Un suc şi pentru diabetici

După experienţa cu gemul de măceşe, oricât mi-a plăcut ce am avut în borcane, nu m-am înghesuit prea tare să mai prepar ceva din aceste fructe de pădure. Am văzut în piaţă, în două rânduri, măceşe - şi uscate, şi proaspete - şi aş fi vrut să cumpăr, dar gândul că aş avea nevoie de un concediu pentru o nouă serie de gem ori sos m-a făcut să renunţ. Aşa că mi-am zis să fac ceva care nu necesită neapărat curăţarea bobiţelor de perişori şi sâmburi...

Aveam mai multe variante de băuturi, din care am ales două: suc şi vin de măceşe. Cum vinul este încă la macerat, unde mai are de stat aproape o lună, veţi vedea cum am făcut sucul. Am folosit jumătate de kilogram de măceşe, plus 400 de grame de zahăr şi mirodenii (cuişoare, scorţişoară, aş fi pus şi nişte ghimbir, dar nu mai aveam), din care am obţinut aproape patru litri de suc.

Nu a fost nevoie să curăţ bobiţele decât de capetele negre rămase de la flori, apoi le-am spălat bine. Totuşi, de ceva chinuială nu am scăpat: bobiţele trebuie zdrobite, operaţiune care ridică ceva probleme dacă vrei să o faci în linişte. Am trecut de la foarfecă la mojar şi apoi la ciocanul pentru şniţele, înfăşurat în prosop.

După ce le-am doborât, am pus la macerat bobiţele în apă, pentru 12 ore. (În plan îndepărtat, borcanul cu cidru de mere, aflat pe lista de aşteptare a reţetelor de postat şi în plină perioadă de macerare. Despre asta, peste o lună vorbim, timp în care trebuie să amestec din când în când. Nu ştiu ce iese, dar de mirosit... miroase tare.)

Ar fi trebuit ca, la finalul celor 12 ore, să strecor totul şi să adaug zahăr şi gata sucul. Dar nu mi-a plăcut deloc ce a ieşit (un fel de zeamă fără nicio noimă), aşa că am adaptat reţeta, în stilul propriu. Am pus la fiert toată combinaţia, cu două beţe de scorţişoară şi zece cuişoare, plus 400 de grame de zahăr, respectiv cantitatea pe care ar fi trebuit să o adaug la rece.

Aşa că, atunci când puneţi la macerat (nu aş renunţa la etapa asta, ajută la înmuierea bobiţelor şi scurtează timpul de fierbere), puneţi oricâtă apă doriţi. Ideea este ca, în momentul în care puneţi totul la fiert, să aveţi patru litri de apă la cantitatea de 500 de grame de măceşe.

De fiert, nu ştiu exact cât a fiert, ştiu că bobiţele explodaseră de parcă ar fi fost floricele şi dădeau să se dezintegreze. După fierbere, o altă etapă ceva mai migăloasă vă solicită răbdarea. Sucul trebuie strecurat foarte bine, pentru a scăpa total de perişori. Pentru asta, am folosit întâi o sită mai mare, pentru a scoate bobiţele şi sâmburii, după care am trecut sucul printr-o bucată de pânză ceva mai deasă. L-am mai strecurat o dată când l-am pus în sticle, prin serveţel de hârtie (este destinat unei hoarde de copii, aşa că nu am vrut să risc). Cred că ultimele două operaţiuni pot fi înlocuite cu filtrarea prin hârtia pentru filtrul de cafea. (Până la urmă, e bine să ai în casă şi lucruri despre care crezi că nu ai nevoie.) Odată pus în sticle, îl păstraţi la rece. Cred că, dacă e sterilizat ori are o jumătate de aspirină pisată în fiecare sticlă, trece fără probleme prin iarnă.

Îmi place mult acest suc, la fel şi copilului. Aduce puţin cu un compot de mere, dar are ceva în plus. Nu e cel mai simplu de preparat dintre sucuri, dar, pe lângă gemul de măceşe, mi se pare chiar o bagatelă...

P.S. Nu pot face abstracţie de prietenii diabetici, cărora le recomand acest suc, măceşul fiind unul din fructele pe care ei îl pot consuma fără probleme. Zahărul este înlocuit cu îndulcitor, într-o cantitate stabilită, evident, după gustul fiecăruia. În principiu, la cantitatea de mai sus de măceşe, ar merge cam 40-50 de grame de îndulcitor.