Păstăi murate

Îmi place tare mult fasolea verde, chiar dacă - mi se pare mie - nu prea ține de foame. Soiul acela cu păstaia cilindrică mi se pare extraordinar de bun, mai ales pentru rețeta despre care am să vă povestesc în continuare. Am făcut păstăi murate, de data asta cu saramură și fără ardei (toamna trecută am combinat fasolea verde cu ardei iute și cu fâșii de morcov, într-un fel de salată iuțită, dar nu foarte picantă, numia bună pentru cucoane).

Întâi de toate, mi-am zis că cel mai bun soi pentru murat este cel cu păstraia tare, ca să nu risc să transform murătura într-o salată înainte de vreme. Așa că am luat o mână zdravănă de păstăi și vreo doi ardei iuți, câțiva căței de usturoi și ceva frunze de țelină.

Am curățat păstăile și le-am pus pentru cinci minute în apă care fierbea cu sare, în proporția obișnuită pentru saramură, adică o linguri de sare la litrul de apă. Le-am scos și le-am pus la scurs, păstrând saramura în care au fiert.

Le-am pus în borcan, în poziție verticală, strecurând printre păstăi ardeii iuți și cățeii de usturoi. Deasupra - frunza de țelină.

Deși murăturile au și mărar de obicei, eu nu am pus și am lăsat să se simtă doar aroma pregnantă a țelinei. Am pus borcanul la temperatura camerei pentru câteva zile, urmărind să le las atât cât să își schimbe gustul, fără să se tulbure saramura. Atunci le-am trecut la rece, în frigider.

Am început borcanul după alte câteva zile. Păstăile se muraseră, aveau consistența pastelor fierte "al dente", poate o idee mai tari.

Sunt foarte bune, dar ce am constatat este că nu țin foarte mult, în sensul că, odată început borcanul, e bine să-l lichidați repede, altfel își cam schimbă gustul. Nu știu dacă s-ar rezolva problema dacă pun conservant (nu mă încântă deloc adaosurile nenaturale), iar sterilizarea nu e o variantă potrivită pentru conservele în saramură.

Oare din cauza asta să nu fi găsit eu pe nicăieri rețete de păstăi murate?