Gem de dude. Serios...

Nu ştiu de unde şi până unde, am găsit dude sub nuc. Singura explicaţie validă este că cei doi guguştiuci care au cuib în nuc le aduc de undeva, din apropiere, din copacii pe care şi eu i-am jumulit luna trecută. Uitasem de asta și de ce s-a intâmplat cu dudele culese de mine...

Amintirile mele de pionier în şcoli comuniste consemnează existenţa duzilor în unic scop de a hrăni cohorte de colcăitori, prezumptivi furnizori de materie primă (a se citi mătase naturală) pentru cooperativa Borangicul. Cred că, la câte ore de chimie am petrecut în parc, culegând frunze de dud, România ar fi trebuit să devanseze lejer China la exportul de mătase. Cum asta nu s-a întâmplat, presupun că fie viermii ăia erau cam mofturoşi la mâncare și stricaţi la stomac, fie recolta mea ajungea pe mâini străine, poate chiar la concurenţă.

Dudul din vecini l-am jumulit însă nu de dragul vreunui vierme, ci din pură curiozitate legată de consistența expresiei "gem de dude". Adică am vrut să văd ce mare brânză e cu gemul ăsta de face lumea mișto de el...

Și am ajuns la concluzia că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Din punct de vedere al rezultatului final, gemul de dude poate fi considerat un gem suficient de serios pentru a-l întinde pe bucata de pâine cu unt, cu o respectabilă cană de lapte alături. Din punct de vedere al producției... nu e bine să scapi din vedere ce tare pătează sucul lor și nici cât de minuțioase sunt culegerea și curățarea dudelor.

Operațiunea numărul 1 post-culegere: descodițarea, adicătelea curățarea de codițe. După colectarea din copac, acesta este un alt aspect care te marchează, mai ales dacă uiți să îți pui mănuși de protecție. Amintirile vor fi de lungă durată, tot atât cât petele care rămân sub unghii...

Am stat pe gânduri dacă să amestec dudele cu zahăr și să le pun așa la foc ori dacă să fierb separat siropul, în care să pun fructele. Am făcut o analiză intensă, bazată pe o documentare serioasă prvind nivelul de pectină al dudelor (ce am mai aflat vă spun un pic mai încolo) și am decis să fac siropul separat.

Așadar, am pus într-o cratiță din inox o căniță de apă și  două de zahăr, pe care le-am lăsat să fiarbă până s-au făcut sirop. Atunci am pus o farfurie mare de dude curățate. Am tras cratița de pe foc și am lăsat să se însiropeze fructele cam 15 minute, după care am put totul iar la foc potrivit. Nu știu cât a stat pe foc, nu am fost chiar atentă. Am oprit focul când mi s-a părut mie că e siropul suficient de închegat. Spre finalul fierberii, am adăugat o linguriță de zeamă de lămâie și niște frunze (vreo zece, cred) de mentă, rupte în jumătate.

Arată bine, îmi place și gustul, care cred că ar fi fost ceva mai fad fără mentă. Primul care te atinge este gustul dulceag al dudelor, înfășurate în sirop, iar aroma mentei se simte spre final.

Mă gândesc ce bine ar merge și pe niște fursecuri gemul acesta... Mai trebuie să găsesc amatorul care să bucătărească fursecurile, eu mi-am făcut datoria cu gemul. Mi-ajunge atâta dulce într-o singură zi!

Deși aș putea încerca varianta cu îndulcitor, dietetică, având în vedere ce bogăție naturală o reprezintă dudele pentru diabetici și nu numai. Am aflat de aici că dudele sunt considerate un fruct al vigorii masculine (cresc potența) și că sunt indicate in diabetul zaharat, reducând cantitatea de zahăr din sânge.

Ce am mai aflat este ca vinul de dude face muulte minuni pentru femei dacă este băut de bărbați, dar ca să văd în ce măsură este adevărat, trebuie să aștept următoarea recoltă.

Așa-i că parcă vă sunt mai simpatice dudele acum?