O murătură plângăcioasă

Exact, plângăcioasă. Pentru că este impresionantă - şi impresionabilă - până la lacrimi... Pe scurt şi fără patetisme, este vorba despre ceapă pusă la murat în oţet condimentat şi îndulcit. Cel mai bun este arpagicul, dar, dacă nu aveţi suficientă răbdare pentru a-l curăţa, merge şi ceapa măruntă.

Ceapa se curăţă, se spală şi se pune pentru câteva minute în apă fierbinte şi sărată, în care s-au pus câteva linguri de oţet. Aici m-am simţit răzbunată, pentru că a venit rândul cepei să lăcrimeze în apa cu oţet.

Între timp, am pus la fiert oţetul îndoit cu apă (apă şi oţet în părţi egale) şi îndulcit cu zahăr (merge şi cu miere). Am adăugat condimentele: boabe de piper şi de muştar, ienibahar, trei cuişoare, un baton mic de scorţişoară şi câteva fire de cimbrişor. Totul a fiert în clocote cam cinci minute. Am pus cepele bine scurse într-un borcan, cu fire de cimbrişor şi boabe de piper printre ele.

Am strecurat oţetul şi l-am turnat fierbinte peste cepele din borcan, până le-a acoperit. Ca să nu se ridice la suprafaţă şi să rămână acoperite cu lichid, am improvizat un X din beţe de frigăruie.

Am acoperit borcanul, care va rămâne la temperatura camerei o vreme. Îl voi muta la rece peste câteva zile, după ce îşi vor schimba cepele culoarea.

Va trebui să aştept cam o lună până voi putea mânca din cepele astea murate. De data asta, voi face un efort să le las la murat cât trebuie. Între timp, sigur voi mai încerca o variantă, cu ceapa roşie murată inele.