Doi ardei și-o sfeclă roșie

Din nenumăratele legume și fructe de care m-am împiedicat de-a lungul experimentelor mele culinare relatate online, pot spune fără sfială că ardeii mi-au oferit cel mai adesea posiblitatea de inova. Altfel spus, i-am combinat în cele mai năzdrăvane feluri, amestecându-i nu doar cu ceapă ori gogonele, ci și cu scorțișoară, cuișoare și - de data asta - cu sfeclă roșie.

Reţeta este simplă şi porneşte, în prepararea lichidului de murare, de la aceleaşi ingrediente de bază precum ardeii muraţi cu scorţişoară şi cuişoare: apă şi oţet, în cantităţi egale, o linguriţă de sare la litrul de lichid, o linguriţă de zahăr şi condimente după pofta inimii. Eu am adunat ceva cimbru de grădină, boabe de piper şi de muştar, coriandru, un bob-două de ienibahar, câteva seminţe de anason şi de mărar. Astea toate urmau să îmbrace în borcane ardeii întregi, ceapa albă tăiată julien şi sfecla roşie o idee fiartă şi tăiată fâşii.

Apa şi oţetul se amestecă şi se pun pe foc. Se adaugă mâna de condimente şi se mai lasă la răcit şi apoi se toarnă peste ardeii, ceapa şi sfecla îmbrăţişaţi în borcane.

Nu-ţi trebuie mare lucru să arunci într-un borcan o combinaţie de ceva legume şi condimente pentru iarnă, nu-i aşa?

Un sos cât să încălţăm o vită

M-am obişnuit ca, odată intrată în bucătărie, să nu mă calce nimeni pe bombeu şi să nu am concurenţă printre tigăi şi borcane. Rar accept pe careva să preia conducerea centrului de politici strategice al burţilor familiei. Şi totuşi, când o fac, am un motiv cât se poate de bun. De data asta, şi foarte mare. Cam cu un cap şi cu ceva kilograme mai mare decât mine. Tadaaaaaaam!! Da, capul familiei s-a apucat de gătit...

De data asta, marele - la propriu - bucătar al familiei a comis un sos pentru o vită. Nu ştiu dacă era încălţată sau nu, dar ştiu că am încălţat-o noi cu o bunătate de sos cu miere, vin şi roşii uscate conservate în ulei. (În ecuaţia asta, "noi" rezultă din faptul că eu, personal, am contribuit la sos cu două prafuri de sare şi unul de cimbru.)

Totul a început simplu, cu o bucată de muşchi de vacă adus din piaţă pentru a fi fript, după o reţetă evident adaptată. Vreo două cepe tăiate mărunt, perpelite într-o lacrimă de ulei (am găsit expresia asta la Teodora şi mi-a plăcut la nebunie), un pic de miere, două roşii fără coajă, câteva jumătăţi de roşii uscate scoase din uleiul de măsline fără să fie scurse, două-trei linguri de smântână. Apoi usutoi pisat, ardei măcinat, un pic de sare şi piper boabe zdrobit bine (eu le-am pus, asta ca să fac şi eu ceva), un păhărel de vin roşu, ceva cimbru din producţia proprie. Şi încă puţin pe aragaz, la foc mic.    

Finalul i-a fost în farfurie, încălţând binişor vita respectivă şi un cuş-cuş cu smântână şi cimbru. Sau, cel puţin, aşa a fost înainte. Că după...

... a mai rămas doar umbra.

În condiţiile astea sunt de acord să împart periodic bucătăria. Dacă se poate, data viitoare, m-aş da la o parte pentru un peşte la cuptor aşa cum numai capul familiei ştie să facă...

Din bucătăria altora: Ouă murate (Pickled Eggs)

Vă voi povesti despre o reţetă care poate părea ciudată şi despre care cred că provine din bucătăria britanică, deşi se regăseşte şi la filipinezi ori la ruşi. Despre ouă murate este vorba, un preparat care nu a ajuns încă la maturitate în bucătăria mea (vă voi arăta varianta mea în câteva zile) şi care m-a convins din fotografii că ar fi deosebit.

Varianta pe care v-o propun şi pe care am găsit-o aici este puţin diferită de cea tradiţională, din câte am tras concluzia, dar dacă şi gustul este pe măsura imaginii, atunci... nu mai am ce spune.

Aveţi nevoie de:

- 15 ouă fierte şi curăţate de coajă

- două bucăţi de cârnaţi polonezi

- o ceapă tăiată julien

- o lingură de fulgi de ardei ori ardei iute tăiat bucăţele

- două căni de oţet de mere

- o cană de oţet de vin alb

- jumătate de cană de apă

- un sfert de cană de zahăr brun

- jumătate de linguriţă de sare
- seminţe de muştar, coriandru, frunze de dafin, anason

Oţetul, apa, zahărul, sarea şi condimentele se pun la fiert până dau în clocot, apoi se lasă la răcit.

Cârnaţii se taie bucăţi (cât jumătate de ou) şi se pun în apă clocotită pentru 5 minute, pentru a elimina grăsimea, apoi se pun la scurs.

Ouăle fierte, ceapa tăiată şi bucăţile de cârnaţi se pun în borcane, iar deasupra se pun fulgii de ardei ori ardeiul iute tăiat bucăţele. Se toarnă deasupra oţetul cu condimente şi se acoperă.

Se lasă la rece şi pot fi consumate după câteva zile.

Am găsit nenumărate variante ale reţetelor de ouă murate (mie îmi pare a fi mai mult o marinată decât o murătură totuşi), din care unele duceau la un rezultat deosebit de colorat, atât la propriu, cât şi la figurat. Despre ouăle murate roşii şi galbene, vă povestesc însă cu altă ocazie...

Good appetite!

Dovlecei marinaţi

Cred că aceştia au fost ultimii dovlecei din piaţă. Toată vara - ca în multe ale veri, de câţiva ani încoace - am avut frigiderul plin cu dovlecei, din care am bucurat toata familia, ba cu dovlecei pane, ba cu dovlecei muraţi. Iar la dovlecei marinaţi m-am gândit abia după ce stocul permanent de vară s-a terminat.

Reţeta nu e nemaiauzită, mai ales la mine pe blog: am preparat la fel vinete, iar numărul imens de accesări al respectivei reţete mă face să cred că nu m-am chinuit degeaba cu demonstraţia.

Ca să revenim la subiect, lucrurile sunt simple. Ingredientele necesare, pe lângă dovlecei, sunt câteva: oţet, apă, sare, ulei, usturoi, câteva fire de verdeaţă aromată şi condimente după cum doriţi (piper, muştar, dafin, ienibahar, coriandru etc). Dovleceii se curăţă, se taie felii de unu-doi centimetri grosime, se presară sare deasupra şi se aşteaptă să lase suc.

În acest timp, se pune la fiert o soluţie de apă cu oţet (oţet şi apă în părţi egale, dar puteţi pune mai multă apă, dacă vi se pare prea acră, ţinând însă cont de faptul că oţetul are un rol important în macerare), în care se adaugă ce condimente doriţi: boabe de piper, coriandru şi muştar, ienibahar, frunze de dafin, ardei uscat (poate fi şi iute), dar şi cuişoare ori un baton de scoţişoară, dacă vreţi să aibă o aromă aparte. Adăugaţi sare şi, dacă aţi pus cuişoare ori scorţişoară, merg şi două-trei linguri de zahăr la litrul de lichid. Când a dat în clocot, puneţi feliile de dovlecel. Dacă nu încap toate, le puteţi fierbe în mai multe serii.

Lăsaţi dovleceii să fiarbă până se înmoaie, apoi îi scoateţi şi îi puneţi la scurs. Pregătiţi borcanele, care este de preferat să fie sterilizate, mai ales dacă puneţi pentru iarnă dovleceii.

Puneţi feliile de dovlecei în borcane, strecurând printre ele căţei de usturoi zdrobit şi fire de cimbru ori cimbrişor, rozmarin ori busuioc, după preferinţe. Asiguraţi-vă că feliile sunt bine aşezate şi nu rămân spaţii (aer) între ele. Nu umpleţi complet borcanele, ci lăsaţi două-trei degete până la margine. La final, puneţi deasupra un căţel de usturoi şi un fir de verdeaţă aromată şi turnaţi ulei de măsline cât să acopere totul.

Se lasă la macerat la temperatura camerei două zile, apoi se pun borcanele la rece. Eu am deschis primul borcan după o săptămână, dar - făcând comparaţia cu vinetele preparate după aceeaşi reţetă - cred ca ar fi bine dacă ar sta ceva mai mult până la momentul consumului, mai ales că nu sunt la fel de moi ca vinetele. Mă gândesc că două săptămâni ar trebui să fie, cel puţin.

Sunt deosebiţi dovleceii preparaţi astfel. Încă un exemplu că o legumă fără veleităţi nobile poate surprinde cât se poate de plăcut.

Sos de prune cu ghimbir

Nu știu de câte zile calde vom mai avea parte toamna asta, dar sunt convinsă că timp măcar de un grătar-două va mai fi, până dă zăpada. Ocazie bună pentru a testa și voi rețeta asta de sos, pe care eu am încercat-o deja. Poate părea ciudată alăturarea ingredientelor, dar, credeți-mă, rezultatul nu este cu nimic mai prejos decât alte sosuri dulci-picante pentru fripturi și grătar.

Am avut cam in kilogram de prune, câteva roșii din soiul Roma (mai cărnoase), o linguriță de praf de ghimbir, nucșoară, sare și piper. La astea se pot adăuga ardei iute și alte condimente, după gust, dar gândiți-vă la faptul că aroma ghimbirului este suficient de puternică să le acopere pe celelalte.
Am spălat prunele, le-am opărit și le-am curățat de coji și de sâmburi, apoi am făcut din ele un piure, cu ajutorul robotului de bucătărie. La fel am făcut cu roșiile.

Am pus la foc, într-o crăticioară, prunele, iar când acestea s-au înmuiat bine, am adăugat roșiile. Am lăsat să mai fiarbă puțin, apoi am adăugat sarea, piperul, ghimbirul și nucșoara. Dacă ghimbirul nu vi se pare suficient pentru a da sosului gustul iute, puteți adăuga un ardei iute tăiat foarte mărunt ori copt și pasat. Eu am vrut un sos mai soft, pentru cucoane, așa că am renunțat din start la ardeiul iute.

Prune sunt, roșii se mai găsesc încă, așa că vă doresc spor la bucătărit. Zile calde să fie!

P.S. Acest sos nu este recomandat diabeticilor, având în vedere conținutul foarte ridicat de glucide pe care îl au prunele (circa 20%).

Salată de ardei iuţi la borcan

Această salată picantă este foarte simplu de preparat şi suportă variaţii, în funcţie de gustul fiecăruia. Puteţi schimba concentraţia de zahăr ori de oţet sau puteţi adăuga şi alte condimente sau legume, după bunul plac. Este o idee bună pentru a valorifica şi acei ardei care nu sunt suficient de frumoşi ori sănătoşi pentru a fi puşi întregi la murat. Totodată, poate fi preparată nu doar cu oţet, ci şi cu saramură, aşa cum voi explica mai jos.

Merge foarte bine în loc de ardei iute, iar oţetul - deşi diluat - poate fi utilizat cu succes drept adaos la ciorbe, cum ar fi cea de burtă ori cea rădăuţeană.

Eu am făcut salata din jumătate de kilogram de castraveţi cornişon, jumătate de kilogram de ardei iuţi şi bulgăreşti (proporţia dintre cele două tipuri de ardei este dată de usturimea pe care vreţi să o obţineţi), patru cepe mijlocii, apă, oţet, boabe de piper, ienibahar, coriandru şi muştar, sare, zahăr, cimbru verde şi frunze de dafin. Pentru conservarea fără probleme peste iarnă, puteţi adăuga jumătate de aspirină la litrul de lichid.

Ardeii, castraveţii şi ceapa bine spălate se taie feliuţe, castraveţii mai subţiri, ardeii cam de jumătate de centimetru. Salata arată colosal dacă aveţi ardei de culori diferite.

Legumele tăiate se amestecă într-un castron şi se strecoară printre ele fire de cimbru.

Puneţi la fiert oţetul şi apa (o parte de oţet la două părţi de apă), împreună cu toate condimentele, sare (o lingură la un litru de lichid) şi zahăr (două linguri la litrul de lichid). Lăsaţi să dea în clocot două-trei minute şi apoi lăsaţi puţin să se răcească. După ce s-a răcit, adăugaţi aspirina pisată (jumătate de aspirină la litrul de lichid).

Puneţi amestecul de ardei, castraveţi şi ceapă în borcane şi turnaţi deasupra soluţia de apă şi oţet. Puneţi capacele şi lăsaţi la temperatura camerei câteva zile, înainte de a muta borcanele la rece.

Pentru cei cărora nu le place oţetul, salata poate fi preparată în saramură. Mai exact, peste amestecul de legume din borcane puneţi boabele de piper, coriandru, ienibahar şi muştar şi apoi turnaţi o saramură obţinută din apă şi o lingură de sare grunjoasă (30 de grame) la litrul de apă. Acoperiţi cu farfurioare şi ţineţi borcanele la temperatura camerei, pentru câteva zile.

În final, indiferent de varianta aleasă, veţi avea o salată foarte picantă, ceapa şi castraveţii fiind la fel de iuţi ca şi ardeii.

Sos picant pentru grătar

Am sărbătorit cu un grătar ultimul week-end din vara asta. Aripioare picante, cârnăciori, nişte pulpiţe de pui şi, evident, mici. Iar pe lângă ele - un sos picant, o improvizaţie de moment pe care am de gând să o repet, pentru că rezultatul a fost peste aşteptări.

Am pornit la bucătărit de sos cu două cepe albe, trei ardei graşi şi doi iuţi şi două roşii, dar, pe parcurs, am mai agăţat o lingură de miere, o lingură de vinete coapte, curry, o creangă de cimbrişor, nişte suc de roşii şi jumătate de pahar de vin roşu.

Am curăţat ceapa şi am dat-o prin răzătoarea mică, apoi am pus-o într-o crăticioară, pe foc, la călit, cu o lingură de miere şi jumătate de linguriţă de curry. Am lăsat-o să se înmoaie, apoi am adăugat ardeii graşi tăiaţi bucăţele foarte mici şi pe cei iuţi feliuţe. M-am gândit mai târziu că ar fi fost mai bine să coc ardeii şi să-i pasez, înainte de a-i pune în sos. Asta rămâne o idee de valorificat data viitoare...

Am adăugat în sos şi o lingură de vinete coapte şi bine tocate. Am opărit roşiile bine, le-am curăţat, le-am pasat şi le-am adăugat şi pe ele. Am mai pus jumătate de pahar de suc de roşii şi, pentru că mi s-a părut că sosul nu e destul de subţire, am adăugat jumătate de pahar de vin roşu.

Am pus sare şi piper şi am mai lăsat să fiarbă câteva minute.

E un sos foarte gustos: ceapa călită în miere şi curry dă savoare deosebită, iar vinetele coapte îmi aduc aminte de un gust cunoscut. A mers de minune peste cârnăciorii din carne de vită şi oaie, dar şi peste ciupercile făcute pe grătar.
Încercaţi şi voi!

Later edit: A doua zi, tot gândidu-mă la cum să îmbunătăţesc reţeta asta, am pus totul în blender şi am adăugat încă puţin suc de roşii. Arată şi mai bine. Aşa voi face de acum: ardeii copţi şi roşiile le voi pune în sos după ce le-am amestecat în robotul de bucătărie ori cu blenderul.

Alte ciupercuţe marinate

Îmi plac tare mult ciupercile marinate, mai ales gălbiorii şi ghebele mici. E puţin probabil să găsesc ghebe în august, dar am găsit, într-un supermarket, nişte ciuperci foarte mici, numai bune de încercat cu ele o nouă reţetă. Nu e nevoie de prea multe: ciuperci, sare şi apă pentru opărit, zeamă de lămâie, oţet, ulei şi condimente. Este o reţetă în care gustul acru poate fi accentuat ori diminuat după cum doreşte fiecare.

Aşadar, am curăţat ciupercuţele şi le-am spălat. Fiind prea mici să le cojesc de pieliţe, m-am rezumat la a le scurta picioarele şi a le spăla foarte bine. Le-am stropit apoi cu un pic de zeamă de lămâie, ca să rămână albe.

Uscarea fructelor şi legumelor

Uscarea este una dintre cele mai simple operațiuni de conservare a fructelor și legumelor, singurul dezavantaj fiind durata. Merele au nevoie de 12 ore pentru uscare, în timp ce piersicilor le trebuie aproape două zile, iar asta dacă uscarea e grăbită cu ajutorul cuptorului.

Fructele, legumele și verdețurile pot fi uscate în aer liber ori cu ajutor aerului încălzit, în cuptor ori în dispozitive speciale. În cazul în care se folosește cuptorul, acesta trebuie încălzit la temperatură foarte mică (40-50 de grade Celsius), iar fructele păstrate acolo câteva ore. Ori puteți cumpăra un deshidrator de fructe, care usucă fructele și legumele în câteva ore. Acestea au o capacitate de înmagazinare variabilă și un preț care pornește de la 200-250 de lei.

Important este însă ca fructele şi legumel să fie sănătoase şi, dacă se poate, nu foarte mici, pentru că ele îşi vor micşora oricum volumul prin uscare.

Uscarea la soare durează de la câteva zile la două-trei săptămâni, durata fiind influențată de conținutul de apă al fructului sau al legumei și de temperatura și circulația aerului. Cu cât aerul este mai cald, cu atât absoarbe mai mulți vapori de apă și grăbește uscarea. Un vânt slab grăbeşte și el uscarea, în timp ce un vânt puternic nu mai este la fel de benefic, pentru că antrenează particule de praf și murdărește legumele și fructele.

Fructele și legumele pot fi întinse pe suprafețe plane și care nu rețin umezeala, de prefera site ori suprafețe din lemn bine curățate. Este de preferat ca ele să fie acoperite, mai ales dacă sunt lăste în aer liber, pentru că altfel se vor prăfui ori pot fi atacate de muşte, gândaci sau alţi dăunători.

Legumele care se păstrează cel mai bine uscate sunt fasolea păstăi, mazărea, ceapa şi ciupercile, dar şi ardeii. Dintre fructe, merele, perele, prunele şi caisele sau piersicile sunt cele mai bune uscate.

Ardeii pot fi legaţi de codiţe şi agăţaţi într-un loc cald ori pot fi spălaţi, tăiaţi bucăţele şi uscaţi în cuptor.

Fasolea păstăi se curăţă de codiţe şi se pune într-o strecurătoare, deasupra unei oale în care fierbe apă, fiind lăsate acolo acoperite pentru câteva minute. Se trec apoi printr-un jet de apă rece, după care se pun la uscat în cuptor, cu uşa semideschisă, la 40 de grade Celsius, pentru a creşte la temperatura cu 20-30 de grade şi a o scădea iar spre sfârşit. Înainte de a fi consumate, se lasă 12 ore într-o soluţie de apă rece cu bicarbonat.

Ceapa se curăţă şi se taie rondele de jumătate de centimetru grosime. Acestea se opăresc în apă, după care se scurg şi se pun la uscat în cuptor, pentru circa trei ore.

Cele mai bune ciuperci pentru uscat sunt hribii, dar pot fi puşi la uscat şi gălbiori sau iuţani. Ciupercile se spală bine şi se lasă la scurs. Se înşiră pe aţă rezistentă, cu ajutorul unui ac gros, lăsând între ele spaţiu de un centimentru. Se agaţă într-un loc uscat şi cald. Înainte de a le consuma, lăsaţi-le să se înmoaie timp de 12 ore în apă rece.

Cele mai bune mere pentru uscat sunt cele acrișoare. Pot fi puse la uscat cu tot cu coajă și semințe ori curățate și fără miez. Pentru uscarea lor în felii, se spală, se curăţă de coajă şi cotoare şi se taie felii. Se pun imediat într-o soluţie de apă cu sare (o linguriţă de sare la un litru de apă) ca să nu se înnegrească, apoi se scot, se şterg de apă şi se înşiră pe un băţ de trestie. Se fixează în cuptor şi se usucă cu uşa semideschisă, pornind de la 40 de grade Celsius şi urcând spre 60-70 de grade, pentru ca apoi să scădeţi iar temperatura la 40 de grade.

Perele se pot usca tăiate în jumătăți ori sferturi, în timp ce perele mici pot fi păstrate întregi. Dacă se curăță de coajă, trebuie opărite, în același mod ca și merele. Pot fi uscate şi la cuptor, pe grătarul acoperit cu pânză, cu feţele tăiate în sus.

Caisele și piersicile pot fi tăiate în jumătate pentru uscare și curățate de sâmburi ori pot fi păstrate întregi, caz în care uscarea durează mai mult, chiar şi mai bine de o săptămână dacă se usucă la soare.

Cireșele, vișinele și strugurii se usucă în mod similar. Se aleg boabele sănătoase, se spală și se întind pe o suprafață plană, controlându-le periodic pentru eliminarea boabelor nesănătoase și pentru a le întoarce de pe o parte pe alta. Strugurii pot fi păstraţi şi întregi, în ciorchini agăţaţi la uscat pe o sârmă.

Prunele și corcodușele trebuie să fie bine coapte și să nu fie lovite, pentru că altfel se vor strica. Se spală și se întind la soare, întorcându-le din când în când de pe o parte pe alta. Dacă se usucă în cuptor, atunci operațiunea trebuie făcută în mai multe rânduri, cu pauze pentru răcire, ca să se obțină fructe uscate uniform. Astfel, se usucă întâi la 40-50 de grade Celsius timp de câteva ore, se face o pauză de răcit de 4-5 ore și se reia uscarea la 55-60 de grade Celsius, timp de 12 ore.

Verdețurile (pătrunjel, leuștean, mărar, cimbru, rozmarin, mentă și alte plante aromatice) trebuie culese dimineaţa, după ce s-a evaporat roua. Nu este nevoie să se opărească înainte de uscare, ci doar se spală bine și se curăță de frunze îngălbenite. Pot fi uscate întregi, strânse în buchețele atârnate cu cozile în sus, în locuri umbrite ori introduse cu totul în pungi de hârtie. De asemenea, pot fi puse la uscat tăiate și întinse pe o suprafață plană, fiind periodic întoarse și răsfirate. După uscare, pot fi păstrate întregi ori pot fi mărunţite între palme şi puse în borcane.

Dacă sunt bine ambalate şi păstrate în condiţii potrivite, fructele şi legumele pot fi conservate timp de câteva luni. Ele trebuie verificate periodic, pentru eliminarea celor care și-au schimbat aspectul, altfel toată cantitatea poate fi compromisă.

Fructele, legumele şi verdeţurile uscate pot fi păstrate în borcane din sticlă, cutii din plastic ori vase din ceramică, pentru a preveni absorbția umezelii din atmosferă. Evitaţi cutiile din tablă sau din aluminiu. Verdețurile pot fi păstrate și în pungi din hârtie, dacă se conservă într-un mediu uscat și răcoros. Este bine ca, în preajma acestor legume și fructe, să nu fie păstrate substanțe care degajă mirosuri puternice.

Rehidratarea legumelor uscate se face ținându-le timp în apă cu bicarbonat sau fără, în timp ce fructele pot fi puse și în apă cu zahăr ori în sirop încălzit.

Marinată "vezi că ţi se strică în frigider"

Recunosc ca am preluat de la alţii conceptul "vezi că ţi se strică în frigider", adică ideea de a valorifica într-o mâncare diferite ingrediente rămase în frigider sau pe lângă, ca să nu ajungi să le arunci. (Mulţumesc, Mazi!) Eu însă nu am făcut omletă şi nici paste, ci am aplicat ideea făcând o marinată.

Am plecat de la faptul că mai aveam câteva măsline marinate şi o grămadă de ulei aromatizat deja, cu care nu aveam niciun plan imediat. Am mai descoperit în frigider vreo două bucăţi de brânză care riscau să rămână fete bătrâne, o coajă de caşcaval şi un ardei roşu mâncat pe jumătate. Am adăugat o ceapă roşie şi o crenguţă de cimbru proaspăt şi s-au adunat destule pentru o marinată. Cine se apucă de treabă de la zero - şi nu pornind, ca mine, de la rămăşiţele măslinelor marinate - are nevoie de un păhărel de ulei de măsline, pentru a acoperi ceea ce umple un borcan de 800 de grame.

Pentru a condimenta uleiul, pe care eu l-am avut gata pregătit, aveţi nevoie măcar de usturoi şi piper boabe, dar puteţi adăuga ce alte condimente mai doriţi, inclusiv ierburi uscate sau verzi )cimbru, busuioc, oregano sau chiar mentă). Condimentele pot fi puse întregi ori pot fi pisate împreună (accentuând astfel aromele) şi apoi amestecate cu uleiul de măsline. Eu am amestecat condimentele şi cu un pic de sare şi piper praf şi le-am presărat apoi peste bucăţile de brânză, caşcaval, ceapă şi ardei, în timp ce le-am pus în borcan, împreună cu măslinele, iar la final am turnat uleiul deasupra.

Ca să prindă ceva gust marinata asta, trebuie lăsată măcar vreo 10 zile la frigider. Nu faceţi cum am făcut noi cu un caşcaval marinat, pe care l-am atacat după şapte zile şi mă întreb şi acum ce gust ar fi avut dacă am mai fi avut puţină răbdare.

Despre gustul final, ce să zic... Caşcavalul şi brânza au luat aromă de legume, iar ceapa şi ardeiul izul de măsline. Am încercat şi uleiul cu o bucăţică de pâine şi pot să spune că e co-lo-sal... Marinata asta merge de minune cu pâine neagră şi cu nişte roşii mici şi dulci.

Mi-e clar: asta este marinata care-mi place cel mai mult, poate chiar mai mult decât cea de vinete.

Mic tratat de condimentologie (1). Amestecurile

M-am apucat de "borcăneală" pentru că reţetele clasice mi se păreau plictisoare uneori, astfel că am simţit nevoia să improvizez. Ce putea aduce variaţie într-o dulceaţă şi ce poate face diferite nişte murături? Unul din răspunsuri ar fi ceea ce le asezonează, fie ele mirodenii sau condimente.

Sunt multe de aflat despre mirodenii si condimente, de aceea am deschis acest "mic tratat de condimentologie".

În acest episod - câte ceva despre combinații de condimente mai mult sau mai puţin cunoscute.

Amestecul de cinci condimente provine din bucătăria chineză, fiind folosit mai ales în sudul Chinei și în Vietnam. Este o combinație între - așa cum îi spune și numele - cinci condimente, amestecate în proporții egale: anason chinezesc, piper Sezchuan, cuișoare, casia și fenicul.

Bouquet garni (buchetul de ierburi) este un amestec format din dafin, pătrunjel și cimbru, proaspete și adunate în aceeași legătură și vândute împreună.

Curry este un amestec indian de condimente, chiar dacă este perceput de către mulți drept rezulatul unei singure plante. Cele mai multe tipuri de curry au în componență 10 sau chiar 20 de condimente, printre care ghimbir, nucșoară, chimion, piper, curcuma, coriandru, piment, schinduf, scorțișoară, piper de Cayenne, paprika, dar și lapte de cocos ori sare ori făină de legume. Merge foarte bine cu orez, , dar și cu pește, carne ori mâncăruri din legume.

Garam masala este un amestec indian de condimente ce poate fi găsit atât ca praf, cât și pastă și care nu are însă o formulă fixă. În general, conține coriandru uscat, chimion, cuișoare, nucșoară și piper, pasta putând avea și chili, mentă sau coriandru verde.

Herbes de Provence este un amestec originar - cum altfel? - din regiunea Provence (Franța), compus din două feluri de cimbru, rozmarin, oregano și lavandă. Mai pot fi adăugate dafin, fenicul sau coajă de portocală rasă. Aceste ierburi au o aromă iute-picantă și trebuie gătite îndelung pentru ca aceasta să se degaje în totalitate. Potrivit pentru mâncăruri din legume, fructe și carne.

Panch phoron este un amestec specific bucătăriei bengaleze. Conține fenicul, schinduf, chimion și muștar negru. Este folosit mai ales pentru a condimenta lintea și mâncărurile din legume.

Pickling spice (gerkin spice) este un amestec de boabe de muștar, semințe de mărar, piper, frunze de dafin și paprika. În funcție de legumele ori fructele pe care le asezonează, mai poate conține cuișoare, ghimbir, chili sau nucșoară. E bun nu doar pentru murături, ci și pentru mâncăruri cu dovlecei și alte legume.

Quatre epices provine din Franța, unde este un amestec foarte popular. Conține cuișoare, piper negru sau alb, nucșoară și ghimbir. Deși numele sau este ”patru arome”, de multe ori are în componență și alte condimente, cum ar fi paprika ori scorțișoară.

Ras el hanout este un amestec nord-african folosit pentru orez, cușcucș sau tangines ori pentru tocănițe. Este făcut din coajă de nucșoară, nucșoară, piper negru, cardamom, galangal, ardei iute, boboci de trandafir, lavandă și scorțișoară. Sunt mai multe variante de preparare, în care mai pot fi adăugate ghimbir, curcuma, casia sau fenicul.

Sichimi togarashi este un amestec japonez, extrem de iute, compus din șapte condimente: piper Sezchuan, chili, coajă de portocală, semințe de mac, susan negru, tamaring și alge de mare pisate.

Tandoori (adoori) este un amestec de condimente indian obținut din ghimbir, tamarind, chimion, curcuma, semințe de coriandru și piper de Cayenne. Anumite amestecuri conțin și chili, paprika, scorțișoară sau cuișoare. Este folosit mai ales pentru condimentarea cărnii de pui și de miel.