Ardei (foarte) iuți murați cu scorțișoară

Această rețetă este de interes pentru cei care obișnuiesc să mănânce foarte picant. Ardeii care mi-au fost materie primă sunt foarte iuți foarte mici și foarte răi și au fost recoltați cu mânuțele mele două, dintr-un ghiveci catre tronează de ceva vreme pe masă, afară. Inițial, scopul achiziției a fost unul decorativ, dată fiind veselia degajată de ardeii mititei galbeni, portocalii și roșii care se ițeau dintre frunze. Treptat, recolta a luat proporții, iar ardeii ajunși la maturitate s-au cerut culeși. Un ardei galben sacrificat accidental m-a făcut să înțeleg că mă joc cu focul și că mai bine îi pun la păstrare pentru momente mai reci ale existenței noastre...

În principiu, cei mai picanți ardei sunt chili, din care există cinci soiuri domesticite, zice Wikipedia. După scotoceli îndelungate, am ajuns la concluzia că ardeii mei sunt foarte probabil din soiul capsicum frutescens. Era o simplă curiozitate de-a mea, care nu influențează cu nimic rezultatul final. 

Așadar, am adunat o mână de ardei, cât să umplu un borcănel, care sper să ajungă toată iarna.

Combinația făcută e un pic atipică pentru ardei murați și nu știu încă în ce măsură o va mai simți cel care se încumetă să guste ardeii aceștia. La cât sunt de iuți, este posibil ca orice condiment să fie inutil, dar, de amorul artei, nu se poate să-i lăsăm nearomați. Și totuși, am pus în borcănel trei cuișoare, un băț de scorțișoară, un bob de ienibahar, câteva boabe de piper roșu, negru, verde și alb, coriandru și câteva zemințe de anason. Toate astea au mers în borcan, peste ardei.

Am pregătit o combinație de oțet și apă în părți egale, în care am pus un vârf de cuțit de sare și o linguriță de zahăr. Am pus la clocotit soluția și, după ce s-a răcit puțin, am turnat-o în borcănel.

Am pus capacul și am lăsat borcanul la temperatura camerei o zi., apoi l-am mutat la rece.

Recunosc deschis faptul că nu am nicio idee care este gustul final. Încă nu am deschis borcanul și, chiar dacă aș fi făcut-o, nu cred că ar mai fi rămas ceva neamorțit de atâta iuțime. Nu știu alții dacă au aceeași părere, dar aflu eu și vă transmit.

Și mai știu că oțetul acela turnat deasupra era bun, iar in combinație cu mixul de condimente sigur nu are ce să strice, ba dimpotrivă...

Pere în oţet de vin roşu

Adică un fel de pere murate, dar nu în saramură. Am găsit reţeta într-o carte scrisă de americani şi mi s-a părut interesantă, mai ales că era folosit oţetul din vin roşu. La momentul la care public această reţetă, jumătate de borcan este deja mâncată, astfel că este inutil să mai explic dacă iese ceva bun sau nu.

Am folosit cam jumătate de kilogram de pere, o jumătate de lămâie, 300 de mililitri de oţet din vin roşu, 225 de grame de zahăr, un baton de scorţişoară, o bucată de ghimbir cât o nucă, câteva cuişoare şi două frunze de dafin. Oţetul se pune la fiert cu zahărul, coaja de lămâie rasă şi cu mirodeniile. După ce s-a topit zahărul, se adaugă perele, curăţate de coajă şi de sâmburi şi tăiate în patru.

Perele se fierb în oţet până se înmoaie, apoi se scot şi se pun în borcan, împreună cu scoţişoara. Oţetul se mai lasă la fiert până se îngroaşă, apoi se toarnă peste perele din borcan, astfel încât să fie acoperite.

Se acoperă borcanele şi se sterilizează pentru 20 de minute.

Teoretic, se pun cămară şi se consumă peste iarnă. Practic, după cum spuneam, am mâncat deja jumătate din ele...

O delicioasă salată de sfeclă roşie

Mi-a rămas de aici ceva oţet condimentat şi mi-am spus că ar fi păcat să îl arunc. Aşa că am agăţat o sfeclă, o ceapă roşie, câţiva căţei de usturoi şi câteva fire de cimbrişor din curte (este verde încă) şi a ieşit o delicioasă salată de sfeclă roşie.

Am fiert sfecla şi am tăiat-o felii, dar o puteţi da pe răzătoare sau tăia cubuleţe, după cum vă place. Ceapa am tăiat-o şi pe ea felii. Usturoiul l-am tăiat în două, căţeii erau detul de mititei. Poate fi zdrobit însă. E o chestiune de gust.

Le-am amestecat şi le-am pus în borcane (două, de 300 de grame). Am strecurat înăuntru fire de cimbrişor verde.

Am turnat deasupra oţetul încălzit şi strecurat, cât să acopăr bine compoziţia şi apoi am pus capacele.

Aşteptaţi măcar două zile înainte de a ataca salata. Nu vă va părea rău...

Încă un fel de ardei la borcan. Cu gogonele

Mai aveam în frigider o pungă plină cu ardei iuţi. Nici prea mari, nici prea frumoşi, nici prea iuţi, cred. M-am tot gândit ce să fac cu ei, până am găsit încă o ţelină şi câteva gogonele şi am improvizat un fel de salată murată şi picantă la borcan.

Am spălat bine gogonele şi le-am tăiat felii. Ardeii i-am tăiat în jumătate, rezultând bucăţi cu aceeaşi lungime cu feliile de gogonele. Am curăţat ţelina şi am tăiat-o un fel de fideluţă, cam tot cât ardeii de mare. Le-am amestecat pe toate, le-am dat cu sare grunjoasă (două linguri la compoziţia pentru trei borcane de 300 de grame) şi le-am lăsat peste noapte la macerat în propriul suc.

A doua zi, le-am pus în borcane, trei la număr. Zeama rămasă după macerat am combinat-o cu apă şi oţet (apă şi oţet în părţi egale), trei linguri de zahăr, dar şi cu tot felul de condimente şi mirodenii: boabe de piper şi muştar, coriandru, câteva cuişoare, un baton de scorţişoară, două frunze de dafin. Şi o aspirină pisată, pentru o mai bună conservare. Am pus lichidul pe foc şi l-am lăsat să treacă prin câteva clocote.

Între timp, am pus frunzele de ţelină deasupra legumelor din borcane. Am turnat combinaţia de oţet aromatizat şi condimente - puţin răcită - în borcane şi le-am închis imediat.

Încă nu ştiu ce gust au ardeii aceştia, dar miroseau tare bine înainte de a pune capacele...

Reţeta este o improvizaţie inspirată de o altă reţetă cu rezultat confirmat şi apreciat de toţi cei pe a căror piele (a se citi limbă) am încercat-o, şi anume salata de gogonele murate cu ceapă. Abia aştept să deschid un borcan, deşi nu sunt un amator de ardei iuţi. Aromele amestecate pe care le-am inhalat însă în timpul preparării mă fac să nu mai ţin cont de asta...

Legume iuţite (P.S.: Legume iuțite cu ardei plimbăreți)

Ultima recoltă de ardei iuţi, o mână de fasole verde şi câţiva morcovi la fel de subţiri precum ardeii. Plus condimente, un pahar de oţet din vin roşu şi trei linguri de miere. Cam asta a fost, nu e mare filosofie să iuţeşti nişte legume...

Bine spălate toate legumele, le-am găsit loc în borcane de 300 de grame. În picioare şi întregi, să nu se mai înţeleagă ardei cu morcov şi păstaie, când se vor fi iuţit toate. Am uitat hreanul însă...

Singura problemă au provocat-o ardeii: prea lungi să încapă de bunăvoie în borcan, prea puţini să mut totul într-un borcan mai mare. Fiind prea înalţi în sus (:-)))), am aranjat cu codiţele şi le-am coafat, să nu mai ajungă la capac.

Mai departe, fug într-o oală la foc apă şi oţet din vin roşu în părţi egale (un pahar din fiecare), trei linguri de miere, aproape o linguriţă de sare şi condimente după cum vă duce mintea, gust bun să fie... Eu am aruncat în soluţia asta boabe de piper, cuişoare, ienibahar şi dafin. După cinci minute de clocotit, am turnat în borcane şi am pus capacele. Mâine-poimâine mut ardeii la rece, să îşi găsească şi ei odihna. I-am plimbat - săracii! - ca pe sfintele moaşte: de la mine la vecini (când a venit vara), înapoi în curte (când a venit concediul) şi înapoi în bucătărie (când a venit frigul), de nici nu mai ştiu ai cui sunt, până la urmă...

Nu ştiu cât sunt de iuţi ardeii. Nu i-am lăsat să se înroşească de tot, aşa că poate nu sunt chiar criminali. Mai mult, legumele din jur ar trebui să le diminueze iuţeala. Nu de alta, dar aş vrea ca, după ce am pregătit pentru alţii atâtea reţete cu ardei iuţi, să pot mânca şi eu măcar o dată din ei...

P.S.: Ca să restabilesc adevărul istoric (așa cum mi-a sugerat Teodora), completez titlul acestei rețete: legumele acestea nu au fost iuțite oricum, ci cu ajutorul unor ardei ”plimbați”, apelativ ce le-a fost conferit de traseul sinuos al existenței lor. Sau plimbăreți, dacă mă gândesc că, odată ajunși în casă, au considerat că masa din bucătărie nu e potrivită pentru ei și s-au răsturnat pe jos, din proprie inițiativă și fără înștiințare prealabilă...

Din coşul cu ciuperci (3): salată de ghebe cu gogoşari şi ceapă

Am dat gata şi ultima serie de ghebe din minunatul coş care mi-a dat de lucru în timpul rămas neocupat sâmbătă. Am făcut o minunăţie de salată cu gogoşari şi ceapă, ceva ce nu am mai mâncat până acum. Am preparat-o amestecând mai multe reţete pe care - recunosc! - le-am găsit pe internet (inclusiv una de salată), unde am căutat după ce am văzut că niciuna din cărţile mele nu făcea referire la aşa ceva. Am combinat ceva din reţeta de gogoşari la oţet cu cea de ghebe murate şi m-a bătut gândul să pun ciupercile şi ceapa în gogoşari, dar deja tăiasem o parte din ei şi nu mai aveam cum da înapoi.

Am pus ghebele să fiarbă un sfert de oră în apă cu sare, apoi le-am scos şi le-am lăsat la scurs. Cât am tăiat fideluţă ceapa şi gogoşarii, ghebele au stat înghesuite într-un castron cu nişte căţei de usturoi bine zdrobiţi.

Am opărit pentru câteva minute ceapa, gogoşarii şi ghebele fierte într-o soluţie de apă şi oţet (o parte oţet şi patru părţi apă), în care am mai pus sare şi miere (cât să fie dulce acrişor) şi condimente - piper, muştar, coriandru, dafin şi câteva cuişoare, seminţe de mărar şi un praf de nucşoară. Le-am pus la scurs şi a urmat înfrăţirea, într-un ditamai castronul. Oţetul l-am pus iar pe foc, să îl torn fierbinte peste salata din borcane.

Ce a urmat mi-a adus aminte de cei zece negri mititei: am pregătit cinci borcane, după cât am gustat în cursul producţiei au rămas patru, din care unul s-a împărţit între vecini, aşa că mai am trei, din care sper tot sufletul să rămână ceva până la Crăciun.

Şi cu asta, am dat gata coşul de ciuperci, după ce toamna asta m-a pus la încercare şi cu măceşe, coarne sau ardei iuţi. Aştept următoarea provocare...

Struguri murați în saramură

Nici nu mai știu cât a trecut de când am pus în practică rețeta asta. Și, probabil, nici nu mi-aș fi adus aminte de ea dacă nu ar fi adus Nicole vorba despre struguri. Așa că am scotocit bine și am descoperit și pozele, că sticla de struguri murați a fost ușor de găsit în frigider.

Rețeta e foarte simplă: boabele de struguri se spală, li se lasă o bucățică de coadă și se pun în borcane (nu în sticle, cum am făcut eu, într-un moment de proastă inspirație), strecurând printre ele boabe de piper, coriandru, ienibahar, muștar și cuișoare eventual, dar și ceva fulgi de ardei roșu uscat.

Deasupra am pus o frunză de țelină. Am turnat deasupra saramura, făcută din apă călduță și o lingură mare de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Dacă mă gândesc bine, cred că ar merge și un pic de zahăr...

Arăta bine viitoarea murătură, pe care o vedeți mai jos în compania unor sticle cu roșii puse și ele la murat în saramură.

Sticla cu struguri a stat la temperatura camerei câteva zile, până și-au schimbat culoarea. Au ajuns în frigider, de unde au ieșit ocazional, cât să pescuiesc un bob-două.

Nu sunt mare fan al amestecului de dulce și sărat în mâncare, dar strugurii aceștia chiar au un gust deosebit. Din câte am constatat, singura problemă este că trebuie consumați destul de repede, pentru că nu par să se oprească din fermentat, deși stau la temperatură scăzută.

În acest spirit, aseară, chinuită de regrete că am uitat de așa bunătate, am încercat să îmi potolesc procesele de conștiință atacând sticla de struguri, ca să am ceva acru lângă dovlecii plăcintari ”furați” de la Zâna eficienței și lângă aripile de pui picante cu scorțișoară.

Salată de ardei iuţi la borcan

Această salată picantă este foarte simplu de preparat şi suportă variaţii, în funcţie de gustul fiecăruia. Puteţi schimba concentraţia de zahăr ori de oţet sau puteţi adăuga şi alte condimente sau legume, după bunul plac. Este o idee bună pentru a valorifica şi acei ardei care nu sunt suficient de frumoşi ori sănătoşi pentru a fi puşi întregi la murat. Totodată, poate fi preparată nu doar cu oţet, ci şi cu saramură, aşa cum voi explica mai jos.

Merge foarte bine în loc de ardei iute, iar oţetul - deşi diluat - poate fi utilizat cu succes drept adaos la ciorbe, cum ar fi cea de burtă ori cea rădăuţeană.

Eu am făcut salata din jumătate de kilogram de castraveţi cornişon, jumătate de kilogram de ardei iuţi şi bulgăreşti (proporţia dintre cele două tipuri de ardei este dată de usturimea pe care vreţi să o obţineţi), patru cepe mijlocii, apă, oţet, boabe de piper, ienibahar, coriandru şi muştar, sare, zahăr, cimbru verde şi frunze de dafin. Pentru conservarea fără probleme peste iarnă, puteţi adăuga jumătate de aspirină la litrul de lichid.

Ardeii, castraveţii şi ceapa bine spălate se taie feliuţe, castraveţii mai subţiri, ardeii cam de jumătate de centimetru. Salata arată colosal dacă aveţi ardei de culori diferite.

Legumele tăiate se amestecă într-un castron şi se strecoară printre ele fire de cimbru.

Puneţi la fiert oţetul şi apa (o parte de oţet la două părţi de apă), împreună cu toate condimentele, sare (o lingură la un litru de lichid) şi zahăr (două linguri la litrul de lichid). Lăsaţi să dea în clocot două-trei minute şi apoi lăsaţi puţin să se răcească. După ce s-a răcit, adăugaţi aspirina pisată (jumătate de aspirină la litrul de lichid).

Puneţi amestecul de ardei, castraveţi şi ceapă în borcane şi turnaţi deasupra soluţia de apă şi oţet. Puneţi capacele şi lăsaţi la temperatura camerei câteva zile, înainte de a muta borcanele la rece.

Pentru cei cărora nu le place oţetul, salata poate fi preparată în saramură. Mai exact, peste amestecul de legume din borcane puneţi boabele de piper, coriandru, ienibahar şi muştar şi apoi turnaţi o saramură obţinută din apă şi o lingură de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Acoperiţi cu farfurioare şi ţineţi borcanele la temperatura camerei, pentru câteva zile.

În final, indiferent de varianta aleasă, veţi avea o salată foarte picantă, ceapa şi castraveţii fiind la fel de iuţi ca şi ardeii.

Alte ciupercuţe marinate

Îmi plac tare mult ciupercile marinate, mai ales gălbiorii şi ghebele mici. E puţin probabil să găsesc ghebe în august, dar am găsit, într-un supermarket, nişte ciuperci foarte mici, numai bune de încercat cu ele o nouă reţetă. Nu e nevoie de prea multe: ciuperci, sare şi apă pentru opărit, zeamă de lămâie, oţet, ulei şi condimente. Este o reţetă în care gustul acru poate fi accentuat ori diminuat după cum doreşte fiecare.

Aşadar, am curăţat ciupercuţele şi le-am spălat. Fiind prea mici să le cojesc de pieliţe, m-am rezumat la a le scurta picioarele şi a le spăla foarte bine. Le-am stropit apoi cu un pic de zeamă de lămâie, ca să rămână albe.