Aşa cum am promis, am o dulcegărie pentru voi. Mâine nu voi fi pe aici, dar revin duminică şi aduc alte lucruri interesante.
Dulceaţă de mere cu banane am mai făcut şi a fost una din cele mai mari surprize, ca dealtfel toate dulceţurile cu mere. Spre deosebire de reţeta precedentă, acum am pus şi anason, descoperit cu greu în magazinele de mirodenii şi condimente din comerţul capitalist, dar asta este altă poveste.
Aşadar, am pornit la borcănit cu trei pahare de mere şi banane nu foarte coapte, tot cam atâta zahăr, două beţe de scorţişoară, o jumătate de lămâie şi, evident, anason.
Bananele le-am tăiat rondele, iar merele bucăţele, apoi le-am stropit cu lămâie. Le-am pus împreună într-un castron, încercând să alternez fructele astfel încât să fie amestecate uniform.
Am lăsat fructele şi siropul să fiarbă o vreme, fără să amestec în vas ca să nu zdrobesc bananele. Am pus şi seminţele de anason şi am mai lăsat câteva minute, apoi am oprit focul şi am pus dulceaţa fierbinte în borcane.
Este o dulceaţă aromată mai mult la gust decât la miros. Iar cu anasonul trebuie avut ceva grijă la dozare, pentru că este destul de puternic, astfel că nu trebuie pus prea mult. Tocmai de aceea nici nu se combina, în general, cu alte mirodenii.
Hmmmm... pare foarte buna ;x chiar acum ma apuc sa o pregatesc si eu :D o sa revin sa iti spun cum mi-a iesit :)
RăspundețiȘtergereAlina, astept cu interes feedback-ul tau. :)
RăspundețiȘtergere