Un gem caramel

Iar am greşit o reţetă. Am greşit-o rău. Nu-i nimic... Şi penicilina a fost descoperită din greşeală. La fel zaharina. Nu zic că ce am obţinut eu e la fel de important, dar în mod sigur este cu totul altceva decât am vrut.

Voiam o dulceaţă de struguri şi lămâie şi m-am trezit că am un gem caramelizat, cu o aromă extraordinară de lămâie. Nici nu mi-a luat mult: un ciorchine mare de struguri albi şi o lămâie, un pahar de lichior şi unul de zahăr şi o oră de fiert pe săturate.

Am curăţat boabele de strugure de coajă şi sâmburi şi le-am rupt în două, pentru că erau destul de mari. Am curăţat lămâia şi am tăiat-o cubuleţe, alegând nervurile albe şi sâmburii. Am pus la fiert un pahar de lichior şi unul de zahăr. De aici, lucrurile nu au mai mers cum ar fi trebuit, aşa că se explică de ce am obţinut altceva. Ar fi trebuit să aştept să se lege siropul şi să adaug fructele, pe care să le las la însiropat 15 minute şi apoi să pun cratiţa iar pe foc. Dar m-am grăbit: am adăugat fructele mai repede, nu le-am lăsat la însiropat, am pus cratiţa imediat pe foc şi am uitat-o acolo. Ce a ieşit...

... a fost un gem foarte închis la culoare, cu gust dulce acrişor şi cu aromă de zahăr caramel. Zahărul ars a fost cel care mi-a şi adus aminte că am ceva pe foc, eu fiind foarte prinsă în problemele existenţiale ale lui Spiderman şi ale doctorului Octopus. Mi-am zis: "Bravo, cucoană! Ai ars dulceaţa!". De bucurie, am lăsat totul baltă, am stins lumina şi am ieşit din bucătărie cu gândul la câte unghii îmi voi rupe a doua zi, ca să curăţ arsura de pe cratiţă.

A doua zi însă, mi-am dat seama că nu aveam ce curăţa: dulceaţa nu era arsă, ci doar caramelizată. Avusese suficient sirop în care să fiarbă aproape o oră fără să se lipească fructele de cratiţă. Şi asta pentru că fructele adăugate în dulceaţă fără a întrerupe fierberea au lăsat propriul sirop, care l-au diluat pe cel din lichior şi zahăr.

Am gustat iar gemul, care se răcise. Aduce a dulceaţă de trandafiri, cu fructele care se mai simt doar puţin în sirop, ca şi cum ar fi fost petale, nu boabe de strugure. Am dezbătut repede problema în consiliul restrâns de familie şi am decis că gemul poate fi mâncat de dimineaţă, cu unt. Aşa că am pregătit repede o felie, lângă o cană cu ceai. Am reuşit să prind ceva într-o poză din felia respectivă...

Data viitoare, nu mai fac gem caramelizat din greşeală, îl fac intenţionat. Şi voi păstra lămâia în compoziţie, pentru că tare bine dă gustul ei în dulceaţa zahărului caramel...