Castraveți murați la soare

Pe căldura asta, numai de stat în bucătărie nu-mi arde. Așa că... dulcețurile pot să mai aștepte, măcar câteva zile. (Corcodușele din frigider s-ar putea să nu fie de acord cu mine, dar nu le dau de ales.) Aș mânca orice-i preparat fără foc, numa' să nu mă apropii prea curând de vreo sursă de căldură. Asta-i vreme de mâncat salate și lactate, nu ciorbe și mâncăruri grase ori picante. Sau, cel puțin, așa simt eu...
Nici vremuri de mâncat murături n-ai zice că este, dar un castravecior crocant parcă nu strică, mai ales când este așa de ușor de preparat, iar căldură pentru acrirea lui avem din belșug.

N-avem cine știe ce gând de pus murături (încă), dar o pungă de castraveți cam mare pentru două persoane urla în frigider de plictiseală. La fel doi-trei dovlecei proaspeți și subțiri cât cârnăciorii. Și-atunci mi-am zis: de ce nu?

Așadar, castraveți și dovlecei, o haită de căței de usturoi (în funcție de cât de tare vreți să vă muște iuțeala), mărar și, dacă aveți, și un pic de țelină, cu frunze și măcar o fâșie de rădăcină. Bine spălate toate, se înghesuie în borcan, cu boabe de piper și muștar și mărarul deasupra. Am strecurat si o crenguță de oregano verde, nu cred că le strică în vreun fel...

În final, castraveciorii și dovleceii se bălăcesc într-o saramură făcută din apă și sare grunjoasă, în concentrație de 25 de grame de sare (o lingură) la un litru de apă.

Borcanul se lasă la soare, cu o farfurie sub el și capacul nestrâns. (Nu de alta, dar altfel nu au loc să fermenteze castraveții.) După o zi și jumătate - două, îl puteți muta la rece, să nu se mureze prea tare.

Nu-i mare diferență față de ce am preparat aici, doar cu dovelcei.
Doar că preferații mei rămân, totuși, castraveții...