Roşii în saramură

Îmi plac tare mult gogonelele murate, mai ales cele lunguiețe, care sunt mai cărnoase și mai dulci. Și dacă nu sunt tocmai verzi, ci puțin coapte, sunt o nebunie când sunt murate în saramură. Acum câteva zile, am văzut în piață roșii lunguiețe, care mi-au adus aminte de gogonelele murate. Mi-au atras imediat atenția pentru că nu erau roșii, ci portocalii. Nu e încă vremea murăturilor pentru iarnă, dar nu m-am putut abține să nu cumpăr vreo două kilograme pentru pus la murat. Asta așa, să avem până în toamnă, când mă apuc serios de borcănit...

Ingedientele - usturoi, piper boabe (de mai multe culori), boabe de muștar, coriandru, frunze de țelină. Pentru decor, am adăugat câteva roșii roșii, tot lunguiețe. Se mai pot adăuga frunze de dafin și mărar uscat, dar eu nu am făcut-o, preferând aroma de țelină. Mai este nevoie de sare grunjoasă și apă, pentru saramură.

Am spălat roșiile și le-am pus în borcane (de fapt, în sticle cu gâtul larg), strecurând printre ele boabele de condimente, usturoiul tăiat felii și frunze de țelină.

Deasupra am turnat saramura foarte caldă, cu o concentrație de 30 de grame de sare la litrul de apă. Am înțeles că apa de la robinet nu este potrivită pentru murături pentru că este prea dură, iar calcarul distruge bacteriile care determină acrirea murăturilor, astfel că am făcut saramura din apă plată, pe care am pus-o la încălzit și am turnat combinația în sticle după ce s-a dizolvat integral sarea. Am pus sub fundul sticlelor câte un cuțit, ca să nu se spargă din cauza lichidului prea cald.

Când sticlele s-au răcit, am pus sub ele câte o farfurioară și le-am acoperit cu un prosop, ca să aibă loc să ”fiarbă” în următoarele zile fără să îmi picteze masa din bucătărie.

După câteva zile la temperatura camerei, timp în care trebuie să se acrească, le mut în frigider. Din acel moment, au zile numărate...