Dulceaţă de gogonuci

Multe din ideile mele despre ce şi din ce trebuie să fie o dulceaţă s-au infirmat în ultima vreme. Am ajuns să cred că, până la urmă, nimic nu este interzis şi totul este permis şi atunci când găteşti ori pregăteşti conserve, nu doar atunci când creezi lucruri percepute, într-un mod universal acceptat, drept artă.

Am spus toate astea ca să ajung la reţeta despre care vă povestesc astăzi: dulceaţa de gogonele cu nuci. Sau, cum foarte plastic a denumit-o juniorul meu, dulceaţa de gogonuci.

Este pentru a doua oară când folosesc gogonelele pentru dulceaţă, fără să fi încercat până acum însă combinaţia cu nuci. Data trecută, am cumpărat gogonele din piaţă şi am ales din cele din soiul Roma. Acum am folosit producţia proprie, din alt soi, furnizată de un vrej de roşie rătăcită nu se ştie cum în faţa casei, printre flori de piatră, crăiţe şi busuioc. Le-am descoperit din întâmplare, când am ridicat tufele răsturnate pe alee şi am constatat că una din plante nici nu avea cum să se ţină singură pe picioare (impropriu spus picioare), cu atâtea gogonele agăţate de ea.

Am simplificat reţeta, în sensul că nu am pus gogonelele în apă de var şi nici nu le-am fiert în oţet. La duceaîa trecută, gustul a fost extraordinar fără să fac toate astea. Am spălat gogonelele, le-am tăiat căpăcelele şi le-am scobit, operaţiune simplă dacă ai la îndemână un cuţit de curăţat legume. Am pus în fiecare gogonea câte o bucăţică de miez de nucă.

Le-am pus apoi la fiert în sirop de apă cu zahăr cât să le acopere (o cană de apă şi jumătate de cană de zahăr, fierte împreună până încep să se lege). Au stat cam jumătate de oră cred, timp în care am adăugat un baton de scorţişoară şi zeama de la jumătate de lămâie. La un moment dat, pentru că scăzuse cam tare, am pus şi puţin lichior. Când mi s-a părut că s-a legat dulceaţa, am luat-o de pe foc şi am pus-o într-un borcan de 350 de grame, care s-a umplut pe trei sferturi. Din ce a produs o singură tulpină de roşie, nici nu mă aşteptam să iasă mai mult...

Să vă spun acum cum este... Ca aspect, vedeţi mai jos. Nucile s-au înmuiat, doborâte de sirop. Gustul - ieşit din comun şi diferit de cel al dulceţii făcute cu gogonele din soiul Roma, mai moi şi mai fine.

Aduce puţin cu dulceaţa de nuci: are gogoneaua ceva aspru în ea care te face să se gândeşti că nu ai fi putut-o mânca dacă zahărul nu ar fi îmblânzit-o.

Pe vrejul de afară mai sunt câteva gogonele. Au fost bune suratele lor în dulceaţă, dar pe astea le pun la murat...