O marmeladă cu alcoolemie: clementine și whisky

Rețeta este este una dragă mie. Pentru că necesită citrice (minole sau clementine, cum li se mai spune), dar și pentru că am așteptat cu nerăbdare să văd rezultatul: unul din ingrediente a făcut să împart prepararea în două etape. Iar în pauza dintre ele am stat cu gândul la cratița lăsată pe aragaz.

Să vedem însă despre ce este vorba: o marmeladă făcută din clementine și whisky, minunată prin modul simplu în care se îmbină cele două arome.

Recunosc că nu este o rețetă inventată, ci una inspirată dintr-o carte la care țin mult. Am adaptat la posibilități însă și am înlocuit coniacul cu whisky. Așadar, am pornit la bucătărit cu patru clementine, două lămâi, un păhărel de whisky, zahăr și apă. Știu că veți întreba câtă apă și cât zahăr, dar vă spun că asta vedeți la fața locului, în funcție de cât fruct aveți.

Spălați bine clementinele, pentru că le veți pune cu totul în marmeladă. Le tăiați doar în felii subțiri. Le puneți în cratiță împreună cu o cantitate egală de apă și cu sucul și sâmburii de lămâie. Măsurați cu o cană cantitatea de fructe feliate, apoi turnați deasupra aceeași cantitate de apă. Și, da, ați citit bine, sâmburii rămân în cratiță, atât cei de lămâie, cât și cei de clementină. De ce? Pentru că au conținut mare de pectină și vor ajuta la legarea preparatului, în urma fierberii.

La fiert stă destul de mult, aproape o oră, la foc mediu spre mic, cu o tablă sub cratiță, ca să nu se ardă. Când lichidul a scăzut, iar compoziția s-a îngroșat, adăugați băutura și zahărul.

Eee, în acest punct al rețetei, am oprit cu regret tot procesul tehnologic. Mă bucuram de o ocazie rară - câteva momente libere în mijlocul unei zile - și mi-am spus că am timp de această marmeladă. Ce am uitat însă era că aveam încă un drum de făcut cu mașina și, om cinstit cum mă știu, mi-a fost jenă să mă urc la volan după degustare. Nu de alta, dar nu m-ar fi crezut niciun polițist că am băut o dulceață. Și nici politician nu sunt, să scap de amendă precum parlamentarul îmbătat, în procesul-verbal, cu oțetul dintr-o salată... Așa că, după evaluarea la sânge a riscurilor, am lăsat frumos marmelada să aștepte până m-am întors. 

 

Rețeta spune că zahărul trebuie să fie tot atât câtă apă a fost, dar eu prefer mai puțin dulce. Oricum, în această rețetă, nu cantitatea de zahăr influențează gelifierea, ci pectina din fructe. Mai ales că marmelada mai stă pe foc doar 10-15 minute după ce este adăugat zahărul.  

Iarna, cămara este plină cu dulcețuri și gemuri, astfel că ai spune că nu ai de ce face altele.  Cumpărați câteva clementine și încropiți marmelada asta. Veți vedea apoi cât de departe de adevăr este aserțiunea de mai sus...