Amoniacul. Clorura şi bicarbonatul de amoniu

Vă spuneam aici că o întrebare despre ce folosim în bucătărie sub numele de bicarbonat mi-a dat ideea unei postări utile despre bicarbonatul de sodiu. Cum a doua parte a întrebării se referea la amoniac, mi-am spus că nu ar strica vreo două vorbe şi despre acesta, mai ales ca utilizarea amoniacului în scopuri alimentare este încă destul de controversată.

Deşi este un gaz iritant pentru ochi, sistem respirator şi piele, amoniacul (care se dizolvă în apă) este suportat de corpul uman, într-o anume proporţie. În bucătărie, funcţionează ca agent de creştere, folosit cu mult înaintea prafului de copt, pentru că produce mai mult gaz şi determină o creştere mai mare, cu o cantitate mai mică de agent. Are însă un miros şi gust neplăcute, adesea netolerate de gospodine, care sunt anihilate însă dacă praful este dizolvat într-un pic de oţet ori zeamă de lămâie, înainte de a fi pus în prăjituri.

Amoniacul provine, ca denumire, de la clorura de amoniu (NH4Cl), una din cele mai vechi substanţe de curăţare, datând încă din Egiptul antic şi denumită şi salmiac. Mai este utilizată încă în industria alimentară drept aditivul alimentar E510, interzis în România. Clorura de amoniu este însă altceva decât substanţa denumită amoniac alimentar ori amoniac carbonic, respectiv bicarbonatul de amoniu (NH4HCO3).

Am constatat însă că se face confuzie între cele două, explicându-se astfel parţial reticenţele legate de utilizarea în bucătărie a amoniacului, oricare ar fi substanţa despre care se crede că se ascunde în spatele acestei denumiri.
Ca să fie clare lucrurile, mă voi referi la clorura de amoniu şi la rolul ei în gospodărie. Reţineţi că este o substanţă care nu trebuie niciodată combinată cu clor ori cu alte produse de curăţare, din cauza vaporilor extrem de toxici pe care îi degajă combinaţia.

- Amoniacul ajută la curăţarea cuptorului: o jumătate de cană de amoniac pe grătarul de sus şi o farfurie cu apă pe cel de jos, în cuptorul încălzit la 65 de grade Celsius, lăsate peste noapte, fac să se cureţe mai uşor apoi petele de grăsime. Atenţie! Când faceţi această operaţiune, cuptorul trebuie oprit, iar robinetul de gaz şi flacăra de veghe închise.

- Fluturii de bucătărie pot fi alungaţi tot cu o soluţie de apă cu amoniac, folosită la spălarea mobilei şi rafturilor (o parte amoniac la opt părţi de apă).

- Bijuteriile din argint (mai puţin cele cu perle) pot fi curăţate cu o soluţie de apă cu amoniac (proporţie de o parte amoniac la 2 părţi apă), ca şi vasele din cristal şi obiectele din alamă şi argint (câteva picături la 2 căni cu apă). La fel se pot curăţa depunerile de săpun şi grăsime de pe obiectele sanitare smălţuite şi gresia ori faianţa (proporţie de 1 la 8).

- Pantofii albi din material textil se curăţă cu o soluţie din apă şi amoniac în părţi egale. Dealtfel, aceeaşi substanşă este deosebit de utilă la scoaterea petelor de sânge, transpiraţie, creion sau chiar de vopsea mai veche, precum şi a majorităţii petelor neuleioase de pe haine.

- Mucegaiul şi igrasia pot fi combătute tot cu amoniac. Petele de mucegai de pe mobila de lemn din grădină pot fi scoase cu o soluţie de amoniac (o cană), oţet (jumătate de cană), bicarbonat de sodiu (un sfert de cană) şi patru litri de apă.

- Straturile vechi de ceară de pe parchet pot fi îndepărtate tot cu o soluţie făcută dintr-o cană de amoniac şi doi litri de apă.

- Mâncărimile cauzate de ţânţari sau alte insecte pot fi calmate cu un strop de amoniac. Nu folosiţi substanţa însă dacă aţi făcut deja rană.

- Gunoiul nu va mai fi răscolit de câini ori pisici dacă stropiţi sacii cu o soluţie făcută dintr-o parte de amoniac şi două de apă.

- Un îngrăşământ foarte eficient pentru plant poate fi făcut dintr-un sfert de cană de amoniac şi patru litri de apă.