sâmbătă, 31 decembrie 2011

Cu pluguşorul

Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi 
Şi cuvântu-mi ascultaţi!

S-a sculat, mai an,
Bădica Traian...

... nu. nu merge, schimbăm colindul. Poate se găseşte pe aici careva care ţine cu opoziţia şi apoi mă acuză că deturnez colindul.

Aho, aho, ho, ho!
Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul iar porneşte
Şi începe a brãzda,
Pe la case a ura.

Iarna grea, omãtul mare...

... nici asta nu merge. N-am scris minciuni în viaţa mea, nu am de gând să mă apuc acum. Mai bine mă las păgubaşă, iar în loc de pluguşor, vă aduc în dar bucuria unui foc de artificii.




Să vă aducă noul an toate lucrurile bune pe care nu vi le-a adus cel care acum se încheie.
Să vă aducă liniştea şi pacea de care toţi avem nevoie pentru a ne bucura de tot ce avem în jur.
Să vă aducă tot ce vă doriţi, măcar o dată.
Să fie un an mai bun!
La mulţi ani tuturor!

joi, 29 decembrie 2011

Povești de Crăciun

A început într-o vineri, spre seară, după ultimul episod din ”Grădinița”, sezonul 2011. Morcovii și cartofii fuseseră fierți din timp, mazărea spălată, castraveții murați pregătiți pentru tăiat. Tai rapid cartofii, morcovii, șunca și castraveții în cubulețe aproximativ egale și mă pregătesc să fac maioneza. Eee, asta e partea simplă - îmi spun. Două ouă fierte la răcit, două crude la încălzit. Ulei, muștar, sare - avem. Altceva mai trebuie? O lumină aprinsă în bucătărie, poate. Pentru că Enel a considerat că mă puteam lipsi de ea și a oprit curentul. La mine, la vecini și pe tot restul străzii. Nu știu câte fripturi și alte salate au intrat subit în comă, în acel moment, cu o seară înainte de Ajun...
Urmarea firească este un telefon la Deranjamente Enel. Cum instinctele mele de spărgător nu sunt suficient de dezvoltate să pot cotrobăi eficient pe întuneric, nu știu unde să caut agenda de telefoane. Îmi pun în funcțiune memoria de lungă durată pentru numărul de telefon de care am nevoie și... ”Bună seara! Aici Dispeceratul RATB. Cu ce vă pot fi de folos?”, mă întreabă dulce o voce feminină. ”Aaa, doream la deranjamente Enel, mă iertați! Am format pe întuneric”, mă scuz eu, fără să-i spun că nu-mi lipsea doar curentul electric, ci și memoria. Îmi reconsider rapid părerea despre furnizorii de servicii când doamna îmi dictează prompt: ”Nicio problemă, doamnă. 021-9391 pentru ENEL. Sărbători fericite vă doresc!”
Sun la numărul indicat. De fapt, încerc, pentru că dispeceratul lor e mort. ”Mami, cred că nu au curent...”, îmi susură un glăscior din spate. Da, normal, cum de nu m-am gândit?? Mă întorc la salata mea și o termin, într-o atmosferă romantică, la lumina unor lumânări aprinse printre borcane cu castraveți și muștar și a lanternei - cățel, cu aparat de radio încorporat, din care se revarsă ironic ”Noapte de Crăciun, preasfințită ești / Cu lumini strălucitoare bucurii vestești”.
Cinci minute mai târziu, aflu că defecțiunea ar putea fi remediată peste vreo două ore. Las baltă ciorba, puiul și alte treburi gospodărești, iar zece minute mai târziu mă retrag în întunericul de sub plapumă. Până să m-ajungă din urmă Moș Ene, mă întreb dacă nu s-a tăiat maioneza, dacă ce am pus în salată era muștarul ori crema de vanilie și dacă nu cumva dispeceratul RATB și-a cumpărat generator propriu.
Ziua doi, ceva timp după episodul ”ultima cafea de post” din sezonul 2011. Ciorba de pui cu tăiței este gata, puiul in cojocel este aproape copt, mai rămâne de făcut prăjitura cu mac.  Mi-a mers bine, am avut spor. Aluatul cu cacao ajunge rapid în tavă,  peste el torn crema cu vanilie și mac (aha, ce am pus în salată trebuie să fi fost muștar!), pun în cuptorul încins și... se oprește iar curentul. Piticul care m-a bătut la cap să îmi cumpăr cuptor electric tace chitic acum, în loc să-mi vină în ajutor. Oscilez între soluțiile analitice de rezolvare (apelat la cuptorul vecinei de la 1) și cele creative (trântit tava cu prajitura în capul piticului). Număr până la zece... și nu fac nimic. Vecina are propriile planuri pentru cuptorul pe gaze, iar piticul și-a luat tălpășița de cum a simțit afară miros de cablu electric ars.
Mă consolez cu ideea că măcar salata și puiul au ieșit bine. Le pun la pachet, iau prăjitura semicoaptă și plecăm să ne petrecem Crăciunul în coasta muntelui. Visez zăpadă și derdeluș... Drumul nu este lung, dar poate fi plicticos atunci când altcineva conduce. Să verific e-mailul și dacă am comentarii de publicat, îmi zic.  Îmi zic degeaba, am uitat că, de Ajun, rețeaua e la fel de liberă precum supermarketurile în ziua deschiderii noilor magazine. Ajungem la destinație, caut din ochi zăpada și n-o văd, însă dau vina pe întuneric.
Se face ziuă, ies din casă pregătită psihologic pentru un ger care crapă și pietrele de moară. Soarele s-a ițit pe cer, iar din streșini curge ușurel, pe la colțul casei, un fir de apă. Nu-mi pare rău după căciula uitată în casă, oricum nu aveam nevoie de ea...
Ca să ajung la concluzii, sar peste masa bogata în tot ce nu am mâncat în ultimele 12 luni, era previzibilă... Ca și faptul că nici în prima zi de Crăciun nu am reușit să mă conectez de pe mobil și să public vreunul din cele 5 comentarii care mă așteptau cuminți în interfața de administrare a blogului. Au văzut lumina online-ului abia când am ajuns acasă, unde am avut noroc ca fibra optică să nu mai aibă noduri, iar Enelul să fie într-una din zilele bune.
Am avut parte de un Crăciun liniștit, așa cum ar trebui să fie toate sărbătorile. Cu un singur regret, pe care puștiul meu l-a exprimat cât se poate de simplu, printre lacrimi: ”Mami, ce fel de Crăciun este ăsta, fără niciun pic de zăpadă? Cum să mai vină Moșul cu sania?”...

UPDATE: Am uitat să vă spun ce soartă a avut prăjitura. A stat în cuptor doar pe urma de căldură de la puiul în cojocel şi s-a copt cât să nu spună că nu ştie ce este aceea vară. Apoi i-am turnat ciocolata fierbinte deasupra (plita nu este electrică, bine că nu l-am ascultat pe pitic până la capăt), am tăiat-o în jumătate şi am mutat o parte pe un platou, ca pregătire pentru transport. Cu o pungă în cap (nu ştiu totuşi dacă are cap prăjitura), a ajuns în maşină, unde copilul a trântit cu încredere rucsacul peste ea. Am mâncat, cu linguriţa, o interesantă cremă din aluat ca de negresă şi ciocolată, cu vagi urme de brânză cu vanilie şi mac.

vineri, 23 decembrie 2011

În loc de meniu de Crăciun

M-am tot gândit zilele acestea ce să vă pregătesc pentru Crăciun. Un meniu complet nu e tocmai în specificul site-ului, dar am încropit ceva. Găsiți o listă cu rețetele mele preferate pentru sărbători aici. Nu sunt singure, ci sunt însoțite de un interviu, pentru Gustos.ro.   


Mulțumesc prietenilor de la Gustos.ro și le urez Sărbători Fericite!
Iar noi... ne mai vedem pe aici, zilele acestea, pentru o dulceață care să meargă pe lângă puiul in cojocel. :)

vineri, 16 decembrie 2011

Pentru că vine Crăciunul...

... voi evada puţin dintre bucătăreli şi voi accepta provocarea făcută de sakura, legată de lista celor 5 lucruri pe care mi doresc de sărbători. Şi o dau şi eu mai departe, către puideblog, Teodora, Ozzy, Nicole, Alina, blogul Biolandia şi către oricine destul de nebun să spună pe bune la ce visează, de Crăciun.
Cum nu costă nimic să visezi, îmi permit să o iau puţin razna şi să scriu pe listă următoarele:

1. O pereche de pantofi Christian Louboutin. Mi-a fost greu să mă hotărăsc, am ezitat mult, dar am decis: nu vreau asta şi nici asta, mă mulţumesc cu ceva mai modest, cum ar fi:
Sursa: http://www.christianlouboutinredau.com
 2. Un Jaguar. Nu ţin să fie dresat şi nici să aibă zgardă cu diamante. Doar să aibă tapiserie din piele bej...
Sursa: jemblankz-allinfo.blogspot.com
3. Ca să spune careva că aş fi egoistă, aş alege şi pentru ai mei câte ceva. O bursă pentru copil, deşi nu mi-e clar dacă au acolo şi grădiniţă...
Sursa: http://www.wikimedia.org
4. Un sistem audio mai de Doamne-ajută pentru soţ...
Sursa: http://www.slashgear.com
5. Să adune Bibi banii de care are nevoie pentru a se bucura de multe brazi de Crăciun de acum înainte... Cu părerea mea de rău că descopăr abia acum o poveste cu aşa ochi albaştri.
Am uitat ceva? Aa, da... Sănătate, pace, fericire. Am căutat o imagine pentru aceste trei cuvinte şi ce credeţi că am găsit?...
Sursa: http://pollyvousfrancais.blogspot.com
Aş putea trăi liniştită fără primele trei cadouri, dacă Moşul le-ar aduce măcar pe ultimele...
Voi ce vă doriţi de Crăciun?

luni, 12 decembrie 2011

Lichior de măceşe

150 de grame de zahăr, 500 de grame de măceşe şi ţuică inodoră, incoloră și, dacă alcoolmetrul nu ar indica peste 30 de grade, aș spune și insipidă. În ce scop toate acestea? Pentru un lichior de măceşe. De ce lichior? Pentru că vin am făcut, iar pentru gem nu am nici timp și nici suficientă răbdare.
Sar peste episodul culesului, care a prilejuit o întreagă poveste într-o altă postare despre ce poți face dacă ai nervi să te bați cu o tufă de Rosa canina. De data asta, am ales varianta simplă și am cumpărat măceșele din piață. 
Măceşele bine spălate şi curăţate de moţul negru şi de codiţe se omoară bine - ca plată pentru toate înţepăturile păţite la cules, în tufă - şi se aştern în borcan, între straturi de zahăr. Şi se lasă la zăcut, la loc cu pace şi căldură. Nu o zi şi nici două, ci vreo 60...
Când cele două luni au trecut, iar măcește zdrobite s-au acoperit de un suc dulce și gros, se adaugă alcoolul. Cât? Eu am pus aproape un litru, ca să obțin un lichior nu foarte dulce și destul de tare.
Îl mai lăsați să stea câteva zile și pe urmă strecurați bine lichiorul și îl trageți în sticle.


Este o băutură dulceagă și aromată, care te duce fooaarte repede de nas, în sensul că nici nu-ți dai seama când te trezești amețit.
Știu ce spun, credeți-mă!

vineri, 9 decembrie 2011

Funny Break

Nu știu dacă este toamnă sau iarnă. Ma uit pe fereastră și nu îmi dau seama. Doar frigul de dimineață îmi îngheață mâinile și îmi aduce aminte că, totuși, este decembrie. Mă dezgheț cu o cană de ceai cald. Vreți și voi??
Sursa: http://zuzutop.com/
Sursa: http://st.houzz.com/

Sursa: http://deerlittlefawn.blogspot.com/ 

Sursa: http://cleverbirdbanter.wordpress.com/
Sursa: http://imgfave.com/
Ce spuneți, v-ați încălzit?
Weekend plăcut!

miercuri, 7 decembrie 2011

Un îndulcitor sănătos: siropul de arțar

Despre zahăr s-a tot scris că face mai mult rău decât bine, că ar fi bine dacă am putea renunţa la el şi altele, la fel de măgulitoare. Dar cu ce poate fi înlocuit el în afară de miere? Despre una dintre aceste variante scrie Biolandia: siropul de arţar, care nu îngraşă la fel de mult, are un gust minunat de caramel şi multe virtuţi pentru sănătate.
Sursa: http://www.biolandia.ro/blog/
Se pare că indienilor din America de Nord le datorăm utilizarea gastronomică a sevei dulci a arţarului.  Legenda spune că un copil indian i-a adus tatălui său “apă de la arţar” ca să fiarbă o bucată de carne. Când au mâncat carnea, cei doi au observat că aceasta devenise dulce, astfel că au început să se colecteze “apa dulce” a arţarului, adică seva.
Siropul de arţar se obţine prin fierberea sevei copacului, care se recoltează numai într-o anumită perioadă a anului, respectiv de la sfârşitul lunii februarie şi până la jumătatea lunii aprilie. Din patruzeci de litri de sevă, se obţine un litru de sirop.
Dintre numeroasele specii de arţar, doar câteva sunt folosite pentru obţinerea acestei delicatese. În funcţie de culoare, de data de recoltare a sevei şi de gust, siropul de arţar este clasificat în trei grade: A, B şi C. Dacă siropul de grad A are o culoare maronie relativ luminoasă şi are o aromă fină, cel de grad C este întunecat la culoare şi are un gust puternic aromat.
Siropul de arţar este un produs sută la sută ecologic. Este o sursa naturală de zaharuri sănătoase (comparativ cu cele din zahăr). Siropul canadian este renumit în toată lumea pentru calitatea deosebită şi pentru mediul nepoluat în care cresc arţarii.
Siropul de arţar se poate folosi ca îndulcitor şi aromatizant. Renumite sunt clătitele cu sirop de arţar, dar poate fi folosit la o mulţime de alte delicatese.
Siropul de artar conţine mai puţine calorii şi mai multe minerale decât mierea. Este o sursa excelentă de mangan şi zinc, compuşi care sporesc imunitatea organismului. Printre altele, manganul contribuie la întărirea celulelor în lupta cu radicalii liberi, iar zincul, pe lângă acţiunea antioxidantă, reduce efectele aterosclerozei.
Mai multe despre siropul de arţar puteţi citi aici.

marți, 6 decembrie 2011

S-a deschis sezonul cadourilor...

S-a deschis sezonul cadourilor, cu darurile primite de la Moș Nicolae. A trecut și pe la voi Moșul, nu? Ceva - ceva tot trebuie să fi lăsat el în ghetuțe...


Sursa: http://gardenmama.typepad.com/ 
Să le urăm sănătate și să le spunem ”La mulți ani!” tuturor celor care se numesc Nicoleta, Nicolae, Nicu, Nicușor, Niculina, Niky, Nicholas sau, mai simplu, Culae. Nu sunt decât 800.000...

luni, 5 decembrie 2011

Din bucătăria altora: tsukemono (murături în sare)

Japonezii spun adesea că nicio masă nu este completă fără murături. Legumele murate la care se referă ei nu sunt conservate în saramură ori oţet, ci doar în sare, printr-o tehnică diferită de ceea ce întâlnim în Europa ori pe continentul american. Murăturile japoneze se obţin prin presarea, cu ajutorul unor greutăţi care pot fi pietre ori bucăţi de metal, a legumelor amestecate cu o anume cantitate de sare. Astfel presate şi sărate, legumele eliberează un suc în care ulterior se şi murează, în câteva zile. Sunt foarte sănătoase şi de mare ajutor pentru digestie.
Tsukemono sunt preparate de japonezi dintr-o mare varietate de legume, simple ori în amestec: varză, castraveţi, ridichi, napi, ghimbir, bambus, morcovi ori sfeclă.
Ne vom opri la una din variantele cel mai des întâlnite şi care este destul de accesibilă şi pentru noi, şi anume varza murată cu morcovi. Se potriveşte cu orez, dar şi cu alte mâncăruri, dulci ori sărate. Vă povestesc pe scurt cum se prepară, iar reţeta integrală o puteţi găsi însă aici, în limba engleză. Sunt convinsă că cine doreşte neapărat poate găsi însă şi variante în japoneză.

Sursa: http://www.cruciferousvegetables.net/
Aveţi nevoie de o jumătate de varză mică albă şi de doi-trei morcovi, de două linguri de sare şi de două recipiente din plastic suficient de diferite ca măsură încât unul să poată încăpea în celălalt. Varza se taie julienne, morcovii se taie şi ei în fâşii lungi şi subţiri, apoi cele două legume se amestecă.
Se pune o lingură de sare deasupra şi se frământă pentru câteva minute. Se repeta operaţiunea, apoi legumele se pun în recipientul mare din plastic, după care se presează bine, ca să lase suc. Deasupra se pune al doilea recipient, plin cu apă, astfel încât legumele să fie forţate să elibereze sucul propriu.
Se lasă astfel timp de cel puţin zece ore, după care se aruncă sucul, iar legumele se clătesc cu apă rece. Se pătrează la rece patru-cinci zile.

年! Sau Toshi!
Adică poftă bună, dacă ar fi să cred ce spune Google Translate.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Funny Break

Scotoceam internetul căutând un cadou, când am descoperit un lucru despre care nu am ştiut, la prima vedere, la ce foloseşte...
Sursa: http://uponamidnightdreary.com/ 
Mi-am dat seama, apoi, că este un dop. Atipic, e adevărat, dar tot dop rămâne. Doar că stârneşte hazul mai mult decât alte dopuri. Şi nu este singurul aşa hazliu. 
Sursa: http://www.service-1.org/

Sursa: http://www.service-1.org/

Sursa: http://www.thisnext.com/ 
Sursa: http://www.amazon.com/

Sursa: http://www.amazon.com/
Dacă sunteţi curioşi, vă spun că acestea costă în jur de 15 dolari plus transport din SUA. Pentru 35 de dolari plus transport însă, puteţi găsi un set de 3 preşedinţi americani fosforescenţi (Clinton, Bush Jr. şi Obama) care să vegheze la respectarea graniţelor sticlei.
Weekend plăcut!

vineri, 2 decembrie 2011

O dulceaţă - desert, ca la Curtea Regelui Soare

Dulceaţa este un preparat cu o istorie lungă. Una din primele cărţi de bucate din lume - "Despre probleme culinare" -, apărută în secolul I, la Roma, conţinea şi reţete de dulceaţă. În Orient, dulceaţa era consumată inclusiv în timpul dietelor. Multe din reţete orientale de dulceaţă, în care mierea era deseori folosită ca îndulcitor, au ajuns în Europa (mai exact în Marea Britanie) aduse de cruciaţi, un exemplu în acest sens fiind reţetele de chutney, atât de des întâlnite la britanici.
Marmelada a apărut în secolul al XVI-lea, la curtea reginei Marii Britanii, preparată pentru prima oară din portocale şi zahăr, ca medicament împotriva greţurilor. Nu a trecut mult până când marmelada a devenit un desert favorit al regilor, Louis al XVI-lea (cunoscut şi drept Regele Soare) fiind un mare fan al marmeladelor preparate din fructele culese din grădinile regale.
În Statele Unite, prima carte de reţete de dulceaţă şi gem a apărut destul de târziu, deşi practica în acest sens avea ceva vechime, graţie imigranţilor care au adus de pe continent tot felul de reţete de conserve dulci din fructe. Reţetele preparate pe continentul american însă au propriile particularităţi: se folosesc melasă şi sirop de arţar, precum şi pectină - ca agent de gelifiere - obţinută din fierberea cojii de măr.
Multă vreme, dulceaţa, gemul sau marmelada şi pelteaua au fost privite ca desert din fructe, fiind practic dulcele de la finalul mesei. S-a pus problema conservării abia după ce a fost descoperit rolul pe care vitamina C îl are în păstrarea calităţii fructelor. Din acel moment, marmelada şi gemul au devenit alimente de bază pentru marinari, care altfel nu ar fi avut nicio şansă de a mânca fructe (şi de a consuma vitamine) în călătoriile care durau luni de zile.
De ce această poveste acum? Pentru că, în cele ce urmează, voi vorbi despre o reţetă pe care nu pentru iarnă am pregătit-o. Este o pledoarie pentru ieşirea din percepţia "dulceaţa = conservă şi atât", pentru revenirea la dulceaţa - desert.  

O gutuie, un strugure şi o mandarină, câteva migdale, o linguriţă de praf de scorţişoară şi zahăr. Nici nu-i mult, pentru un desert atât de bun... 
Bucăţele de gutuie stropite cu zeamă de lămâie, boabe de strugure fără seminţe sau coji, felii de mandarină tăiate în două. Deasupra lor - câteva linguri de zahăr şi vin alb.
Nu au stat mult aşa. Le-am pus la fiert împreună cu vin alb şi suc de mere, adică un păhărel de lichid. Au stat la foc mediu, într-o crăticioară din inox, fără să le amestec cu lingura, ci doar prin rotirea cratiţei. După zece minute, am adăugat o linguriţă de scorţişoară măcinată. Încă un pic pe foc, până gutuile ajung uşor de pătruns cu dinţii, apoi se opreşte focul.


Scurt şi uşor de făcut. Cum a fost?? Cam aşa:
... iar la asta s-a ajuns în scurt timp, înainte ca produsul final să se răcească în totalitate.
A fost ceva între gem şi dulceaţă: siropul nu foarte clar, fructele moi - strugurele şi mandarina - se dizolvaseră aproape. Dar a fost un desert delicios. Ca la Curtea Regelui Soare...

joi, 1 decembrie 2011

De ce iubesc România

Pentru că, oriunde aş pleca în lume, nicăieri nu simt că aş fi acasă.
Pentru că doar aici sunt înţeleasă de oamenii din jur fără să fi vorbit măcar.
Pentru că, indiferent de ce ar spune francezii, englezii sau italienii, nu simt că aş avea de ce să îmi fie ruşine.
Pentru că ştiu că oameni care vorbesc şi gândesc în aceeaşi limbă cu mine au lăsat în urmă fapte şi lucruri care au marcat o lume întreagă.
Nu am ales unde să mă nasc, dar am ales unde să trăiesc. Am ales România.
Voi de ce iubiţi România?

P.S.: Susţin astfel o campanie declaşată de Pro TV, Gândul, ProSport, Sport.ro, Ziarul Financiar şi Mediafax. De ce? Tocmai am explicat, în rândurile de mai sus.  

miercuri, 30 noiembrie 2011

Pe locuri, fiţi gata... comentaţi!

A trecut cam mult de când am dat ultimele premii. Şi chiar dacă ar fi trecut puţin, nu este cu supărare că ne lansăm iar în întreceri, nu-i aşa?
Aşadar, în vorbe să ne măsurăm şi în comentarii să ne întrecem, pentru că prietenii de la Biolandia au premii de dat. Ce anume? Produse alimentare bio (cum vă sună ”usturoi marinat în plante aromatice”?) pentru câștigătorii din țară. Din păcate, din motive de siguranță a borcanelor, premiile pentru câștigătorii din străinătate nu pot consta în alimente, ci în dreptul de a posta, pe ”Bucătăreli la borcan” și pe blogul Biolandia,  o rețetă cu poze ori o aventură de bucătărie.
Şi pentru că nimeni nu se poate întrece dacă nu ştie unde trebuie să ajungă, avem şi noi câteva reguli:
1. Vor fi acordate premii pentru ”cel mai activ comentator” şi ”cel mai original comentariu” primit pe blog în luna decembrie, respectiv în perioada 1 - 31 decembrie 2011.
2. Cel mai activ comentator va fi cel care postează cel mai mare număr de comentarii care întrunesc condiţiile de mai jos.
3. Cel mai original comentariu va fi desemnat de către onoratul juriu - adicătelea de mine, plus una bucată reprezentant(ă) Biolandia - urmărind câteva criterii: abordarea inedită, exprimarea logică şi corectă din punct de vedere gramatical, dar şi numărul de aprecieri atrase de la alţi utilizatori.
4. Toate comentariile trebuie semnate pentru a intra în concurs. Dacă numele nu apare la utilizator, ci în corpul comentariului, scrieţi şi adresa de e-mail, pentru a putea fi contactaţi în situaţia în care câştigaţi unul din premii.
5. Comentariile trebuie să fie legate de conţinutul postării pe care o însoţesc. Nu vor fi luate în calcul postările off-topic şi nici cele cu caracter publicitar. Nu sunt acceptate mesajele scrise în limbaj trivial, cele xenofobe ori care aduc atingere vreunei categorii de public ori persoane şi îmi rezerv dreptul de a nu publica astfel de comentarii.

Acestea fiind zise, nu uitaţi că mâine este 1 decembrie, adică prima zi de concurs.
Aşa că... pe locuri, fiţi gata... comentaţi!

marți, 29 noiembrie 2011

O reţetă de sfârşit de toamnă

Cred că a fost ultima zi caldă. Soare - cu dinţi ca într-o reclamă la Colgate - şi un vânticel ceva mai hotărât doar pe la colţurile casei. Mi-au adus aminte de partea plăcută a toamnei, cu mere abia culese şi dovleci adunaţi pentru scobit. Şi de plăcintarii umpluţi cu brânză şi verdeaţă...
Nu am pretenţia să fi inventat vreo delicatesă, m-am inspirat doar dintr-o altă reţetă, pe care am îmbogăţit-o cu smântână, roşii şi ceva condimente. Altfel spus, un dovleac plăcintar - mare cât să încapă, tăiat în două, într-o tavă - se spală şi se înjumătăţeşte. Curăţat de seminţe, se unge pe interior cu ulei de măsline, sare, piper şi boia de ardei. Se lasă la năduşit în cuptorul încins până ajunge miezul uşor de străpuns cu furculiţa. Atunci se scoate şi se goleşte conţinutul, lăsând pe coajă doar un strat de un deget.
Miezul dovleacului se zdrobeşte cu furculiţa. Peste el se pun două linguri se smântână, o roşie măricică decojită şi tăiată cubuleţe, dar şi un pumn de brânză de burduf trecută şi ea prin furculiţă. Mai aruncaţi acolo un pumn de verdeaţă (mărar, pătrunjel, busuioc sau oregano, ce vă place) şi câteva fire de ceapă verde tăiate mărunt. Iar dacă verdeaţa nu-i tocmai la îndemână, puneţi în loc vreo trei căţei de usturoi bine bătuţi. Şi merge şi un ou bătut, dacă vreţi.
Nu aruncaţi deasupra prea multe condimente: sarea, piperul şi boiaua şi-au făcut ce aveau de făcut cu miezul, cât au stat împreună în cuptor.
Toate astea amestecate dau numai bine puse înapoi în copaia de dovleac copt. Şi intră înapoi în cuptor pentru vreo 20 de minute...

Ce iese, la urmă? Un pic dulce, că doar e dovleacul la bază. Un pic sărat, că nici brânza nu se lasă. Cremos - doar a trecut smântâna pe acolo. Şi proaspăt - avem roşii, verdeaţă şi ceapă verde. Toate cu miros frumos de toamnă.
Ce spuneţi, încercaţi şi voi?

duminică, 27 noiembrie 2011

Varză roșie și gogonele, cu ceapă și semințe

A trecut vremea în care veneam de la piață cu sacoșele pline de legume pentru murături. Deja am început borcanele pregătite acum atâtea săptămâni. Pe cei care au mai fost pe aici nu cred să îi mire faptul că eu încă mai pun murături ori fac dulcețuri. De ce m-aș opri? Doar pentru că, de obicei, murăturile se pun toamna, iar dulceața se face ca să umpli un batalion de borcane pe care să nu le ataci înainte de prima brumă?  
Jumătate de varză roșie, un kilogram de gogonele rămase după pregătirea tradițonalelor murături, două-trei cepe, oțet și condimente. Am plecat de la rețeta de gogonele murate cu ceapă, pe care am ajustat-o pe ici, pe colo.    
Varza roșie tăiată fâșiuțe s-a ales cu un duș de sare grunjoasă. Nu mult mai târziu, i s-au alăturat gogonele, tăiate felii potrivite. Și o mână de seminâe de floarea soarelui. Au stat așa, împreună, cam trei ore, cât să prindă gust sărat și zemos. Au ajuns apoi îngrămădite în borcane, așteptând oțetul. Care a venit un pic mai târziu, după ce - amestecat cu apa în proporție de două părți apă și una oțet -  a trecut printr-un clocot cu un amestec dintr-un strop de zahăr și condimente (boabe de piper, muștar și ienibahar, cuișoare și anason), strecurate apoi, de dragul mironosițelor care se înfruptă mai târziu din borcanele astea.


...asta a fost ceea ce a umplut două borcane mari și unul mic...
Câteva zile mai târziu, am deschis un borcan de ”gogonele înroșite”, să nu alunece singuri pe gât cartofii copți felii. Cum sunt? Acrișoare cu o urmă de dulce, roșii de la varză și cu iz de condimente și floarea soarelui. Atipic, dar interesant...

miercuri, 19 octombrie 2011

Fie pâinea cât de rea / Ea-i din țara altuia...

Două ore de mers până la Ruse, dacă nu prinzi aglomerat pe șoseaua de centură ori la vamă. Trei ore să faci o pâine de casă.
Doi lei și un pic dacă îți cumperi din magazin pâinea neagră gata feliată. Cam 3 lei o pâine frumos feliată și ambalată. Cam 4 lei dacă prepari pâinea acasă, cu lapte, unt și făină. Plus curentul electric consumat și efortul în sine.
Probabil că nu am făcut doar eu adunările astea. Și, mai mult ca sigur, celor care le-au făcut le-a ieșit pe plus calculul de rentabilitate, altfel nu ar aduce de la câteva zeci de kilometri ceva ce găsești și aici, cu bani puțini, pe toate drumurile...
Acum îmi pare rău că, atunci când am trecut prin Ruse, acum câteva luni, nu am avut curiozitatea să văd cât costă acolo o pâine. 
Așa-i că pâine bulgărească pe care să o fi cumpărat dintr-un magazin românesc nu ați mai mâncat până acum?

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Funny Break

Mărul - fruct de toamnă. Ori semnul distinctiv al unei întregi industrii care a mişcat lumea cu ani buni înainte, în era tehnologiei online. Ori material brut pentru cine ştie ce glumeţ pentru care lemnul, piatra sau lutul sunt de mult prea banale...
Sursa: funny-pixel.com

Sursa: things-we-heart.blogspot.com
 
Sursa: funnyjokespicture.zxq.net
Sursa: http://www.zastavki.com/
Weekend plăcut!

P.S. Este foarte posibil ca ultima dintre imagini să fi fost "sculptată din butoane". Chiar şi aşa, nu pot să nu mă întreb... ce ar fi dacă?...

vineri, 14 octombrie 2011

Doi ardei și-o sfeclă roșie

Din nenumăratele legume și fructe de care m-am împiedicat de-a lungul experimentelor mele culinare relatate online, pot spune fără sfială că ardeii mi-au oferit cel mai adesea posiblitatea de inova. Altfel spus, i-am combinat în cele mai năzdrăvane feluri, amestecându-i nu doar cu ceapă ori gogonele, ci și cu scorțișoară, cuișoare și - de data asta - cu sfeclă roșie.
Reţeta este simplă şi porneşte, în prepararea lichidului de murare, de la aceleaşi ingrediente de bază precum ardeii muraţi cu scorţişoară şi cuişoare: apă şi oţet, în cantităţi egale, o linguriţă de sare la litrul de lichid, o linguriţă de zahăr şi condimente după pofta inimii. Eu am adunat ceva cimbru de grădină, boabe de piper şi de muştar, coriandru, un bob-două de ienibahar, câteva seminţe de anason şi de mărar. Astea toate urmau să îmbrace în borcane ardeii întregi, ceapa albă tăiată julien şi sfecla roşie o idee fiartă şi tăiată fâşii.

Apa şi oţetul se amestecă şi se pun pe foc. Se adaugă mâna de condimente şi se mai lasă la răcit şi apoi se toarnă peste ardeii, ceapa şi sfecla îmbrăţişaţi în borcane.


Nu-ţi trebuie mare lucru să arunci într-un borcan o combinaţie de ceva legume şi condimente pentru iarnă, nu-i aşa?