Oţet de trandafiri

Pentru această postare şi pentru altele câteva sunt profund recunoscătoarea trandafirului meu roz, fără de ale cărui flori nu aş fi putut produce dulceaţă, sirop, lichior şi nici ceea ce veţi descoperi în această reţetă...

Nu este neapărat o reţetă pentru un condiment, o puteţi privi şi ca pe o reţetă în sensul medical al cuvântului. Oţetul de trandafiri - pentru că despre el este vorba - a fost utilizat din timpuri vechi, pentru îngrijirea zilnică a corpului, datorită efectului dezinfectant şi revigorant.

Oţetul cu zmeură - condiment şi medicament

Am descoperit, de când m-am lansat în blogosferă, bucuria combinaţiilor atipice, care scot bucătăria din ceea ce eu numesc ”eterna combinaţie cartofi-prăjiţi-cu-şniţel-şi-salată”. Nu am amestecat doar mere cu stafide şi banane sau căpşuni şi kiwi, ci m-am ”ocupat” şi de ceea ce folosim pentru a condimenta orice fel de preparate. Adică oţetul, uleiul şi, de curând, sarea, împreună cu orice plantă care lasă în urmă arome.

Vă voi povesti despre un oţet aromatizat cu zmeură, una din combinaţiile pe care americanii, de exemplu, o îndrăgesc foarte tare.

Un îndulcitor sănătos: siropul de arțar

Despre zahăr s-a tot scris că face mai mult rău decât bine, că ar fi bine dacă am putea renunţa la el şi altele, la fel de măgulitoare. Dar cu ce poate fi înlocuit el în afară de miere? Despre una dintre aceste variante scrie Biolandia: siropul de arţar, care nu îngraşă la fel de mult, are un gust minunat de caramel şi multe virtuţi pentru sănătate.

Sursa: http://www.biolandia.ro/blog/

Se pare că indienilor din America de Nord le datorăm utilizarea gastronomică a sevei dulci a arţarului.  Legenda spune că un copil indian i-a adus tatălui său “apă de la arţar” ca să fiarbă o bucată de carne. Când au mâncat carnea, cei doi au observat că aceasta devenise dulce, astfel că au început să se colecteze “apa dulce” a arţarului, adică seva.

Siropul de arţar se obţine prin fierberea sevei copacului, care se recoltează numai într-o anumită perioadă a anului, respectiv de la sfârşitul lunii februarie şi până la jumătatea lunii aprilie. Din patruzeci de litri de sevă, se obţine un litru de sirop.

Dintre numeroasele specii de arţar, doar câteva sunt folosite pentru obţinerea acestei delicatese. În funcţie de culoare, de data de recoltare a sevei şi de gust, siropul de arţar este clasificat în trei grade: A, B şi C. Dacă siropul de grad A are o culoare maronie relativ luminoasă şi are o aromă fină, cel de grad C este întunecat la culoare şi are un gust puternic aromat.

Siropul de arţar este un produs sută la sută ecologic. Este o sursa naturală de zaharuri sănătoase (comparativ cu cele din zahăr). Siropul canadian este renumit în toată lumea pentru calitatea deosebită şi pentru mediul nepoluat în care cresc arţarii.

Siropul de arţar se poate folosi ca îndulcitor şi aromatizant. Renumite sunt clătitele cu sirop de arţar, dar poate fi folosit la o mulţime de alte delicatese.

Siropul de artar conţine mai puţine calorii şi mai multe minerale decât mierea. Este o sursa excelentă de mangan şi zinc, compuşi care sporesc imunitatea organismului. Printre altele, manganul contribuie la întărirea celulelor în lupta cu radicalii liberi, iar zincul, pe lângă acţiunea antioxidantă, reduce efectele aterosclerozei.
Mai multe despre siropul de arţar puteţi citi aici.

Oţet cu rozmarin

Am tot văzut prin magazine oțet aromatizat cu diferite plante și le-am și încercat pe unele dintre ele. Dezavantajul major al ofertei din magazine mi se pare însă a fi acela că sticlele au capacitate prea mare, astfel că este destul de dificil să cumperi mai multe tipuri, pe care să le consumi în termenul de valabilitate, înainte să-și piardă aroma. Ori, nu știu să fi văzut prea des sticle de oțet aromat mai mici de 250 de mililitri.

De aceea, m-am gândit că ar fi mult mai eficient să îmi prepar singură oțeturile aromate, în ce cantități vreau eu. Și am început cu rozmarin, dar am în gând și niște oțeturi aromate cu fructe, despre care mi-am făcut o idee pornind de la cireșele conservate în oțet.

Am avut nevoie de o mână de rozmarin proaspăt și de o cană de oțet de vin alb, iar pentru ”ambalare” de o sticla ceva mai mare și mai multe sticluțe mici, toate cu dop etanș.

Am spălat rozmarinul și l-am tocat bucățele mici, după care l-am pus în sticla cu capacitate mai mare. Între timp, am pus oțetul la fiert, iar când a început să clocotească l-am turnat în sticlă, peste rozmarin. Am închis sticla și am pus-o la păstrat, la temperatura camerei.

La început, plantele au plutit în oțetul fierbinte, dar până a doua zi compoziția s-a decantat. În timp, și plantele și-au schimbat culoarea, devenind mai închise, semănând cu cele uscate.

În această variantă de preparare, oțetul se lasă trei zile la aromat, apoi se scurge și se pune iar în sticle, adăugând câte o crenguță verde de rozmarin.

Oțetul aromatizat poate fi preparat și la rece, punând plantele bine spălate în sticla cu oțet, care trebuie să stea apoi la răcoare. Durata de macerare este mai mare în acest caz, de aproape două săptămâni.