vineri, 24 februarie 2012

O ţuică fiartă

Ce faci când ai ochii lăcrimoşi ca după filmele indiene, gâtul cât vulcanul Etna şi un muşuroi de furnici în nas? Când iei medicamente şi răceala nu cedează până nu îşi face damblaua? Eu am un singur răspuns: ţuică fiartă.
Ca şi în cazul vinului fiert, variantele de preparare sunt multe, după gusturile fiecăruia. Nu ştiu cum vă place vouă, dar vă spun cum fac eu.

La o cană de ţuică, se pun două linguriţe de zahăr brun, un băţ de scorţişoară, câteva boabe de piper negru şi câteva stafide. Dacă vă ţin nervii, puteţi adăuga şi o feliuţă de ghimbir. Ţuica este oricum tare, ghimbirul este cu un gust foarte pregnant, iar iuţeala lui nu se va simţi la prima gustare, dar o urmă aromată va rămâne...

De preferinţă, se bea foarte caldă. Fierbinte chiar. Dacă vă ţin puterile...
Ţuica fiartă nu este pentru oricine. Ţuica este o băutură tare chiar şi atunci când este rece. Fierbinte fiind, e şi mai şi. Trebuie să ai putere de a o bea. După care, trebuie să ai putere să te ţii pe picioare, măcar până ajungi în pat. Iar a doua zi, trebuie să ai putere să gândeşti cu mintea clară, fără să ai un sac de nisip în loc de cap.
Nu glumesc. Iar cine nu poate bea aşa ceva ştie asta...

sâmbătă, 18 februarie 2012

Din bucătăria altora: smochine verzi în sirop de ghimbir

Din tot ce am făcut până acum și am povestit aici, pe blog, nimic nu este preparat cu smochine. Am de mult în minte un vin de smochine. Nu că nu aș fi vrut să prepar, dar nu am găsit pe nicăieri fructele potrivite - și coapte, și cultivate natural, fără „steroizi”. Le-am văzut însă pe la alții: am descoperit o rețetă interesantă de smochine verzi conservate într-un suc aromat de ghimbir. După ce am scotocit puțin, am aflat că este un preparat destul de des întâlnit în țările din bazinul Mediteranei. Am ales acum o varianta preparată în Italia.
Cum nu am încă materia primă necesară, mă mulțumesc cu ce am găsit aici, de unde am luat, am tradus și vă arăt și vouă.  Așadar, smochine verzi în suc de ghimbir să fie...


Sursa: http://www.lacucinaitaliana.it/
 Ingrediente

- 600 de grame de smochine verzi
- 200 de  grame de zahăr
- ghimbir proaspăt

Smochinele verzi se șterg bine cu o cârpă umedă și se pun la fiert, cu tot coajă, pentru zece minute, într-un sirop făcut din cele 200 de grame de zahăr și jumătate de litru de apă și aromatizat cu câteva felii de ghimbir proaspăt.
Odată fierte, smochinele se lasă să se răcească apoi se taie în jumătate pe lungime. Se pun într-un borcan și se toarnă deasupra siropul fierbinte cu ghimbir. Borcanul închis ermetic se sterilizează apoi pentru 30 de minute.
Smochinele astfel însiropate pot fi consumate imediat. Dacă vreți să le păstrați o perioadă mai îndelungată, le puteți ține în cămară până la șase luni.

Am înțeles ca ar fi tare bune cu brânză...

Buon appetito!

marți, 14 februarie 2012

Afrodisiacele din grădină (2)

Ieri v-am povestit despre 11 plante sau alimente naturale ale căror proprietăți nu se limitează la îmbunătățirea funcțiilor respiratorii ori digestive. Pentru că este Sfântul Valentin, le-am reunit într-o listă urmărind alt scop, și anume acela de a vă furniza o listă de afrodisiace naturale. Mai jos sunt alte 14 plante, fructe ori produse naturale care vă pot ajuta atunci când vreți să pregătiți o cină romantică.

1. Ca şi ardeiul iute, ghimbirul creşte circulaţia sângelui şi temperatura corpului. Legenda spune ca Madame Bovary, faimoasa curtezană, îşi trata amanţii cu ghimbir, ca să fie sigură de performanţele lor sexuale.

Sursa: http://helpingfibromyalgia.com/
2. Laptele de cocos conţine minerale şi vitamina C, accelerează metabolismul şi serveşte drept afrodisiac.

3. Rucola era folosită ca afrodisiac de către romani. În afara proprietăţilor afrodisiace, rucola ajută digestia şi este o bună sursă de vitamina C.

4. Pepenele roșu este bogat în citrulină şi fluidizează circulaţia sângelui, ceea ce favorizează erecţia.

5. Ciocolata - mai ales cea neagră - are o veche reputaţie ca afrodisiac. E adevărat că ciocolata nu crește în grădină, dar este produsă din elemente naturale, o găsești pe toate drumurile și este adesea mai ieftină decât legumele ori fructele. Conține fenietilamină, care stimulează producerea de hormoni în momentele de maximă plăcere. Totodată, duce la creșterea nivelului de dopamină din creier, substanță cu rol important în determinarea dispoziției și a capacității de a lua decizii. Și asta după numai două pătrățele de ciocolată neagră...
Sursa: http://andreaskeller.squarespace.com/
6. Sparanghelul are o formă care ar putea sugera proprietățile lui afrodisiace. Totodată, determină intensificarea circulației sanguine în zonele genito-urinare, ducând la intensificarea libidoului.

7. Încă din Roma antică, pretențioasele trufe aveau reputația de afrodisiac, datorită aromei care copiază adrostenonul, hormon care provoacă atracție din partea sexului opus. Dacă nu vă puteți permite să cupărați trufe (prețul unui kilogram este între 500 și o mie de euro), apelați cu încredere la ciuperci.

8. Vanilia este un stimulent blând al sistemului nervos și determină creșterea senzațiilor sexuale.

9. Nucșoara era cunoscută drept afrodisiac în culturile Hindu, unde se credea că încălzește corpul, stimulând apetitul sexual, dar și că îndulcește respirația, crescând astfel atracția sexuală. Un praf de nucșoară în cana cu ceai poate face minuni...

10. Fructele de mare au un conținut ridicat de vitamine B1 și B2, de mare ajutor în producerea de hormoni care influențează viața sexuală. Sunt și o sursă de magneziu, iod și seleniu, substanțe cu efect asupra metabolismului și a stării de spirit.

Sursa: http://www.redwineguide.net/

11. Despre vinul roșu se spune că, dacă este consumat de bărbați cu moderație, face bine femeilor. Această băutură crește fluxul sanguin, relaxează și reduce inhibițiile. Nu uitați însă că toate acestea apar atâta vreme cât nu se bea prea mult. În exces, vinul roșu are chiar efecte adverse.

12. Coriandrul are calitatea de a crește temperatura corpului uman, ceea ce echivalează cu un efect afrodisiac. Are și rol antiinflamator și expectorant. Folosiți-l verde, presărat deasupra supelor.

13. Semințele de rodie duc la creșterea fluxului sanguin și se spune că influențează pozitiv și sensibilitatea genitală.

14. Semințele de anason sunt, în primul rând, pentru femei. Și nu doar în perioada de alăptare, când stimulează lactația. (Care mămică nu a băut până la refuz ceai de chimen cu anason??) Vechii greci și romani erau convinși că extractul de anason determină creșterea excitației la femei.

Acum este Sfântul Valentin, este un bun prilej de a folosi ceva din cele de mai sus. Dar nu vă limitați la atât. Aduceți-vă aminte că viața merită trăită în fiecare zi cu aceeași bucurie. Și că nu ne trebuie motive furnizate de alții pentru a ne bucura de cei dragi. E în puterea noastră să facem din fiecare zi o sărbătoare.
Să fiți iubiți!

luni, 13 februarie 2012

Afrodisiacele din grădină (1)

Se apropie Sfântul Valentin și, ca să fiu în rând cu lumea (a se citi blogurile) care publică tot felul de sfaturi legate de această sărbătoare, vin și eu cu ceva. Le citiți acum, dar le puteți pune în aplicare oricând. Până la urmă, stă în puterea noastră să facem din fiecare zi o sărbătoare, nu?
Este vorba despre 25 de afrodisiace aflate la îndemâna noastră, fructe și legume ori condimente și mirodenii în care obișnuim să vedem doar adaosuri aromate. Citiți cele de mai jos și încercați să le priviți și altfel. Sigur veți avea de câștigat. 

1. Busuiocul - Puţin busuioc verde presărat deasupra salatelor nu doar adaugă savoare mâncării, ci şi creşte ritmul cardiac şi presiunea sângelui, crescând dorinţa sexuală. Înlocuiţi verdeaţa pusă la final în supe şi veţi avea suprize...
Sursa: http://www.suseromania.ro/
2. Despre scorţişoară se spune că încălzeşte trupul şi trezeşte dorinţele, în afara faptului că are proprietăţi antiinflamatoare şi ajută la normalizarea nivelului de zahăr în sânge. O combinaţie cu efect garantat în dormitor este scorţişoara cu lapte cald de migdale.

3. Seminţele de pin conţin zinc, care este esenţial în producerea testosteronului, de aceea sunt cunoscute drept stimulent sexual pentru bărbaţi încă din Evul Mediu. Gătiţi-l cu busuioc, usturoi şi ulei de măsline pentru a prepara un pesto delicios.

4. Cardamomul este una din mirodeniile despre care puteti citi chiar şi în O mie şi una de nopţi. Încălzeşte trupul şi ascute simţurile, de unde şi proprietăţile afrodisiace. Funcţionează şi ca antiinflamator şi antimicrobian. Puteţi prepara un ceai din cardamom ori presăra puţin cardamom deasupra unei fripturi sau a unei supe.
Sursa: http://www.bellybytes.com/

5. Mărarul - doar frunzele ori cu tot cu tulpini - este des folosit pentru aromarea mâncărurilor sau a supelor, peste tot în lume. Conţine două substanţe - androsteron şi adrostenol - care stimuleaza atracţia sexuală.

6. Deşi nu e nimic sexy într-o respiraţie mirosind a usturoi, această plantă conţine alicină, substanţă care creşte fluxul sanguin. Rezultatul - creşterea energiei sexuale.

7. Avocado are reputaţia unui afrodisiac încă de pe vremea vechilor azteci, care îl numeau “Ahuacuatl”, adică “copacul cu testicule”. Ca să vă convingeţi de efect, mâncaţi jumătate de avocado goală ori amestecată cu salată verde.


Sursa: http://medtips.in/
8. Migdalele - bogate în grăsimi, fibre şi vitamina E - sunt un simbol antic al fertilităţii încă din timpuri biblice. Aroma lor dulce sporeşte atracţia sexuală.

9. Ardeiul iute conţine capsacină, care încălzeşte corpul şi creşte presiunea arterială şi, totodată, determină eliberarea de endorfină, un hormon care provoacă stare de bine. În multe culturi, ardeiul iute este folosit la afrodisiac. Folosiţi-l pentru a condimenta avocado ori supele fierbinţi. 

10. Mierea este bogată în vitamina B şi susţine producţia de testosteron, ceea ce duce la creşterea dorinţei masculine. Mierea conţine şi substanţele care determină producţia de estrogen, hormon esenţial în creşterea libidoului la femelilor.

11. Morcovii stimulează producţia de hormoni.

Stați pe aproape. Mâine, de Sfântul Valentin, veți afla care sunt celelalte 14 afrodisiace naturale aflate atât de la îndemâna noastră.

duminică, 12 februarie 2012

Măr copt cu migdale şi vanilie

Aveam chef de un desert uşor, fără prea multă bătaie de cap. Şi m-am hotărât uşor. Ce poate fi mai simplu decât merele coapte?
Ştiu că sunt nenumărate reţete, ca şi în cazul vinului fiert. Le poţi face cu miere, zahăr brun ori nucşoară. Le poţi umple cu nucă, alune, stafide sau brânză chiar. Poţi turna deasupra sirop de arţar, coniac ori propriul suc. Şi multe altele. Şi totuşi, nu am făcut nimic din toate astea. Am folosit doar zahăr şi vanilie, nelipsita scorţişoară şi migdale întregi.  
Am pus în fiecare măr scobit două migdale, două linguriţe de zahăr, un praf de scorţişoară şi câteva picături de esenţă de vanilie amestecate dinainte. Le-am pus în cuptorul fierbinte pentru circa un sfert de oră, fiecare măr în castronelul lui de yena.



Asta a fost. Nimic mai simplu, nu?

miercuri, 8 februarie 2012

Din bucătăria altora. Estonia: dovleac murat (Marineeritud kõrvitsasalat)

Am găsit întâmplător o reţetă de dovleac murat, de origine estoniană. Pentru că mi s-a părut uşor de făcut şi destul de interesantă, v-o împărtăşesc şi vouă.

Ingrediente:
- un litru de apă,
- un kilogram de dovleac tăiat bucăţele,
- 200 de grame de zahăr,
- 1-2 beţe de scorţişoară,
- câteva boabe de piper negru
- un căţel de usturoi,
- o bucăţică de 2-3 centimetri de ghimbir, curăţat de coajă,
- două linguri de oţet (30% concentraţie)

Se amestecă apa, zahărul, scoţişoara şi condimentele într-o cratiţă mare şi se pun la foc mic, până încep să fiarbă. Se adaugă oţetul şi imediat apoi dovleacul. Se lasă la foc pînă când bucăţile de dovleac devin translucide, fără a fi prea moi sau făinoase. Se transferă toată compoziţia în borcane sterilizate, iar deasupra se toarnă lichidul fierbinte. Se păstreayă la rece cam o săptămână, înainte de a se consuma, astfel încât să se combine aromele. Reţeta originală o găsiţi aici, chiar în estoniana. Dacă traducerea vă ridică probleme, vă puteţi orienta către varianta în engleză, disponibilă aici.
Head isu, cum se spune în Estonia!
Adică poftă bună!

luni, 6 februarie 2012

Ceapă roşie murată, un pic afrodisiacă

M-a întrebat cineva, de curând, ce reţete pregătesc pentru Sfântul Valentin şi m-a luat prin surprindere. Nu m-am gândit că ar trebui să am în vedere vreo reţetă specială de murături pe care să o pun pe masă pentru o efect afrodisiac garantat. "Cum, nici măcar ceva roz?". Puteam să spun nu?
Ca să nu-mi dezamăgesc cititorul, m-am pus pe treabă ca să produc ceva roz. Nu cu sfeclă roşie, ci am ales altceva, un afrodisiac vechi de când lumea, care nu are doar putere, ci şi... putoare. Şi anume ceapa. Era cultivată încă de acum 5.000 de ani în Egiptul antic şi în China, iar în Grecia antică era folosită ca leac împotriva leprei, afecţiunilor sistemului respirator şi a infecţiilor şi - aşa cum bănuiţi deja - ca afrodisiac.

N-am lăsat-o crudă, ci am murat-o într-o soluţie de oţet şi condimente. Ca să fiu mai clară, am pus la fiert apă şi oţet alb de vin, în părţi egale (o cană de lichid, cu totul), două linguriţe de zahăr, un pic de sare, boabe de piper negru şi roşu, o foaie de dafin, câteva seminţe de anason şi două-trei cuişoare. Când a dat totul în clocot, am adăugat două cepe roşii tăiate rondele şi am lăsat pe foc două minute. Nu mult mai târziu, am pus totul într-un borcan.




După 24 de ore în borcan, aveţi o bunătate de murătură. Mai contează dacă este afrodisiacă sau nu?

duminică, 5 februarie 2012

Funny (Freezy) Break

Gata! Ne-au ajuns atâta zăpadă și ger, mâini înghețate prin mănuși, șale rupte de dat neaua la lopată, șleauri de gheață pe străduțele din cartier, patinoare ad-hoc în jurul blocurilor unor oameni mult prea ocupați să le pese de picioarele rupte ale altora!
Am și uitat că iarna a venit de-adevăratelea abia acum două săptămâni. Am uitat iernile în care înotam spre școală prin nămeți până la genunchi. Am uitat teama de virajul la stânga, în autobuzul de care eram agățați ciorchine și care, la multe grade zub zero, circula cu ușile deschise. Am uitat orele de curs în clase la fel de reci ca dormitoarele de acasă. Am uitat că, ani de-a rândul, iarna, cea mai mare bucurie a sufletului nostru de copil era plimbarea cu săniuța trasă de bunicul.
Priviți de aproape un fulg de nea...







... acum vă aduceți aminte?
Şi totuşi, urăsc iarna...

sâmbătă, 4 februarie 2012

Dulceaţă de kaki, kiwi şi mere

Ce poţi face într-o zi de iarnă grea, în care vâjâie viscolul pe la colţurile casei? O dulceaţă, spre exemplu. Stai în bucătărie, la căldură şi mănânci bunătăţi. Sigur, pentru asta trebuie să fi avut deja materia primă, dar cine nu ascunde în casă un fruct cu vitamina C, când virusurile se agită pe-afară precum câmpurile anticiclonice la întâlnirea cu aerul rece venit din Câmpia Rusă?
De data asta folosim - în cantităţi egale - kiwi, măr şi kaki, adică fructul acela care aduce pe dinafară a roşie, iar pe dinăuntru a pepene galben şi care miroase a piersică bine coaptă. Plus ceva esenţă de mentă, zeamă de lămâie şi, deşi nu aş fi vrut, câteva linguri de zahăr. Kiwi şi kaki - spălate, curăţate şi tăiate bucăţele. Fără prea mult zahăr (trei-patru linguri la jumătate de kilogram de fructe), căci un singur fruct de kaki este suficient să îndulcească până şi sondajele pre-electorale ale PDL-ului.
Merele tăiate bucăţele se pun la fiert cu apă cât să le acopere, în timp ce kaki şi kiwi zac pe alt ochi de aragaz, într-o cratiţă din inox.
Când s-au înmuiat merele, se pasează, iar piureul de mere se adaugă fructelor de kiwi şi kaki bucăţite. Figura asta se explica prin faptul că cele două fructe exotice nu au suficientă pectină (substanţa care provoacă legarea dulceţurilor şi a gemurilor), care se regăseşte în schimb cu prisosinţă în mere. Fierbe totul la foc viu cam 20-30 de minute, adăugând spre final zeama de la o jumătate de lămâie şi esenţa de mentă.


Ce rezultă din combinaţia asta, puteţi vedea singuri.
Ce gust are... asta ştie doar cine a avut acces la borcănelul ascuns în frigiderul meu. :)))

joi, 2 februarie 2012

O leapşă

Cam de multişor aşteaptă o leapşă (i se mai spune şi premiu, dar eu prefer varianta provocatoare), primită de la un cititor drag al blogului meu - Sidy. Mi-am luat inima în dinţi şi laptopul în braţe şi am purces la scris, că doar nu e frumos să las nereperata onoarea mea de blogger serios. Sigur, cu mici adaptări date de specificul "Bucătărelilor la borcan".

1.Care este reţeta mea preferată postată pe blog...
Mmmmm.... Greu de răspuns. Dacă mă întrebi când tremur de frig, voi spune că vinul fiert cu portocale, iar dacă îmi este cald voi cere probabil un suc de căpşuni cu lămâie. De Sărbători mă dau în vânt după puiul în cojocel cu susan. Iar vara nici nu ştiu ce să aleg: dulceaţa de zmeură ori siropul de ghimbir?
2. Care este desertul meu preferat postat pe blog...
Aici votez cu două mâini pentru tortul cu mere.

3. Ce mâncare nu aş încerca niciodată...
Nu am idei preconcepute. Am murat cireşe, struguri şi pere. Din vinete şi ardei iuţi am făcut dulceaţă. Am mâncat măgar afumat şi carne de cal crudă. Am gustat niste vietăţi marine pescuite atât de recent din Marea Nordului încât puteai jura că încă mişcă. Cu ruşine recunosc faptul că l-am mâncat inclusiv pe Marcelică, viţelul pe care l-am hrănit, la un moment dat, cu biberonul.
Nu aş putea spune că nu-mi plac gândacii crocanţi în sos de soia cât timp nu am habar care le este gustul. În principiu, refuz să mănânc doar ce nu e bine spălat şi doar ce este garantat nepurtător de viitoare infecţii.
Şi sigur nu l-aş mânca pe Remy, hamsterul nostru gri, botezat astfel ca omagiu adus celui mai blănos bucătar din lumea desenelor animate.
Dar asta e o altă poveste...

Ee, cum am luat-o eu, aşa o dau mai departe.
Către cine? Către Mitinita, Bunătăţi de la Oana, Caietul cu reţete, Cu Lili în bucătărie şi către cine mai doreşte să atace subiectul.  
M-aţi auzit??

miercuri, 1 februarie 2012

Vin fiert, în varianta tropicală

De când mă ştiu, mi-a plăcut vinul fiert. Roşu, aromat şi dulceag, lăsând invariabil pete pe cană şi pe dinţi. Şi totuşi, ce ar fi dacă l-am face altfel decât de obicei şi nu am mai păta cana şi dinţii? Şi anume într-o variantă... să-i zicem tropicală, deşi soarele care ne rânjeşte azi printre ţurţuri numai de Tropice nu ne aduce aminte. Iar după ce îl preparăm, am să vă spun şi povestea lui.

În primul rând, plecăm de la alte premise decât cele cunoscute şi nu fierbem vin roşu, ci alb. Contează mai puţin soiul ori cât este de dulce vinul, oricum îşi va schimba gustul după preparare. Mai avem nevoie de următoarele, calculate pentru o cană de 250 de mililitri de vin: una-două linguriţe de miere, două-trei cuişoare, un băţ mic de scorţişoară, o felie de portocală cu tot cu coajă, o feliuţă aproape transparentă de ghimbir. Dacă vreţi senzaţii împinse la extrem, adăugaţi o frunză de dafin şi două-trei boabe de piper şi puteţi mai puţină miere. Sau, în locul acestora, scăpaţi niţel whisky sau lichior.

Nu are sens să detaliez prepararea, e cam acelaşi lucru cu ce ştim: vinul se pune la fiert, se adaugă mirodeniile şi se lasă să dea în clocot de câteva ori, apoi se stinge focul şi se lasă să stea deoparte, acoperit, preţ de 10-15 minute. Abia apoi se atacă, precaut şi mirosind bine înainte aburii din cană.
N-am să vă spun eu acum ce gust are... În varianta cu frunze de dafin şi piper, are o aromă care l-ar scula din îngheţ şi pe Yeti, mai ales dacă avem la bază un vin sec. Cu un vin dulce în schimb, ajungi să descoperi noi sensuri ale expresiei "iarnă tropicală".
Vorbim aici despre un preparat foarte vechi, prima atestare documentară a unei reţete de vin fiert datează de prin 1420. Era vorba despre o reţetă pe bază de vin roşu, preparată de un conte german, primul cultivator de struguri din soiul Riesling. Sau cel puțin așa grăit-a Wikipedia...
Cam toate popoarele europene au propriile reţete de vin fiert. Germanii îl numesc "Glühwein" şi îl prepară nu doar cu vin din struguri, ci şi cu vin din alte fructe. Pentru francezi, un "vin chaud" bun se prepară din vin roşu, scorţişoară şi lămâie şi nu este prea dulce. În Italia, "vin brule" este preparat mai ales în partea de nord. O reţetă interesantă am descoperit la britanici, care fierb mirodeniile în apă şi abia după ce au extras aromele adaugă vinul şi mierea.
Nordicii îi spun "glögg", iar despre reţetele lor de vin fiert s-ar putea scrie o carte întreagă. Îl prepară ca băutură alcoolică ori nonalcoolică (din sucuri de fructe), aromatizată aproape cu orice fel de condiment sau mirodenie, cu stafide ori migdale, îl lasă la infuzat cel puţin o oră şi îl servesc reîncălzit. Iar alături de paharul de glögg, se află întotdeauna o bucată de turtă dulce.
Bulgarii îi spun "greyano vino" şi îl aromatizează cu boabe de piper sau felii de lămâie şi portocală. În Bosnia şi Herţegovina sau în Croaţia, Muntenegru, Slovenia ori Serbia, "kuhano vino" sau "kuvano vino" este preparat din vin roşu şi coajă de citrice. În Cehia se numeşte "svařené víno", iar în Ungaria "forralt bor". Polonezii au o reţetă asemănătoare cu a cehilor. În această regiune există o reţetă similară pentru a prepara... bere fiartă, folosind mai ales un anume fel de bere belgiană, a cărei savoare este cu totul deosebită dacă este fiartă împreună cu mirodeniile folosite de obicei la vin. Turcii prepară vinul fiert - care la ei se numeşte "sıcak Şarap" - cu adaos de zahăr şi fructe.
Iar brazilienii - mai ales cei din sudul şi din sud-estul ţării - prepară şi ei vin fiert, combinând vinul roşu cu scorţişoara şi cuişoarele. Se numeşte "quentão" sau "vinho quente" şi îl beau în timpul sărbătorilor de iarnă din luna iunie (da, aţi citit bine, am scris iunie).
În epoca medievală, vinul fiert era folosit mai degrabă în scop medical, considerându-se a fi o băutură sănătoasă. În mod cert, era mai sănătos decât apa, dacă ne gândim la ce însemna igienă în vremurile acelea...

P.S. Vremea asta este ucigătoare pentru cei care nu suportă frigul. Mă bazez mai ales pe ei să încerce reţeta asta.

P.P.S.: Iar dacă mai aveați nevoie de vreo confirmare legată de beneficiile vinului fiert, o primiți de la maimuțele de la grădina zoologică din Karaganda (Kazahstan), care altfel nu ar mai face față celor -33 de grade Celsius. Rețeta vinului băut de maimuțe o găsiți aici.