Despre muștar, de ziua lui

Sursa foto: www.wonderopolis.org

Prima zi de sâmbătă din luna august este, la americani, Ziua Muștarului, eveniment la care în jur de 6.000 de oameni participă anual. Ce ciudat - ai spune - să aibă propria zi un condiment pe care nici măcar nu îl place toată lumea!  

Ei bine, nu doar că are o zi a sa, dar muștarul are și un muzeu: tot în Statele Unite, în Middleton (statul Wisconsin), muzeul reunește peste 5.500 de feluri de muștar din peste 70 de țări.

Morcovi picanţi cu sos de muştar

Ei, şi ce dacă (aproape) a venit vara şi nu mai mai mănâncă nimeni legume la borcan? Ce am eu aici nu e o muratură, ci altceva... O marinată ceva mai deosebita, prin faptul că e preparată cu muştar. (Marinatele se pot prepara cu ulei, oţet, muştar, vin şi chiar cu iaurt sau bere.) Încercaţi-o lângă ceva cărniţă la grătar ori cu o omletă mai bogată şi veţi vedea de ce merge o pauză de marinată cu morcovi şi usturoi verde, între atâtea salate....
O marinată uşor de preparat, pentru care aveţi nevoie de morcovi, usturoi verde, oţet de mere şi muştar, precum şi sare, piper şi condimente după cum vă taie capul.

Totul începe simplu, cu morcovii curăţaţi şi spălaţi, pe care îi aruncaţi în apă clocotită şi îi lăsaţi să fiarbă un minut. Nu mai mult, pentru că nu fierţi trebuie ei să fie, ci doar puţin atinşi de căldură. Odată prefierţi, morcovii ajung într-un borcan, împreună cu usturoiul verde şi boabe de piper şi ienibahar.

Sosul se prepară din o parte oţet şi două părţi de muştar. În traducere liberă, la mâna mea de morcovi cat să încapă într-un borcan de 400 de grame, am pus două linguri de oţet de mere şi patru de muştar. Am îmbogăţit cu sare, piper, boia de ardei şi cimbru, apoi am turnat totul în borcan. Pe urmă am pus şi un strop de vin alb, deşi nu era în reţetă. Mi s-a părut că sosul e cam gros...

Astea fiind spuse, am pus borcanul în frigider. M-a întors la el peste trei zile, când am ciupit timid dintr-un morcov...

Cum este sosul? Picaaaant... Nu m-am prins dacă de la combinaţia explozivă de condimente ori dacă de la usturoi şi de la hreanul din muştrar (deşi nu-mi aduc aminte ca muştarul mâncat separat să fi produs aşa efecte năucitoare). Oricum, chiar dacă nu-l mănânc eu - deşi morcovii luaţi separat sunt foarte buni -  ştiu pe cineva care nu va sta prea mult la discuţii cu sosul ăsta... Garantat, nu rezistă până după primul grătar.  

Condimentele şi mirodeniile - mai mult decât arome

Vă puteţi închipui o bucătărie fără codimente? Eu nu. Şi probabil că nici alţii, condimentele şi mirodeniile fiind de sute de ani o marfă atât de preţioasă, că unii au pornit chiar războaie de dragul lor.

Dar câţi se gândesc la faptul că minunatele condimente au şi alte utilizări decât cea de a da mâncărurilor arome minunate?

Sursa: http://www.slashfood.com/

- Muştarul este folositor la odorizarea recipientelor, pentru a le putea reutiliza. Puneţi o linguriţă de praf de muştar şi un litru de apă în borcanul golit de la murături şi lăsaţi peste noapte. Mirosurile de acru ori usturoi vor dispărea.

- Termosul neutilizat mult timp prinde şi el miros, care poate fi alungat cu două-trei cuişoare lăsate acolo timp de câteva ore. Apoi spălaţi bine termosul, înainte de folosire.

- Casa va fi mirosi cum nu se poate mai bine dacă ţineţi în cuptor, pentru 30 de minute, la foc mic şi cu uşa întredeschisă, o linguriţă-două de condimente pisate. Ori puteţi pune pe aragaz un beţişor de scorţişoară sau o mână de cuişoare întregi.

- Un tonic deosebit pentru păr puteţi prepara dintr-un amestec de ierburi lăsate la infuzat pentru 30 de minute. Compoziţia variază însă în raport de culoarea părului: o linguriţă de salve uscată şi o crenguţă de rozmarin sau o linguriţă ienibahar, una de scorţişoară pisată şi jumătate de linguriţă de cuişoare pentru părul închis la culoare, muşeţel pentru blonde. 

Sursa: http://www.justfoodnow.com/

- Salvia nu e potrivită numai pentru a aromatiza curcanul, ci şi pentru îndepărtarea mirosurilor neplăcute din pantofi. Puneţi câte o frunză verde de salvie în fiecare pantof, în ziua în care vreţi să îi purtaţi. Seara aruncaţi frunzele.

- Moliile fug din şifonier atunci când simt mirosul de cuişoare. De aceea, puneţi săculeţi de cuişoare agăţaţi printre haine. 

- Furnicile din bucătărie pot fi alungate punând în fiecare borcan o frunză de dafin sau pe rafturile pe care stau alimente. Nu doar dafinul are aceste proprietăţi, ci şi cuişoarele, scorţişoara ori bucheţelele de salvie. 

- Şi de insectele de curte puteţi scăpa cu ajutorul condimentelor. Adăugaţi o linguriţă de piper negru măcinat ori de praf de muştar la o cană de făină cernută şi împrăştiaţi amestecul în zonele vizitate de insecte.

O murătură plângăcioasă

Exact, plângăcioasă. Pentru că este impresionantă - şi impresionabilă - până la lacrimi... Pe scurt şi fără patetisme, este vorba despre ceapă pusă la murat în oţet condimentat şi îndulcit. Cel mai bun este arpagicul, dar, dacă nu aveţi suficientă răbdare pentru a-l curăţa, merge şi ceapa măruntă.

Ceapa se curăţă, se spală şi se pune pentru câteva minute în apă fierbinte şi sărată, în care s-au pus câteva linguri de oţet. Aici m-am simţit răzbunată, pentru că a venit rândul cepei să lăcrimeze în apa cu oţet.

Între timp, am pus la fiert oţetul îndoit cu apă (apă şi oţet în părţi egale) şi îndulcit cu zahăr (merge şi cu miere). Am adăugat condimentele: boabe de piper şi de muştar, ienibahar, trei cuişoare, un baton mic de scorţişoară şi câteva fire de cimbrişor. Totul a fiert în clocote cam cinci minute. Am pus cepele bine scurse într-un borcan, cu fire de cimbrişor şi boabe de piper printre ele.

Am strecurat oţetul şi l-am turnat fierbinte peste cepele din borcan, până le-a acoperit. Ca să nu se ridice la suprafaţă şi să rămână acoperite cu lichid, am improvizat un X din beţe de frigăruie.

Am acoperit borcanul, care va rămâne la temperatura camerei o vreme. Îl voi muta la rece peste câteva zile, după ce îşi vor schimba cepele culoarea.

Va trebui să aştept cam o lună până voi putea mânca din cepele astea murate. De data asta, voi face un efort să le las la murat cât trebuie. Între timp, sigur voi mai încerca o variantă, cu ceapa roşie murată inele.

Struguri murați în saramură

Nici nu mai știu cât a trecut de când am pus în practică rețeta asta. Și, probabil, nici nu mi-aș fi adus aminte de ea dacă nu ar fi adus Nicole vorba despre struguri. Așa că am scotocit bine și am descoperit și pozele, că sticla de struguri murați a fost ușor de găsit în frigider.

Rețeta e foarte simplă: boabele de struguri se spală, li se lasă o bucățică de coadă și se pun în borcane (nu în sticle, cum am făcut eu, într-un moment de proastă inspirație), strecurând printre ele boabe de piper, coriandru, ienibahar, muștar și cuișoare eventual, dar și ceva fulgi de ardei roșu uscat.

Deasupra am pus o frunză de țelină. Am turnat deasupra saramura, făcută din apă călduță și o lingură mare de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Dacă mă gândesc bine, cred că ar merge și un pic de zahăr...

Arăta bine viitoarea murătură, pe care o vedeți mai jos în compania unor sticle cu roșii puse și ele la murat în saramură.

Sticla cu struguri a stat la temperatura camerei câteva zile, până și-au schimbat culoarea. Au ajuns în frigider, de unde au ieșit ocazional, cât să pescuiesc un bob-două.

Nu sunt mare fan al amestecului de dulce și sărat în mâncare, dar strugurii aceștia chiar au un gust deosebit. Din câte am constatat, singura problemă este că trebuie consumați destul de repede, pentru că nu par să se oprească din fermentat, deși stau la temperatură scăzută.

În acest spirit, aseară, chinuită de regrete că am uitat de așa bunătate, am încercat să îmi potolesc procesele de conștiință atacând sticla de struguri, ca să am ceva acru lângă dovlecii plăcintari ”furați” de la Zâna eficienței și lângă aripile de pui picante cu scorțișoară.

Gogonele murate cu ceapă

Rețeta asta era programată să apară în altă zi, dar mi-am reconsiderat părerea, pentru ca am un fan la a cărui părere țin tare mult. Fan căruia, dacă nu îi ajung cele două prenume pe care deja le are (Alexa și Maria), îi mai dau și eu unul: ”picătură chinezească”. În sensul bun, evident, pentru că fără salutul ei binevoitor și dezinteresat din fiecare dimineață, aș avea zilele ceva mai urâte decât sunt.

Rețeta nu îmi aparține, ci am descoperit-o scotocind pe un site spaniol. Am găsit însă această variantă de gogonele murate cu ceapă și mi s-a părut atât de interesantă încât am rezistat tentației de a o prelua efectiv și am trecut la treabă, să mă laud cu o producție proprie, nu cu o o poză preluată. Singura modificare față de rețeta originală este că nu am avut zahăr brun la îndemână, astfel că am folosit zahăr alb.

Vă trebuie un kilogram de gogonele, 2-3 cepe, două linguri de sare, 100 de mililitri de oțet, 200 de mililitri de apă, 3-4 linguri de zahăr, piper boabe, cuișoare, frunze de dafin, boabe de muștar și ienibahar.

Gogonelele se spală bine și se taie felii, ceapa se curăță, se spală și se taie solzișori. Se amestecă ceapa și gogonelele într-un castron, se pune sarea peste ele, se amestecă și se lasă la macerat peste noapte, la temperatura camerei.

A doua zi, se pun la fiert oțetul și apa (o parte de oțet la două părți de apă) și condimentele. Când a dat în fiert, se adaugă amestecul de ceapă și gogonele, cu tot cu zeama pe care au lăsat-o peste noapte. Se lasă la fiert câteva minute, să se înmoaie ceapa.

După ce și-au schimbat culoarea, se dă cratița la o parte și se pune amestecul în borcane sterilizate, presând bine, să nu rămână goluri de aer. Deasupra se toarnă oțetul, se pun capacele și se lasă borcanele la răcit, înainte de a le pune la rece.

Cred că sunt mult mai bune la gust dacă apucă să stea măcar câteva zile. La mine nu s-a întâmplat asta, pentru că borcanul a rămas la vedere și a fost sacrificat într-o singură seară, lângă niște cartofi la teflon cu brânză. Așa că pot să spun doar cum sunt gogonele astea după ce au stat nici 24 de ore în borcan: demențiale!!

Gustul gogonelelor se combină extraordinar cu aroma de cuișoare și cu oțetul dulceag. Cred că nici cu un baton de scorțișoară, pus în oțet, lângă cuișoare, nu ar fi rău...

Salată de ardei iuţi la borcan

Această salată picantă este foarte simplu de preparat şi suportă variaţii, în funcţie de gustul fiecăruia. Puteţi schimba concentraţia de zahăr ori de oţet sau puteţi adăuga şi alte condimente sau legume, după bunul plac. Este o idee bună pentru a valorifica şi acei ardei care nu sunt suficient de frumoşi ori sănătoşi pentru a fi puşi întregi la murat. Totodată, poate fi preparată nu doar cu oţet, ci şi cu saramură, aşa cum voi explica mai jos.

Merge foarte bine în loc de ardei iute, iar oţetul - deşi diluat - poate fi utilizat cu succes drept adaos la ciorbe, cum ar fi cea de burtă ori cea rădăuţeană.

Eu am făcut salata din jumătate de kilogram de castraveţi cornişon, jumătate de kilogram de ardei iuţi şi bulgăreşti (proporţia dintre cele două tipuri de ardei este dată de usturimea pe care vreţi să o obţineţi), patru cepe mijlocii, apă, oţet, boabe de piper, ienibahar, coriandru şi muştar, sare, zahăr, cimbru verde şi frunze de dafin. Pentru conservarea fără probleme peste iarnă, puteţi adăuga jumătate de aspirină la litrul de lichid.

Ardeii, castraveţii şi ceapa bine spălate se taie feliuţe, castraveţii mai subţiri, ardeii cam de jumătate de centimetru. Salata arată colosal dacă aveţi ardei de culori diferite.

Legumele tăiate se amestecă într-un castron şi se strecoară printre ele fire de cimbru.

Puneţi la fiert oţetul şi apa (o parte de oţet la două părţi de apă), împreună cu toate condimentele, sare (o lingură la un litru de lichid) şi zahăr (două linguri la litrul de lichid). Lăsaţi să dea în clocot două-trei minute şi apoi lăsaţi puţin să se răcească. După ce s-a răcit, adăugaţi aspirina pisată (jumătate de aspirină la litrul de lichid).

Puneţi amestecul de ardei, castraveţi şi ceapă în borcane şi turnaţi deasupra soluţia de apă şi oţet. Puneţi capacele şi lăsaţi la temperatura camerei câteva zile, înainte de a muta borcanele la rece.

Pentru cei cărora nu le place oţetul, salata poate fi preparată în saramură. Mai exact, peste amestecul de legume din borcane puneţi boabele de piper, coriandru, ienibahar şi muştar şi apoi turnaţi o saramură obţinută din apă şi o lingură de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Acoperiţi cu farfurioare şi ţineţi borcanele la temperatura camerei, pentru câteva zile.

În final, indiferent de varianta aleasă, veţi avea o salată foarte picantă, ceapa şi castraveţii fiind la fel de iuţi ca şi ardeii.

Gogoșari în oțet

Când eram mică, mama punea în fiecare an gogoșari în oțet. Multă vreme, după ce m-am mutat de acasă, nu am mai mâncat gogoșari la fel de buni, pentru că nimeni nu îi făcea la fel cu cei pe care îi știam eu. Mi-am luat inima în dinți și sacoșele în buzunar și am atacat piața, cu gândul la gogoșari. M-am întors cu vinete, ardei grași, morcovi, păstârnac și pătrunjel, țelină și roșii. Era să uit să iau gogoșari... Am avut de lucru toată săptămâna cu sacoșele astea, dar, într-un final, am înfrânt!

Ca sa revenim la gogoșarii noștri, am avut nevoie de oțet (o parte oțet la două părți de apă), o lingură de sare și 10 cubulețe de zahăr (cam 2-3 linguri de zahăr adică) pentru fiecare litru de lichid, boabe de muștar, de coriandru și de piper, frunze de dafin, doi-trei morcovi și o rădăcină de hrean.

Am curățat gogoșarii de cotoare și i-am spălat, apoi i-am tăiat în jumătate sau în patru, dacă erau prea mari. Am curățat morcovii și hreanul. Morcovul l-am tăiat felii, iar hreanul pe lungime.

Gogoșarii i-am opărit câteva minute în oțetul pus la fiert cu sarea, zahărul și condimentele. I-am lăsat până s-au înmuiat puțin, ca să intre mai ușor în borcane.

Am băgat gogoșarii în borcane sterilizate, strecurând printre ei bucățile de morcov și de hrean. Am lăsat oțetul să se răcorească puțin și l-am turnat peste gogoșari, în borcane.

Am pus capacele deasupra și, după ce s-au răcit complet, le-am pus la răcoare.

Cam târziu mi-am dat seama că ar fi fost bine să pun în borcane, deasupra, niște frunze de țelină. Dar eu era să uit să iau tocmai gogoșarii, deși pentru ei am plecat la piață. Așa că ce să mai spun despre țelină?...

Alte ciupercuţe marinate

Îmi plac tare mult ciupercile marinate, mai ales gălbiorii şi ghebele mici. E puţin probabil să găsesc ghebe în august, dar am găsit, într-un supermarket, nişte ciuperci foarte mici, numai bune de încercat cu ele o nouă reţetă. Nu e nevoie de prea multe: ciuperci, sare şi apă pentru opărit, zeamă de lămâie, oţet, ulei şi condimente. Este o reţetă în care gustul acru poate fi accentuat ori diminuat după cum doreşte fiecare.

Aşadar, am curăţat ciupercuţele şi le-am spălat. Fiind prea mici să le cojesc de pieliţe, m-am rezumat la a le scurta picioarele şi a le spăla foarte bine. Le-am stropit apoi cu un pic de zeamă de lămâie, ca să rămână albe.

O salată murată

Mi-am adus aminte de reţeta asta după ce am descoperit, în frigider, suficiente legume pentru o combinaţie nouă. Trebuia să fac ceva cu ele să nu se strice şi m-am gândit să împuşc mai mulţi iepuri deodată. Mâncasem de câteva ori o astfel de salată făcută de soacra mea şi mi-a plăcut mult combinaţia de gusturi.

Castraveţi, ardei, morcov, varză, conopidă, ceapă, frunze de ţelină... Mai trebuie oţet şi apă (o parte oţet din vin alb de 9 grade, două părţi apă), sare grunjoasă (30 de grame la un litru de lichid, adică o lingură cu vârf) şi condimente după cum vrea fiecare, de preferinţă boabe de muştar, piper şi coriandru, seminţe de mărar, frunze de dafin, poate şi un cuişor-două.

Legumele se spală şi se lasă la scurs. Ceapa, varza şi ardeiul se taie fideluţe, morcovul se dă pe răzătoarea cu colţi mari, conopida se desface în bucheţele cât mai mici, iar partea fragedă a codiţelor ei şi castraveţii se taie feliuţe subţiri. Toate legumele trebuie să fie tăiate la fel de subţire, astfel încât să se pătrundă şi să se mureze în acelaşi timp.

Se amestecă bine toate legumele şi se înghesuie salata în borcane sterilizate, apăsând cu o lingură, ca să nu rămână goluri de aer. Se pun frunzele de ţelină deasupra, dar se lasă două degete până la marginea borcanului.

Se pune la fiert oţetul cu apa şi condimentele. Se lasă să fiarbă până dă în clocot.

Soluţia de oţet şi condimente clocotită se toarnă în borcane, peste amestecul de legume şi se pun imediat capacele.

Dacă nu vreţi să lăsaţi condimentele în salată, puteţi pune soluţia strecurată, dar, în acest caz, va trebui să o fierbeţi înainte câteva minute cu condimente cu tot, ca să se absoarbă mai bine aroma lor.

Cu borcanele ţinute la temperatura camerei, salata se acreşte în câteva zile, după care trebuie mutată la rece. Puteţi încetini acrirea lăsând borcanele la temperatură mai joasă, în cămară sau în alt loc răcoros, dar nu la temperaturi sub 15 grade Celsius.

Când salata este suficient de murată, legumele nu mai au culoarea iniţială, ci au devenit gălbui. Puteţi adăuga piper şi ulei, la servire. Este excelentă nu doar cu fripturi, ci şi cu tocăniţe.

Ardei iuţi la borcan

Nu mi s-a întâmplat niciodată să nu fi gustat ceea ce a ieşit din reţetele mele, dar, în cazul acesta, chiar aşa va rămâne, cel puţin deocamdată. Nu mănânc ardei iuţi, dar soţul e mare amator, aşa că a trebui să pun vreo două borcane (primele), pentru iarnă. Vă spun mai departe cum am făcut, cu precizarea că, la final, am putut aprecia personal rezultatul doar în raport de culoare şi de miros, nu şi de gust.

Am avut doi pumni de ardei iuţi, cât să umplu cu ei două borcane de 300 şi ceva de grame. A mai fost nevoie de o linguriţă de boabe de piper şi de muştar, câteva seminţe de mărar, 4-5 boabe de ienibahar, sare, oţet şi aspirină.

Ardeii bine spălaţi au intrat cu de-a sila în borcănele. Ca să văd exact cât lichid îmi trebuia, am pus deasupra apă până s-au umplut borcanele, pe care am vărsat-o apoi într-o cană gradată. Fix jumătate de litru. Am scos apa şi am strecurat condimentele printre ardeii din borcane.

Am pregătit separat o saramură din oţet şi apă în părţi egale, în care am adăugat sare în proporţie de 30 de grame la litrul de lichid. La cantitatea de ardei avută, eu am avut nevoie de 500 de mililitri de lichid, în care am pus o linguriţă cu vârf de sare. Am adăugat jumătate de aspirină pisată (proporţia este de o aspirină la un litru de lichid).

Zeama rezultată am pus-o în borcane, peste ardei, fără să o încălzesc. Am pus capacele şi am lăsat borcanele la temperatura camerei câteva zile.

Ardeii sunt bine făcuţi în momentul în care îşi schimbă culoarea şi devin galbeni. În mod normal, durează cam o săptămână, dar, pe căldurile astea, totul s-a întâmplat mai repede.

Sunt galbeni, lichidul e limpede şi miroase a iute şi a seminţe de mărar. Cam asta pot spune, ca primă impresie. Şi voi trimite la socrul meu o mostră, ca să vadă ce a ieşit din reţeta lui, îmbunătăţită de mine prin adăugarea de condimente. Iar după prima ciorbă la care soţul se va îndura să înlocuiască oţetul iute cu ardei, vin şi cu alte păreri...

Struguri muraţi

Am pus cireşe la murat şi nu mi-a părut rău. Ba chiar am repetat isprava, iar gustul lor deosebit m-a făcut să încerc să conserv şi alte fructe în acelaşi mod. Am încercat cu struguri, pe care mă şi văd mâncându-i de Crăciun, împreună cu o friptură de pui în cojocel de susan (sună bine, ştiu, dar las reţeta asta pentru vremurile cu zăpadă cât casa:)).

Pentru reţeta asta, am cumpărat struguri albi şi negri, cu bobul mare, dulci şi cărnoşi - în jur de un kilogram, cât să umplu două sticle mari de nectar moldovenesc (Proastă idee! Să nu faceţi ca mine dacă nu vreţi să îmbătrâniţi pescuind boabele din sticlă, luaţi mai bine un borcan). Mai trebuie oţet şi apă, zahăr, şi condimente după cum vrea fiecare. La struguri merg însă piperul boabe, beţele de scorţişoară, cuişoarele, la care am adăugat nişte boabe de muştar şi câteva bobiţe de ienibahar.

Am spălat strugurii şi le-am tăiat codiţele cu foarfeca, lăsându-le câte un ciot de câţiva milimetri. Am pus boabele în sticle şi am făcut proba lichidului: am completat cu apă pe care apoi am scurs-o într-o cană gradată, ca să văd cât lichid îmi trebuie.

Pentru 800 de mililitri de lichid necesari, am pregătit saramura din 480 de mililitri de oţet de vin de 9 grade şi 320 de mililitri de apă (adică trei părţi oţet şi două părţi apă). Plus 400 de grame de zahăr, un pic de sare şi condimentele, apoi am pus pe foc. (Se poate pune şi mai mult oţet, şi anume patru părţi oţet şi una apă, dar eu am preferat varianta soft.)

După ce oţetul şi apa au clocotit 5 minute, ca să prindă gustul de condimente, le-am luat de pe foc şi le-am lăsat să se răcească puţin. Dacă aş fi turnat lichidul fierbinte peste struguri, aceştia şi-ar fi schimbat rapid culoarea şi probabil ar fi plesnit, aşa că am preferat să mai aştept. Am pus lichidul apoi în sticle şi am strâns capacele.

De câteva zile urmăresc schimbarea din sticlele cu struguri: boabele şi-au schimbat culoarea, bălăcindu-se într-un lichid clar şi roz, printre bobiţe de piper roşu şi de muştar.
Poate de la scorţişoară, când văd sticlele astea, mă gândesc mai degrabă la fructe în sirop, nu la o acritură de ataşat unei fripturi...

Roşii în saramură

Îmi plac tare mult gogonelele murate, mai ales cele lunguiețe, care sunt mai cărnoase și mai dulci. Și dacă nu sunt tocmai verzi, ci puțin coapte, sunt o nebunie când sunt murate în saramură. Acum câteva zile, am văzut în piață roșii lunguiețe, care mi-au adus aminte de gogonelele murate. Mi-au atras imediat atenția pentru că nu erau roșii, ci portocalii. Nu e încă vremea murăturilor pentru iarnă, dar nu m-am putut abține să nu cumpăr vreo două kilograme pentru pus la murat. Asta așa, să avem până în toamnă, când mă apuc serios de borcănit...

Ingedientele - usturoi, piper boabe (de mai multe culori), boabe de muștar, coriandru, frunze de țelină. Pentru decor, am adăugat câteva roșii roșii, tot lunguiețe. Se mai pot adăuga frunze de dafin și mărar uscat, dar eu nu am făcut-o, preferând aroma de țelină. Mai este nevoie de sare grunjoasă și apă, pentru saramură.

Am spălat roșiile și le-am pus în borcane (de fapt, în sticle cu gâtul larg), strecurând printre ele boabele de condimente, usturoiul tăiat felii și frunze de țelină.

Deasupra am turnat saramura foarte caldă, cu o concentrație de 30 de grame de sare la litrul de apă. Am înțeles că apa de la robinet nu este potrivită pentru murături pentru că este prea dură, iar calcarul distruge bacteriile care determină acrirea murăturilor, astfel că am făcut saramura din apă plată, pe care am pus-o la încălzit și am turnat combinația în sticle după ce s-a dizolvat integral sarea. Am pus sub fundul sticlelor câte un cuțit, ca să nu se spargă din cauza lichidului prea cald.

Când sticlele s-au răcit, am pus sub ele câte o farfurioară și le-am acoperit cu un prosop, ca să aibă loc să ”fiarbă” în următoarele zile fără să îmi picteze masa din bucătărie.

După câteva zile la temperatura camerei, timp în care trebuie să se acrească, le mut în frigider. Din acel moment, au zile numărate...