Dintre piersici și caise, am preferat mereu piersicile, dacă ar fi să le mănânc proaspete. Dar, făcute gem, caisele parcă sunt mai bune: nu sunt sufocant de dulci, dar au parfum și lasă o urmă acrișoară și vioaie. Iar dacă ce găsești în piață vine dintr-un cais de-al nostru, românesc, pacă gemul cu fistic iese mai bun decât orice poți cumpăra într-un borcan care poartă caiselșe pe etichetă.
Dar să vedem lista de cumpărături pentru gemul nostru de caise cu fistic.
În primul rând, un kilogram și jumătate de caise și un pumn de fistic, o jumătate de lămâie și un pic de rom. Cantitatea de zahăr am calculat-o după ce am curățat caisele și le-am făcut bucățele: zahărul a fost o treime din cantitatea de caise pregătită pentru fiert, respectiv cam 400 de grame.
Știu că alte rețete includ o proporție de 1:1 (cât fruct, atâta zahăr), dar eu prefer să modific proporțiile, mergând până la a pune zahăr foarte puțin sau deloc, din mai multe motive.
Mai întâi, zahărul este cu atât mai sănătos cu cât este mai puțin. În al doilea rând, conservarea în bune condiții nu se datorează atât zahărului cât distrugerii anumitor bacterii prin sterilizare. Mai apoi, dulceața se leagă bine mersi și fără zahăr dacă fructele conțin suficientă pectină. Și nu, NU pun conservanți!
Acum că am lămurit aceste lucruri, să trecem la treabă!
Cum am spus, am făcut caisele bucățele, apoi le-am pus la odihnit cu zahăr până s-au umplut de sirop. Le-am pus la fiert la foc mediu, unde au stat cam 20 de minute, timp în care am pescuit mereu spuma, să nu imi strice aspectul gemului, la final.
În acest timp, am curățat fisticul de coajă și l-am zdrobit puțin, apoi l-am adăugat în gem, împreună cu romul și zeama de lămâie. A mai stat totul pe foc cam zece minute.
Nu am pus gemul cald în nimic. Am tot trecut pe lângă acea cratiță așteptând să se răcească și să pot împușca niște poze. așa se face că, atunci când în final am pus gemul într-un borcan, îmi rămăsese cu mult mai puțin decât sperasem eu să am...
Este un gem acrișor, în care dai, din când în când, de-o bobiță puțin crocantă, cu gust ușor. Îmi aduce aminte de consistența magiununlui de prune cu nuci. E ca și cum am avea o variantă a lui blondă...
V-am convins?? Dacă da, s-aveți poftă și să treceți pe aici să lăsați o părere.
Spor la borcănit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu