Au fost iar flori în trandafirul meu de Damasc. Din ce mi-a mai rămas în urma ploilor, am lăsat ceva petale și de dragul curții, dar mare parte din bogăția lui a luat drumul sticlelor, anul acesta, pentru sirop.
Ce am făcut cu celelalte? Vedem acum, într-un alt episod din serialul ”Trandafirul meu roz”. :)) (Găsiți episoadele anterioare aici.)
De data asta, am făcut dulceață de trandafiri cu scorțișoară. Cantitățile sunt date de câte flori sănătoase și proaspete reușiți să strângeți din tufa de trandafir. Apă cât să fiarbă petalele, zahăr câtă apă, sare de lămâie cât să stropiți petalele curățate și praf de scorțișoară cu moderație.
Apoi a fost mai simplu: am pus la fiert un sirop făcut din apă și zahăr în părți egale. Cât de mult? Cât să acopere puțin petalele frecate cu lămâie.
Am lăsat siropul pe foc până aproape să se lege. Atunci am pus petalele de trandafir și am lăsat să fiarbă în continuare, pe foc mediu. După un sfert de oră, am pus un praf de scorțișoară. Nu mult, cu numai cât să lase loc aromei de trandafir.
Când bobița de dulceață picurată de farfurioară nu se mai lățește, puteți lua dulceața de pe foc.
Nu-i pentru oricine dulceața asta, căci răbdarea și trandafirii ca aceștia nu cresc oriunde. Așa că am să vă spun, la final, că dulceața asta este cam prea dulce și că miroase a grădină cu flori, că te-aștepți să iasă fluturele din borcan. Iar că scorțișoara provoacă alergii unora.
Poate așa-i mai ușor pentru cei care nu o pot face...
Vrei să știi de unde am acest borcan simpatic? Îl găsești și tu aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu