Fursecuri, gem si un pretext de carte pentru inima, minte și stomac

Găsiți această rețetă de fursecuri rapide pentru ceai

în cartea lui Margareth Yardley Potter

”Carte de bucate, ospitalitate și povești minunate”

”Mami, mi-ai promis că facem fursecuri! Dar să mă aștepți la gătit, da?”. Așa este, am promis, cam împinsă de la spate, dar promisiunea este promisiune. Își pune șorțul de bucătărie roșu cu ren alb - un șorț muult mai mare decât el - și își caută o lingură din lemn ”de companie”, ca semn că este bucătar. ”Acum... ce facem? Ne trebuie nuci!” și fuge să aducă din coș câteva nuci rătăcite din nucul mare din curte. ”Mami, dar hai să punem și migdale, vrei?”. ”Și câteva alune... Le cureți tu?”. ”Daaa...” Și întinde spre mine, un minut mai târziu, două mâini micuțe în care se adună patru nuci, trei alune și câteva migdale.

Două linguri de zahăr brun, două linguri de unt moale, un ou bătut bine, o jumătate de cană de făină cernută, un vârf de cuțit de sare, tot atâta scorțișoară, de două ori mai multă nucșoară, semințe de cardamom - vreo 10-12, alune, nuci și migdale pisate. Și o tavă tapetată cu hârtie de copt și un cuptor încins la 200 de grade Celsius. 

Mare bucurie că îl las să spargă el oul și să îl amestece cu unul și zahărul brun frecate spumă. Cântă în limba lui Doig și a lui Milidge cuvinte pe care eu nu am reușit vreodată să le rețin.

Cât pun eu făina și mirodeniile, pisează nucile atât cât să ajungă și furnicilor de lângă prag. Le strâng eu, după ce termin de pus în tavă aluatul, împărțit în bobițe. Marginile întinse cu lingurița ar trebui să fie prag pentru nucile zdrobite.

Se bucură și mai tare când îl las să așeze bucăți de migdală și nucă în mijlocul  viitoarelor fursecuri. Mijloc am spus? L-am putea numi și așa, până la urmă niciun sistem de referință nu este absolut, nu?

Opt minute la 200 de grade Celsius (cam multe totuși, zic eu) și fursecurile noastre sunt gata. Nu avem ceai, dar avem niște burți pline deja cu migdale, alune și nuci. Înfulecăm câteva fursecuri, ca să nu spunem că am muncit degeaba. Le lăsăm pe a doua zi, poate atunci merge ceaiul mai bine. (A doua zi însă, am constatat personal că gemul de prune merge mai bine cu fursecurile astea decât ceaiul.)

 

Bucătarul acesta micuț, cu șorț cu un cap mai lung ca el este cel mai frumos lucru care mi se poate întâmpla vreodată, mai frumos decât orice prieten. ”Maaami, îmi place când gătim împreună...”. Și mie. Atât de mult, că nu pot să exprim în cuvinte.

 

P.S: : Am fost invitată la un concurs, organizat de Brândușa de la Cooking with my soul împreună cu editura Humanitas, care va lansa, joi seară, ”Carte de bucate, ospitalitate și povești minunate” de Margaret Yardley Potter, prezentată de nepoata sa, Elizabeth Gilbert (ați citit ”Mănâncă, roagă-te, iubește?”). E puțin în afara obiceiurilor mele să particip la concursuri, cel mai adesea pentru că ele nu se potrivesc tematic cu blogul meu de nișă. Acum am acceptat provocarea, în ultimul moment, la modul propriu.

Pentru acest concurs, ar fi trebuit să povestesc cum gătesc pentru prieteni. Într-o lume în care toată lumea gătește, a-ți aduna prietenii în jurul mesei poate părea puțin desuet, dar este un pretext de socializare.

Ce faci însă atunci când viața ta se derulează infinit pe ruta casă / școală / serviciu / casă / școală / serviciu, iar puținele momente rămase între nu se pot numi oricum numai libere nu? Unde rămâne loc de prieteni ori de socializare, când timpul scurs între două vacanțe școlare se împarte judicios între copil, casă și serviciu? Unde îți mai sunt prietenii?

Dar cred că am răspuns deja...