sâmbătă, 21 septembrie 2013

Ulei cu busuioc și usturoi

Știți că uleiul de măsline poate fi utilizat și pentru conservare. Dar știați că există situații în care uleiul este singurul mod în care poți păstra aroma, savoarea, gustul unei plante? Așa se întâmplă în cazul busuiocului, care doar conservat în ulei rămâne aromat cum îl știm. 
Rețeta de față - ulei aromatizat cu busuioc și usturoi - a fost un joint-venture să spunem, din care au câștigat și uleiul, și busuiocul. Uleiul a depășit statutul de umplutură și a devenit pionul principal, în timp ce busuiocul și-a păstrat aroma, completând olfactiv, în mod extraordinar, consistența uleiului. Aa, și mai avem usturoiul: legumă (o fi legumă, totuși?) cu rol auxiliar, rămasă în planul doi, fără pretenții ori supărare.

miercuri, 18 septembrie 2013

Broccoli marinat, cu busuioc verde


Am să vă povestesc despre o rețetă rapidă, pentru zilele în care cheful de stat în bucătărie cunoaște o involuție semnificativă. Să fim serioși, ni se întâmplă tuturor, nu?
Așadar, să nu mai pierdem timpul prin bucătărie și să trecem la treabă, cu un buchet mare de broccoli, câteva linguri de ulei de măsline, câteva lingurițe de oțet balsamic și una de muștar franțuzesc, un pic de apă (pentru diluarea sosului), un cățel de usturoi și o ceapă mică, plus ceva sare, piper și o mână de busuioc verde, proaspăt.
Broccoli trebuie fiert în apă sărată atât cât să nu fie tare (4-5 minute de clocot), lăsându-l - precum pastele - ”al dente”. Între timp, uleiul, muștarul, sare și piperul, oțetul și apa, împreună cu usturoiul zdrobit și ceapa tăiată fin compun o vinegretă care îmbracă perfect leguma. Deasupra merge busuiocul tăiat fin și... asta e!
Poftă bună!
P.S. Dacă totuși vă încearcă dorința de broccoli marinat și în ocazii simandicoase, dați-i jumătate de oră de îmbăiat în vinegretă. Îi face bine la ten și îi reduce din paloarea căpătată la fiert. :))) Iar după aceea va face o foarte bună impresie și va poza, fotogenic, lângă friptura de porc ori peștele pane.

vineri, 13 septembrie 2013

Porc cu miere și rozmarin, la grătar


Zice-se că ”porcul este cea mai bună legumă”. Nu știu sigur dacă este așa, însă pot confirma că poți face niște fripturi tare bune din porc, mai ales dacă știi cum să îl îmbălsămezi și îl lași la marinat preț de câteva ore.
O variantă este să ieșiți din clasicul amestec sare - piper - cimbru și să încercați porcul cu miere și rozmarin, o combinație care îmbină arome dulci cu cele picante. De pregătit musai cu câteva ore înainte de masa copioasă, ca să aibă timp porcul să prindă ce trebuie din ingredientele despre care vom vorbi.
Mai întâi, aveți nevoie de carne de porc. Nu mă pricep la carmangerie, așa că vă las pe voi să alegeți: mușchiuleț, antricot sau - de ce nu? - coaste. Eu am ales mușchiulețul, gros de două degete (de-ale mele, cam firave), tăiat în bucăți de-o palmă și crestat ușor cu un cuțit. Pentru cele 7-8 bucăți de mușchiuleț, am mai avut 5-6 linguri de ulei de măsline, 2-3 linguri de sos de soia, 2 linguri de miere, 2 linguri de suc de lime, 3 căței de usturoi tăiați mărunt, sare și piper de Cayenne după cât vă lasă inima și suportă stomacul.

luni, 9 septembrie 2013

Cinci dulcețuri pentru iarna care vine

Bine, recunosc, nu sunt numai dulcețuri, ci și ceva gemuri sau marmelade, că știți că nu-s tocmai același lucru. Și am strecurat și un compot. Cinci conserve dulci, aș mai putea spune, dar nu-i așa că sună mai pretențios?? Care dintre noi vorbește, în bucătărie, când face lista cu ”pentru la iarnă”, numindu-le ”conserve”, ”preparate dulci”, ”jeleu” sau ”curd”? Până să ajungă pe blog ori în reviste, toate sunt ”murături”, ”gem” și ”dulceață” sau ”compot”. Nu?


1. Gem de prune cu cardamom


Să nu îmi spună mie careva din cei care au copilărit în vremuri comuniste că nu a mâncat, la viața lui, magiun cu pâine și cu unt... Tot un fel de magiun e și ăsta, dar mai rafinat și modernizat cumva prin înhăitarea cu o mirodenie de import: cardamomul. Tot gust din copilărie, dar cu influențe orientale.

2. Gem de piersici cu stafide


Rar mi-a fost dat să mănânc un gem atât de fin și parfumat. Culoare, miros, gust bun... Nu știu ce ai putea cere mai mult de la un gem, cu sau fără stafide în el.


3. Gem de măceșe


Asta-i o rețetă cu circuit restrâns, în sensul că îți trebuie răbdare și ustensile ca să poți obține ce trebuie. Rețeta lui este, de fapt, o poveste. Povestea unei lupte cu natura dezlănțuită, în mai multe forme, împotriva pașnicului culegător de măceșe.


4. Compot uscat de piersici...


Când spui compot, te gândești la fructe peste care torni un sirop. Ei, uite că nu-i chiar așa, căci de data asta ai fructele și apoi vine siropul. Îl poți face din piersici, cum am făcut eu, dar și din alte fructe, cum ar fi...

... de căpșuni


Sigur, nu-i acum sezonul căpșunilor, dar țineți minte rețeta asta!


5. Dulceață de mere, pere și gutui


Sunt bune și merele, și perele crude, după gutui nu mă omor în mod deosebit, dar puse împreună într-o dulceață chiar sunt ieșite din comun. În final, nu prea știi care este mărul, para ori gutuia, dar nici nu mai contează, că-s toate la fel de gustoase.

Astea-s cele cinci rețete dulci pe care le-aș recomanda oricui, pentru iarna.
Bucurați-vă de ele!

vineri, 6 septembrie 2013

Prune murate


Am promis, acum câteva zile, o rețetă de prune murate. Au trecut aproape două săptămâni de când le-am preparat și am așteptat să ajungă murătura la maturitate - sau măcar pe aproape - ca să pot face observații pertinente despre finalitatea rețetei. Nu-i frumos și nici nu ești credibil dacă vorbești în necunoștință de cauză, nu?
Bun, să trecem la treabă! Pe lista de ingrediente avem, evident, prune (nu știu cum se numește soiul, sunt lunguiețe și se desprind ușor de pe sâmbure), un litru de apă, 8-10 linguri de oțet, mărar uscat, cuișoare, ienibahar, semințe de muștar, o floare de mărar uscat și sare grunjoasă (o lingură mare la litrul de apă). Mie aceste cantități mi-au ajuns pentru vreo trei borcane de circa 300 de mililitri, iar prune cred că am avut puțin peste un kilogram. 


Am spălat prunele, le-am rupt în două și le-am îngrămădit în borcan, cu ienibahar și cuișoare între ele. Aș fi vrut să pun și miezul de la sâmburi, dar, până să ajung la faza asta a preparării, l-am mâncat. :)) După care mi s-a lipit de mână niște usturoi și am pus doi căței (pe care i-am mâncat apoi fără legătură cu prunele). Și o floare de mărar uscat deasupra. 


marți, 3 septembrie 2013

O bucățică de istorie a blogosferei culinare, de la Cristi Roman

La un moment dat, am scotocit net-ul, căutând cine a avut primul blog culinar românesc și am aflat că ar fi vorba despre Cristi Roman, cu al lui papabun.blogspot.com. Au trecut ani de atunci, timp ân care blogosfera culinara româneasca a adunat câteva sute de bloguri de profil, pe lângă zeci de site-uri pornite tot ca blog ori ca proiecte de altă natură. 
Blogging-ul culinar și bucătăria sunt, pentru unii, o afacere din care își câștigă existența, în timp ce pentru alții - printre care mă număr și eu - a rămas la stadiul de hobby. M-am întrebat de multe ori cine sunt cei din spatele acestor jurnale culinare și în ce măsură se poate vorbi despre un profil al bloggerului din domeniu. Fără să-mi știe curiozitatea, Cristi Roman mi-a răspuns la întrebare, într-un articol pe al său foodblog.ro: ”66 de bloggeri culinari români și meseriile lor reale”

via Cristi Roman, cu sprijinul Gustos.ro

Așa cum îi spune și titlul, articolul conține și o impresionantă listă de 66 de bloggeri culinari și ocupațiile lor din viața reală. Am să fiu fair până la capăt și am să spun că mă simt onorată că am fost inclusă în acestă listă, în condițiile în care nu am urmărit să tranform acest blog într-o carieră ori în motiv de expunere publică în offline. Este o bucățică proprie și foarte personală a vieții mele, pe care o  împart însă doar virtual. 
Dacă veți căuta pe net informații despre bloggerii culinari, veți găsi puține și disparate. Înseamnă un efort colosal să aduni și să compilezi date despre atâtea zeci de autori virtuali. Tocmai de aceea, mi-e evident că, prin acest articol, Cristi Roman scrie practic un pic de istorie.