O reţetă bombă: ardei iuţi umpluţi cu hrean

Mai întâi a fost ideea: ardei iuţi umpluţi cu hrean. Nu a fost a mea şi - cu toate că se poartă - nu am de gând să mi-o asum. A venit de la soţ şi cred că tot el va mânca şi ce a ieşit. Dacă supravieţuieşte, va putea spune cât sunt de iuţi ardeii aceştia. Pe o scară de la 1 la 10, eu i-aş nota cu 20 numai pe baza mirosului, dar nu eu sunt specialistul în iuţeli al familiei.

Este o reţetă pentru oameni adevăraţi, care au stomacul, fizicul şi nervii tari. Stomacul e de înţeles că trebuie să fie tare pentru aşa ceva, dar altele?
Vom vedea mai departe de ce.

Salată amestecată: varză, sfeclă roşie, morcovi

A fost un weekend productiv, în care am făcut, printre altele, o dulceață-sos de ceapă roșie și un sos picant de ardei. Despre cum a fiert o veșnicie dulceața de ceapă și cum a ieșit un sos iute-iute din niște ardei foarte dulci vă spun în alte postări.

 

Acum vreau să vă vorbesc despre o salată roz, pentru că am desfăcut unul din borcanele cu varză albă, sfeclă roșie și morcov.

Ardei iuţi muraţi cu ceapă şi miere

Ardei iuţi. Din nou. Am făcut, până acum, într-o grămadă de feluri: cu morcovi, cu fasole verde, cu scorţişoară şi cuişoare chiar. Am pus ardeii întregi sau tăiaţi felii, adică direct salată. Uneori, după atâta variaţie, simţi nevoia să te întorci la lucruri cunoscute. 

Aşa că am preparat ardeii iuţi simplu, la oţet. Doar că am pus şi o ceapă. Iar zahărul l-am înlocuit cu miere.

Oţet de trandafiri

Pentru această postare şi pentru altele câteva sunt profund recunoscătoarea trandafirului meu roz, fără de ale cărui flori nu aş fi putut produce dulceaţă, sirop, lichior şi nici ceea ce veţi descoperi în această reţetă...

Nu este neapărat o reţetă pentru un condiment, o puteţi privi şi ca pe o reţetă în sensul medical al cuvântului. Oţetul de trandafiri - pentru că despre el este vorba - a fost utilizat din timpuri vechi, pentru îngrijirea zilnică a corpului, datorită efectului dezinfectant şi revigorant.

Oţetul cu zmeură - condiment şi medicament

Am descoperit, de când m-am lansat în blogosferă, bucuria combinaţiilor atipice, care scot bucătăria din ceea ce eu numesc ”eterna combinaţie cartofi-prăjiţi-cu-şniţel-şi-salată”. Nu am amestecat doar mere cu stafide şi banane sau căpşuni şi kiwi, ci m-am ”ocupat” şi de ceea ce folosim pentru a condimenta orice fel de preparate. Adică oţetul, uleiul şi, de curând, sarea, împreună cu orice plantă care lasă în urmă arome.

Vă voi povesti despre un oţet aromatizat cu zmeură, una din combinaţiile pe care americanii, de exemplu, o îndrăgesc foarte tare.

Ceapă roşie murată, un pic afrodisiacă

M-a întrebat cineva, de curând, ce reţete pregătesc pentru Sfântul Valentin şi m-a luat prin surprindere. Nu m-am gândit că ar trebui să am în vedere vreo reţetă specială de murături pe care să o pun pe masă pentru o efect afrodisiac garantat. "Cum, nici măcar ceva roz?". Puteam să spun nu?

Ca să nu-mi dezamăgesc cititorul, m-am pus pe treabă ca să produc ceva roz. Nu cu sfeclă roşie, ci am ales altceva, un afrodisiac vechi de când lumea, care nu are doar putere, ci şi... putoare. Şi anume ceapa. Era cultivată încă de acum 5.000 de ani în Egiptul antic şi în China, iar în Grecia antică era folosită ca leac împotriva leprei, afecţiunilor sistemului respirator şi a infecţiilor şi - aşa cum bănuiţi deja - ca afrodisiac.

N-am lăsat-o crudă, ci am murat-o într-o soluţie de oţet şi condimente. Ca să fiu mai clară, am pus la fiert apă şi oţet alb de vin, în părţi egale (o cană de lichid, cu totul), două linguriţe de zahăr, un pic de sare, boabe de piper negru şi roşu, o foaie de dafin, câteva seminţe de anason şi două-trei cuişoare. Când a dat totul în clocot, am adăugat două cepe roşii tăiate rondele şi am lăsat pe foc două minute. Nu mult mai târziu, am pus totul într-un borcan.

După 24 de ore în borcan, aveţi o bunătate de murătură. Mai contează dacă este afrodisiacă sau nu?

Şi nucile se murează, nu-i aşa?

Reţeta asta este una cu bătaie lungă, în sensul că ai nevoie de ceva timp şi răbdare pentru a o prepara. Dureaza câteva săptămâni, poate chiar luni, la mine aşa a fost... Am cules nucile în vremea în care erau încă verzi, iar coaja nu se întărise şi, după ce au traversat diferite etape, le-am încercat, acum o săptămână - două.

Nucile murate erau o delicatesă, în secolul al XIX-lea, în Marea Britanie, fiind un preparat tradiţional britanic, deşi există dubii că britanicii ar fi fost primii care le-au pregătit. Am scotocit puţin şi am aflat că este foarte posibil să fie, de fapt, vorba despre o reţetă din Persia, arborele care produce nucile necesare acestei reţete numindu-se nuc persan - Juglans regia, cultivat în această zonă a lumii de mai bine de 8.000 de ani.

Chiar dacă britanii revendică reţeta, se pare că cea mai veche variantă de preparare provine totuşi din Iran. În momentul de faţă, circulă în jur de 60 de reţete de nuci murate, diferite în raport de zona din care provin: Asia, America de Nord (Canada, Mexic), Europa (Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda, Grecia, Ucraina) sau chiar Australia. 

Cel mai adesea, reţetele britanice includ un îndulcitor (zahăr, melasă ori miere) şi ghimbir, în timp ce reţetele din alte părţi ale lumii au usturoi. Dealtfel, este cunoscută preferinţa britanicilor pentru murăturile dulci...

Ce am încercat eu este o reţetă britanică, pentru care aveţi nevoie de nuci (culese înainte să se formeze coaja), oţet, zahăr, o bucăţică de ghimbir, condimente, câteva cuişoare şi un pic de scoţişoară. Exista nişte cantităţi de la care am plecat, dar care erau calculate pentru două kilograme de nuci, aşa că am calculat proporţiile şi am încheiat încercând să aproximez: 225 de grame de sare, un litru de oţet, 500 de grame de zahăr brun, o linguriţă de cuişoare, o bucăţică mică de ghimbir şi o linguriţă de piment. Am înlocuit ultimul condiment (pe care nu l-am avut) cu un pic de nucşoară.

Întâi de toate, înţepaţi nucile cu o scobitoare în câteva locuri şi puneţi-le, pentru o săptămână, în apă cu sare. Le schimbaţi saramura şi le mai lăsaţi încă o săptămână. După ce le scoateţi din apă, le lăsaţi să se usuce, într-un loc uscat şi bine aerisit. Asta pentru câteva zile. Veţi vedea că ţi-au schimbat culoarea şi au devenit negre.

După această operaţiune, pregătiţi oţetul, pe care îl puneţi la înfierbântat în cratiţă, cu toate condimentele şi aromele de mai sus. Adăugaţi nucile şi le lăsaţi totul să stea pe foc timp de 15 minute. Lăsaţi la răcit şi apoi puneţi nucile în borcan, acoperindu-le cu oţetul condimentat.    

Pot fi păstrate pentru mult timp, pentru luni întregi, poate chiar ani. Am citit că nucile preparate după anumite reţete au nevoie de patru ani pentru a ajunge la cel mai bun gust.

De obicei, aceste nuci se potrivesc cu preparatele din ouă, cu brânzeturile ori cărnuri la grătar. Este un condiment cu un gust foarte concentrat, nu o murătură. Aşa că nu vă aventuraţi la bucăţi mari, luaţi-o uşor, câte o bucăţică...

Portocale şi oţet

Altceva aveam de gând să scriu astăzi, dar eu şi Blogger avem iar ciocniri, din motiv de nepotrivire de caracter. Cum cel care are puterea câştigă, nu am avut încotro şi m-am reorientat. Noroc că aveam ceva la puşculiţă, pentru zile negre.

Bun şi oţetul aromatizat cu portocale... Doar avem atâtea salate de făcut, vara abia începe şi ne trebuie orice stimulează simţurile şi răcoreşte. Lista de cunpărături conţine aşa: o cană de oţet, o portocală, o bucată de ghimbir cât o nucă, un praf de sare.

Nu e mare brânză să-l prepari: tai felii o portocală întreagă, bine spălată. Ghimbirul spălat şi tăiat bucăţi şi portocala feliată şi sarea merg împreuna într-o sticluţă. Încălzeşti oţetul  până la punctul de fierbere şi îl torni peste feliile de portocală şi bucata de ghimbir. Laşi totul să se odihnească vreo două zile, la răcoare, bine acoperit.

După o vreme, oţetul capătă o urmă de portocală în miros, iar în gust iuţime puţină de ghimbir. Îl strecori şi pregăteşti recipientele. Apoi ţuşti cu el în sticle (eu l-am pus în sticluţe miiiiici) şi e numai bun de folosit la salate.

Cea mai bună combinaţie mi s-a părut a fi cu salata mexicană. Dar a mers fărăg reţuri şi la salata noastră românească, de salată verde.

Am o maaare curiozitate, de când am văzut undeva nişte sticle de oţet aromatizat cu zmeură, la un preţ de-a dreptul indecent. Aştept să văd care e explicaţia pentru care trei linguri de oţet cu aromă de fructe de pădure costă cât abonamentul la un ziar pe mai bine de o lună.

P.S. Staţi pe aproape, că a început căpşuniada. Nici nu gândiţi - zic eu -  ce încerc să fac...

Morcovi picanţi cu sos de muştar

Ei, şi ce dacă (aproape) a venit vara şi nu mai mai mănâncă nimeni legume la borcan? Ce am eu aici nu e o muratură, ci altceva... O marinată ceva mai deosebita, prin faptul că e preparată cu muştar. (Marinatele se pot prepara cu ulei, oţet, muştar, vin şi chiar cu iaurt sau bere.) Încercaţi-o lângă ceva cărniţă la grătar ori cu o omletă mai bogată şi veţi vedea de ce merge o pauză de marinată cu morcovi şi usturoi verde, între atâtea salate....
O marinată uşor de preparat, pentru care aveţi nevoie de morcovi, usturoi verde, oţet de mere şi muştar, precum şi sare, piper şi condimente după cum vă taie capul.

Totul începe simplu, cu morcovii curăţaţi şi spălaţi, pe care îi aruncaţi în apă clocotită şi îi lăsaţi să fiarbă un minut. Nu mai mult, pentru că nu fierţi trebuie ei să fie, ci doar puţin atinşi de căldură. Odată prefierţi, morcovii ajung într-un borcan, împreună cu usturoiul verde şi boabe de piper şi ienibahar.

Sosul se prepară din o parte oţet şi două părţi de muştar. În traducere liberă, la mâna mea de morcovi cat să încapă într-un borcan de 400 de grame, am pus două linguri de oţet de mere şi patru de muştar. Am îmbogăţit cu sare, piper, boia de ardei şi cimbru, apoi am turnat totul în borcan. Pe urmă am pus şi un strop de vin alb, deşi nu era în reţetă. Mi s-a părut că sosul e cam gros...

Astea fiind spuse, am pus borcanul în frigider. M-a întors la el peste trei zile, când am ciupit timid dintr-un morcov...

Cum este sosul? Picaaaant... Nu m-am prins dacă de la combinaţia explozivă de condimente ori dacă de la usturoi şi de la hreanul din muştrar (deşi nu-mi aduc aminte ca muştarul mâncat separat să fi produs aşa efecte năucitoare). Oricum, chiar dacă nu-l mănânc eu - deşi morcovii luaţi separat sunt foarte buni -  ştiu pe cineva care nu va sta prea mult la discuţii cu sosul ăsta... Garantat, nu rezistă până după primul grătar.  

O salată murată "vezi că ţi se strică în frigider"

Pun pariu că nu se mai gândeşte nimeni să pună murături în perioada asta, nu-i aşa? Eee, uite că m-am gândit eu. Nu a fost tocmai de plăcere, ci mai mult de nevoie: patru gogonele din cele cumpărate pentru transformarea în roşii, peste iarnă, se pătaseră şi dădeau să se strice, la fel jumătate de varză. Am mai pus doi morcovi şi trei cepe şi am improvizat pornind de la reţeta de gogonele murate cu ceapă.

Am tăiat varza fideluţă, ceapa la fel, morcovii felii subţiri, ca şi gogonelele. Ceva sare grunjoasă şi praf de piper pe deasupra, amestecate bine şi lăsate peste noapte să se macereze...

A doua zi, am pus la foc apă şi oţet în părţi egale, cu sare şi un strop de zahăr după gust, condimentat cu ienibahar, boabe de piper, muştar, coriandru şi seminţe de mărar. După ce a fiert cinci minute, am strecurat oţetul şi am opărit legumele pentru câteva minute, le-am scos şi le-am pus în două borcane. Apoi am pus în oţet şi doi căţei de usturoi un pic zdrobiţi şi am turnat oţetul în borcane. 

După o săptămână şi ceva...

...salata era numai bună de mâncat. Încă mai am ceva din al doilea borcan.

Mi se pare greşită ideea că murăturile se pun doar toamna. Cred că le poţi prepara când vrei, când ai chef şi, mai ales, când ai cu ce. Nu există nicio regulă conform căreia se pun doar zece borcane odată şi doar când afară sunt sub 5 grade Celsius pe timpul nopţii. Sau, cel puţin, nu ştiu ca eu să fi auzit de ea...  

Din bucătăria altora: Ouă murate (Pickled Eggs)

Vă voi povesti despre o reţetă care poate părea ciudată şi despre care cred că provine din bucătăria britanică, deşi se regăseşte şi la filipinezi ori la ruşi. Despre ouă murate este vorba, un preparat care nu a ajuns încă la maturitate în bucătăria mea (vă voi arăta varianta mea în câteva zile) şi care m-a convins din fotografii că ar fi deosebit.

Varianta pe care v-o propun şi pe care am găsit-o aici este puţin diferită de cea tradiţională, din câte am tras concluzia, dar dacă şi gustul este pe măsura imaginii, atunci... nu mai am ce spune.

Aveţi nevoie de:

- 15 ouă fierte şi curăţate de coajă

- două bucăţi de cârnaţi polonezi

- o ceapă tăiată julien

- o lingură de fulgi de ardei ori ardei iute tăiat bucăţele

- două căni de oţet de mere

- o cană de oţet de vin alb

- jumătate de cană de apă

- un sfert de cană de zahăr brun

- jumătate de linguriţă de sare
- seminţe de muştar, coriandru, frunze de dafin, anason

Oţetul, apa, zahărul, sarea şi condimentele se pun la fiert până dau în clocot, apoi se lasă la răcit.

Cârnaţii se taie bucăţi (cât jumătate de ou) şi se pun în apă clocotită pentru 5 minute, pentru a elimina grăsimea, apoi se pun la scurs.

Ouăle fierte, ceapa tăiată şi bucăţile de cârnaţi se pun în borcane, iar deasupra se pun fulgii de ardei ori ardeiul iute tăiat bucăţele. Se toarnă deasupra oţetul cu condimente şi se acoperă.

Se lasă la rece şi pot fi consumate după câteva zile.

Am găsit nenumărate variante ale reţetelor de ouă murate (mie îmi pare a fi mai mult o marinată decât o murătură totuşi), din care unele duceau la un rezultat deosebit de colorat, atât la propriu, cât şi la figurat. Despre ouăle murate roşii şi galbene, vă povestesc însă cu altă ocazie...

Good appetite!

Pere în oţet de vin roşu

Adică un fel de pere murate, dar nu în saramură. Am găsit reţeta într-o carte scrisă de americani şi mi s-a părut interesantă, mai ales că era folosit oţetul din vin roşu. La momentul la care public această reţetă, jumătate de borcan este deja mâncată, astfel că este inutil să mai explic dacă iese ceva bun sau nu.

Am folosit cam jumătate de kilogram de pere, o jumătate de lămâie, 300 de mililitri de oţet din vin roşu, 225 de grame de zahăr, un baton de scorţişoară, o bucată de ghimbir cât o nucă, câteva cuişoare şi două frunze de dafin. Oţetul se pune la fiert cu zahărul, coaja de lămâie rasă şi cu mirodeniile. După ce s-a topit zahărul, se adaugă perele, curăţate de coajă şi de sâmburi şi tăiate în patru.

Perele se fierb în oţet până se înmoaie, apoi se scot şi se pun în borcan, împreună cu scoţişoara. Oţetul se mai lasă la fiert până se îngroaşă, apoi se toarnă peste perele din borcan, astfel încât să fie acoperite.

Se acoperă borcanele şi se sterilizează pentru 20 de minute.

Teoretic, se pun cămară şi se consumă peste iarnă. Practic, după cum spuneam, am mâncat deja jumătate din ele...

O delicioasă salată de sfeclă roşie

Mi-a rămas de aici ceva oţet condimentat şi mi-am spus că ar fi păcat să îl arunc. Aşa că am agăţat o sfeclă, o ceapă roşie, câţiva căţei de usturoi şi câteva fire de cimbrişor din curte (este verde încă) şi a ieşit o delicioasă salată de sfeclă roşie.

Am fiert sfecla şi am tăiat-o felii, dar o puteţi da pe răzătoare sau tăia cubuleţe, după cum vă place. Ceapa am tăiat-o şi pe ea felii. Usturoiul l-am tăiat în două, căţeii erau detul de mititei. Poate fi zdrobit însă. E o chestiune de gust.

Le-am amestecat şi le-am pus în borcane (două, de 300 de grame). Am strecurat înăuntru fire de cimbrişor verde.

Am turnat deasupra oţetul încălzit şi strecurat, cât să acopăr bine compoziţia şi apoi am pus capacele.

Aşteptaţi măcar două zile înainte de a ataca salata. Nu vă va părea rău...

O murătură plângăcioasă

Exact, plângăcioasă. Pentru că este impresionantă - şi impresionabilă - până la lacrimi... Pe scurt şi fără patetisme, este vorba despre ceapă pusă la murat în oţet condimentat şi îndulcit. Cel mai bun este arpagicul, dar, dacă nu aveţi suficientă răbdare pentru a-l curăţa, merge şi ceapa măruntă.

Ceapa se curăţă, se spală şi se pune pentru câteva minute în apă fierbinte şi sărată, în care s-au pus câteva linguri de oţet. Aici m-am simţit răzbunată, pentru că a venit rândul cepei să lăcrimeze în apa cu oţet.

Între timp, am pus la fiert oţetul îndoit cu apă (apă şi oţet în părţi egale) şi îndulcit cu zahăr (merge şi cu miere). Am adăugat condimentele: boabe de piper şi de muştar, ienibahar, trei cuişoare, un baton mic de scorţişoară şi câteva fire de cimbrişor. Totul a fiert în clocote cam cinci minute. Am pus cepele bine scurse într-un borcan, cu fire de cimbrişor şi boabe de piper printre ele.

Am strecurat oţetul şi l-am turnat fierbinte peste cepele din borcan, până le-a acoperit. Ca să nu se ridice la suprafaţă şi să rămână acoperite cu lichid, am improvizat un X din beţe de frigăruie.

Am acoperit borcanul, care va rămâne la temperatura camerei o vreme. Îl voi muta la rece peste câteva zile, după ce îşi vor schimba cepele culoarea.

Va trebui să aştept cam o lună până voi putea mânca din cepele astea murate. De data asta, voi face un efort să le las la murat cât trebuie. Între timp, sigur voi mai încerca o variantă, cu ceapa roşie murată inele.

Legume iuţite (P.S.: Legume iuțite cu ardei plimbăreți)

Ultima recoltă de ardei iuţi, o mână de fasole verde şi câţiva morcovi la fel de subţiri precum ardeii. Plus condimente, un pahar de oţet din vin roşu şi trei linguri de miere. Cam asta a fost, nu e mare filosofie să iuţeşti nişte legume...

Bine spălate toate legumele, le-am găsit loc în borcane de 300 de grame. În picioare şi întregi, să nu se mai înţeleagă ardei cu morcov şi păstaie, când se vor fi iuţit toate. Am uitat hreanul însă...

Singura problemă au provocat-o ardeii: prea lungi să încapă de bunăvoie în borcan, prea puţini să mut totul într-un borcan mai mare. Fiind prea înalţi în sus (:-)))), am aranjat cu codiţele şi le-am coafat, să nu mai ajungă la capac.

Mai departe, fug într-o oală la foc apă şi oţet din vin roşu în părţi egale (un pahar din fiecare), trei linguri de miere, aproape o linguriţă de sare şi condimente după cum vă duce mintea, gust bun să fie... Eu am aruncat în soluţia asta boabe de piper, cuişoare, ienibahar şi dafin. După cinci minute de clocotit, am turnat în borcane şi am pus capacele. Mâine-poimâine mut ardeii la rece, să îşi găsească şi ei odihna. I-am plimbat - săracii! - ca pe sfintele moaşte: de la mine la vecini (când a venit vara), înapoi în curte (când a venit concediul) şi înapoi în bucătărie (când a venit frigul), de nici nu mai ştiu ai cui sunt, până la urmă...

Nu ştiu cât sunt de iuţi ardeii. Nu i-am lăsat să se înroşească de tot, aşa că poate nu sunt chiar criminali. Mai mult, legumele din jur ar trebui să le diminueze iuţeala. Nu de alta, dar aş vrea ca, după ce am pregătit pentru alţii atâtea reţete cu ardei iuţi, să pot mânca şi eu măcar o dată din ei...

P.S.: Ca să restabilesc adevărul istoric (așa cum mi-a sugerat Teodora), completez titlul acestei rețete: legumele acestea nu au fost iuțite oricum, ci cu ajutorul unor ardei ”plimbați”, apelativ ce le-a fost conferit de traseul sinuos al existenței lor. Sau plimbăreți, dacă mă gândesc că, odată ajunși în casă, au considerat că masa din bucătărie nu e potrivită pentru ei și s-au răsturnat pe jos, din proprie inițiativă și fără înștiințare prealabilă...

Din coşul cu ciuperci (3): salată de ghebe cu gogoşari şi ceapă

Am dat gata şi ultima serie de ghebe din minunatul coş care mi-a dat de lucru în timpul rămas neocupat sâmbătă. Am făcut o minunăţie de salată cu gogoşari şi ceapă, ceva ce nu am mai mâncat până acum. Am preparat-o amestecând mai multe reţete pe care - recunosc! - le-am găsit pe internet (inclusiv una de salată), unde am căutat după ce am văzut că niciuna din cărţile mele nu făcea referire la aşa ceva. Am combinat ceva din reţeta de gogoşari la oţet cu cea de ghebe murate şi m-a bătut gândul să pun ciupercile şi ceapa în gogoşari, dar deja tăiasem o parte din ei şi nu mai aveam cum da înapoi.

Am pus ghebele să fiarbă un sfert de oră în apă cu sare, apoi le-am scos şi le-am lăsat la scurs. Cât am tăiat fideluţă ceapa şi gogoşarii, ghebele au stat înghesuite într-un castron cu nişte căţei de usturoi bine zdrobiţi.

Am opărit pentru câteva minute ceapa, gogoşarii şi ghebele fierte într-o soluţie de apă şi oţet (o parte oţet şi patru părţi apă), în care am mai pus sare şi miere (cât să fie dulce acrişor) şi condimente - piper, muştar, coriandru, dafin şi câteva cuişoare, seminţe de mărar şi un praf de nucşoară. Le-am pus la scurs şi a urmat înfrăţirea, într-un ditamai castronul. Oţetul l-am pus iar pe foc, să îl torn fierbinte peste salata din borcane.

Ce a urmat mi-a adus aminte de cei zece negri mititei: am pregătit cinci borcane, după cât am gustat în cursul producţiei au rămas patru, din care unul s-a împărţit între vecini, aşa că mai am trei, din care sper tot sufletul să rămână ceva până la Crăciun.

Şi cu asta, am dat gata coşul de ciuperci, după ce toamna asta m-a pus la încercare şi cu măceşe, coarne sau ardei iuţi. Aştept următoarea provocare...

Din bucătăria altora: Morcovi murați (Zanahorias en escabeche)

Această rețetă de morcovi murați provine din Mexic și însoțește adesea felurile principale de mâncare, după cum am aflat de aici. Morcovii pot fi mai tari ori mai moi, în funcție de cum preferă fiecare, iar cantitatea de ceapă și ardei adăugată poate varia, la fel și tipul de ardei adăugat, mai iute sau mai dulce, după gust.

Ingrediente:

- 350 de grame de morcovi
- o ceapă mare albă sau galbenă
- 2-3 ardei iuți (roșii, verzi sau oricare alt tip)
- 4 căței de usturoi
- 3 frunze de dafin
- o linguriță de piper boabe
- o linguriță oregano
- o linguriță de sare
- 500 de mililitri de oțet din vin
- 750 de mililitri de apă
- 30 de mililitri ulei de măsline

Curățați morcovii și tăiați-i felii, curățați ceapa și tăiați-o în 4, usturoiul în două, iar ardeii în sferturi. Puneți uleiul într-o tigaie antiaderentă, iar când acesta s-a încins adăugați morcovii. După 5 minute, adăugați ardeiul iute, ceapa, usturoiul și frunzele de dafin și mai lăsați 10 minute pe foc. Puneți sarea, piperul, oregano și mai lăsați 3 minute, amestecând ușor, să se combine bine aromele. Încercați morcovul, astfel încât să fie cât doriți de moale. Dacă nu s-a înmuiat suficient, mai lăsați amestecul puțin pe foc.
Oțetul îl puneți la fiert cu apa și lăsați să dea în clocot, apoi îl dați deoparte. Până se răcește soluția de oțet și apă, puneți amestecul de morcovi și legume în borcane, pe care le umpleți pe trei sferturi. Turnați deasupra oțetul răcit, astfel încât legumele să fie bine acoperite. Acoperiți borcanele cu capace și le puneți la rece, unde rezistă fără să se strice timp de câteva luni.

Buen apetito!

Pentru diabetici: sos de ardei iuți

Astăzi - o rețetă pentru diabetici, care sunt siliți să trăiască făcând față unei diete alimentare destul de stricte, bazată pe o lista mică de alimente permise. Sunt din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai tineri. Așadar, ceva pentru ei și, de ce nu, și pentru noi...

Încep prin asta o serie dedicată celor care nu pot mânca orice și oricum, pe care o voi continua - sper - și în baza recomandărilor voastre.

Este vorba despre un sos potrivit pentru fripturi de pui, fileuri de peşte, grătar sau aperitive. Este de preferat să fie consumat rece.

Ingrediente:
- 3 ardei iuţi, cu tot cu seminţe
- o roşie mare
- o ceapă
- doi căţei de usturoi
- o lingură de oregano verde (poate fi înlocuit cu alte plante aromatice)
- o lingură de vin roşu
- piper
- sare (opţional)

Ceapa, roşia, ardeii şi usturoiul se pun într-o tavă, se pune deasupra lor oregano mărunţi, se acoperă şi se pune la copt, în cuptorul încins, până când se înmmoaie bine, adică 30-45 de minute. Când sunt gata, se scot şi se pasează bine, se adaugă piperul şi, eventual, sarea, precum şi vinul.
Poate fi păstrat, în borcan în frigider, timp de două săptămâni. Dacă doriţi să îl conservaţi peste iarnă, sterilizaţi borcanele timp de 30 de minute.
Sursa acestei reţete spune că un sfert de cană din acest sos conţine 36 de calorii (0% din grăsimi), 1 gram proteine, 0 grăsimi, 8 grame carbohidraţi, 2 grame fribre, 6 miligrame sare, 240 de miligrame potasiu, 0 colesterol.

Din bucătăria altora: murături asortate (Giardiniera)

”Giardiniera” este una din cele mai cunoscute conserve din bucătăria italiană - un amestec de legume conservate în ulei și oțet. Amestecul poate conține diverse legume, însă, din rețeta de bază nu lipsesc niciodată ceapa, morcovii, castraveții și conopida. Pot fi adăugate fasole verde, mazăre sau țelină, dar și ardei iuți, usturoi, dovlecei, ciuperci sau broccoli. Sunt numeroase variante pentru prepararea acestei murături, iar pe una dintre ele o puteți găsi aici.

Ingrediente:

- trei cepe mici,
- 300 de grame de morcovi,
- 300 de grame de conopidă,
- 200 de grame de castraveți,
- 200 de grame de fasole verde,
- 200 de grame de țelină (frunze),
- 100 de grame de mazăre,
- jumătate de linguriță de piper boabe,
- 3 foi de dafin,
- 3 lingurițe de sare,
- 3 lingurițe de zahăr,
- 2 litri de oțet,
- jumătate de litru de apă,

Legumele se spală bine și taie în bucăți egale. Conopida se desface în buchețele de mărimea legumelor tăiate. Toate legumele se pun în apa clocotită și se lasă la fiert câteva minute. Se scot și se pun la scurs.

Oțetul se pune la fiert împreună cu sarea, zahărul și frunzele de țelină, iar când acestea dau în clocot, se adaugă morcovii, mazărea și fasolea verde, lăsând la fiert pentru zece minute. Adăugați conopida, castraveții și ceapa și lăsați în continuare pe foc, până când legumele sunt pătrunse, fără a fi însă moi.

Se scot legumele din oțet și se lasă la scurs peste noapte, astfel încât să fie uscate atunci când se pun în borcane. Se toarnă deasupra oțetul în care au fiert, bine strecurat însă. În fiecare borcan, puneți un pic de ulei de măsline și apoi închideți. Borcanele se acoperă și este bine să fie sterilizate înainte de a fi puse în cămară.

Buon appetito!

Salată de ardei iuţi la borcan

Această salată picantă este foarte simplu de preparat şi suportă variaţii, în funcţie de gustul fiecăruia. Puteţi schimba concentraţia de zahăr ori de oţet sau puteţi adăuga şi alte condimente sau legume, după bunul plac. Este o idee bună pentru a valorifica şi acei ardei care nu sunt suficient de frumoşi ori sănătoşi pentru a fi puşi întregi la murat. Totodată, poate fi preparată nu doar cu oţet, ci şi cu saramură, aşa cum voi explica mai jos.

Merge foarte bine în loc de ardei iute, iar oţetul - deşi diluat - poate fi utilizat cu succes drept adaos la ciorbe, cum ar fi cea de burtă ori cea rădăuţeană.

Eu am făcut salata din jumătate de kilogram de castraveţi cornişon, jumătate de kilogram de ardei iuţi şi bulgăreşti (proporţia dintre cele două tipuri de ardei este dată de usturimea pe care vreţi să o obţineţi), patru cepe mijlocii, apă, oţet, boabe de piper, ienibahar, coriandru şi muştar, sare, zahăr, cimbru verde şi frunze de dafin. Pentru conservarea fără probleme peste iarnă, puteţi adăuga jumătate de aspirină la litrul de lichid.

Ardeii, castraveţii şi ceapa bine spălate se taie feliuţe, castraveţii mai subţiri, ardeii cam de jumătate de centimetru. Salata arată colosal dacă aveţi ardei de culori diferite.

Legumele tăiate se amestecă într-un castron şi se strecoară printre ele fire de cimbru.

Puneţi la fiert oţetul şi apa (o parte de oţet la două părţi de apă), împreună cu toate condimentele, sare (o lingură la un litru de lichid) şi zahăr (două linguri la litrul de lichid). Lăsaţi să dea în clocot două-trei minute şi apoi lăsaţi puţin să se răcească. După ce s-a răcit, adăugaţi aspirina pisată (jumătate de aspirină la litrul de lichid).

Puneţi amestecul de ardei, castraveţi şi ceapă în borcane şi turnaţi deasupra soluţia de apă şi oţet. Puneţi capacele şi lăsaţi la temperatura camerei câteva zile, înainte de a muta borcanele la rece.

Pentru cei cărora nu le place oţetul, salata poate fi preparată în saramură. Mai exact, peste amestecul de legume din borcane puneţi boabele de piper, coriandru, ienibahar şi muştar şi apoi turnaţi o saramură obţinută din apă şi o lingură de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Acoperiţi cu farfurioare şi ţineţi borcanele la temperatura camerei, pentru câteva zile.

În final, indiferent de varianta aleasă, veţi avea o salată foarte picantă, ceapa şi castraveţii fiind la fel de iuţi ca şi ardeii.