de zahăr, fie în combinație cu portocale.

Dulceața din flori de Maica Domnului. Eee, asta-i chiar o surpriză... Știți tufele acelea cățărătoare cu flori alb-galbene, parfumate? Despre asta vorbim. Tot un fel de jeleu, tot cunoscut de mine la nivel teoretic, dar pe care s-ar putea să îl fac curând. Dar mi-e cam milă de biata floare, cu toate că pot să strâng lejer două căni de flori fără să se cunoască, din tufa întinsă pe gard.

Siropurile sunt simplu de făcut, deși au chichițele lor, ca și dulceața. Să fie și dulce, și aromat, să fie mai gros, dar nici cât dulceața... Cu ce flori și plante poate fi făcut siropul?

- Menta este poate cea mai la îndemână (sticla mea de sirop de mentă este în frigider, își așteaptă rândul la postare). Dealtfel, și alte plante aromatice merg în sirop, un exemplu surprinzător fiind busuiocul
- Tot trandafirii, de obicei din aceia pentru dulceață, dar și din alte soiuri (sălbatic, adică măceș, de exemplu) pot produce un sirop extrem de aromat.
- Muguri de brad, dacă vă îndurați să scurtați crengile brazilor. Foarte bun, foarte sănător. Garantat și testat personal.
- Florile de soc știu să facă și altceva decât socată. Mai ales dacă alături ceva lămâie și vanilie.
- Găsim și aici florile de salcăm, aromat ca un ceai.
Pe câte dintre acestea le-ați încercat?

3 comentarii:

  1. Din toate enumerate am facut o data din trandafiri si anul trecut sirop de menta,dar gata nu mai fac,vreau sa renunt la dulcegarii ,iar daca le am in camara mai scapa cate un borcan la masa.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa nu spui ca ma parasesti... Sa stii ca te astept in continuare aici si cu alte lucruri decat dulcegarii. O muratura, o marinata, un gratar... :)

      Ștergere
    2. De parasit nu am cum,sunt abonata la siteul tau asa ca ,vreau nu vreau,ma delectez cu ceva dulcegarii virtuale,macar atat,iar restul de saraturi raman valabile.
      Succes in tot ceea ce faci!

      Ștergere