Cu un teanc de dosare în braţe, stau de vorbă pe teme cât se poate de tehnice cu o doamnă tare de treabă, funcţionar într-o instituţie de stat. La final, ca să arăt cât de politicoasă ştiu eu să fiu, trântesc magistral un "Weekend plăcut" în care am adunat cu greu toată empatia de care mai dispuneam la ora aceea de final de program. După două secunde de tăcere, îmi răspunde, plină de compasiune:
- Dragă doamnă, azi e abia miercuri. Cred că aţi muncit atâta săptămâna asta, că vă simţiţi de parcă ar trebui să vină weekend-ul, nu ziua de joi...
Habar nu are câtă dreptate avea!
Nu ştiu dacă am inventat eu "săptăluna de lucru", dar sigur o aplic. Mă întreb în cât timp, după aceeaşi logică proprie de numărare a zilelor, voi ajunge să mă trezesc sâmbătă cu noaptea în cap, să îmi duc copilul la grădiniţă, ca să fug apoi la birou.
Aşa mi se întâmplă atunci când nu am timp de "debriefing" între oale şi borcane şi nici de bucătărit în scopuri terapeutice...
P.S. Şefu', nu se poate să desfiinţăm cantina aceea de la parter, unde eu şi restul firmei înfulecă mâncare caldă mai des decât acasă?? Nu de alta, dar poate aşa mai ajungem şi noi, fetele din firmă, să intrăm în bucătăriile proprii...
Gabi, să-ţi mai urez şi eu un lunoweekend plăcut şi odihnitor sau nu? :( dar care să vină cât mai repede...
RăspundețiȘtergereGabi dragă, în momentul de faţă, cea mai potrivită urare pe care mi se pare că pot să ţi-o fac (în legătură cu ce ne scrii mai sus) este să te vedem cât mai curând printre oale şi borcane.
RăspundețiȘtergereŞi să ne mai povesteşti şi nouă câte ceva. :)
A! Uitasem!
RăspundețiȘtergereMâine e vineri! Poţi arunca în dreapta şi-n stânga urări de "vichend fericit". :)
Iar poimâine e sâmbătă, ai grijă să nu te scoli cu noaptea-n cap, nu trebuie să pleci nicăieri. :)
[Asta o spun, într-o oarecare măsură, şi pentru mine. :)]
In toata treaba asta cu zilele cat luna, singurul lucru bun este ca si weekend-ul ar trebui sa dureze cat zilele polare... >>))
RăspundețiȘtergereFetelor,
RăspundețiȘtergereDar cum vi se pare sa te urci intr-o dimineata ibtr-un mijloc de transport in comun si sa dai buna dimineata...ca si cand ai fi intrat in birou ?
Va rog sa nu radeti...prea tare !!
Multumesc.
Cristina
Pot sa rad in soapta?? :)))
RăspundețiȘtergereDin aceeasi serie: uneori raspund pe telefonul mobil personal cu "XXX (numele firmei), buna ziua!"