Din coşul cu ciuperci (3): salată de ghebe cu gogoşari şi ceapă

Am dat gata şi ultima serie de ghebe din minunatul coş care mi-a dat de lucru în timpul rămas neocupat sâmbătă. Am făcut o minunăţie de salată cu gogoşari şi ceapă, ceva ce nu am mai mâncat până acum. Am preparat-o amestecând mai multe reţete pe care - recunosc! - le-am găsit pe internet (inclusiv una de salată), unde am căutat după ce am văzut că niciuna din cărţile mele nu făcea referire la aşa ceva. Am combinat ceva din reţeta de gogoşari la oţet cu cea de ghebe murate şi m-a bătut gândul să pun ciupercile şi ceapa în gogoşari, dar deja tăiasem o parte din ei şi nu mai aveam cum da înapoi.

Am pus ghebele să fiarbă un sfert de oră în apă cu sare, apoi le-am scos şi le-am lăsat la scurs. Cât am tăiat fideluţă ceapa şi gogoşarii, ghebele au stat înghesuite într-un castron cu nişte căţei de usturoi bine zdrobiţi.

Am opărit pentru câteva minute ceapa, gogoşarii şi ghebele fierte într-o soluţie de apă şi oţet (o parte oţet şi patru părţi apă), în care am mai pus sare şi miere (cât să fie dulce acrişor) şi condimente - piper, muştar, coriandru, dafin şi câteva cuişoare, seminţe de mărar şi un praf de nucşoară. Le-am pus la scurs şi a urmat înfrăţirea, într-un ditamai castronul. Oţetul l-am pus iar pe foc, să îl torn fierbinte peste salata din borcane.

Ce a urmat mi-a adus aminte de cei zece negri mititei: am pregătit cinci borcane, după cât am gustat în cursul producţiei au rămas patru, din care unul s-a împărţit între vecini, aşa că mai am trei, din care sper tot sufletul să rămână ceva până la Crăciun.

Şi cu asta, am dat gata coşul de ciuperci, după ce toamna asta m-a pus la încercare şi cu măceşe, coarne sau ardei iuţi. Aştept următoarea provocare...

Din coșul cu ciuperci (1): ghebe murate

Migăloasă treabă curăţatul ciupercilor... Dacă ai de a face cu un coş mare şi plin, cum am avut eu, trec câteva ore fără să îţi dai seama. Şi aşa te apucă pe nesimţite două dimineaţa, mai apuci să dormi cinci ore şi te duci la serviciu cu ochii cârpiţi de somn şi cu ciupercile jucându-ţi încă în ochi şi în minte...

Ca să trecem la subiect, am atacat coşul de ciuperci despre care v-am povestit aici, cu gândul de a pune la murat şi de a face o salată nemaiîntâlnită (în casa mea, cel puţin) cu ghebe, gogoşari şi ceapă. Întâi de toate, am împărţit pe mărimi ciupercile curăţate, chiar în timp ce îndepărtam pământul de pe ele şi codiţele prea lungi. Le-am spălat în câteva ape (mai bine zis duşuri) şi le-am pus la scurs.

Ghebele de mărime medie (puţin peste un kilogram) am ales să le pun la murat. Am găsit câteva reţete pentru ele, dar până la urma am decis să fac o combinaţie între mai multe variante. Le-am stropit cu zeamă de lămâie (să nu se închidă prea tare la culoare) şi am pregătit pentru ele oţet, condimente şi usturoi. Am pus la fiert doi litri de apă cu un pahar de oţet, iar când lichidul a început să fiarbă am adăugat ghebele. Au fiert câteva minute, apoi le-am scos, le-am clătit bine şi le-am pus la scurs. Am pus deasupra niste usturoi zdrobit şi frunze de cimbrişor.

Separat, am pus la fiert jumătate de litru de apă cu un pahar de oţet, câteva linguri de ulei de măsline, o linguriţă de sare, boabe de piper, muştar, coriandru şi ienibahar, seminţe de mărar şi foi de dafin. Le-am lăsat să fiarbă puţin, cât să iasă aromele din condimente, apoi am turnat lichidul fierbinte şi strecurat peste ciupercile lăsate să stea cu usturoi.

Am lăsat totul să zacă câteva ore, timp în care am dres de sare şi am pus şi puţin praf de piper, apoi am pus ghebele în borcane, cu tot cu sucul în care se scăldau.

Pregătisem pentru ghebele murate cinci borcane de 300 de grame. Am umplut doar trei.

Arată îmbietor, miros la fel. Vedem cum o scoatem la capăt cu gustul, după ce le mai las să stea o săptămână-două la rece.

Asta a fost cu prima serie de ghebe. A doua stă cuminte în frigider şi aşteaptă înfrăţirea cu ceapa şi gogoşarii. Ce s-a întâmplat cu cealaltă ciupercă - despre care Teodora spunea că seamănă cu un coral - vă povestesc mâine. Până atunci, poftă bună să aveţi!

Pauză de ciuperci

Aveam tolba plină de reţete, dar ceva m-a deturnat de la planurile mele. A aterizat la mine în birou un coş mare cu ghebe abia culese, via Vălenii de Munte, de la mama. Nu eram pregătită psihic şi nici fizic pentru aşa ceva, dar nu am putut rata aşa ocazie.

De ce pregătire fizică? Ia gândiţi-vă cum e să cari un coş cât Germania după unificare, nu atât greu cât incomod, din Piaţa Romană până în Militari, cu metroul (deh! cu transportul în comun nu pierzi legătura cu viaţa reală :))). Să spun drept, am şi atras toate privirile în metrou: de la Scufiţa Roşie încoace, coşul meu a fost cel mai tare din parcare.

Ideea e că am treabă... Dacă nu apar pe aici cu vreo reţetă, înseamnă că am încă ciupercile lipite de mână. Că sunt şi multe, şi mici, şi migăloase. Iar despre ce s-a ales de ele, vă spun eu în amănunt, mai ales că nu erau doar ghebe, ci şi un soi tare rar de ciupercă (creasta cocoşului îi spune în Moldova), din care nu am mai văzut şi nici mâncat din copilărie.