Se afișează postările cu eticheta usturoi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta usturoi. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Ulei cu busuioc și usturoi

Știți că uleiul de măsline poate fi utilizat și pentru conservare. Dar știați că există situații în care uleiul este singurul mod în care poți păstra aroma, savoarea, gustul unei plante? Așa se întâmplă în cazul busuiocului, care doar conservat în ulei rămâne aromat cum îl știm. 
Rețeta de față - ulei aromatizat cu busuioc și usturoi - a fost un joint-venture să spunem, din care au câștigat și uleiul, și busuiocul. Uleiul a depășit statutul de umplutură și a devenit pionul principal, în timp ce busuiocul și-a păstrat aroma, completând olfactiv, în mod extraordinar, consistența uleiului. Aa, și mai avem usturoiul: legumă (o fi legumă, totuși?) cu rol auxiliar, rămasă în planul doi, fără pretenții ori supărare.

luni, 24 septembrie 2012

Melanzane sott'olio. Adică nişte vinete marinate

Ştiţi metafora cu oaia neagră, renegată pentru că este altfel, da? Ee, de data asta, oaia neagră este o vânătă albă. De fapt două, pe care soţia unui coleg al... în fine, tanti Mariana le-a dat de pomană pentru că au prea mulţi sâmburi. Au ajuns la mine.
Nu am mai văzut până acum vinete albe (auzisem că există vinete galbene, în schimb) şi am fost foarte curioasă ce e cu ele. Aşa de curioasă încât au stat aproape două săptămâni în frigider, până să mă agăţ de ele.

sâmbătă, 19 mai 2012

O reţetă "pe bază de Bucătăreli"

Aş putea încadra această reţetă la categoria "pe bază de Bucătăreli", adică reţete preparate pornind de la ce am comis, am pus pe blog şi am descoperit apoi prin colţ uitat de frigider. A fost, de fapt, o masă rapid pregătită, într-o zi ploioasă în care nu am avut chef de nimic (sau am avut chef numai de acele lucruri pentru care nu am niciodată suficient timp).

luni, 19 septembrie 2011

O murătură amestecată - roşii mici, sfeclă şi altele

Ţin reţeta asta de câteva săptămâni, aproape uitasem de ea. Mi-am adus aminte când am mutat o sticlă în frigider, încercând să fac ceva loc pentru... :))... pentru ceva despre care nu vă povestesc încă. Vă spun doar că este vorba despre cătină. 
Pentru această reţetă, am avut două sfecle roşii mici, câteva roşii mici (cherry) - cam necoapte, mai degrabă nişte gogonele mici - , morcov, castravete şi, evident, ceva condimente.

Sfecla am fiert-o. Castravetele, roşiile, morcovul nu, evident...

După ce am fiert sfecla atât cât să nu fie foarte tare, am tăiat-o felii şi am pus-o în borcane, amestecată cu roşiile şi usturoiul. M-am gândit eu puţin şi am pus castraveţii în alt borcan, tăiaţi felii de un centimetru, amestecaţi cu felii de morcov şi cu usturoi.  
Deasupra am pus, fără să mă zgârcesc, mărar cu tot cu tije, seminţe de muştar şi piper boabe - alb, negru, roşu şi verde. Şi apoi saramură, făcută cu o lingură de sare la litrul de apă.  

Cele două borcane au stat la soare cîteva zile, apoi au ajuns în frigider, unde - recunosc - am uitat de ele. Le-am descoperit şi mi-am dat seama că nici nu gustasem din ele...
O murăturică numai bună... Cred că vor mai fi şi altele la fel, cu roşii aşa mici. Şi poate şi cu un pic de sfeclă roşie.

luni, 5 septembrie 2011

Zacuscă de dovlecei

Aproape a venit toamna și am început să pregătesc câte ceva și pentru cămara personală, nu doar pentu blog. Zacusca este una din conservele noastre preferate. De data asta, am făcut o mică improvizație, în sensul că, pe lângă zacusca mea clasică din vinete și ardei capia, am compus și una cu dovlecei și usturoi. Nu este complicat de făcut și merită încercată, mai ales dacă aveți suficientă răbdare să pregătiți dovleceii separat și apoi să îi adăugați în compoziție. 
În total, m-am bătut weekend-ul acesta cu vreo zece kilograme de ardei pe care i-am copt la grătar, pentru ambele feluri de zacuscă. Nu voi intra in detalii legate de rețeta de zacuscă simplă - pe care o puteți găsi aici - și voi trece la cea pe care am făcut-o acum pentru prima dată. Nu am luat de nicăriei rețeta, a fost o improvizație. Fericită, zic eu.
Așadar, patru kilograme de ardei, trei kilograme de vinete (se poate și fără vinete însă), două de dovlecei, cam un kilogram și jumătate de ceapă și un kilogram și jumătate de roșii, precum și o cană de ulei și două măciulii de usturoi. Și, evident, condimente: sare și piper boabe, frunze de dafin, ienibahar dacă vă place. Practic, după coacerea ardeilor, vinetelor și a dovleceilor, au rezultat cantități aproximativ egale din aceste legume.   

Cât au stat ardeii la copt, am pregătit dovleceii. I-am tăiat cubulețe, i-am dat cu ulei de măsline, sare și piper și i-am băgat la cuptor, într-o tavă, la foc potrivit. I-am scos după circa 20 de minute, când s-au înmuiat puțin (un fel de dovlecei "al dente") și deveniseră mirositori cât să îți facă poftă să-i mănânci. Nu-i lăsați să se coacă prea tare, altfel se vor zdrobi când îi puneți la fiert în zacuscă.
Am pus ceapa în cratiță cu uleiul, când a devenit sticloasă am adăugat vinetele tocate în bucăți mai mari și apoi ardeii tăiați mărunt. După ce au fiert o vreme, am adăugat dovleceii și apoi roșiile curățate de coajă și cotoare și date pe răzătoarea mare. Am potrivit de sare și piper și am pus și condimentele. În final, înainte de a opri focul, am adăugat usturoiul tăiat felii.  
Nu îmi plac conservele extrem de uleioase, astfel că am mai folosit pentru diluare, la fiert, suc de roșii și sucul de la ardeii copți. Pentru este nevoie de aport de lichid, căci conserva asta are nevoie să stea zdravăn pe foc. Eu am lăsat-o în jur de două ore cred, la foc mediu, cu o tablă sub cratiță, până a scăzut suficient și a devenit omogenă, fără să se ardă însă. 
Știu că nu toată lumea va considera necesar ce am făcut în continuare cu zacusca de dovlecei, dar insist asupra faptului că singura metodă  de a ne asigura că avem peste iarnă conserve care nu ne fac rău este să le sterilizăm înainte de a le pune la păstrare. Așadar, am pus zacusca fierbinte în borcanele abia scoase la spălat (spălarea borcanelor la temperatură înaltă, în mașina de spălat vase, poate înlocui sterilizarea lor), le-am închis și le-am pus în tavă la cuptor, așezate pe un prosop uscat și învelite într-altul ud. Le-am lăsat pentru 5 minute la 90 de grade, apoi am redus temperatura la 75 de grade și le-am mai lăsat 15 minute. Le-am scos apoi și le-am învelit într-o pătură, unde stau până se răcesc complet.


Cam asta a fost. E migălos de făcut, mai ales dacă vrei să coci ardeii si vinetele la grătar. Asta va da însă o aromă deosebită. Este dificil iarăși să tai bucățele ardeii, vinetele și ceapa, când le poți mărunți cu robotul de bucătărie. Dar este extraordinar să vezi ce ai în zacusca de dovlecei și să recunoști bucățica de ardei ori usturoi care îți fericește papilele... 
E o bucurie ca, la finalul atâtor ore de muncă, să stai liniștit, cu farfuria în față și cu zacusca mirosind a toamnă curgând ușor de pe bucata de pâine proaspătă.

luni, 29 august 2011

Păstăi murate

Îmi place tare mult fasolea verde, chiar dacă - mi se pare mie - nu prea ține de foame. Soiul acela cu păstaia cilindrică mi se pare extraordinar de bun, mai ales pentru rețeta despre care am să vă povestesc în continuare. Am făcut păstăi murate, de data asta cu saramură și fără ardei (toamna trecută am combinat fasolea verde cu ardei iute și cu fâșii de morcov, într-un fel de salată iuțită, dar nu foarte picantă, numia bună pentru cucoane).
Întâi de toate, mi-am zis că cel mai bun soi pentru murat este cel cu păstraia tare, ca să nu risc să transform murătura într-o salată înainte de vreme. Așa că am luat o mână zdravănă de păstăi și vreo doi ardei iuți, câțiva căței de usturoi și ceva frunze de țelină.

Am curățat păstăile și le-am pus pentru cinci minute în apă care fierbea cu sare, în proporția obișnuită pentru saramură, adică o linguri de sare la litrul de apă. Le-am scos și le-am pus la scurs, păstrând saramura în care au fiert.
Le-am pus în borcan, în poziție verticală, strecurând printre păstăi ardeii iuți și cățeii de usturoi. Deasupra - frunza de țelină.

Deși murăturile au și mărar de obicei, eu nu am pus și am lăsat să se simtă doar aroma pregnantă a țelinei. Am pus borcanul la temperatura camerei pentru câteva zile, urmărind să le las atât cât să își schimbe gustul, fără să se tulbure saramura. Atunci le-am trecut la rece, în frigider.
Am început borcanul după alte câteva zile. Păstăile se muraseră, aveau consistența pastelor fierte "al dente", poate o idee mai tari.
Sunt foarte bune, dar ce am constatat este că nu țin foarte mult, în sensul că, odată început borcanul, e bine să-l lichidați repede, altfel își cam schimbă gustul. Nu știu dacă s-ar rezolva problema dacă pun conservant (nu mă încântă deloc adaosurile nenaturale), iar sterilizarea nu e o variantă potrivită pentru conservele în saramură.
Oare din cauza asta să nu fi găsit eu pe nicăieri rețete de păstăi murate?

vineri, 19 august 2011

Din bucătăria altora: Chutney din mere (Apple Chutney)

După cum spune Wikipedia, Chutney-ul este un condiment tradiţional indian, un preparat din legume care îmbină fructe, legume şi ierburi, consumat proaspăt ori conservat. Britanicii şi irlandezii mănâncă şi ei destul de des aşa ceva, iar produsul se regăseşte în foarte multe magazine alimentare din zonă şi în meniurile tuturor restaurantelor de acolo.
Reţeta de astăzi (pe care o găsiţi în original aici) este una care a căpătat specific irlandez, bazată pe mere. 
Ingrediente:
- 2 căni de oţet de mere,
- 2 căni de zahăr,
- 600 de grame de mere curăţate şi tăiate bucăţele,
- 3 linguriţe de suc de lămâie,
- 10 căţei de usturoi,
- o căniţă şi jumătate de stafide,
- o bucată de ghimbir cât o nucă, dat pe răzătoarea mică,
- o linguriţă şi jumătate de sare,
- o linguriţă de ardei iute pisat,
- două linguriţe de seminţe de muştar.

Oţetul şi zahărul se pun într-o cratiţă mare, pe foc, se amestecă şi se aduc la punctul de fierbere, amestecând până se topeşte zahărul. Amestecul se ţine pe foc 10 minute, apoi se dă deoparte, ca să se răcească.
Merele se amestecă cu sucul de lămâie. Ghimbirul, usturoiul, sarea şi ardeiul iute se pun în blender şi se mărunţesc bine și se pun în oțetul cu zahăr.
Merele cu lămâie, stafidele şi seminţele de muştar se pun în oţetul cu zahăr si se pun la fiert. Se amestecă totul până se înmoaie merele şi se lasă pe foc 45 de minute, amestecând din când în când. Apoi se lasă la răcit, se pune în vase închise şi se păstrează la rece cam o săptămână.

Poftă bună! Sau - cum ar spune irlandezii - bliain!

marți, 16 august 2011

Vinete murate în stil mediteranean

Dintre toate surprizele pe care le-am avut de când m-am apucat de borcănit, vinetele mi-au oferit cele mai multe. Le-am murat, le-am marinat şi le-am făcut gem, fără să fi epuizat încă tot şi m-au surprins de fiecare dată. Cel mai tare m-au impresionat vinetele pe care le-am murat după o reţetă arăbească, dar s-ar putea să fi găsit alta care să îmi placă şi mai mult: vinete murate în stil mediteranean.
Am preparat o singură vânătă măricică (asta înseamna "damage control" pe timp de criză :)))), pentru care am mai avut nevoie de o linguriţă rasă de sare, jumătate de pahar de oţet şi jumătate de pahar de apă, două linguriţe de zahăr, trei linguri de oţet de măsline, 4-5 căţei de usturoi, o crenguţă de oregano verde, un sfert de ardei iute, un fir de ceapă verde.
Am presărat sarea pe vinetele curăţate de coajă şi tăiate fâşii (julien, mai exact) şi le-am lăsat cam o oră să lase suc. Nu se oxidează, având în vedere că sunt date cu sare. 
Am pus vinetele pentru 5 minute in apa şi oţetul clocotite şi amestecate cu zahăr. (Concentraţia de apă şi oţet poate fi modificată în raport de cât vreţi să fie de acre. Eu merg de obicei pe proporţia 1:1.)
Am scos vinetele din lichid şi le-am lăsat la scurs. Nu aruncaţi lichidul rămas. S-ar putea să aveţi nevoie de el mai târziu.
Am tăiat ceapa şi ardeiul şi am rupt oregano (am constatat că plantele aromatice îşi păstrează mai bine aroma dacă sunt rupte, nu tăiate), am zdrobit uşor usturoiul. Le-am amestecat pe toate şi am turnat deasupra uleiul de măsline.
În final, au ajuns toate grămadă în borcan. Dacă vi se pare că nu sunt suficient de zemoase vinetele, turnaţi deasupra cât e nevoie din lichidul rămas după opărire. 
Orice marinată care se respectă trebuie să stea măcar câteva zile netulburată, dacă vrei să înţelegi ceva din ea. Din păcate, aceasta e partea în care noi nu reuşim niciodată să ne încadrăm, astfel că marinatele noastre - cel puţin în faza experimentală - nu au o durată de viaţă mai mare de două zile.
Încercaţi reţeta asta. Veţi vedea exact la ce mă refer...

miercuri, 25 mai 2011

Morcovi picanţi cu sos de muştar

Ei, şi ce dacă (aproape) a venit vara şi nu mai mai mănâncă nimeni legume la borcan? Ce am eu aici nu e o muratură, ci altceva... O marinată ceva mai deosebita, prin faptul că e preparată cu muştar. (Marinatele se pot prepara cu ulei, oţet, muştar, vin şi chiar cu iaurt sau bere.) Încercaţi-o lângă ceva cărniţă la grătar ori cu o omletă mai bogată şi veţi vedea de ce merge o pauză de marinată cu morcovi şi usturoi verde, între atâtea salate....
O marinată uşor de preparat, pentru care aveţi nevoie de morcovi, usturoi verde, oţet de mere şi muştar, precum şi sare, piper şi condimente după cum vă taie capul.
Totul începe simplu, cu morcovii curăţaţi şi spălaţi, pe care îi aruncaţi în apă clocotită şi îi lăsaţi să fiarbă un minut. Nu mai mult, pentru că nu fierţi trebuie ei să fie, ci doar puţin atinşi de căldură. Odată prefierţi, morcovii ajung într-un borcan, împreună cu usturoiul verde şi boabe de piper şi ienibahar.
Sosul se prepară din o parte oţet şi două părţi de muştar. În traducere liberă, la mâna mea de morcovi cat să încapă într-un borcan de 400 de grame, am pus două linguri de oţet de mere şi patru de muştar. Am îmbogăţit cu sare, piper, boia de ardei şi cimbru, apoi am turnat totul în borcan. Pe urmă am pus şi un strop de vin alb, deşi nu era în reţetă. Mi s-a părut că sosul e cam gros...
Astea fiind spuse, am pus borcanul în frigider. M-a întors la el peste trei zile, când am ciupit timid dintr-un morcov...
Cum este sosul? Picaaaant... Nu m-am prins dacă de la combinaţia explozivă de condimente ori dacă de la usturoi şi de la hreanul din muştrar (deşi nu-mi aduc aminte ca muştarul mâncat separat să fi produs aşa efecte năucitoare). Oricum, chiar dacă nu-l mănânc eu - deşi morcovii luaţi separat sunt foarte buni -  ştiu pe cineva care nu va sta prea mult la discuţii cu sosul ăsta... Garantat, nu rezistă până după primul grătar.  

duminică, 20 martie 2011

Aripi de pui smântânite, pentru un grătar

Nici n-a început bine primăvara, că am şi scos grătarul la treabă. Nu că ar fi stat degeaba toată iarna (am mai avut câte o escapadă, în câte o pauză dintre două zăpezi), dar parcă altfel stă treaba când nu mai întorci mici de grătar pe "repede înainte", de teamă să nu te prindă noaptea, viscolul ori vântul de miazănoapte.
Acestea fiind spuse, să pregătim materia primă! De data asta, am improvizat, că taaare mult a trecut de când nu mi-am mai lăsat mintea să zburde prin bucătărie... (Parcă vine şi cheful de bucătărit, odată cu primăvara, nu?) Şi am făcut nişte aripioare de pui cu busuioc şi smântână, care au stat la macerat taman cât să li se simtă mai bine savoarea.
Nu-i greu şi nici nu am avut vreun plan înainte: aripile spălate bine s-au bălăcit puţin într-o combinaţie făcută dintr-o lingură de ulei de măsline şi câteva linguri de smântână, asezonată din belşug cu busuioc verde rupt bucăţele mici şi doi căţei de usturoi bine zdrobiţi. Asta după ce trecusem aripile printr-un praf de sare şi piper. 

Odată bălăcite în smântână, ţup! cu ele într-o caserolă şi apoi la frigider. Au stat cam două zile până le-a venit sorocul să se urce pe grătar. 

Le-am mâncat (eu, cel puţin) cu nişte ghebe murate pe care le-am pus la murat astă toamnă şi de care aproape uitasem.
Nu vă spun ce gust au. Şi nici cât sunt de savuroase. Vă las să vedeţi singuri...  

marți, 28 decembrie 2010

Pui în cojocel cu susan

Cum vă spuneam, nu am să vă plictisesc cu banalele reţete de Crăciun cu care mi-am pierdut o parte din timp, săptămâna trecută. Dar voi face o excepţie de specificul blogului şi am să vă spun despre o minunată reţetă de care fac uz la Paşti, Crăciun ori cu alte ocazii deosebite, pentru că îmi place mult rezultatul. Şi nu numai mie...
Nu mai ţin minte de unde am aflat-o, ştiu doar că denumirea m-a amuzat de la început: pui în cojocel. De unde şi până unde cojocel? Pui, caşcaval, ciuperci, ceapă verde şi verdeaţă, puţin usturoi, toate într-o crustă de aluat spoit cu ou şi îmbrăcat apoi în susan...
Dar să recapitulăm: o caserolă de piept de pui dezosat, un pachet de aluat de foietaj, şase-şapte felii de caşcaval, 10-12 ciuperci proaspete mai măricele, o legătura de ceapă verde, una de verdeaţă, câţiva căţei de usturoi, o lingură de unt, câteva linguri de pesmet, condimente, un ou şi două linguri de susan.


duminică, 7 noiembrie 2010

O delicioasă salată de sfeclă roşie

Mi-a rămas de aici ceva oţet condimentat şi mi-am spus că ar fi păcat să îl arunc. Aşa că am agăţat o sfeclă, o ceapă roşie, câţiva căţei de usturoi şi câteva fire de cimbrişor din curte (este verde încă) şi a ieşit o delicioasă salată de sfeclă roşie.



Am fiert sfecla şi am tăiat-o felii, dar o puteţi da pe răzătoare sau tăia cubuleţe, după cum vă place. Ceapa am tăiat-o şi pe ea felii. Usturoiul l-am tăiat în două, căţeii erau detul de mititei. Poate fi zdrobit însă. E o chestiune de gust.
Le-am amestecat şi le-am pus în borcane (două, de 300 de grame). Am strecurat înăuntru fire de cimbrişor verde.
Am turnat deasupra oţetul încălzit şi strecurat, cât să acopăr bine compoziţia şi apoi am pus capacele.
Aşteptaţi măcar două zile înainte de a ataca salata. Nu vă va părea rău...

marți, 19 octombrie 2010

Din coşul cu ciuperci (3): salată de ghebe cu gogoşari şi ceapă

Am dat gata şi ultima serie de ghebe din minunatul coş care mi-a dat de lucru în timpul rămas neocupat sâmbătă. Am făcut o minunăţie de salată cu gogoşari şi ceapă, ceva ce nu am mai mâncat până acum. Am preparat-o amestecând mai multe reţete pe care - recunosc! - le-am găsit pe internet (inclusiv una de salată), unde am căutat după ce am văzut că niciuna din cărţile mele nu făcea referire la aşa ceva. Am combinat ceva din reţeta de gogoşari la oţet cu cea de ghebe murate şi m-a bătut gândul să pun ciupercile şi ceapa în gogoşari, dar deja tăiasem o parte din ei şi nu mai aveam cum da înapoi.

Am pus ghebele să fiarbă un sfert de oră în apă cu sare, apoi le-am scos şi le-am lăsat la scurs. Cât am tăiat fideluţă ceapa şi gogoşarii, ghebele au stat înghesuite într-un castron cu nişte căţei de usturoi bine zdrobiţi.

Am opărit pentru câteva minute ceapa, gogoşarii şi ghebele fierte într-o soluţie de apă şi oţet (o parte oţet şi patru părţi apă), în care am mai pus sare şi miere (cât să fie dulce acrişor) şi condimente - piper, muştar, coriandru, dafin şi câteva cuişoare, seminţe de mărar şi un praf de nucşoară. Le-am pus la scurs şi a urmat înfrăţirea, într-un ditamai castronul. Oţetul l-am pus iar pe foc, să îl torn fierbinte peste salata din borcane.

Ce a urmat mi-a adus aminte de cei zece negri mititei: am pregătit cinci borcane, după cât am gustat în cursul producţiei au rămas patru, din care unul s-a împărţit între vecini, aşa că mai am trei, din care sper tot sufletul să rămână ceva până la Crăciun.
Şi cu asta, am dat gata coşul de ciuperci, după ce toamna asta m-a pus la încercare şi cu măceşe, coarne sau ardei iuţi. Aştept următoarea provocare...

luni, 18 octombrie 2010

Murături asortate

Între două runde de ghebe, am zis că ar merge o murătură, acum cât se mai găsesc gogonele și conopidă în piețe. Pe scurt, am experimentat rețeta asta după ce am primit de la o prietenă un borcan mic de conopidă, gogonele și morcov puse la murat în saramură și oțet. Gustul lor m-a dat gata deși nu ajunseseră la maturitate, ca murături.
Cum nu am primit cantități exacte pentru rețeta asta, ci doar indicații să pun ”din ochi”, mi-am șters ochelarii și m-am apucat de treabă. Aa, am uitat să spun: nu m-am gândit niciodată să pun gogonele întregi la murat în borcănele de 300 de grame... De ce nu ar merge? Silly me!

Am avut cantități egale de gogonele, morcovi și conopidă, pe care le-am pregătit pentru murat în varianta clasică: spălat gogonele și morcov curățat, spălat și desfăcut conopida în buchețele. Le-am pus în borcane de un kilogram și jumătate, cu usturoi, boabe de piper și de muștar, semințe de mărar, boabe de ienibahar și fâșii de hrean.

După ce am umplut borcanele, am turnat deasupra o saramură făcută cu o lingură de sare grunjoasă la un litru de apă. În borcane am pus apoi puțin oțet: două-trei linguri în fiecare borcan.

Le-am lăsat la temperatura camerei două zile, având capacele puse strâmb, apoi le-am acoperit cum trebuie și le-am pus la rece.
Am desfăcut un borcan aseară. Se simte bine aroma hreanului și a usturoiului, mai ales că nu am mai pus deasupra mărar uscat și nici țelină, legumele au rămas tari, deși au început să se mureze, saramura în care stau este foarte limpede. Au un gust diferit de ce știam eu că este murătura în saramură: sărat și puțin acrișor. Sunt deosebite de ce știam eu, dar îmi plac.

vineri, 15 octombrie 2010

Din coșul cu ciuperci (1): ghebe murate

Migăloasă treabă curăţatul ciupercilor... Dacă ai de a face cu un coş mare şi plin, cum am avut eu, trec câteva ore fără să îţi dai seama. Şi aşa te apucă pe nesimţite două dimineaţa, mai apuci să dormi cinci ore şi te duci la serviciu cu ochii cârpiţi de somn şi cu ciupercile jucându-ţi încă în ochi şi în minte...

Ca să trecem la subiect, am atacat coşul de ciuperci despre care v-am povestit aici, cu gândul de a pune la murat şi de a face o salată nemaiîntâlnită (în casa mea, cel puţin) cu ghebe, gogoşari şi ceapă. Întâi de toate, am împărţit pe mărimi ciupercile curăţate, chiar în timp ce îndepărtam pământul de pe ele şi codiţele prea lungi. Le-am spălat în câteva ape (mai bine zis duşuri) şi le-am pus la scurs.

Ghebele de mărime medie (puţin peste un kilogram) am ales să le pun la murat. Am găsit câteva reţete pentru ele, dar până la urma am decis să fac o combinaţie între mai multe variante. Le-am stropit cu zeamă de lămâie (să nu se închidă prea tare la culoare) şi am pregătit pentru ele oţet, condimente şi usturoi. Am pus la fiert doi litri de apă cu un pahar de oţet, iar când lichidul a început să fiarbă am adăugat ghebele. Au fiert câteva minute, apoi le-am scos, le-am clătit bine şi le-am pus la scurs. Am pus deasupra niste usturoi zdrobit şi frunze de cimbrişor.

Separat, am pus la fiert jumătate de litru de apă cu un pahar de oţet, câteva linguri de ulei de măsline, o linguriţă de sare, boabe de piper, muştar, coriandru şi ienibahar, seminţe de mărar şi foi de dafin. Le-am lăsat să fiarbă puţin, cât să iasă aromele din condimente, apoi am turnat lichidul fierbinte şi strecurat peste ciupercile lăsate să stea cu usturoi.

Am lăsat totul să zacă câteva ore, timp în care am dres de sare şi am pus şi puţin praf de piper, apoi am pus ghebele în borcane, cu tot cu sucul în care se scăldau.

Pregătisem pentru ghebele murate cinci borcane de 300 de grame. Am umplut doar trei.

Arată îmbietor, miros la fel. Vedem cum o scoatem la capăt cu gustul, după ce le mai las să stea o săptămână-două la rece.

Asta a fost cu prima serie de ghebe. A doua stă cuminte în frigider şi aşteaptă înfrăţirea cu ceapa şi gogoşarii. Ce s-a întâmplat cu cealaltă ciupercă - despre care Teodora spunea că seamănă cu un coral - vă povestesc mâine. Până atunci, poftă bună să aveţi!