A început într-o vineri, spre seară, după ultimul episod din ”Grădinița”, sezonul 2011. Morcovii și cartofii fuseseră fierți din timp, mazărea spălată, castraveții murați pregătiți pentru tăiat. Tai rapid cartofii, morcovii, șunca și castraveții în cubulețe aproximativ egale și mă pregătesc să fac maioneza. Eee, asta e partea simplă - îmi spun. Două ouă fierte la răcit, două crude la încălzit. Ulei, muștar, sare - avem. Altceva mai trebuie? O lumină aprinsă în bucătărie, poate. Pentru că Enel a considerat că mă puteam lipsi de ea și a oprit curentul. La mine, la vecini și pe tot restul străzii. Nu știu câte fripturi și alte salate au intrat subit în comă, în acel moment, cu o seară înainte de Ajun...
Urmarea firească este un telefon la Deranjamente Enel. Cum instinctele mele de spărgător nu sunt suficient de dezvoltate să pot cotrobăi eficient pe întuneric, nu știu unde să caut agenda de telefoane. Îmi pun în funcțiune memoria de lungă durată pentru numărul de telefon de care am nevoie și... ”Bună seara! Aici Dispeceratul RATB. Cu ce vă pot fi de folos?”, mă întreabă dulce o voce feminină. ”Aaa, doream la deranjamente Enel, mă iertați! Am format pe întuneric”, mă scuz eu, fără să-i spun că nu-mi lipsea doar curentul electric, ci și memoria. Îmi reconsider rapid părerea despre furnizorii de servicii când doamna îmi dictează prompt: ”Nicio problemă, doamnă. 021-9391 pentru ENEL. Sărbători fericite vă doresc!”
Sun la numărul indicat. De fapt, încerc, pentru că dispeceratul lor e mort. ”Mami, cred că nu au curent...”, îmi susură un glăscior din spate. Da, normal, cum de nu m-am gândit?? Mă întorc la salata mea și o termin, într-o atmosferă romantică, la lumina unor lumânări aprinse printre borcane cu castraveți și muștar și a lanternei - cățel, cu aparat de radio încorporat, din care se revarsă ironic ”Noapte de Crăciun, preasfințită ești / Cu lumini strălucitoare bucurii vestești”.
Cinci minute mai târziu, aflu că defecțiunea ar putea fi remediată peste vreo două ore. Las baltă ciorba, puiul și alte treburi gospodărești, iar zece minute mai târziu mă retrag în întunericul de sub plapumă. Până să m-ajungă din urmă Moș Ene, mă întreb dacă nu s-a tăiat maioneza, dacă ce am pus în salată era muștarul ori crema de vanilie și dacă nu cumva dispeceratul RATB și-a cumpărat generator propriu.
Ziua doi, ceva timp după episodul ”ultima cafea de post” din sezonul 2011. Ciorba de pui cu tăiței este gata,
puiul in cojocel este aproape copt, mai rămâne de făcut
prăjitura cu mac. Mi-a mers bine, am avut spor. Aluatul cu cacao ajunge rapid în tavă, peste el torn crema cu vanilie și mac (aha, ce am pus în salată trebuie să fi fost muștar!), pun în cuptorul încins și... se oprește iar curentul. Piticul care m-a bătut la cap să îmi cumpăr cuptor electric tace chitic acum, în loc să-mi vină în ajutor. Oscilez între soluțiile analitice de rezolvare (apelat la cuptorul vecinei de la 1) și cele creative (trântit tava cu prajitura în capul piticului). Număr până la zece... și nu fac nimic. Vecina are propriile planuri pentru cuptorul pe gaze, iar piticul și-a luat tălpășița de cum a simțit afară miros de cablu electric ars.
Mă consolez cu ideea că măcar salata și puiul au ieșit bine. Le pun la pachet, iau prăjitura semicoaptă și plecăm să ne petrecem Crăciunul în coasta muntelui. Visez zăpadă și derdeluș... Drumul nu este lung, dar poate fi plicticos atunci când altcineva conduce. Să verific e-mailul și dacă am comentarii de publicat, îmi zic. Îmi zic degeaba, am uitat că, de Ajun, rețeaua e la fel de liberă precum supermarketurile în ziua deschiderii noilor magazine. Ajungem la destinație, caut din ochi zăpada și n-o văd, însă dau vina pe întuneric.
Se face ziuă, ies din casă pregătită psihologic pentru un ger care crapă și pietrele de moară. Soarele s-a ițit pe cer, iar din streșini curge ușurel, pe la colțul casei, un fir de apă. Nu-mi pare rău după căciula uitată în casă, oricum nu aveam nevoie de ea...
Ca să ajung la concluzii, sar peste masa bogata în tot ce nu am mâncat în ultimele 12 luni, era previzibilă... Ca și faptul că nici în prima zi de Crăciun nu am reușit să mă conectez de pe mobil și să public vreunul din cele 5 comentarii care mă așteptau cuminți în interfața de administrare a blogului. Au văzut lumina online-ului abia când am ajuns acasă, unde am avut noroc ca fibra optică să nu mai aibă noduri, iar Enelul să fie într-una din zilele bune.
Am avut parte de un Crăciun liniștit, așa cum ar trebui să fie toate sărbătorile. Cu un singur regret, pe care puștiul meu l-a exprimat cât se poate de simplu, printre lacrimi: ”Mami, ce fel de Crăciun este ăsta, fără niciun pic de zăpadă? Cum să mai vină Moșul cu sania?”...
UPDATE: Am uitat să vă spun ce soartă a avut prăjitura. A stat în cuptor doar pe urma de căldură de la puiul în cojocel şi s-a copt cât să nu spună că nu ştie ce este aceea vară. Apoi i-am turnat ciocolata fierbinte deasupra (plita nu este electrică, bine că nu l-am ascultat pe pitic până la capăt), am tăiat-o în jumătate şi am mutat o parte pe un platou, ca pregătire pentru transport. Cu o pungă în cap (nu ştiu totuşi dacă are cap prăjitura), a ajuns în maşină, unde copilul a trântit cu încredere rucsacul peste ea. Am mâncat, cu linguriţa, o interesantă cremă din aluat ca de negresă şi ciocolată, cu vagi urme de brânză cu vanilie şi mac.
