La început, am crezut că mi se pare. M-am uitat mai bine însă și mi-am dat seama că era adevărat: era un boboc de floare, nu de frunze, cum fuseseră mulți înainte. ”Foarte bine”, ai spune. Însă bobocul acesta era așteptat în altă vreme, în alt anotimp, peste trei-patru luni de soare. De ce? Pentru că vorbim despre o floare de toamnă, obișnuită cu frigul nopții de octombrie, nedoborâtă nici de bruma din noiembrie și nici de primele zăpezi. Un fel de crizantemă.
Trei pași mai încolo, Physalis își prăjește la soare lampadarul deja portocaliu. M-aș bucura dacă nu aș ști că, în mod normal, își colorează caliciul toamna.
Nu-i noiembrie încă. Nu-i nici măcar octombrie și nici septembrie. Abia au trecut trandafirii de dulceață și căpșunii, zmeura acum se coace, iar murele sunt încă verzi.
E iunie, în prag de iulie. Abia e vară, iar toamna-i departe, dacă te uiți în calendar. Dar a fost vară în mai și primăvară în iunie. Iarna nu știu când vine. Iar cu toamna de vara asta ce facem??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu