Pâine de secară cu semințe

Când pregătești mai multe feluri de mâncare pentru zilele de sărbătoare, pare mai simplu să mergi să cumperi pâine decât să te apuci să faci una. Dar ce farmec mai are mâncarea bună fără o felie de pâine proaspătă și la fel de bună alături? 

Cam așa am gândit eu zilele astea, pentru Paște... După o prima pâine cumpărată de nevoie, am pus la treabă cuptorul și rețeta mea de pâine de secară cu semințe. Este rețeta la care am ajuns după multe încercări mai mult sau mai puțin reușite petrecute în timp și pe care o iubesc foarte mult. Pe baza ei, pot să improvizez destul de mult fără să greșesc, atâta vreme cât nu modific cantitățile de apă / lapte, făină și drojdie.

Această rețetă este o variație a unei rețete de bază, primită cadou odată cu minunatul cuptor de pâine. Am înlocuit o parte din făina albă cu făină de secară, dar proprietățile lor diferite au făcut ca rezultatul să fie dezastruos, în prima fază. Abia după ce am început să reduc treptat cantitatea de drojdie am ajuns la un raport care face pâine așa cum voiam și pe care - drept urmare - nu intenționez să îl schimb prea curând.

Dar să vedem ce ne trebuie. Mai întâi, făina: în total 600 de grame, din care o parte (între o treime și jumătate, adică 200-300 de grame) făină de secară. Mai trebuie 300 de mililitri de lapte, dar și un cubuleț de unt. Dacă vreți ca pâinea să fie de post, puneți apă în loc de lapte și puteți înlocui untul cu 4-5 linguri de ulei de măsline, simplu sau aromat, cum ar fi cel cu busuioc și usturoi, care este preferatul meu. 

Se mai pun o lingură de zahăr, o linguriță de sare și o linguriță rasă de drojdie uscată. Apoi semințe (in, floarea soarelui, chimen, susan) după bunul plac ori condimente asemenea (busuioc uscat, de exemplu).

Dacă zahărul și sarea pot fi puse în cantități mai mari sau mai mici, după gust, nu faceți același lucru cu drojdia. Prea multă drojdie va face ca pâinea să crească exagerat și apoi să se lase, rămânând crudă la mijloc. Cu prea puțină drojdie, nu va crește cum trebuie și vă veți alege cu un bolovan urât și tare. 

Alt lucru de care trebuie să țineți cont este ordinea în care puneți ingredientele în cuva cuptorului: întâi lichidul călduț și apoi făina, pentru ca aluatul să fie uniform și să nu rămână făină nefolosită pe marginea cuvei. Zahărul, uleiul, sarea și drojdia se pun peste făină, urmărind să nu se amestece una cu alta, dar mai ales sarea cu drojdia. În final, vin semințele deasupra, iar pâinea poate merge în cuptor.

Eu pun la copt această pâine pe un program care, pentru o pâine mare (2 lb), durează trei ore. Însă aceste cantități sunt pentru o pâine mai mică (1,8 lb), care însă tot cam trei ore durează.

Este singura pâine ”murdară” pe care copilul meu o mănâncă. Și dacă trebuie să duc război să mănânce pâine cumpărată (”mai ia și tu o gură de pâine pe lângă mâncarea aia...”), cu ceea ce iese din cuptorul nostru războiul se poartă în sens contrar (”mai ia și tu o gură de mâncare pe lângă pâinea aia...”). 

Ia să mâncați voi niște pâine din asta proaspătă, tăiată în felii groase, cu o brânză bună de capră și cu roșii stropite cu ulei de măsline. Ori cu un pic de unt întins cât pâinea este călduță încă. Nu-i chip să ții un pofticios deoparte când ai așa ceva...

Și că tot spuneam despre pofitcioși, după cum vedeți, nici de pozat nu am putut poza în liniște, că o mână hulpavă mi-a stricat aranjamentul.

Nu știu dacă această rețetă va ieși la fel și în alte cuptoare. Dar ce pot spune este că iese o pâine pufoasă, dulceagă și foarte sățioasă. Și dacă nu o scoateți imediat din cuptor, ci după o oră (ăsta-i un alt secret), până și coaja va fi moale și ușor de mâncat, chiar și de către cei care nu au dinții lui Tyrannosaurus Rex. Sau de către cei care, pe alocuri, nu au dinți de loc, din motiv de tranziție dinspre epoca de lapte spre alte epoci, definitive...