Rețeta asta era programată să apară în altă zi, dar mi-am reconsiderat părerea, pentru ca am un fan la a cărui părere țin tare mult. Fan căruia, dacă nu îi ajung cele două prenume pe care deja le are (Alexa și Maria), îi mai dau și eu unul: ”picătură chinezească”. În sensul bun, evident, pentru că fără salutul ei binevoitor și dezinteresat din fiecare dimineață, aș avea zilele ceva mai urâte decât sunt.
Rețeta nu îmi aparține, ci am descoperit-o scotocind pe un site spaniol. Am găsit însă această variantă de gogonele murate cu ceapă și mi s-a părut atât de interesantă încât am rezistat tentației de a o prelua efectiv și am trecut la treabă, să mă laud cu o producție proprie, nu cu o o poză preluată. Singura modificare față de rețeta originală este că nu am avut zahăr brun la îndemână, astfel că am folosit zahăr alb.
Vă trebuie un kilogram de gogonele, 2-3 cepe, două linguri de sare, 100 de mililitri de oțet, 200 de mililitri de apă, 3-4 linguri de zahăr, piper boabe, cuișoare, frunze de dafin, boabe de muștar și ienibahar.
Gogonelele se spală bine și se taie felii, ceapa se curăță, se spală și se taie solzișori. Se amestecă ceapa și gogonelele într-un castron, se pune sarea peste ele, se amestecă și se lasă la macerat peste noapte, la temperatura camerei.
A doua zi, se pun la fiert oțetul și apa (o parte de oțet la două părți de apă) și condimentele. Când a dat în fiert, se adaugă amestecul de ceapă și gogonele, cu tot cu zeama pe care au lăsat-o peste noapte. Se lasă la fiert câteva minute, să se înmoaie ceapa.
După ce și-au schimbat culoarea, se dă cratița la o parte și se pune amestecul în borcane sterilizate, presând bine, să nu rămână goluri de aer. Deasupra se toarnă oțetul, se pun capacele și se lasă borcanele la răcit, înainte de a le pune la rece.
Cred că sunt mult mai bune la gust dacă apucă să stea măcar câteva zile. La mine nu s-a întâmplat asta, pentru că borcanul a rămas la vedere și a fost sacrificat într-o singură seară, lângă niște cartofi la teflon cu brânză. Așa că pot să spun doar cum sunt gogonele astea după ce au stat nici 24 de ore în borcan: demențiale!!
Gustul gogonelelor se combină extraordinar cu aroma de cuișoare și cu oțetul dulceag. Cred că nici cu un baton de scorțișoară, pus în oțet, lângă cuișoare, nu ar fi rău...
Cred că sunt mult mai bune la gust dacă apucă să stea măcar câteva zile. La mine nu s-a întâmplat asta, pentru că borcanul a rămas la vedere și a fost sacrificat într-o singură seară, lângă niște cartofi la teflon cu brânză. Așa că pot să spun doar cum sunt gogonele astea după ce au stat nici 24 de ore în borcan: demențiale!!
Maine stiu ce am de facut. Pot inlocui zaharul cu fructoza?
RăspundețiȘtergereSigur, Ana. Ai grija insa la proportii, pentru ca nu pui la fel de mult. Vezi eticheta fructozei, unde ar trebui sa gasesti o corespodenta intre cantitatile din cele doua produse.
RăspundețiȘtergereMi-a luat ceva mai mult timp pana sa ma apuc de reteta asta. Astazi sunt la etapa 1 si am dat de o pb, am gasit cata fructoza trebuie sa pun dar nu stiu sigur care este momentul in care trebuie adaugata. Banuiesc eu ca se pune in acelasi timp cu restul de condimente dar...as vrea un sfat avizat. In plus am dublat cantitatile pt ca o doamna amabila din piata mi-a pus 2 kg in loc de 1 (ca sa fie rotunda socoteala ei).
RăspundețiȘtergereGabi, in ce moment adaug fructoza?
RăspundețiȘtergereAna B, poti inlocui zaharul cu indulcitor sau cu miere eventual. Se adauga in acelasi moment ca si zaharul, adica atunci cand se pune apa cu otet la fiert, impreuna cu toate condimentele. Acela este momentul in care poti "drege" gustul, cum se spune, astfel incat sa fie mai sarat, mai dulce ori mai acru, dupa cum vrei.
RăspundețiȘtergeream si eu o intrebare...
RăspundețiȘtergerereteta asta si cea de salata murata cu varza, ceapa si gogonele sunt facute pe acelasi principiu. difera doar proportia de otet/apă.
tie cum ti se par mai bune, cu mai mult otet sau cu mai putin?
multumesc:)
Daniela, mie proportia potrivita mi se pare cea in care otetul si apa sunt in parti egale. Este insa o chestiune de gust...
RăspundețiȘtergereBuna Gabi, ce ai uitat sa spui, si cred ca este important, este cam cate borcane/ce capacitate au iesit. Spun asta pentru ca tocmai vreau sa fac reteta ta si nu stiu cate sa sterilizez, macar cu aproximatie.... Multumesc. Cred ca este o nebunie, abia astept sa ii fac. :)
RăspundețiȘtergereAi dreptate, am uitat sa precizez asta. Dintr-un kilogram de gogonele, am obtinut atunci doua-trei borcanele, din cate imi aduc aminte. Am facut si anul acesta, dar intr-o combinatie despre care voi scrie zilele astea, sa gust rezultatul final.
RăspundețiȘtergere9kg gogonele taiate + 1kg ceapa = 14 borcane de 720 ml
RăspundețiȘtergereSi au fost bune? :)
ȘtergereDeci gustul este...execrabil, cea mai proasta reteta, gogonelele sunt sarate, amare si n le poti minca.
ȘtergereImi pare rau pentru asta. Orice reteta insa, indifferent cat ar fi de buna, poate fi stricata daca ingredientele nu sunt asa cum ar trebui ori daca ceva in timpul prepararii nu merge bine.
ȘtergereAti gustat gogonele inainte de a le pune la murat? Atunci cand gogonele sunt culese inainte de termen ori sunt vestejite, sunt aproape amare. Cand se intampla asta, verdele lor nu este tocmai verde sau verde-galben, ci are o tenta albicioasa.
Mai este posibil ca otetul pus peste gogonele sa nu fi fost suficient de cald ca sa le patrunda si sa le schimbe gustul. Aceasta problema sa poate remedia. Faceti o proba cu un borcan: puneti-l la bain-mare pentru 20 de minute, timp in care otetul se va incalzi destul de tare ca sa patrunda gogonelele. Daca nici asa nu reparati gustul, inseamna ca problema a fost la gogonele.