Corcodușele sunt fructe urâte pe nedrept. Sigur, ar fi fost de preferat ca trotuarele să fie străjuite numai de tei sau salcâmi, nu de corcoduși și duzi. Să nu călcăm pe chestii alunecoase și să nu ne pătăm hainele când pică fructul din copac. Se putea însă și mai rău: bine că nu au fost plantați cocotieri. Ar fi fost în stare primarii, dacă te gândești că unii au dat deja mii de euro pe tot soiul de palmieri.
Ca sa revenim la corcodușele noastre, vă spun că, de data asta, le-am făcut gem cu levănțică. O combinație care mi-a venit în minte pornind de la asocierea culorilor, în poza de mai sus.
Aproape un kilogram de corcodușe, esență de rom și câteva fire de levănțică înflorită. Zahăr??? Aproape nu, asta însemnând trei linguri amestecate separat, cu o parte din gem, pentru copilul care vrea totuși dulceața ceva mai dulce.
Am aruncat corcodușele într-o oală cu apă și le-am lăsat preț de două clocote, cât să le pot dezbrăca de coji corcodușele și sâmburii de corcodușe. Le-am scurs, apoi le-am trecut printr-o strecurătoare în care au rămas cojile și sâmburii.
Nu aruncați apa! Se poate transforma ușor într-un suc delicios, despre care vă povestesc data viitoare.
Ce trece prin strecurătoare ajunge iar pe foc, într-o cratiță. Deși nu are zahăr, gemul acesta se leagă bine și așa, după 15-20 de minute de fiert, corcodușele având suficientă pectină. Când este aproape gata, iar gemul este consistent și destul de dens, se pun în el esența de rom și florile de levănțică. Încă un pic pe foc și gata. Dacă-i pentru iarnă, se pune fierbinte în borcane fierbinți și se sigilează ori rece în borcane reci, apoi se pune la sterilizat.
Acest gem poate fi considerat dietetic în măsura în care poți spune că un produs este dietetic doar pentru că nu are zahăr adăugat.
Însă corcodușele sunt fructe cu un conținut nu foarte mic de glucide (10%) și cu ceva calorii (45 de calorii / 100 grame), așa că trebuie puțină atenție la consumul lor de către diabetici ori în curele de slăbire.
Ce să vă spun despre gust?... Acrișor, nestricat de dulceața zahărului, îmblânzit de aroma răcoritoare a lavandei. S-ar putea ca unora să nu le placă, amintindu-le de un dulap vechi cu haine ale bunicii. Dar lavanda pusă cât trebuie - adică după gust - te duce mai degrabă cu gândul către patina de tip vintage a unor vremuri decât spre praful și moliile adunate pe amintiri...
Vrei să știi de unde am acest borcan simpatic? Îl găsești și tu aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu