Lichior de măceşe

150 de grame de zahăr, 500 de grame de măceşe şi ţuică inodoră, incoloră și, dacă alcoolmetrul nu ar indica peste 30 de grade, aș spune și insipidă. În ce scop toate acestea? Pentru un lichior de măceşe. De ce lichior? Pentru că vin am făcut, iar pentru gem nu am nici timp și nici suficientă răbdare.

Sar peste episodul culesului, care a prilejuit o întreagă poveste într-o altă postare despre ce poți face dacă ai nervi să te bați cu o tufă de Rosa canina. De data asta, am ales varianta simplă și am cumpărat măceșele din piață. 

Măceşele bine spălate şi curăţate de moţul negru şi de codiţe se omoară bine - ca plată pentru toate înţepăturile păţite la cules, în tufă - şi se aştern în borcan, între straturi de zahăr. Şi se lasă la zăcut, la loc cu pace şi căldură. Nu o zi şi nici două, ci vreo 60...

Când cele două luni au trecut, iar măcește zdrobite s-au acoperit de un suc dulce și gros, se adaugă alcoolul. Cât? Eu am pus aproape un litru, ca să obțin un lichior nu foarte dulce și destul de tare.

Îl mai lăsați să stea câteva zile și pe urmă strecurați bine lichiorul și îl trageți în sticle.

Este o băutură dulceagă și aromată, care te duce fooaarte repede de nas, în sensul că nici nu-ți dai seama când te trezești amețit.

Știu ce spun, credeți-mă!