duminică, 4 august 2013

Sirop de piersici


Piersicile sunt printre fructele mele preferate şi nu ştiu cum se face că nu le-am avut mai des la mine în bucătărie. Acum câteva zile însă, am venit acasă cu două kilograme de piersici frumoase şi zemoase, din care au rezultat două reţete. Adică două borcăneli. Adică un sirop şi un gem bun, bun. Vom vorbi acum despre sirop şi las pe data viitoare gemul.
Am lucrat cu maximum de eficienţă, în sensul că am folosit cele două kilograme de două ori: o dată pentru sirop şi apoi pentru gem, ceea ce a fost posibil pentru că piersicile erau extrem de zemoase.
Cum spuneam - întâi siropul, pentru care am avut nevoie şi de două căni de zahăr, câteva cuişoare şi un pic de zeamă de lămâie. Mai întâi, am spălat şi tăiat bucăţele piersicile, pe care le-am pus într-un borcan mare, alternând cu straturi de zahăr.
Borcanul a rămas afară, la căldură, până a doua zi, când am strecurat siropul şi l-am pus la fiert cu cele câteva cuişoare şi zeama de la jumătate de lămâie. A fiert atât cât să se îngroaşe puţin siropul. Nu-l lăsaţi să fie prea dens, căci se va carameliza precum siropul de dulceaţă atunci când ajunge în apă rece.
Apoi am pus într-un pahar şi am amestecat cu apă minerală rece, cuburi de gheaţă şi nişte foi de mentă jumulite de pe strat. Şi am pozat, o dată... 
... şi încă o dată, şi încă o dată...
Am fugit să descarc pozele, cu gândul încă la paharul lăsat afară. Mi-a ieşit total din minte că ar trebui să vă arăt şi sticla. Iar când mi-am dat seama şi am vrut să îndrept eroarea, dar tehnica mi-a jucat feste.
Aşa că mă opresc aici până restabilesc ordinea firească a circuitelor...

Later edit: Am rezolvat problemele tehnice, așa că vă pot arăta acum și ce culoare are acest minunat sirop de piersici.
Sau cât a mai rămas din el, după primele șase pahare băute în familie...

5 comentarii:

  1. Delicios sirop!! Ce-as bea si eu un pahar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Xandrinne, s-ar putea sa mai fie ceva in sticla si pentru tine. :)

      Ștergere
  2. Cat de bine arataaa!!!Ma gandesc sa prepar acest sirop pentru a insiropa un tort diplomat ,tine in frigider cateva zile?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pastreaza foarte bine in frigider, mai mult de cateva zile, daca este fiert. Se poate conserva si mai bine daca se adauga o pastila de aspirina bine zdrobita, in timpul fierberii. Aspirina actioneaza ca un conservant, iar daca sticlele sunt sterilizate siropul poate fi pastrat si pe termen mai lung, in camara.
      Succes!

      Ștergere
  3. Multumesc tare mult !Deabia astept sa vad cum va iesi siropul si dulceata ,fiind prima data cam am emotii

    RăspundețiȘtergere