joi, 24 octombrie 2013

Încă o zacuscă: din fasole


Acum mai bine de o lună, o prietenă s-a ținut de capul meu să îi pregătesc niște zacuscă. Multe borcane, cu zacuscă de patru feluri, nu se încurca ea cu degustări. Și atâta s-a ținut de mine că mi-am suflecat mânecile și am produs o cantitate industrială de zacuscă din care am arătat și pe aici câte ceva. Dar nu tot... Ultimul soi de zacuscă borcănită anul ăsta a fost cu fasole. La ora asta, au rămas din ea doar amintirea și un borcan gol. Noroc că poze am făcut la timp!
Am pus fasole, ceapă, ardei copt și roșii în cantități egale, iar vinete undeva la un sfert din câtă ceapă am avut. În principiu, diferențele nu sunt determinante între felurile de zacuscă, mai ales dacă faceți ca mine și puneți în toate și un pic de vânătă coaptă. Și atunci, care-i treaba cu zacusca asta?





Fasolea - albă și mică - am pus-o la înmuiat și apoi la fiert. Când a dat în clocot, i-am schimbat apa și am pus-o iar pe foc, iar când a început să fiarbă am repetat figura. Abia la a patra apă a rămas fasolea liniștită pe foc puțin, numai cât să prindă gust de sare și piper. Și atunci am răsturnat-o în cratița în care ceapa călită în ulei de porumb se împreuna cu vinetele coapte și ardeii copți tăiați bucățele. Ceva mai târziu au venit și roșiile, despielițate și tăiate și ele cubulețe, iar spre final - foile de dafin, boabele de piper și de coriandru. Știi că este gata zacusca atunci când fasolea nu mai are coaja tare, iar compoziția a scăzut binișor și este cremoasă și omogenă.



Dacă-i pregătită pentru iarnă, e musai să sterilizați borcanele. Puneți borcanele goale în apă clocotită și le scoateți de acolo unul câte unul, pe măsură ce le umpleți cu zacusca fierbinte. Apoi, după ce ați umplut toate borcanele, băgați-le în cuptor sau în oala cu apă și sterilizați-le, așa cum v-am povestit aici. Fasolea fermentează destul de repede și nu vreți să stricați bunătate de zacuscă, nu?


Este un fel de încrengătură între clasica zacuscă și iahnia de fasole, dacă mă-ntrebați pe mine. Care lunecă bine pe gât cu o ceapă roșie alături, că doar asta cere fasolea, nu?...

2 comentarii: