sâmbătă, 24 septembrie 2011

Suc de cătina

Cătina îmi trezește amintiri nu foarte plăcute, anul trecut m-am încăpățânat să îi curăț toate codițele înainte de a o pregăti pentru sirop. Poate de aceea, anul acesta, am avut o reținere în a prepara dulceață, de exemplu, din cătină ori altceva care să presupună migăloasa muncă de  îndepărtare a codițelor. Așa că m-am orientat spre ceva muuult mai simplu și am lăsat codițele să trăiască și să fiarbă fericite împreună cu prietenele lor de-o viață, bobițele de cătină.  
Am preparat un suc. De fapt, ai putea spune că e un fel de compot. Nu mai știu exact de unde am rețeta... știu doar că nu am citit-o, ci am cules-o din folclorul gastronomic. Am pus-o în aplicare pentru că este simplă, o voi ține minte pentru că mi-a plăcut ce a ieșit.
Pe scurt, zahăr și cătină în cantități egale și apă, într-o cantitate de șase ori mai mare decât cătina. În cazul meu, a fost vorba despre jumătate de kilogram de cătină, jumătate de kilogram de zahăr și trei litri de apă.  
Nu este cine știe ce de spus despre preparare: puneți cătina cu apa și cu zahărul într-o cratiță, le lăsați pe foc viu (dar nu puternic) și le dați la o parte după ce au fiert cam 15 minute. După care strecurați și puneți la răcit.

V-am spus că nu este mare filozofie. Este un fel de compot, până la urmă, dulce și bine mirositor, care lasă în urmă o aromă plăcută.
Sigur că se pot face din cătină multe alte preparate, cu minunate virtuți in tratarea naturistă a nenumărate afecțiuni și cu rol în întărirea sistemului imunitar. Dar nu asta mi-am propus, ci să obțin o băutură răcoritoare pentru un copil care nu este mare amator de licori cu gust de medicamente. Iar dacă, pe lângă asta, facem un pic de bine și la sănătate... atunci ne bucurăm și mai mult.

Funny Break

Cred că mi s-a făcut puţin dor de toamnă...
Sursa: http://gainweightsupplements.net/

Sursa: http://geniusbeauty.com/

Sursa: http://colorfulwallpaper.net/

Sursa: picasaweb.google.com
Sursa: http://www.goodlightscraps.com/

Sursa: http://www.designsdelight.com/
 Weekend plăcut!

marți, 20 septembrie 2011

Şi nucile se murează, nu-i aşa?

Reţeta asta este una cu bătaie lungă, în sensul că ai nevoie de ceva timp şi răbdare pentru a o prepara. Dureaza câteva săptămâni, poate chiar luni, la mine aşa a fost... Am cules nucile în vremea în care erau încă verzi, iar coaja nu se întărise şi, după ce au traversat diferite etape, le-am încercat, acum o săptămână - două.
Nucile murate erau o delicatesă, în secolul al XIX-lea, în Marea Britanie, fiind un preparat tradiţional britanic, deşi există dubii că britanicii ar fi fost primii care le-au pregătit. Am scotocit puţin şi am aflat că este foarte posibil să fie, de fapt, vorba despre o reţetă din Persia, arborele care produce nucile necesare acestei reţete numindu-se nuc persan - Juglans regia, cultivat în această zonă a lumii de mai bine de 8.000 de ani.
Chiar dacă britanii revendică reţeta, se pare că cea mai veche variantă de preparare provine totuşi din Iran. În momentul de faţă, circulă în jur de 60 de reţete de nuci murate, diferite în raport de zona din care provin: Asia, America de Nord (Canada, Mexic), Europa (Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda, Grecia, Ucraina) sau chiar Australia. 
Cel mai adesea, reţetele britanice includ un îndulcitor (zahăr, melasă ori miere) şi ghimbir, în timp ce reţetele din alte părţi ale lumii au usturoi. Dealtfel, este cunoscută preferinţa britanicilor pentru murăturile dulci...
Ce am încercat eu este o reţetă britanică, pentru care aveţi nevoie de nuci (culese înainte să se formeze coaja), oţet, zahăr, o bucăţică de ghimbir, condimente, câteva cuişoare şi un pic de scoţişoară. Exista nişte cantităţi de la care am plecat, dar care erau calculate pentru două kilograme de nuci, aşa că am calculat proporţiile şi am încheiat încercând să aproximez: 225 de grame de sare, un litru de oţet, 500 de grame de zahăr brun, o linguriţă de cuişoare, o bucăţică mică de ghimbir şi o linguriţă de piment. Am înlocuit ultimul condiment (pe care nu l-am avut) cu un pic de nucşoară.
Întâi de toate, înţepaţi nucile cu o scobitoare în câteva locuri şi puneţi-le, pentru o săptămână, în apă cu sare. Le schimbaţi saramura şi le mai lăsaţi încă o săptămână. După ce le scoateţi din apă, le lăsaţi să se usuce, într-un loc uscat şi bine aerisit. Asta pentru câteva zile. Veţi vedea că ţi-au schimbat culoarea şi au devenit negre.

După această operaţiune, pregătiţi oţetul, pe care îl puneţi la înfierbântat în cratiţă, cu toate condimentele şi aromele de mai sus. Adăugaţi nucile şi le lăsaţi totul să stea pe foc timp de 15 minute. Lăsaţi la răcit şi apoi puneţi nucile în borcan, acoperindu-le cu oţetul condimentat.    

Pot fi păstrate pentru mult timp, pentru luni întregi, poate chiar ani. Am citit că nucile preparate după anumite reţete au nevoie de patru ani pentru a ajunge la cel mai bun gust.
De obicei, aceste nuci se potrivesc cu preparatele din ouă, cu brânzeturile ori cărnuri la grătar. Este un condiment cu un gust foarte concentrat, nu o murătură. Aşa că nu vă aventuraţi la bucăţi mari, luaţi-o uşor, câte o bucăţică...

luni, 19 septembrie 2011

O murătură amestecată - roşii mici, sfeclă şi altele

Ţin reţeta asta de câteva săptămâni, aproape uitasem de ea. Mi-am adus aminte când am mutat o sticlă în frigider, încercând să fac ceva loc pentru... :))... pentru ceva despre care nu vă povestesc încă. Vă spun doar că este vorba despre cătină. 
Pentru această reţetă, am avut două sfecle roşii mici, câteva roşii mici (cherry) - cam necoapte, mai degrabă nişte gogonele mici - , morcov, castravete şi, evident, ceva condimente.

Sfecla am fiert-o. Castravetele, roşiile, morcovul nu, evident...

După ce am fiert sfecla atât cât să nu fie foarte tare, am tăiat-o felii şi am pus-o în borcane, amestecată cu roşiile şi usturoiul. M-am gândit eu puţin şi am pus castraveţii în alt borcan, tăiaţi felii de un centimetru, amestecaţi cu felii de morcov şi cu usturoi.  
Deasupra am pus, fără să mă zgârcesc, mărar cu tot cu tije, seminţe de muştar şi piper boabe - alb, negru, roşu şi verde. Şi apoi saramură, făcută cu o lingură de sare la litrul de apă.  

Cele două borcane au stat la soare cîteva zile, apoi au ajuns în frigider, unde - recunosc - am uitat de ele. Le-am descoperit şi mi-am dat seama că nici nu gustasem din ele...
O murăturică numai bună... Cred că vor mai fi şi altele la fel, cu roşii aşa mici. Şi poate şi cu un pic de sfeclă roşie.

marți, 13 septembrie 2011

Conservanţii naturali

Alimentaţia sănătoasă nu este un subiect nou şi nici original. S-a scris mult, se va scrie şi mai mult. Poate niciodată destul, dacă ne gândim câţi oameni îşi bat joc de sănătatea lor mâncând tot felul de aiureli pline de E-uri nesănătoase. Nu intru în lecţii de nutriţie. Mă învârt doar printre borcanele mele, povestindu-vă câte ceva despre cum să conservăm sănătos preparatele peste iarnă, mai ales fructele şi legumele.
În esenţă, conservanţii au rol antimicrobian, prevenind dezvoltarea acelor microorganisme care duc la alterarea alimentelor ori împiedică aerul şi lumina să modifice proprietăţile alimentelor. Conservanţii pot fi utilizaţi atât singuri, cât şi în combinaţie cu alte metode de conservare.
Substanţele de provenienţă naturală - precum sarea, oţetul sau alcoolul - sunt folosite de multă vreme pe post de conservanţi naturali. De asemenea, există procedee naturale de conservare (congelarea, dezhidratarea sau afumarea), care permit păstrarea în mare măsură a proprietăţilor pe care le au alimentele proaspete.
Afumarea este aplicată în cazul cărnurilor, brânzeturilor şi al peştelui, însă nu este eficientă dacă nu este combinată cu o alta, întrucât fumul acţionează doar la suprafaţa alimentului, nu şi în profunzimea lui. Cel mai adesea, este combinată cu sărarea ori dezhidratarea.
Congelarea implică menţinerea fructelor şi legumelor la temperaturi de -20 de grade Celsius ori chiar mai joase de atât, pentru câteva luni. Este o metodă foarte la îndemână în gospodărie, chiar dacă un congelator ori o ladă frigorifică nu pot asigura o temperatură la fel de scăzută precum cea dintr-o hală industrială.
Deshidratarea - care se presupune a fi prima formă folosită de om pentru prepararea hranei - înseamnă îndepărtarea apei din legume ori fructe, ceea ce reduce considerabil riscurile de degradare, atâta vreme cât acestea nu intră în contact cu apa ori cu vaporii. În mod natural, se face prin evaporarea apei prin expunerea la soare, curenţi de aer sau căldură, dar şi prin congelare şi abia apoi eliminarea apei.
 

PH-ul acid obţinut din sucul unor fructe precum lămâia ori alte citrice reprezintă un alt agent natural de conservare.
Marinarea se obţine prin conservarea fructelor şi legumelor într-o soluţie care conţine acid rezultat din fermentarea zahărului şi a acidului acetic, determinând apariţia unui mediu în care microorganismele nu se pot dezvolta. Marinarea presupune păstrarea fructelor şi legumelor într-o soluție de sare și zahăr dizolvate în apă, proporţiile variind în raport de aciditatea pe care fructele sau legumele o au. Adaosurile de condimente nu influenţează procesul în sine, ci doar dau diferite arome fructelor și legumelor astfel conservate.
Mierea este singurul aliment care nu se alterează. În forma sa naturală şi nediluată, mierea reprezintă o barieră naturală în calea bacteriilor şi a infecţiilor.
Răcirea presupune păstrarea fructelor și legumelor la temperaturi deasupra punctului de îngheţ (cuprins între -0,5 și 4 grade Celsius), timp de mai multe săptămâni și chiar luni. La această temperatură, microbii nu mor, ci doar își încetează activitatea și nu se mai pot dezvolta. Legumele și fructele astfel păstrate pot fi puse într-o pivniţă bine aerisită și lipsită de umezeală. Astfel pot fi păstrați cartofii, merele, nucile sau morcovii, cei din urmă fiind mult mai bine conservați dacă sunt puşi în nisip.  
Sterilizarea este o altă formă de conservare, în urma căreia sunt distruse microorganismele care produc alterarea. Presupune plasarea la temperaturi înalte a recipientelor închise ermetic şi în care se afla alimente. Asigură o durată de păstrare de până la 5 ani (prin metode excepţionale, durata de păstrare poate creşte până la 30 de ani). Este eficientă însă numai în cazul in care preparatul este consumat în scurt timp după desigilare: odată deschis borcanul, trebuie păstrat la rece, pentru a împiedica degradarea.
Sărarea - utilizarea în exces a sării - este folosită încă din antichitate pentru conservarea cărnii. (Se bănuieşte că şi mumiile egiptene ar fi fost conservate în acelaşi mod, în urma unui tratament cu durata de 40 de zile, în timpul căruia apa era eliminata aproape total din ţesuturi, prin aplicarea unei saramuri extrem de concentrate ).
Zahărul - O concentraţie ridicată de zahăr ajută la păstrarea proprietăţilor conservelor din fructe ori legume, cum ar fi compoturile, gemurile şi dulceţurile sau murăturile dulci, dar şi a dulciurilor preparate prin fierbere şi a ciocolatei.
Principalul avantaj al conservanţilor naturali este că, spre deosebire de cei artificiali (care pot determina probleme ale tractului respirator ale inimii şi ale presiunii arteriale), nu provoacă probleme de sănătate, singurele recomandări la prudenţă fiind adresate acelor persoane care nu pot consuma în exces sare ori zahăr. În plus, nu alterează culoarea alimentelor.

O surpriză plăcută

Cei de la Gustos.ro mi-au făcut astăzi o surpriză. De vreo săptămână le tot promit un interviu și, spre marea mea rușine, nu mi-am făcut timp să onorez promisiunea. Foarte urât din partea mea, mai ales că inițiativa lor de a deschide o secțiune specială dedicată preparatelor de toamnă - "Cămara cu delicii" - se pliază perfect pe așteptările celor mai multe dintre gospodine, în această perioadă.
Aseară, plină de remușcări, am dus până la capăt promisiunea. Am fost surprinsă, de dimineață, să constat că au publicat deja interviul.


Mulțumesc pentru surpriza plăcută! Drept urmare, am avut o zi mai frumoasă.

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Funny (Cloudy) Break

Nori mulți... Dar degeaba, toamna tot nu apare...
Sursa: http://www.amazingdata.com/

Sursa: http://funnynight.blogspot.com
Sursa: http://www.amazingdata.com/
 
Sursa: http://www.guy-sports.com/
Weekend placut!

luni, 5 septembrie 2011

Zacuscă de dovlecei

Aproape a venit toamna și am început să pregătesc câte ceva și pentru cămara personală, nu doar pentu blog. Zacusca este una din conservele noastre preferate. De data asta, am făcut o mică improvizație, în sensul că, pe lângă zacusca mea clasică din vinete și ardei capia, am compus și una cu dovlecei și usturoi. Nu este complicat de făcut și merită încercată, mai ales dacă aveți suficientă răbdare să pregătiți dovleceii separat și apoi să îi adăugați în compoziție. 
În total, m-am bătut weekend-ul acesta cu vreo zece kilograme de ardei pe care i-am copt la grătar, pentru ambele feluri de zacuscă. Nu voi intra in detalii legate de rețeta de zacuscă simplă - pe care o puteți găsi aici - și voi trece la cea pe care am făcut-o acum pentru prima dată. Nu am luat de nicăriei rețeta, a fost o improvizație. Fericită, zic eu.
Așadar, patru kilograme de ardei, trei kilograme de vinete (se poate și fără vinete însă), două de dovlecei, cam un kilogram și jumătate de ceapă și un kilogram și jumătate de roșii, precum și o cană de ulei și două măciulii de usturoi. Și, evident, condimente: sare și piper boabe, frunze de dafin, ienibahar dacă vă place. Practic, după coacerea ardeilor, vinetelor și a dovleceilor, au rezultat cantități aproximativ egale din aceste legume.   

Cât au stat ardeii la copt, am pregătit dovleceii. I-am tăiat cubulețe, i-am dat cu ulei de măsline, sare și piper și i-am băgat la cuptor, într-o tavă, la foc potrivit. I-am scos după circa 20 de minute, când s-au înmuiat puțin (un fel de dovlecei "al dente") și deveniseră mirositori cât să îți facă poftă să-i mănânci. Nu-i lăsați să se coacă prea tare, altfel se vor zdrobi când îi puneți la fiert în zacuscă.
Am pus ceapa în cratiță cu uleiul, când a devenit sticloasă am adăugat vinetele tocate în bucăți mai mari și apoi ardeii tăiați mărunt. După ce au fiert o vreme, am adăugat dovleceii și apoi roșiile curățate de coajă și cotoare și date pe răzătoarea mare. Am potrivit de sare și piper și am pus și condimentele. În final, înainte de a opri focul, am adăugat usturoiul tăiat felii.  
Nu îmi plac conservele extrem de uleioase, astfel că am mai folosit pentru diluare, la fiert, suc de roșii și sucul de la ardeii copți. Pentru este nevoie de aport de lichid, căci conserva asta are nevoie să stea zdravăn pe foc. Eu am lăsat-o în jur de două ore cred, la foc mediu, cu o tablă sub cratiță, până a scăzut suficient și a devenit omogenă, fără să se ardă însă. 
Știu că nu toată lumea va considera necesar ce am făcut în continuare cu zacusca de dovlecei, dar insist asupra faptului că singura metodă  de a ne asigura că avem peste iarnă conserve care nu ne fac rău este să le sterilizăm înainte de a le pune la păstrare. Așadar, am pus zacusca fierbinte în borcanele abia scoase la spălat (spălarea borcanelor la temperatură înaltă, în mașina de spălat vase, poate înlocui sterilizarea lor), le-am închis și le-am pus în tavă la cuptor, așezate pe un prosop uscat și învelite într-altul ud. Le-am lăsat pentru 5 minute la 90 de grade, apoi am redus temperatura la 75 de grade și le-am mai lăsat 15 minute. Le-am scos apoi și le-am învelit într-o pătură, unde stau până se răcesc complet.


Cam asta a fost. E migălos de făcut, mai ales dacă vrei să coci ardeii si vinetele la grătar. Asta va da însă o aromă deosebită. Este dificil iarăși să tai bucățele ardeii, vinetele și ceapa, când le poți mărunți cu robotul de bucătărie. Dar este extraordinar să vezi ce ai în zacusca de dovlecei și să recunoști bucățica de ardei ori usturoi care îți fericește papilele... 
E o bucurie ca, la finalul atâtor ore de muncă, să stai liniștit, cu farfuria în față și cu zacusca mirosind a toamnă curgând ușor de pe bucata de pâine proaspătă.

vineri, 2 septembrie 2011

Funny (Chili) Break

Nu știu ce planuri aveți voi pentru sfârșitul acesta de săptămână. Eu mă bat cu armată de ardei...
Sursa: freakingnews.com

<> 
Sursa: freerepublic.com
Sursa: amazingdata.com
Sursa: themetapicture.com
Weekend plăcut!

joi, 1 septembrie 2011

Din bucătăria altora: castraveți murați (okurky kvašáky)

Castraveții murați sunt un preparat foarte întâlnit în sud-estul Europei și nu numai, fiind găsit și în bucătăria nordică (Suedia și Danemarca), în cea britanică (în varianta mai dulce), precum și în America de Nord și Australia. În fiecare din aceste zone, există particularități ale rețetelor, pornind de la soiul de castraveți folosit (gherkin sau cornișon) și până la substanța în care sunt aceștia puși la murat (saramură, oțet ori chiar zeamă de lămâie) ori modul în care sunt tăiați (felii ori transversal).
Și cehii au o rețetă tradițională de preparare a castraveților murați, pe care ei îi numesc prescurtat "kvašáky", denumire care provine de la "kvašení", care înseamnă fermentare. Acești castraveți murați au o concentrație mai mare de sare, pentru că mâncărurile cehe sunt, prin definiție foarte grele, sățioase.
Varianta tradițională cehă de castraveți murați - pe care o redau mai jos - am găsit-o aici

Ingrediente: 
- 1 kilogram de castraveți ajunși bine la maturitate (8 - 15 centimetri lungime) 
- 1 litru de apă apă
- două - patru linguri de sare 
- tulpini de mărar, cu tot cu floare
- foi de dafin
- semințe de muștar
- frunze de viță de vie / vișin / cireș
- o rădăcină de hrean 
- usturoi 
Castraveții se spală și se lasă în apă rece 4 ore, ca să nu se mai simtă gustul amar. Se scot apoi din apă, se usucă, li se taie capetele și se pun în  borcan, alternând straturi de castraveți cu tulpini de mărar, frunze de viță de vie ori vișin, hrean și usturoi. Apa, sarea și condimentele se pun la opărit pentru cinci minute, apoi se lasă să se răcească. Abia după ce s-a răcit, poate fi turnat amestecul peste castraveții din borcan, urmărind să fie în totalitate acoperiți de lichid și punând eventual ceva greu peste ei, ca să nu se ridice la suprafață. 
Se acoperă borcanul și se lasă la fermentat pentru 4 - 7 zile, la temperatura camerei. 
Pentru a accelera fermentarea, poate fi adăugată deasupra o felie de pâine de secară. 
Poti fi păstrați cam 2 - 3 săptămâni, la rece, după care încep să își schimbe gustul.  
Sursa: http://recepty.netcabinet.net
De aici am aflat că pot fi sterilizați, pentru a ține mai mult, cu condiția să fie conservați în borcane nu mai mari de 700 - 800 de grame. Totodată, sterilizarea trebuie făcută înainte de a se mura complet castraveții. Borcanele se pun în cratiță și se acoperă cu apă la 70 de grade, fiind păstrate în aceste condiții timp de 20 de minute. Se scot, se răcesc și se păstrează în cămară. 
Dobrou chut!