Bocceluţa cu reţete

Am preluat de la Kitchenette Aromas şi de la Daiana's Kitchen of Love o leapşă pe care o dau mai departe. Este vorba despre reţetele preferate ale fiecăreia sau fiecăruia (e clar că nu doar femeile bucătăresc şi nici pe bloguri nu sunt doar ele), salvate în Bookmark.

Vă provoc să scoateţi la iveală reţele voastre preferate şi să le împărţiţi şi altora. Le puteţi expune aici, în comentarii, ori trimite prin e-mail, la adresa bucatarelilaborcan@gmail.com.

Şi, dacă tot adunam reţete, cred că ar fi mai bine să le şi avem cât mai uşor la dispoziţie.

De aceea, declar deschisă tuturor "Bocceluţa cu reţete" - o listă cu linkuri către cele mai interesante reţete, de orice fel doriţi voi, pe care o găsiţi în coloana din dreapta, imediat după Profil. Le-am adăugat până acum doar pe cele care mie mi-au trezit interesul.

Spor la bucătărit şi la căutat reţete!

Scot premii la bătaie!...

Pentru că prind acum primul început de lună din viața blogului meu, dar și pentru că am acumulat o colecție impresionantă de borcane, borcănașe și borcănele cu diverse bucătăreli, am decis să lansez un concurs. Cel mai... cea mai... Mai exact cel mai interesant comentariu pornind de la rețetele de pe blog și cel mai activ comentator din luna iulie.

A fost destul de greu să mă hotărăsc ce premii să dau. Până la urmă, am făcut selecția în raport de ce mai aveam neatins în frigider. Adică un borcănel de cireșe conservate în oțet cu mirodenii...

...și un borcănel de dulceață de mere cu anason.

Oferta ar mai putea suferi modificări însă. Mai am în pregătire niște marinate și o dulceață de caise, dar nu era frumos să promit ceva ce nu am încă disponibil.

Așadar, succes!

Primul porumb

Am tot fost în piaţă zilele astea, dar abia ieri am văzut porumb, pentru prima oară anul acesta. Este încă mic şi foarte lăptos, dar s-a dovedit a fi foarte bun fiert în apă îndoită cu un pic de lapte şi cu un strop de nucşoară.

Mi-am propus să fac, cât de curând, şi câţiva fripţi în jar. Adică la primul grătar...

O zacuscă de vară

Cred că vremea ploioasă din ultimele zile m-a făcut să mă gândesc la zacuscă. Aşa că, dacă tot nu am plecat nicăieri în week-end, am cumpărat o plăsuţă cu legume şi am trecut la treabă. Am avut trei vinete, patru ardei graşi (mama făcea cu gogoşari, dar nu am văzut încă în piaţă), două cepe mari şi vreo patru roşii. Am adăugat pe parcurs sare, piper negru boabe, câteva frunze de dafin şi, dacă aş fi avut, aş fi pus şi câteva boabe de ienupăr. Toate - după gust.

Am copt ardeii şi vinetele. (Ardeii i-am pus cu un praf de sare într-o oală, pentru 5 minute, să fie mai uşor de despieliţat, iar vinetele le-am curăţat cât erau încă fierbinţi.) Am tăiat bucăţele ceapa şi am pus-o la călit. Am folosit ulei de porumb, iar zacusca mea mirosea a floricele... Când ceapa s-a înmuiat, am pus vinetele şi ardeii, iar apoi roşiile, tăiate toate bucăţele.

Am lăsat totul la fiert cam 20-30 de minute, timp în care am adăugat sare, piperul boabe şi frunzele de dafin. Când am oprit focul, scăzuse bine zacusca mea şi se mai închisese puţin la culoare.

Au rezultat trei borcănele cu zacuscă. De vară am numit-o, pentru că este prea puţină să apuce măcar toamna. Ca de obicei, prima porţie s-a dus la vecini...

S-au "copt" cireşele la borcan

Vă povesteam aici cum am pus cireşe la murat, în oţet cu condimente. Aseară am desfăcut borcanul de cireşe şi am încercat rezultatul, cu o friptură de pui cu cartofi şi rozmarin la cuptor.

Gustul cireşelor, după ce au stat în oţet condimentat aproape zece zile, este dulceag-acrişor şi îmi aminteşte de pepenele roşu murat.
Concluzia: mi-au plăcut, mai fac...

Funny break

Vine sfârșitul de săptămână, e timpul să ne facem puţin de cap. Aveţi totuşi grijă ce mâncaţi...

Şi orice ar fi, rămâne tot timpul loc şi de o bere...

Week-end plăcut!

Reţete de la bunica: un altfel de compot de vişine

Mi-am adus aminte de această reţetă vorbind cu cineva despre diverse mâncăruri făcute de bunica, în vremea copilăriei mele, în nordul Moldovei. Pe atunci, universul meu culinar se întindea între câteva puncte bine stabilite: borş de sfeclă roşie, mâncare de ardei copţi, sirop de zmeură şi acest compot. Nu mâncam vişinele crude pentru că erau acre, dar aşteptam în fiecare vară să se coacă, să-mi facă bunica un altfel de compot.
Reţeta poate fi îmbunătăţită acum cu tot felul de mirodenii, dar - pentru mine, cel puţin - nu ar mai avea savoarea vişinelor acre din fundul curţii şi nici mirosul de vacanţă în nordul Moldovei. De aceea, îl fac exact aşa cum îl făcea bunica...
Am avut aprope un kilogram de vişine, câteva linguri de zahăr, vreo două-trei linguriţe de esenţă de rom şi o mână de mălai.

Am pus la fiert apa şi zahărul, iar apoi am adăugat vişinele. Când compotul a dat în clocot, am pus mălaiul. Trebuie amestecat din când în când, ca să nu se formeze cocoloaşe, dar cu grijă, să nu zdrobiţi fructele.

Compotul este gata când fructele s-au decolorat, iar mălaiul a luat din culoarea lor şi a devenit roz. Când este fiert suficient, trebuie să aibă consistenţa unei mămăligi foarte subţiri sau a laptelui cu griş. Se ia de pe foc şi se adaugă esenţa de rom, apoi se pune la răcit.

Se mănâncă rece. Aşa se simte mai bine gustul vişinelor.

Așteptând să se întoarcă vara: sirop de ghimbir

Azi dimineață, când am ieșit din casă și m-a zguduit serios frigul de afară, am crezut că a venit deja toamna. Prinde bine nițică răcoare după niște zile de căldură insuportabilă, dar parcă nici atâta ploaie nu pică bine.

Nu știu câți gândesc ca mine, dar eu vreau să vină vara înapoi. M-am pregătit deja pentru zilele toride cu un sirop răcoros de ghimbir. Aștept acum să vină ziua în care stau să îl savurez în curte, la măsuță...

Haideți să vă spun cum am făcut. Aveți nevoie de o cană de apă, una de zahăr, o jumătate de lămâie, un pic de esență de vanilie și o bucată de ghimbir.

Am curățat ghimbirul și l-am dat pe răzătoarea cu colți mici. Am avut cam o jumătate de cană de ghimbir ras, adică jumătate din cantitatea de zahăr / apă.

Am pus zahărul și apa puse la fiert, iar după ce au dat în clocot și a început să se lege siropul, am adăugat ghimbirul. Am lăsat la fiert cam 15-20 de minute, apoi l-am lăsat să se răcească, am adăugat lămâia şi esenţa de vanilie, l-am strecurat și l-am pus în sticlă. Se bea diluat.

Aroma este mentolată, gustul este acrișor și puţin piperat, care se accentuează dacă îl diluați cu apă minerală, nu cu apă plată.

Una peste alta, mi se pare un sirop foarte potrivit pentru zilele calde...

O dulceaţă de nuci verzi

Dulceaţă de nuci verzi mâncam în vacanţele pe care le petreceam la bunica. Până de curând, nu aveam de unde lua materia primă pentru o astfel de delicatesă. Acum am în curte doi nuci frumoşi şi am şi reţeta pentru dulceaţă.

Ingredientele necesare sunt următoarele:

2 kg de nuci verzi (dupa curatare, cantitatea va fi de aproximativ 1 kg)
1 kg zahar
100 ml miere de albine (optional)
0,5 l apa
zeama de la 2-3 lamai
cateva cuisoare
1 baton de scortisoara
2 plicuri zahar vanilat

Continuarea reţetei o găsiţi aici.

Cele mai dificile etape la dulceaţa de nuci verzi sunt curăţarea şi spălarea nucilor. Iodul din nuci este atât de puternic încât trece fără nicio jenă prin mănuşile de menaj şi tot pătează mâinile. În plus, nucile trebuie spălate şi ţinute o vreme în foarte multe ape, astfel încât să nu fie amare.
Exista însă şi o variantă în care dulceaţa se face fără ca nucile să fie curăţate înainte: se pun la fiert până li se desface coaja şi se curăţă apoi de nervuri. Dar dulceaţa făcută astfel este mult mai închisă la culoare (cred că din cauza asta se şi cheamă dulceaţă de nuci negre) şi înţeleg că nici gustul nu este chiar acelaşi.

Dulceaţă de vişine cu mentă

Am avut în minte să vă răcoresc cu un sirop de mentă, dar Bucătarul maniac mi-a luat-o înainte... Drept urmare, m-am reorientat şi am folosit menta în alt scop. Iar ideea mi-a venit după ce am trecut prin piaţă şi am văzut nişte vişine mari şi coapte, dulci ca nişte cireşe. Cu două kilograme de vişine şi cu menta luată pentru sirop, plus o mână de cireşe, am făcut o bunătate de dulceaţă.

Aşadar, am făcut dulceaţa din patru pahare mari cu fructe (trei pahare cu vişine şi unul cu cireşe pietroase) spălate şi curăţate de sâmburi, tot atâta zahăr, o legătură de mentă şi jumătate de lămâie.

Am pus într-o oală din inox vişinele, cireşele şi zahărul, alternând straturile astfel încât primul şi ultimul să fie de zahăr.

Am lăsat fructele să stea cu zahăr cam o oră, să lase sirop, apoi le-am pus la foc viu. Am strâns spuma care se adună, pentru ca dulceaţa să fie limpede şi frumoasă.
Când siropul a început să se lege, am adăugat crenguţele de mentă întregi, ca să le pot scoate mai târziu (necesare pentru o aromă mai puternică). Frunzuliţele şi capetele fragede ale crenguţelor le-am rupt de pe crenguţe şi au rămas în dulceaţă.

Când siropul a fost suficient de legat, am oprit focul şi am pus dulceaţa fierbinte în borcane.

A fost foarte bună cu clătite...

Usturoi conservat în oţet

După ce am pus castraveciori în oţet, acum două zile, am făcut acelaşi lucru şi cu nişte usturoi. Am folosit usturoi uscat, dar cred că nici cu usturoi verde nu iese rău, poate doar să nu aibă aceeaşi iuţeală.

Am găsit reţeta într-o revistă americană, de unde am mai tras concluzia că, peste ocean, nu este neobişnuită conservarea în oţet nu doar a legumelor (inclusiv ceapă şi usturoi), ci şi a fructelor, cum ar fi cireşe, pere, struguri, prune şi chiar citrice. De obicei, toate acestea sunt puse cu oîet fierbinte, dar am găsit şi varianta în care se foloseşte o soluţie de oţet şi condimente care a stat la macerat una sau chiar două zile.

Pentru acest preparat, am folosit două căpăţâni de usturoi, un ardei iute, un pahar de oţet din vin alb, o linguriţă de zahăr, boabe de piper şi de muştar şi o frunză de dafin. Am mers pe varianta simplă, dar pot fi adăugate şi ierburi aromatice cum ar fi tarhon, cimbru ori rozmarin.

Am curăţat usturoiul, lăsând căţeii întregi. Am spălat şi curăţat ardeiul de seminţe şi nervuri şi l-am pus împreună cu usturoiul în borcan.

Am pus la fiert oţetul şi condimentele şi le-am lăsat cinci minute la foc viu. apoi am stins focul şi am lăsat oţetul la răcit puţin, înainte de a-l turna în borcan. Am lăsat condimentele în lichid, dar, dacă vreţi ca aromele piperului şi muştarului să nu fie foarte pregnante, puteţi pune oţetul strecurat.

Borcanul trebuie ţinut la rece măcar o săptămână până ca usturoiul să ajungă la gustul lui cel mai bun. Eu l-am atacat mai devreme: usturoiul începuse să fie păstruns de aromele din oţet şi îşi pierduse ceva din iuţeala proprie, dar luase ceva de la ardei. A mers de minune cu rosiile umplute abia scoase din cuptor...

Abonament la Plafar

”Anason aveți?”, ”Ce anume?... Ăăăă, nu cred... Dacă nu e pe raft, înseamnă că nu avem”. Îi explic vânzătoarei că sunt niște semințe care se pun în prăjituri și dulcețuri, dar privirea ei nevinovată mă convinge că habar nu are despre ce vorbesc. Despre șofran nici nu mai are sens să întreb...
După alte două dialoguri similare, în alte hypermarketuri, mă reorientez și intru într-o doară la Plafar. Parcă de aici cumpăra soțul anason în vremea în care eram ”operatoare de biberoane”... Văd ce au prin rafturi și îmi dau seama ce prostie am făcut că am pierdut timpul căutând aiurea semințe și prafuri despre care vânzătorii nu au auzit.

Găseam aici și anason, și ienupăr, paprika bucățele, piper roșu, alături de mult mai cunoscutele boabe de muștar, oregano, nucșoară, busuioc sau coriandru... De banii pe care i-am dat în altă parte pe două plicuri cu câte două bețe de scorțișoară, aș fi putut lua lejer un mănunchi întreg de aici.

Până acum intram la Plafar doar dacă nu găseam Chelstop la farmacie. Dar acum m-am hotărât: nici nu mai întreb la supermaket, să se uite ciudat la mine vreo vânzătoare de parcă i-aș cere ierburi de făcut vrăji...

Castraveciori mici în oţet

Am găsit în drum spre casă, la un magazin de legume - fructe, nişte castraveciori mici, numai buni de pus la oţet. Nu a venit încă toamna, să mă apuc de pus conserve, dar arătau prea bine ca să îi ignor. Am înhăţat un kilogram şi jumătate, atât cât să încapă în vreo trei borcane, apoi am trecut la treabă.

Pentru cele trei borcane de castraveciori, am mai avut nevoie de cam trei sferturi de litru de oţet, câteva fire de usturoi, cam două linguriţe de zahăr, sare, piper, boabe de muştar, dafin, paprika bucăţele şi seminţe de mărar (adică un fel de pickled spice).

Castraveciorii spălaţi şi curăţaţi de codiţe au umplut cele trei borcane, iar intre ei am strecurat usturoiul. Am pus deasupra câte o frunză de dafin.

Oţetul l-am pus la fiert şi am pus în el întâi zahărul şi sarea, iar când astea s-au topit, am adăugat condimentele.

După ce a fiert cinci minute, l-am dat la o parte şi l-am lăsat să se răcească. L-am turnat in borcane şi am pus capacele.

Aştept să treacă măcar o săptămână înainte să desfac un borcan. La cât de bine arătau, sunt convinsă că sunt buni. Cu aceeaşi ocazie am făcut şi nişte usturoi murat, dar despre asta vă povestesc altă dată.

Mic tratat de condimentologie (1). Amestecurile

M-am apucat de "borcăneală" pentru că reţetele clasice mi se păreau plictisoare uneori, astfel că am simţit nevoia să improvizez. Ce putea aduce variaţie într-o dulceaţă şi ce poate face diferite nişte murături? Unul din răspunsuri ar fi ceea ce le asezonează, fie ele mirodenii sau condimente.

Sunt multe de aflat despre mirodenii si condimente, de aceea am deschis acest "mic tratat de condimentologie".

În acest episod - câte ceva despre combinații de condimente mai mult sau mai puţin cunoscute.

Amestecul de cinci condimente provine din bucătăria chineză, fiind folosit mai ales în sudul Chinei și în Vietnam. Este o combinație între - așa cum îi spune și numele - cinci condimente, amestecate în proporții egale: anason chinezesc, piper Sezchuan, cuișoare, casia și fenicul.

Bouquet garni (buchetul de ierburi) este un amestec format din dafin, pătrunjel și cimbru, proaspete și adunate în aceeași legătură și vândute împreună.

Curry este un amestec indian de condimente, chiar dacă este perceput de către mulți drept rezulatul unei singure plante. Cele mai multe tipuri de curry au în componență 10 sau chiar 20 de condimente, printre care ghimbir, nucșoară, chimion, piper, curcuma, coriandru, piment, schinduf, scorțișoară, piper de Cayenne, paprika, dar și lapte de cocos ori sare ori făină de legume. Merge foarte bine cu orez, , dar și cu pește, carne ori mâncăruri din legume.

Garam masala este un amestec indian de condimente ce poate fi găsit atât ca praf, cât și pastă și care nu are însă o formulă fixă. În general, conține coriandru uscat, chimion, cuișoare, nucșoară și piper, pasta putând avea și chili, mentă sau coriandru verde.

Herbes de Provence este un amestec originar - cum altfel? - din regiunea Provence (Franța), compus din două feluri de cimbru, rozmarin, oregano și lavandă. Mai pot fi adăugate dafin, fenicul sau coajă de portocală rasă. Aceste ierburi au o aromă iute-picantă și trebuie gătite îndelung pentru ca aceasta să se degaje în totalitate. Potrivit pentru mâncăruri din legume, fructe și carne.

Panch phoron este un amestec specific bucătăriei bengaleze. Conține fenicul, schinduf, chimion și muștar negru. Este folosit mai ales pentru a condimenta lintea și mâncărurile din legume.

Pickling spice (gerkin spice) este un amestec de boabe de muștar, semințe de mărar, piper, frunze de dafin și paprika. În funcție de legumele ori fructele pe care le asezonează, mai poate conține cuișoare, ghimbir, chili sau nucșoară. E bun nu doar pentru murături, ci și pentru mâncăruri cu dovlecei și alte legume.

Quatre epices provine din Franța, unde este un amestec foarte popular. Conține cuișoare, piper negru sau alb, nucșoară și ghimbir. Deși numele sau este ”patru arome”, de multe ori are în componență și alte condimente, cum ar fi paprika ori scorțișoară.

Ras el hanout este un amestec nord-african folosit pentru orez, cușcucș sau tangines ori pentru tocănițe. Este făcut din coajă de nucșoară, nucșoară, piper negru, cardamom, galangal, ardei iute, boboci de trandafir, lavandă și scorțișoară. Sunt mai multe variante de preparare, în care mai pot fi adăugate ghimbir, curcuma, casia sau fenicul.

Sichimi togarashi este un amestec japonez, extrem de iute, compus din șapte condimente: piper Sezchuan, chili, coajă de portocală, semințe de mac, susan negru, tamaring și alge de mare pisate.

Tandoori (adoori) este un amestec de condimente indian obținut din ghimbir, tamarind, chimion, curcuma, semințe de coriandru și piper de Cayenne. Anumite amestecuri conțin și chili, paprika, scorțișoară sau cuișoare. Este folosit mai ales pentru condimentarea cărnii de pui și de miel.

Dulceaţă de mere cu banane şi anason

Aşa cum am promis, am o dulcegărie pentru voi. Mâine nu voi fi pe aici, dar revin duminică şi aduc alte lucruri interesante.

Dulceaţă de mere cu banane am mai făcut şi a fost una din cele mai mari surprize, ca dealtfel toate dulceţurile cu mere. Spre deosebire de reţeta precedentă, acum am pus şi anason, descoperit cu greu în magazinele de mirodenii şi condimente din comerţul capitalist, dar asta este altă poveste.

Aşadar, am pornit la borcănit cu trei pahare de mere şi banane nu foarte coapte, tot cam atâta zahăr, două beţe de scorţişoară, o jumătate de lămâie şi, evident, anason.

Bananele le-am tăiat rondele, iar merele bucăţele, apoi le-am stropit cu lămâie. Le-am pus împreună într-un castron, încercând să alternez fructele astfel încât să fie amestecate uniform.

Am pus la fiert zahărul cu un pic de apă (aproape un pahar) şi le-am lăsat să fiarbă până au scăzut şi s-a legat siropul. Atunci am adăugat fructele din castron.

Am lăsat fructele şi siropul să fiarbă o vreme, fără să amestec în vas ca să nu zdrobesc bananele. Am pus şi seminţele de anason şi am mai lăsat câteva minute, apoi am oprit focul şi am pus dulceaţa fierbinte în borcane.

Este o dulceaţă aromată mai mult la gust decât la miros. Iar cu anasonul trebuie avut ceva grijă la dozare, pentru că este destul de puternic, astfel că nu trebuie pus prea mult. Tocmai de aceea nici nu se combina, în general, cu alte mirodenii.

Funny break

Pentru că vine week-end-ul, hai să facem o pauză și să ne amuzăm puțin. Și în bucătărie ne putem juca. Și iată ce rezultă...

Iată ce poți face dintr-o portocală...

...un pepene...

...sau din pâine...


Week-end plăcut! Dar nu vă relaxați prea tare, ca vin peste voi zilele astea cu niște rețete de dulcegării...

Cireşe murate

Am auzit de curând pe cineva spunând că nu se poate opri din mâncat cireşe. Şi atunci m-am întrebat în câte feluri poţi prepara un fruct sau o legumă de care nu te mai poţi sătura. În cazul de faţă - prăjituri sau tarte, îngheţată, dulceaţă, peltea ori sirop. Dar de ce nu şi în conserve făcute altfel decât pentru desert? Aşa am ajuns la cireşele murate.
Aşadar, Mazi, asta e pentru tine...
De ce ingrediente este nevoie: 5 pahare de cireşe pietroase (cât să umple două borcane de 800 de grame), 4 pahare de oţet, un pahar şi jumătate de zahăr, piper boabe, frunze de dafin, cuişoare, un băţ de scorţişoară şi coaja rasă de la o lămâie.

Cireşele se spală şi li se taie puţin din codiţă. Oţetul se pune la fiert cu zahărul, iar când acesta s-a topit, se adaugă toate condimentele.

După ce a fiert 5 minute, se opreşte focul, se lasă 30 de minute oala acoperită, apoi se strecoară oţetul, pentru a-l separa de condimente.

Oţetul se pune iar la fiert, dar fără condimente. Când dă în clocot, se ia de pe foc şi se toarnă în borcane, peste cireşe, urmărind ca lichidul să acopere în totalitate fructele.

Borcanele se închid imediat şi se pun la rece. Au nevoie de aproape două săptămâni pentru a ajunge la cel mai potrivit gust.

Am înţeles că ar fi bune cu fripturi din carne mai grasă ori cu brânză. Nu ştiu încă dacă este aşa, este prima reţetă pe care o public fără să fi gustat rezultatul.
Dar mai vorbim noi despre cireşele astea peste două săptămâni...

Later edit (2013): Am ajuns mai târziu la concluzia ca cea mai potrivita proporție este de două părți apă și o parte oțet. Nu se dezminte în nicio combinație. :)

Marea borcăneală

Eram copil, la mama acasă, în vremea în care mă trezeau cu noaptea în cap niște strigăte miorlăite: ”Sticleeee, sticle goale cumpărăăăăm...” Aveam balconul plin de borcane și sticle comuniste și totuși niciodata nu le-am dat nimic. În schimb, toată sticlăraia aceea ne-a asigurat cu succes supraviețuirea în perioade tulburi, printr-o colaborare eficientă în sistem barter cu alimentara din colț.

Nu am mai auzit de vreo 20 de ani strigătul acela. A fost înlocuit cu altele (cum ar fi ”fier vechi cumpăăăăr...”), adaptate realităților sau, aș spune mai degraba, oportunităților imediate. Dar nici borcane și sticle goale nu am mai văzut adunate prin balcoane, așa cum erau cândva.

Faptul că m-am apucat de ”borcănit” (cum bine a spus o colegă, atunci când a aflat de noua mea pasiune pentru dulcețuri și alte bucătăreli de conservat) mi-a adus aminte cât de bine era să ai de unde alege un ambalaj ca lumea. Urăsc plasticul atunci când e vorba să depozitez alimente, iar oferta de sticle și borcane e oricum, numai variată nu. E plină piața de borcane, urâte și prea mari pentru ce aș vrea eu. Despre sticle nu vorbesc, pentru că nu există. Așa că visul meu să prepar oțeturi și uleiuri aromatizate în cantități mici și cu arome variate e la fel de palpabil cum e majorarea salariilor pentru bugetari.

Aaa, sigur că te poți orienta spre magazine de decorațiuni ori amenajări interioare, dacă simțul estetic chiar nu-ți dă pace. Găsești acolo borcane cu arc ori cu capace din sticlă și minunate sticle pictate, numai bune pentru sucuri și siropuri. Dai 10 lei pe sticlă și 8 lei pe cireșele din care faci sirop să umpli vreo două sticle. Un calcul simplu demonstrează că, decât să ambalezi siropurile și dulcețurile în sticlărie arătoasă, poți la fel de bine să-ți plătești contribuția la sistemul de pensii. Câștigul e cam același...

Aproape îmi pare rău după vremurile în care colecționam tot felul de prostii. Decât să fi strâns cu atâta sârg 300 de șervețele și vreo mie de timbre cu pisici, mai bine adunam borcănele și sticluțe, măcar aveam acum de unde alege.

Am refolosit cu încredere orice recipient suficient de mic și de simpatic să găzduiască o marinată ori o dulceață cu dichis. Mi-am revizuit lista de prieteni si am strâns subit și interesat relațiile cu oricine credeam că are vreo rezervă de sticle și borcane ascunse în balcon. Total insuficient!

Și atunci, aproape că mă întreb și eu, așa cu m-a întrebat la un moment dat fi-miu, cu inocența specifică vârstei: ”Mami, unde se duc sticlele și borcanele când se duc, de nu mai sunt?”

Sos dulce de ardei iuți

Nu mă dau în vânt după combinațiile dulce-iute, dar rețeta de mai jos mi s-a părut de-a dreptul provocatoare. Iar asta pentru că este, de fapt, un fel de dulceață foarte picantă, care merge drept sos lângă fripturi ori pizza.
"Necesarul de materiale" este următorul: ardei iuţi şi ardei graşi (proporţia o stabiliţi în funcţie de cât de iute vreţi să fie sosul), zahăr şi oţet în cantităţi egale cu ardeii, câţiva căţei de usturoi, boabe de piper negru, sare. Mai merg adăugate un pic de nucşoară măcinată şi boia sau chilli.

Ardeii se curăţă de seminţe şi nervuri, cei graşi se taie în bucăţele mici, iar cei iuţi feliuţe, apoi se amestecă. Usturoiul de zdrobeşte, zahărul şi oţetul se pun împreună la fiert. Dacă vreţi ca sosul să nu fie foarte dulce, puneţi mai puţin zahăr şi oţet pentru sirop şi completaţi diferenţa cu suc de roşii.

Când oţetul şi zahărul puse la fiert au început să se lege, se adaugă în oală ardeii şi usturoiul, apoi se potriveşte de sare. Se mai păstrează la foc mic încă 15-20 de minute, amestecând din când în când. Imediat ce opriţi focul, adăugaţi piperul boabe şi nucşoara şi lăsaţi oala acoperită pentru un sfert de oră.

Am pus sosul fierbinte în borcan şi îl păstrez la rece. Am atacat borcanul prima oară cu ocazia unui mic dejun cu ouă ochiuri, dar nu l-am iertat nici la ultimul grătar. A mers foarte bine şi cu pizza mâncată la vecini...

O altă rețetă interesantă de sos iute am găsit la Costăchel. E următoarea pe lista mea de experimente picante...

Nectar de vişine cu mentă şi ghimbir

Au apărut vişinele în piaţă. Am găsit ieri, cu 8 lei kilogramul, vişine frumoase şi dulci şi am cumpărat un kilogram cu gândul să fac nectar. Cum mi se pare plicticos să mă rezum la reţetele clasice, mi-am spus că nu ar strica să adaug nişte mentă. Iar trecând pe lângă frigider, mi s-a lipit de mână şi o bucată de ghimbir.
Am pornit la treabă cu un kilogram de vişine, 150 de grame de zahăr, câteva crenguţe de mentă, o bucată de ghimbir cam cât o nucă şi nişte suc de lămâie. Prima operaţiune - spălat vişinele şi curăţat de codiţe, apoi spălat menta şi pus la scurs.

Operaţiunea a doua e ceva mai migăloasă, dar nu poate fi sărită: se scot sâmburii din vişine. Menta se taie mărunt.

Între timp, am pus la fiert zahărul, dizolvat într-un pahar cu apă. Vişinele şi menta au ajuns împreună în robotul de bucătărie, unde au fost mărunţite cu simţul răspunderii.

Am pus în siropul care fierbea pasta obţinută din vişine şi mentă, împreună cu zeama de lămâie. Am adăugat ghimbirul ras, pus într-un difuzor pentru ceai, ca să-l pot scoate când opresc focul.

Combinaţia a mai rămas la fiert cam 15 minute, iar la final avea consistenţa unui suc de roşii. Poate fi făcut şi mai subţire, punând mai multă apă, dar şi ceva zahăr în plus, ca să se lege siropul înainte de a adăuga fructele la fiert.
Nectarul poate fi conservat pentru iarnă, dacă este pus în sticle cu gâtul larg şi sterilizat înainte de a ajunge în cămară.

Asta a fost prima şarjă de vişine pe anul acesta. Astăzi, dacă nu plouă, sunt convocată la un cules de vişine în vecini, care se va lăsa, probabil, cu un nou experiment...