A trecut vremea în care veneam de la piață cu sacoșele pline de legume pentru murături. Deja am început borcanele pregătite acum atâtea săptămâni. Pe cei care au mai fost pe aici nu cred să îi mire faptul că eu încă mai pun murături ori fac dulcețuri. De ce m-aș opri? Doar pentru că, de obicei, murăturile se pun toamna, iar dulceața se face ca să umpli un batalion de borcane pe care să nu le ataci înainte de prima brumă?
Jumătate de varză roșie, un kilogram de gogonele rămase după pregătirea tradițonalelor murături, două-trei cepe, oțet și condimente. Am plecat de la rețeta de gogonele murate cu ceapă, pe care am ajustat-o pe ici, pe colo.
Varza roșie tăiată fâșiuțe s-a ales cu un duș de sare grunjoasă. Nu mult mai târziu, i s-au alăturat gogonele, tăiate felii potrivite. Și o mână de seminâe de floarea soarelui. Au stat așa, împreună, cam trei ore, cât să prindă gust sărat și zemos. Au ajuns apoi îngrămădite în borcane, așteptând oțetul. Care a venit un pic mai târziu, după ce - amestecat cu apa în proporție de două părți apă și una oțet - a trecut printr-un clocot cu un amestec dintr-un strop de zahăr și condimente (boabe de piper, muștar și ienibahar, cuișoare și anason), strecurate apoi, de dragul mironosițelor care se înfruptă mai târziu din borcanele astea.
Câteva zile mai târziu, am deschis un borcan de ”gogonele înroșite”, să nu alunece singuri pe gât cartofii copți felii. Cum sunt? Acrișoare cu o urmă de dulce, roșii de la varză și cu iz de condimente și floarea soarelui. Atipic, dar interesant...
ce frumoasa e!!!Cred ca e si delicioasa!
RăspundețiȘtergereAre un gust deosebit, alinutzika.
RăspundețiȘtergere