În copilărie, credeam că busuiocul există pentru ca preoţii să aibă cu ce stropi cu aghiasmă. În clasa a noua, convingerile mele despre rolul busuiocului s-au prăbușit. Într-o vizită, am băut un ceai care mirosea frumos, dintr-o cană frumoasă. Simţurile mele de copil dus la biserică derulau înapoi în timp căutând aroma. Busuioc, mi s-a spus. Cum? Planta asta ştie să facă şi altele decât să împroaşte copiii cu aghiasmă?? Am aflat uimită că da...
Nu evoc calităţile terapeutice ale busuiocului. Nu vă plictisesc cu istoria lui milenară. Este doar un exemplu în susținerea unei cauze, ca și povestea de
aici, despre anason.
Așadar, luați cele ce urmează drept o pledoarie pentru a muta în dulapul cu condimente plante pe care ne-am obișnuit să le considerăm medicinale și atât. Și poate așa mai ieșim și noi din monotonia cartofi-prăjiți-cu-șnițel-și-salată-de-roşii-cu-ceapă-şi-mărar.
Anasonul este folosit împotriva infecţiilor bronşice, în problemele digestive şi ale vezicii biliare, precum şi ca stimulent al lactaţiei. Este contraindicat în timpul sarcinii. Are un miros dulce şi plăcut, iar gustul este proaspăt, amintind a fructe. Se folosesc în principal fructele (mult mai aromate dacă sunt zdrobite), dar şi frunzele, cât sunt verzi.
În bucătărie, poate fi utilizat la prepararea produselor de patiserie, dar şi în deserturi (salate,
dulceţuri, prăjituri). Din fructele de anason poate fi făcut un coniac foarte bun, iar frunzele pot fi puse în salate ori în supe. Pentru ca are o aromă puternică, poate acoperi cu uşurinţă alte mirodenii. Dacă este dozat cu atenţie, poate fi combinat însă cu alte mirodenii sau condimente, cum ar fi vanilie, scorţişoară, nucşoară, chimion sau wasabi.
De la ghimbir se foloseşte rădăcina, proaspătă sau uscată, precum şi măcinată. Asiaticii îl folosesc drept calmant al durerilor reumatice şi al crampelor musculare, dar şi în tratamentul împotriva răcealii ori împotriva problemelor de apetit ori de digestie. Este foarte bun împotriva greţurilor şi răului de maşină. Are o aromă acrişoară, proaspătă şi un gust puternic şi iute, cu atât mai accentuat cu cât planta este mai bătrână.
În bucătărie, se foloseşte ras ori tăiat bucăţele subţiri, adăugat la supe, carne (pui, vită, miel, porc), la peşte ori fructe de mare, dar şi la dulciuri sau salate de fructe şi băuturi (lichior,
siropuri şi chiar vin).
De la
ienupăr se foloseşte fructul, cules toamna târziu. Are proprietăţi benefice în stimularea apetitului alimentar, în tratarea flatulenţei şi a problemelor urinare minore. De asemenea, este benefic împotriva nevralgiilor şi a reumatismului, a durerilor musculare şi a afecţiunilor tendoanelor. Are efect calmant şi antiinflamator. Este contraindicat în timpul sarcinii şi al alăptării, dar şi celor care au afecţiuni renale.
Are o aroma amintind a răşină, foarte puternică, de aceea trebuie atenție în dozarea lui în mâncare. Este un codniment clasic pentru mâncărurile din carne de vânat, dar este potrivit şi în cele din carne de miel, porc sau vită. Mai este folosit pentru condimentarea mâncărurilor cu varză acră ori cu sfeclă, fiind şi un ingredient care se mai pune în gin sau în alte băuturi tari. Dacă este bine dozat, poate fi combinat cu alte condimente precum cimbru, piper, salvie, rozmarin, oregano, dafin sau tarhon.
Menta nu este doar o plantă medicinală, ci şi una decorativă, fiind adesea întâlnită în grădini şi pentru aspectul său plăcut, mai ales că este uşor de cultivat. În terapiile naturiste, este folosită în calmarea tulburărilor stomacale şi intestinale, precum şi în tratamentul răcelilor, fiind eficientă în inhalaţii, datorită mentolului pe care îl conţine. Frunzele sunt utilizate şi ca ingredient în băi şi clisme. Nu este recomandată în timpul sarcinii.
Frunzele de mentă au o aromă plăcută şi proaspătă, putând fi consumate atât verzi, cât şi uscate. Poate fi utilizată în
dulceţuri, deserturi,
băuturi, dar şi în supe, fripturi şi salate.
Pelinul sporeşte pofta de mâncare şi acționează împotriva problemelor stomacale şi intestinale. Are proprietăţi dezinfectante şi este folosit cu succes şi în eliminarea viermilor intestinali. În cosmetică, reprezintă un ingredient adesea folosit în produsele destinate tenului gras. Este contraindicat în timpul sarcinii şi al alăptării.
Cât privește utilizarea în gastronomie, este recomandat drept condiment pentru sosuri, salate şi carne la grătar, folosit însă în cantităţi mici, din cauza gustului său amar.
Salvia este cultivată şi datorită aspectului său, având flori foarte frumoase. Este un stimulant al activităţii vezicii biliare, ajutând la digestia felurilor grele de mâncare. Are proprietăţi antiseptice şi dezinfectante, calmând inflamațiile, de aceea poate fi utilizată cu succes în tratarea rănilor deschise. Stimulează lactaţia şi calmează durerile de gât. Este contraindicată totuşi femeilor însărcinate şi copiilor.
Este folosită mai ales în bucătăria italiană, pentru aromatizarea sosurilor, mâncărurilor de legume și a pastelor. Poate fi însă folosită (cu atenție, pentru că are un miros pregnant) şi în condimentarea cărnii. Poate fi combinată cu alte condimente precum dafin, cimbru, rozmarin, ienupăr.
