Nici nu mai știu cât a trecut de când am pus în practică rețeta asta. Și, probabil, nici nu mi-aș fi adus aminte de ea dacă nu ar fi adus Nicole vorba despre struguri. Așa că am scotocit bine și am descoperit și pozele, că sticla de struguri murați a fost ușor de găsit în frigider.
Rețeta e foarte simplă: boabele de struguri se spală, li se lasă o bucățică de coadă și se pun în borcane (nu în sticle, cum am făcut eu, într-un moment de proastă inspirație), strecurând printre ele boabe de piper, coriandru, ienibahar, muștar și cuișoare eventual, dar și ceva fulgi de ardei roșu uscat.
Deasupra am pus o frunză de țelină. Am turnat deasupra saramura, făcută din apă călduță și o lingură mare de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Dacă mă gândesc bine, cred că ar merge și un pic de zahăr...
Arăta bine viitoarea murătură, pe care o vedeți mai jos în compania unor sticle cu roșii puse și ele la murat în saramură.
Sticla cu struguri a stat la temperatura camerei câteva zile, până și-au schimbat culoarea. Au ajuns în frigider, de unde au ieșit ocazional, cât să pescuiesc un bob-două.
Nu sunt mare fan al amestecului de dulce și sărat în mâncare, dar strugurii aceștia chiar au un gust deosebit. Din câte am constatat, singura problemă este că trebuie consumați destul de repede, pentru că nu par să se oprească din fermentat, deși stau la temperatură scăzută.
În acest spirit, aseară, chinuită de regrete că am uitat de așa bunătate, am încercat să îmi potolesc procesele de conștiință atacând sticla de struguri, ca să am ceva acru lângă dovlecii plăcintari ”furați” de la Zâna eficienței și lângă aripile de pui picante cu scorțișoară.
Sună (din nou) foarte exotic această reţetă. Dacă nu consumaţi proaspeţi, strugurii n-au cunoscut altă transformare în bucătăria mea decât în must sau compot.
RăspundețiȘtergere(De altfel, şi la compot am cam renunţat. T. a fost bolnav de nefrită în copilărie şi a mâncat multă vreme numai compot de struguri - sau cel puţin aşa îşi aminteşte el. Drept pentru care, acum îl rejectează vehement, sub motiv că-i aminteşte de perioada aia. Şi, de câte ori făceam compot de struguri, mă cam luptam singură cu el. Am cam abandonat, deci. Căci alta e când îţi ţine cineva companie şi-ţi confirmă că da, a ieşit bun.)
Fotografiile-s foarte frumoase.
Multumesc, Teodora.
RăspundețiȘtergereNici eu nu eram un foarte mare fan al strugurilor, dar m-am razgandit...
geniali, am mancat acum ceva vreme la un restaurant de pe-aici, nu am cuvinte sa descriu ce buni sunt!
RăspundețiȘtergereDa, Zazuza, sunt buni. Cred insa ca difera gustul rezultat dupa murare in functie de soiul de strugure. Dar, cum am pus pana acum un singur fel, nu am de unde sti care e diferenta.
RăspundețiȘtergereEu cand zic struguri ma gandesc la muninata dulceata facuta de verisoara mea mai mare. Foarte priceputa in ale bucarariei, aleagea mereu un soi parfumat de struguri, restul nu-l mai stiu. In varianta asta n-am incercat, dar intra in lista de asteptare, sa vad cum sunt.
RăspundețiȘtergereAna, nu am facut pana acum dulceata de struguri, dar sigur voi incerca. Ma gandesc inca daca sa merg pe varianta in care boabele de strugure se curata de coaja ori sa incerc ceva mai simplu... Oricum va fi, sigur veti afla. :)
RăspundețiȘtergere