Concurs: tu ce știi să faci bun din fructe conservate la borcan?

V-am promis concurs, concurs să fie! Pentru oricine poate prepara ceva bun cu gem sau dulceață, poate ține în mână o lingură și un aparat de fotografiat și poate povesti apoi, în câteva rânduri, experiența din bucătărie. 

De ce vorbim despre fructe conservate acum, când piața s-a umplut de prospături?? Pentru că sunt încă destule cămări în care au rămas blocate borcane cu gem, dulceață sau compot. Și poate nu vă îndurați încă să le scoateți la iveală, deși aveți nevoie de loc pentru viitoarele conserve. Iată că acest concurs vă oferă pretextul de care aveați nevoie pentru a evacua din cămară rămășițele toamnei trecute.

Noi - adică blogul Bucătăreli la borcan și sponsorul concursului, Amenajari Horeca - vom premia originalitatea și popularitatea, acordând celor doi câștigători câte un voucher de 150 de lei, pentru a cumpăra ustensile de bucătărie profesionale din magazinul online. Cititorii blogului vor alege prin vot rețeta care le-a plăcut cel mai mult, iar noi, organizatorii, o vom desemna pe cea mai originală.

Să vedem însă regulile!

Zece fructe exotice despre care știm prea puțin

Sursa foto: www.beachbody.com

Le vedem uneori prin supermaketuri și nu știm de fiecare dată ce fel de fructe sunt și de unde sunt aduse. Am auzit pe cineva întrebându-se, în magazin, dacă sunt naturale ori dacă sunt obținute prin experimente în laborator. Haideți să vedem care sunt câteva din fructele exotice foarte puțin cunoscute la noi.
 

 1. Lychee

Sursa foto: www.wisegeek.com

Copacul care produce fructele de lychee provine din China, unde crește încă din anii 2000 î.Ch.*, dar este cultivat în multe părți alte lumii. Fructul de lychee are o aromă foarte plăcută, ușoară, florală chiar, care se pierde de obicei în timpul preparării, de aceea este consumat mai ales proaspăt. Are conținut ridicat de vitamina C și potasiu și nu conține colesterol.

Fructe. De care?

Am descoperit niște fructe cu totul ieșite din comun...

Sursa: www.worth100.com

Sursa: www.whataboutwatermelon.com

Sursa: www.indulgy.com

Sursa: www.forums.soompi.com

Hehe... Trăiască Photoshop! E ziua păcălelilor astăzi, țineți minte!...:)

Afrodisiacele din grădină (1)

Se apropie Sfântul Valentin și, ca să fiu în rând cu lumea (a se citi blogurile) care publică tot felul de sfaturi legate de această sărbătoare, vin și eu cu ceva. Le citiți acum, dar le puteți pune în aplicare oricând. Până la urmă, stă în puterea noastră să facem din fiecare zi o sărbătoare, nu?

Este vorba despre 25 de afrodisiace aflate la îndemâna noastră, fructe și legume ori condimente și mirodenii în care obișnuim să vedem doar adaosuri aromate. Citiți cele de mai jos și încercați să le priviți și altfel. Sigur veți avea de câștigat. 

1. Busuiocul - Puţin busuioc verde presărat deasupra salatelor nu doar adaugă savoare mâncării, ci şi creşte ritmul cardiac şi presiunea sângelui, crescând dorinţa sexuală. Înlocuiţi verdeaţa pusă la final în supe şi veţi avea suprize...

Sursa: http://www.suseromania.ro/

2. Despre scorţişoară se spune că încălzeşte trupul şi trezeşte dorinţele, în afara faptului că are proprietăţi antiinflamatoare şi ajută la normalizarea nivelului de zahăr în sânge. O combinaţie cu efect garantat în dormitor este scorţişoara cu lapte cald de migdale.

3. Seminţele de pin conţin zinc, care este esenţial în producerea testosteronului, de aceea sunt cunoscute drept stimulent sexual pentru bărbaţi încă din Evul Mediu. Gătiţi-l cu busuioc, usturoi şi ulei de măsline pentru a prepara un pesto delicios.

4. Cardamomul este una din mirodeniile despre care puteti citi chiar şi în O mie şi una de nopţi. Încălzeşte trupul şi ascute simţurile, de unde şi proprietăţile afrodisiace. Funcţionează şi ca antiinflamator şi antimicrobian. Puteţi prepara un ceai din cardamom ori presăra puţin cardamom deasupra unei fripturi sau a unei supe.

Sursa: http://www.bellybytes.com/

5. Mărarul - doar frunzele ori cu tot cu tulpini - este des folosit pentru aromarea mâncărurilor sau a supelor, peste tot în lume. Conţine două substanţe - androsteron şi adrostenol - care stimuleaza atracţia sexuală.

6. Deşi nu e nimic sexy într-o respiraţie mirosind a usturoi, această plantă conţine alicină, substanţă care creşte fluxul sanguin. Rezultatul - creşterea energiei sexuale.

7. Avocado are reputaţia unui afrodisiac încă de pe vremea vechilor azteci, care îl numeau “Ahuacuatl”, adică “copacul cu testicule”. Ca să vă convingeţi de efect, mâncaţi jumătate de avocado goală ori amestecată cu salată verde.

Sursa: http://medtips.in/

8. Migdalele - bogate în grăsimi, fibre şi vitamina E - sunt un simbol antic al fertilităţii încă din timpuri biblice. Aroma lor dulce sporeşte atracţia sexuală.

9. Ardeiul iute conţine capsacină, care încălzeşte corpul şi creşte presiunea arterială şi, totodată, determină eliberarea de endorfină, un hormon care provoacă stare de bine. În multe culturi, ardeiul iute este folosit la afrodisiac. Folosiţi-l pentru a condimenta avocado ori supele fierbinţi. 

10. Mierea este bogată în vitamina B şi susţine producţia de testosteron, ceea ce duce la creşterea dorinţei masculine. Mierea conţine şi substanţele care determină producţia de estrogen, hormon esenţial în creşterea libidoului la femelilor.

11. Morcovii stimulează producţia de hormoni.

Stați pe aproape. Mâine, de Sfântul Valentin, veți afla care sunt celelalte 14 afrodisiace naturale aflate atât de la îndemâna noastră.

Pere în oţet de vin roşu

Adică un fel de pere murate, dar nu în saramură. Am găsit reţeta într-o carte scrisă de americani şi mi s-a părut interesantă, mai ales că era folosit oţetul din vin roşu. La momentul la care public această reţetă, jumătate de borcan este deja mâncată, astfel că este inutil să mai explic dacă iese ceva bun sau nu.

Am folosit cam jumătate de kilogram de pere, o jumătate de lămâie, 300 de mililitri de oţet din vin roşu, 225 de grame de zahăr, un baton de scorţişoară, o bucată de ghimbir cât o nucă, câteva cuişoare şi două frunze de dafin. Oţetul se pune la fiert cu zahărul, coaja de lămâie rasă şi cu mirodeniile. După ce s-a topit zahărul, se adaugă perele, curăţate de coajă şi de sâmburi şi tăiate în patru.

Perele se fierb în oţet până se înmoaie, apoi se scot şi se pun în borcan, împreună cu scoţişoara. Oţetul se mai lasă la fiert până se îngroaşă, apoi se toarnă peste perele din borcan, astfel încât să fie acoperite.

Se acoperă borcanele şi se sterilizează pentru 20 de minute.

Teoretic, se pun cămară şi se consumă peste iarnă. Practic, după cum spuneam, am mâncat deja jumătate din ele...

O dulceaţă de toamnă pe post de desert

Două mere, câteva prune și un pumn de boabe de strugure. O dulceață de toamne, din câteva fructe rătăcite în bucătărie.... Să mai aveți pe-aproape un pahar de vin roșu, un pahar de zahăr, două bețe de scoțișoară și ceva cuișoare, o jumătate de lămâie.

E foarte simplu: merele tăiate bucățele, prunele fără sâmburi rupte în două, struguri curățați și ei de sâmburi. Merele se stropesc cu puțină zeamă de lămâie, să rămână deschise la culoare. Apoi se pun toate fructele grămadă, să aștepte împreună cât timp se face siropul.

Amestecate toate, se pun într-un sirop făcut din paharul de vin roșu și paharul de zahăr și se lasă să aștepte cam 20 de minute, înainte de a pune totul din nou la foc. În acest timp, fructele se vor însiropa, fără ca sucul lor să treacă în dulceață și să o dilueze prea mult. Se adaugă scorțișoara, cuișoarele și zeama de lămâie și se mai lasă pe foc doar cât să se lege dulceața.

În final, veți avea un delicios desert de toamnă, pe care l-am mâncat înainte să apuce a vedea borcanul. O dulceață la care durează mai mult curățatul fructelor decât fierberea... Sigur, poate fi păstrată peste iarnă, caz în care fie o puneți fierbinte în borcane fierbinți, fie o sterilizați.

Gem de gutui cu puf galben ca de pui

Gutui amărui, cu puf galben ca de pui... Au ajuns gem. Un gem tare bun și parfumat. Dintr-o farfurie de gutui rase, o cană de zahăr, o lămâie, un baton de scorțișoară și un pahar cu apă.

Am spălat bine gutuile, le-am curățat de coajă și le-am dat pe răzătoarea mare, apoi le-am amestecat cu zahărul.

Am lăsat gutuile să se odihnească cu zahărul cam o oră, apoi le-am pus la fiert. Pentru că nu era suficient suc, am adăugat un pahar cu apă. Nu mai știu cât am lăsat la fiert, dar știu că, după ce și-au schimbat culoarea, am adăugat lămâia tăiată felii.

M-am ales cu un borcan și ceva de gem.

Are o culoare foarte frumoasă, care se schimbă în funcție de cât de mult stă la fiert. Cu cât fierbe mai mult, cu atât este mai roșu.

Puține dulcețuri și gemuri au atâta toamnă în ele...

P.S. Era să-i uit pe prietenii mei diabetici! Gutuile sunt fructe recomandate în alimentația diabeticilor, având o concentrație a zaharurilor cuprinsă între 6 și 13%. Gemul de gutui poate fi preparat cu îndulcitor în loc de zahăr ori, dacă gutuile sunt foarte coapte și vă plac gemurile acrișoare, chiar numai din apă și fructe. Pectina pe care gutuile o conțin (în concentrație mult mai mare decât alte fructe) va favoriza legarea gemului, dacă aveți răbdare să îl fierbeți bine.

Când fructele şi legumele ne devin duşmani

Ştiţi cu toţii din copilărie cât e de sănătos să mănânci fructe şi legume, cum întăresc ele organismul şi cresc imunitatea. Câţi dintre voi s-au gândit însă la surprizele neplăcute ori la problemele pe care uneori, unele din fructele şi legumele acelea sănătoase din sfaturile mamei le pot provoca? Sigur, nu înseamnă să nu mai mâncăm fructe şi legume, vorbim doar despre puţină conştientizare...

- Afinele au un conţinut ridicat de compuşi care ajută la întărirea vaselor de sânge, astfel că sunt contraindicate persoanelor care iau medicament anticoagulante şi femeilor însărcinate.

- Ananasul conţine o substanţă (bromelaină) care irită tractul digestiv şi care, în cazul consumului în exces, poate provoca dureri de stomac, diaree şi reacţii alergice. Este contraindicat copiilor sub 6 ani şi gravidelor, precum şi persoanelor care iau medicamente anticoagulante.

- Arahidele au o valoare energetică foarte ridicată, nefiind recomandate suferinzilor de gastrită şi ulcer şi nici celor cu probleme de greutate.

Marmeladă din pere

Reţeta asta ar fi trebuit să apară ieri, dar, pentru că eu şi blogger.com am avut păreri diferite legate de ce trebuie să se întâmple cu ea, iar el a fost mai tare, aşa că am ajuns să o scriu încă o dată. Poate măcar a ieşit mai bine a doua oară...

Câteva pere, zeama de la jumătate de lămâie, o mână de zahăr (sau o lingură de îndulcitor, pentru diabetici), câteva nuci și esență de vanilie sunt suficiente pentru o delicioasă marmeladă de pere. Ca multe alte rețete pe care vi le-am arătat aici, de-a lungul timpului, nici pe asta nu am încercat-o până acum. Dar rezultatul e suficient de bun - fapt confirmat cu gura plină de juniorul familiei - ca să țin minte rețeta și să fac și toamna viitoare.

Am spălat și curățat perele, le-am tăiat în sferturi și le-am pus pentru câteva minute în apă fierbinte, cât să se înmoaie. Le-am scurs şi le-am pasat bine, iar zeama am păstrat-o pentru mai târziu. Aşi fi putut face operaţiunea asta şi la robot, fără să înmoi perele, dar nu aş mai fi avut suc pentru a dilua marmelada, în cazul preparării cu îndulcitor.

Am pus perele la fiert, într-o cratiţă din inox, la foc viu. Am adăugat o cană de zahăr, în condiţiile în care am avut un kilogram şi jumătate de pere necurăţate. Până la urmă, puteţi adăuga zahăr după gust, ţinând cont şi de cât de dulci sunt perele. Dar, dacă folosiţi îndulcitor, nu puneţi mai mult de o lingură la cantitatea de pere de mai sus, pentru că acesta este mai concentrat şi îndulceşte mai tare decât zahărul.

Am lăsat perele la fiert până au scăzut, iar marmelada s-a legat bine. Cu puţin înainte de final, am adăugat zeama de lămâie, nucile zdrobite şi esenţa de vanilie. Dacă folosiţi îndulcitor în loc de zahăr, iar perele nu sunt foarte zemoase, ar fi nevoie să mai adăugaţi lichid, respectiv zeama în care aţi opărit fructele, dar puteţi pune în loc şi vin alb, suc de fructe (mere, de preferat) sau lichior.

În final, am oprit focul şi am pus marmelada la păstrare. Am obţinut un borcan şi jumătate de marmeladă parfumată şi deschisă la culoare, suficient să-mi ajungă peste iarnă, dacă mă gândesc la sumedenia de borcănele şi borcănaşe cu diferite feluri de dulceaţă şi gem pe care le avem de lichidat până în primăvară.

Fructe pentru la iarnă: compot, dulceață sau gem?

Consevarea fructelor este una din operațiunile importante avute în vedere de gospodine, în prag de toamnă. Cum le conservăm însă? La congelator, uscate sau în borcane? Cum despre congelare și uscare am vorbit deja, urmează câte ceva despre conservarea în borcane a fructelor.

Compoturile sunt cele mai bune conserve din fructe, accesibile deopotrivă și celor care nu au voie să consume zahăr, dacă sunt preparate într-un anume fel. În principiu, compotul reprezintă fructele conservate într-un sirop de apă cu zahăr, dulce și aromat cu mirodenii (cuișoare, scorțișoară, ghimbir, nucșoară) sau plante aromatice (mentă, lavandă) în funcție de gustul fiecăruia. Se pot conserva fructele însă și în sucul propriu ori în sucul altor fructe, dar, la fel de bine, pot fi puse pentru iarnă și în apă simplă, variantă destinată diabeticilor și altor bolnavi care nu au voie să consume zahăr. Zahărul (ca și sarea, în cazul murăturilor) nu influențează păstrarea în bune condiții a fructelor peste iarnă, acest lucru fiind posibil datorită sterilizării, operațiune prin care sunt distruse bacteriile care schimbă gustul compotului și produc alterarea lui.

Păstrarea legumelor şi fructelor proaspete peste iarnă

Dacă le sunt asigurate condiţiile potrivite, legumele şi fructele pot fi păstrate proaspete destulă vreme, putând fi consumate în timpul iernii, după ce sezonul lor a trecut. Cel mai uşor se păstrează cartofii, ceapa, usturoiul, morcovii şi alte rădăcinoase similare, sfecla, conopida sau roşiile, precum şi o serie de fructe precum merele, perele, strugurii, gutuile şi nucile. Condiţia esenţială este ca toate să fie sănătoase, proaspete şi întregi.

Cartofii trebuie să fie frumoşi şi sănătoşi. Se ţin la aer două-trei zile, ca să se evapore umezeala şi să fie bine uscaţi. Se pun la păstrat în locuri răcoroase, uscate şi ferite de lumină şi îngheţ, în lădiţe astfel aşezate încât să fie posibilă circulaţia aerului şi, în niciun caz, lipite de pereţi (se lasă 10-15 centimetri distanţă). Lumina favorizează încolţirea şi apariţia petelor verzi toxice, iar îngheţul înmoaie cartofii şi le strigă gustul.

Ceapa şi usturoiul se păstrează împletite în funii, după ce au fost strânse, în august-septembrie, după ce s-au copt bine. După ce se usucă bine în aer liber, timp de câteva zile, ceapa şi usturoiul se agaţă în cămară ori în pivniţă, ferite de căldură şi îngheţ.

Dacă nu pot fi păstrate în funii, ceapa şi usturoiul se ţin întinse pe jos, într-un singur strat, pe saci sau hârtie groasă.

În cazul în care îngheaţă, ceapa şi usturoiul se lasă pe loc până se dezgheaţă şi, dacă nu sunt prea moi, se consumă. Trebuie verificate periodic, pentru a îndepărta măciuliile stricate.

Morcovii, ţelina, păstârnacul şi alte rădăcinoase (sfecla, guliile, ridichiile, hreanul) se păstrează îngropate în lădiţe cu nisip, la loc răcoros. Se introduc în pământ până la frunze, în poziţie verticală, unul lângă altul. În mod similar se păstrează şi prazul: cu frunzele tăiate la o treime şi fără să fie curăţat de coji, se introduce în nisip pînă la 10-15 centimetri adâncime.

Varza se alege cu 3-4 frunze verzi care să îmbrace bine căpăţâna şi cu o bucată de cotor şi se pune pe rafturi, cu distanţe mici între ele. Pot fi păstrate şi atârnate, legate de cotor, caz în care acesta trebuie lăsat întreg. Trebuie verificate din când în când şi curăţate de frunzele de la suprafaţă dacă acestea se usucă şi putrezesc. O altă variantă de păstrare presupune îngroparea verzelor în pământ, la 30-40 de centimetri adâncime, acoperite total cu pământ, putând fi păstrate astfel până în februarie - martie, când căpăţânile devin albe şi îndesate.

Conopida se conservă bine până în ianuarie - februarie, dacă se împachetează în foi groase de hârtie, cu tot cu frunze, fiind apoi atârnată în pivniţă ori cămară. Varza şi conopida mai pot fi păstrate cu rădăcinile în nisip, la aceeaşi adâncime pe care au avut-o în grădină.

Ardeii graşi pot fi păstraţi în lădiţe cu rumeguş, în locuri bine aerisite şi ferite de umezeală. Ardeii trebuie să fie permanent acoperiţi cu rumeguş, pentru a nu se strica.

Roşiile se pun la păstrat înainte de a se coace, cât sunt încă verzi sau uşor galbene. Se înfăşoară separat în bucăţi de hârtie şi se aşează pe rafturi, fără să se atingă, în loc răcoros şi bine aerisit. Se verifică din când în când, iar cele care s-au înroşit se consumă.

Dovlecii se păstrează la loc răcoros, ferit de umezeală şi fără să se atingă unul de altul, eventual înşiraţi pe jos, în pivniţă. Se ţin departe de alte legume ori fructe, pentru că degajă gaze care pot dăuna păstrării acestora.

Merele, perele şi gutuile pot fi păstrate şi timp de câteva luni dacă sunt aşezate pe rafturi acoperite cu hârtie curată sau în lădiţe, de preferat fără să se atingă între ele. Au nevoie de un loc răcoros şi uscat şi de verificări periodice, pentru eliminarea fructelor care au încep să se strice şi care pot duce la deprecierea întregii cantităţi. Merele şi perele mai pot fi păstrate în rumeguş sau împachetate separat în hârtie.

Strugurii rezistă peste iarnă dacă sunt păstraţi fie în lădiţe aşezate una peste alta, dar cu loc pentru aerisire, fie agăţaţi pe o sfoară, în pod.

Nucile, alunele şi migdalele pot fi întinse pe o suprafaţă plană, într-un loc uscat şi bine aerisit. Nu se păstrează în pungi ori în recipiente închise ermetic, pentru că umezeala face ca miezul să se strice şi să devină amar. Când sunt puse la păstrare, trebuie să fie bine curăţate de coji şi membrane, altfel acestea pot putrezi.

Prunele, piersicile şi caisele se usucă, pentru că nu pot fi menţinute în stare proaspătă prea mult timp.

Un compot amestecat de fructe

Dacă tot m-am apucat de umplut cămara, o voi ține așa o vreme. Ceea ce am pentru astăzi - un compot din mai multe feluri de fructe - este din aceeași serie și recunosc că așteaptă de câteva zile să îi vină rândul la publicat.

Ca multe alte rețete, și asta permite variație, în sensul că proporțiile și fructele folosite nu sunt obligatoriu de păstrat, importante fiind zahărul și mirodeniile, dar și sterilizarea, în cazul în care pregătiți compotul pentru iarnă.

Eu am pregătit acest compot din 5-6 piersici, două mere mari galbene, o mână de prune și una de corcodușe. Am mai avut nevoie de bețe de scorțișoară, 5-6 cuișoare și zahăr. Ați putea adăuga esență de rom, ghimbir sau coajă de citrice rasă, dar nu este obligatoriu.

Am spălat bine fructele. Piersicile le-am curățat de sâmburi și de coji, iar pe celelalte numai de sâmburi. Le-am tăiat pe toate în bucăți cât de cât egale (cât un sfert de prună), le-am amestecat și le-am pus în borcane. Am umplut pe jumătate cinci borcane de 800 de grame, cu puțin înainte ca siropul să fie gata, astfel încât borcanele să rămână fierbinți.

Pentru această cantitate de fructe, am avut nevoie de 2,5 litri de apă și 750 de grame de zahăr. Altfel spus, la fiecare borcan cu fructe am pus 0,5 litri de sirop, obținut respectând proporția de 250 de grame de zahăr la fiecare litru de apă.

Dacă fructele sunt dulci, puteți reduce cantitatea de zahăr la 200 de grame la litrul de apă, în timp ce fructele mai acrișoare au nevoie de 300 de grame de zahăr la litrul de apă. Cea mai potrivită proporție este însă cea o parte de zahăr la patru părți de apă.

Am pus zahărul la foc cu apa, iar după ce zahărul s-a topit, am adăugat batoanele de scorțișoară și cuișoarele. (Dacă vreți, mai puteți adăuga o bucățică de ghimbir ori coajă de lămâie sau portocală rasă.) Le-am lăsat să fiarbă câteva minute, până când apa s-a colorat din cauza scorțișoarei, apoi am dat siropul la o parte. Am adăugat o sticluță de esență de rom, iar apoi l-am turnat fierbinte în borcane și le-am acoperit.

Am pus borcanele la sterilizat (în cuptor, de data asta), iar după ce s-au răcit au ajuns la rece.
Am făcut compotul ăsta, ca în multe alte situații, pornind de la ideea de a valorifica ce a rămas neconsumat, dar ceea ce iese merită mai multă apreciere decât un preparat făcut urmând principiul ”hai să scap de astea, că mi se strică în frigider”.

Încercați și veți vedea că am dreptate. :)

Congelarea fructelor și legumelor

Congelarea este una din cele mai simple metode de conservare a fructelor și legumelor și care permite acestora să își păstreze mare parte din proprietăți.

Cum se face, practic, acest lucru?

Pregătirea congelatorului

Chiar dacă păstrați congelatorul pornit și pe timpul verii, este necesar să îl supuneți unei operațiuni serioase de curățare, înainte de a-l umple cu rezervele pe care vreți să le păstrați peste iarnă.

Goliți-l și lăsați-l să se dezghețe, eventual grăbind acest proces prin introducerea unei cratițe cu apă caldă. Scoateți apoi rafturile și toate celelalte părți detașabile și spălați-l cu o soluție făcută dintr-un pumn de sare la patru litri de apă (sarea curăţă fără să fie abrazivă şi previna apariţia gheţii), iar la final ștergeți-l cu o cârpă foarte curată, îmbibată în apă cu oțet. Curăţaţi în mod similar toate componentele sale.

Nu folosiţi detergent de vase la curăţarea congelatorului şi nici alte substanţe similare, pentru că pot degaja vapori periculoşi ori genera apariţia mirosuri neplăcute.

Verificați garniturile congelatorului, astfel încât să vă asigurați că ușa se închide etanș, prevenind astfel modificarea temperaturii din interior, care nu trebuie să fie mai mare de -18 grade Celsius.

Pregătirea fructelor și legumelor
Una din condițiile de bază este ca fructele, legumele și zarzavaturile alese pentru congelare să fie proaspete și sănătoase. Spălați-le bine sub jet de apă rece și, pentru a scăpa de musculițe ori dăunători rămași printre frunze, adăugați două lingurițe de sare în apă, la clătit.

În general, pentru ca legumele să își păstreze mai bine culoarea și gustul, trebuie opărite pentru câteva minute în apă sare, apoi răcite imediat cu apă foarte rece, altfel vor continua să fiarbă în interior și nu vor mai avea gustul dorit. Legumele pot fi opărite și la abur, caz în care timpul de prelucrare va fi puțin mai mare.
Se opăresc pentru un minut-două spanacul, pentru trei minute ciupercile, morcovii, fasolea și mazărea verde, pentru 4-5 minute broccoli și conopida, pentru 8-10 minute porumbul. După ce le-ați scos din apa fierbinte, puneți legumele în apă foarte rece pentru o durată de timp egală cu opărirea, apoi lăsați-le la scurs. În momentul ambalării, legumele trebuie să conțină cât mai puțină apă, altfel vor acumula gheaţă care le va înmuia excesiv, la decongelare.Unele legume pot fi congelate fără a fi opărite înainte, în timp ce altele trebuie gătite aproape total.

- Roșiile pot fi puse întregi, după ce au fost spălate și uscate. La momentul consumului, roșiile se scufundă un minut-două în apă fierbinte pentru a se curăța ușor de pielițe. Cele mai potrivite pentru congelare sunt roșiile din soiul Roma (lunguiețe și cărnoase).

- Ardeii grași și cei iuți pot fi puși întregi ori tăiați felii, curățați de semințe și bine uscați. Ardeii copți pot fi congelați și ei, după ce au fost curățați și bine scurși.

- Vinetele trebuie coapte, curățate de coji și scurse bine înainte de congelare.

- Verdeața (mărar, pătrunjel, leuștean etc) se spală bine, ultima apă fiind cu sare, pentru a alunga musculițele, se usucă prin tamponare cu servețele ori prosoape de bucătărie și se taie mărunt. Se vântură pentru a elimina umezeala și se pune în pungulițe, în congelator.

- Zarzavatul pentru ciorbă poate fi astfel pregătit pentru a fi pus direct în mâncare: morcovul, țelina, păstârnacul și ardeiul gras se spală, se usucă și se taie cubulețe, se adaugă pătrunjel verde tocat, apoi se amestecă toate într-un castron mare, vânturând amestecul pentru a elimina umezeala. Se ambalează în pahare de plastic ori în folie de aluminiu, câte o porție pentru fiecare mâncare.

Cât privește fructele, acestea pot fi puse la congelat fie amestecate cu zahăr, fie simple, tăiate bucăți ori făcute piure. Dacă se pun fără zahăr ori sirop, fructele trebuie să fie foarte bine uscate, ca să nu se lipească între ele. În cazul congelării îndulcite, fructele pot fi amestecate cu zahăr sau miere și puse apoi la congelator în caserole, acoperite de siropul pe care l-au lăsat. Pentru ca fructele să își păstreze culoarea și gustul, este bine să fie stropite cu o soluție de aspirină și apă (3 aspirine dizolvate în trei lingurițe de apă).

- Merele se curăță de coajă și semințe și se taie felii. Se opăresc în apă cu sare, ca să nu se înnegrească și se pun la congelat cu tot cu sirop sau fără. Merele pentru plăcintă se curăţă şi se dau pe răzătoare, apoi se călesc cu puţin zahăr şi un pic de unt şi se pun la congelat cu tot cu sucul pe care îl lasă. După decongelare, se pun iar pe foc puţin şi se adaugă praf de scorţişoară, zahăr şi rom.

- Caisele, piersicile, nectarinele și prunele pot fi curățate de coji și sâmburi, apoi congelate cu zahăr sau fără. Se înnegresc dacă nu sunt stropite cu soluția de apă cu aspirină.

- Pepenele se curăță de semințe și se taie bucăți, apoi se pune zahăr peste el și se congeleaza cu tot cu sirop, după ce zahărul s-a topit.

- Cireșele, vișinele și afinele se congelează spălate și bine uscate, cu sirop sau fără.

- Căpșunile, zmeura și murele se congelează spălate și bine uscate ori în siropul pe care l-au lăsat după ce au fost presărate cu zahăr.

- Perele, curățate de coajă și sâmburi, se congelează în sirop, după ce au fost stropite cu apă și aspirină.

Ambalarea fructelor și legumelor congelate

Din acest punct de vedere, trebuie ținut cont de două lucruri: totul trebuie împachetat bine și trebuie să știți exact ce și de când aveți în congelator.

Pentru ambalarea fructelor și legumelor congelate pot fi utilizate pungi din plastic ceva mai groase, recipiente din plastic (pahare, caserole, borcănele) ori folie din aluminiu. Toate aceste ambalaje trebuie să fie foarte curate și să permită ambalarea etanșă, altfel ceea ce puneți la congelat poate prinde mirosuri urâte și se poate degrada, în contact cu aerul.

Porționați fructele și legumele ca să aveți într-un ambalaj atât cât folosiți la o singură mâncare. Contactul cu aerul nu face bine fructelor și legumelor congelate, pentru că le oxidează și astfel își pierd o parte din proprietăți.

Etichetați pungile și ambalajele, menționând și data congelării, iar când începeți să folosiți din pachete, luați-le întâi pe cele puse primele la congelat.

Nu umpleți până la refuz congelatorul, ci lăsați puțin spațiu între pachete, astfel încât aerul să poată circula. Mai mult, țineți cont de faptul că fructele și legumele au nevoie de spațiu pentru că își măresc volumul, prin înghețarea apei pe care o conțin.

Legumele pot fi păstrate la temperaturi nu mai mari de -18 grade Celsius fără să își piardă din proprietăți timp de 12-18 luni, iar fructele 8-12 luni (fructele neîndulcite își pierd calitățile mai repede decât cele conservate cu zahăr ori în sirop). Ele pot fi consumate și după această perioadă, însă nu vor fi la fel de bune. Ca principiu, este de preferat să consumați toate legumele, fructele și zarzavaturile congelate înainte de apariția următoarei recolte.

Spor la congelat!

Uscarea fructelor şi legumelor

Uscarea este una dintre cele mai simple operațiuni de conservare a fructelor și legumelor, singurul dezavantaj fiind durata. Merele au nevoie de 12 ore pentru uscare, în timp ce piersicilor le trebuie aproape două zile, iar asta dacă uscarea e grăbită cu ajutorul cuptorului.

Fructele, legumele și verdețurile pot fi uscate în aer liber ori cu ajutor aerului încălzit, în cuptor ori în dispozitive speciale. În cazul în care se folosește cuptorul, acesta trebuie încălzit la temperatură foarte mică (40-50 de grade Celsius), iar fructele păstrate acolo câteva ore. Ori puteți cumpăra un deshidrator de fructe, care usucă fructele și legumele în câteva ore. Acestea au o capacitate de înmagazinare variabilă și un preț care pornește de la 200-250 de lei.

Important este însă ca fructele şi legumel să fie sănătoase şi, dacă se poate, nu foarte mici, pentru că ele îşi vor micşora oricum volumul prin uscare.

Uscarea la soare durează de la câteva zile la două-trei săptămâni, durata fiind influențată de conținutul de apă al fructului sau al legumei și de temperatura și circulația aerului. Cu cât aerul este mai cald, cu atât absoarbe mai mulți vapori de apă și grăbește uscarea. Un vânt slab grăbeşte și el uscarea, în timp ce un vânt puternic nu mai este la fel de benefic, pentru că antrenează particule de praf și murdărește legumele și fructele.

Fructele și legumele pot fi întinse pe suprafețe plane și care nu rețin umezeala, de prefera site ori suprafețe din lemn bine curățate. Este de preferat ca ele să fie acoperite, mai ales dacă sunt lăste în aer liber, pentru că altfel se vor prăfui ori pot fi atacate de muşte, gândaci sau alţi dăunători.

Legumele care se păstrează cel mai bine uscate sunt fasolea păstăi, mazărea, ceapa şi ciupercile, dar şi ardeii. Dintre fructe, merele, perele, prunele şi caisele sau piersicile sunt cele mai bune uscate.

Ardeii pot fi legaţi de codiţe şi agăţaţi într-un loc cald ori pot fi spălaţi, tăiaţi bucăţele şi uscaţi în cuptor.

Fasolea păstăi se curăţă de codiţe şi se pune într-o strecurătoare, deasupra unei oale în care fierbe apă, fiind lăsate acolo acoperite pentru câteva minute. Se trec apoi printr-un jet de apă rece, după care se pun la uscat în cuptor, cu uşa semideschisă, la 40 de grade Celsius, pentru a creşte la temperatura cu 20-30 de grade şi a o scădea iar spre sfârşit. Înainte de a fi consumate, se lasă 12 ore într-o soluţie de apă rece cu bicarbonat.

Ceapa se curăţă şi se taie rondele de jumătate de centimetru grosime. Acestea se opăresc în apă, după care se scurg şi se pun la uscat în cuptor, pentru circa trei ore.

Cele mai bune ciuperci pentru uscat sunt hribii, dar pot fi puşi la uscat şi gălbiori sau iuţani. Ciupercile se spală bine şi se lasă la scurs. Se înşiră pe aţă rezistentă, cu ajutorul unui ac gros, lăsând între ele spaţiu de un centimentru. Se agaţă într-un loc uscat şi cald. Înainte de a le consuma, lăsaţi-le să se înmoaie timp de 12 ore în apă rece.

Cele mai bune mere pentru uscat sunt cele acrișoare. Pot fi puse la uscat cu tot cu coajă și semințe ori curățate și fără miez. Pentru uscarea lor în felii, se spală, se curăţă de coajă şi cotoare şi se taie felii. Se pun imediat într-o soluţie de apă cu sare (o linguriţă de sare la un litru de apă) ca să nu se înnegrească, apoi se scot, se şterg de apă şi se înşiră pe un băţ de trestie. Se fixează în cuptor şi se usucă cu uşa semideschisă, pornind de la 40 de grade Celsius şi urcând spre 60-70 de grade, pentru ca apoi să scădeţi iar temperatura la 40 de grade.

Perele se pot usca tăiate în jumătăți ori sferturi, în timp ce perele mici pot fi păstrate întregi. Dacă se curăță de coajă, trebuie opărite, în același mod ca și merele. Pot fi uscate şi la cuptor, pe grătarul acoperit cu pânză, cu feţele tăiate în sus.

Caisele și piersicile pot fi tăiate în jumătate pentru uscare și curățate de sâmburi ori pot fi păstrate întregi, caz în care uscarea durează mai mult, chiar şi mai bine de o săptămână dacă se usucă la soare.

Cireșele, vișinele și strugurii se usucă în mod similar. Se aleg boabele sănătoase, se spală și se întind pe o suprafață plană, controlându-le periodic pentru eliminarea boabelor nesănătoase și pentru a le întoarce de pe o parte pe alta. Strugurii pot fi păstraţi şi întregi, în ciorchini agăţaţi la uscat pe o sârmă.

Prunele și corcodușele trebuie să fie bine coapte și să nu fie lovite, pentru că altfel se vor strica. Se spală și se întind la soare, întorcându-le din când în când de pe o parte pe alta. Dacă se usucă în cuptor, atunci operațiunea trebuie făcută în mai multe rânduri, cu pauze pentru răcire, ca să se obțină fructe uscate uniform. Astfel, se usucă întâi la 40-50 de grade Celsius timp de câteva ore, se face o pauză de răcit de 4-5 ore și se reia uscarea la 55-60 de grade Celsius, timp de 12 ore.

Verdețurile (pătrunjel, leuștean, mărar, cimbru, rozmarin, mentă și alte plante aromatice) trebuie culese dimineaţa, după ce s-a evaporat roua. Nu este nevoie să se opărească înainte de uscare, ci doar se spală bine și se curăță de frunze îngălbenite. Pot fi uscate întregi, strânse în buchețele atârnate cu cozile în sus, în locuri umbrite ori introduse cu totul în pungi de hârtie. De asemenea, pot fi puse la uscat tăiate și întinse pe o suprafață plană, fiind periodic întoarse și răsfirate. După uscare, pot fi păstrate întregi ori pot fi mărunţite între palme şi puse în borcane.

Dacă sunt bine ambalate şi păstrate în condiţii potrivite, fructele şi legumele pot fi conservate timp de câteva luni. Ele trebuie verificate periodic, pentru eliminarea celor care și-au schimbat aspectul, altfel toată cantitatea poate fi compromisă.

Fructele, legumele şi verdeţurile uscate pot fi păstrate în borcane din sticlă, cutii din plastic ori vase din ceramică, pentru a preveni absorbția umezelii din atmosferă. Evitaţi cutiile din tablă sau din aluminiu. Verdețurile pot fi păstrate și în pungi din hârtie, dacă se conservă într-un mediu uscat și răcoros. Este bine ca, în preajma acestor legume și fructe, să nu fie păstrate substanțe care degajă mirosuri puternice.

Rehidratarea legumelor uscate se face ținându-le timp în apă cu bicarbonat sau fără, în timp ce fructele pot fi puse și în apă cu zahăr ori în sirop încălzit.

Lichior de kiwi

Am văzut câteva reţete de băuturi din fructe tare uşor de preparat în casă. Mi-am zis să încerc şi am început cu un lichior de kiwi. Cum era prima oară, am avut o cantitate mică de fructe şi am adăugat celelalte ingrediente păstrând proporţiile din reţeta originală.

Am avut în jur de 750 de grame de kiwi, jumătate de kilogram de zahăr şi 200 de mililitri de vodcă (poate fi utilizat şi alcool alimentar), pe care am adăugat-o mai târziu, cantitatea fiind calculată în raport de cea de suc obţinută în urma macerării. Am curăţat fructele, le-am tăiat bucăţele, le-am zdrobit uşor şi le-am amestecat cu zahărul. Am avut o sticlă cu gâtul larg, în care le-am pus la macerat împreună cu zahărul, la temperatura camerei.

După aproape două săptămâni...

... am măsurat cantitatea de suc - 400 de mililitri - şi am adăugat alcool pe jumătate din cât suc de kiwi aveam.

Cu aceeaşi ocazie, am adăugat un baton de scorţişoară (favorita mea, aş pune şi în tocana de legume, la cât de mult îmi place) şi câteva cuişoare. Am lăsat iar la macerat cam o săptămână.

Fructele pot sta mai mult ori mai puţin la macerat, în raport de cât sunt de zemoase, de cantitatea pe care o prelucraţi şi de temperatura la care stau. O cantitate mai mare de fructe va avea nevoie de un timp de macerare mai lung. Cât priveşte temperatura, dacă este prea mare (peste 23-25 de grade Celsius), riscaţi ca fructele să se strice, în loc să fermenteze controlat şi să dea gustul dorit băuturii. De asemenea, cantitatea de alcool adăugată - alcool alimentar, vodcă, ţuică tare ori palincă - poate varia, în raport de tăria adaosului şi de tăria pe care doriţi să o aibă băutura.
În final, după ce m-am săturat de aşteptat, am pus la răcit şi apoi am degustat.

A fost bun, ceea ce m-a încurajat să încerc şi altele asemănătoare. Cum ar fi afinata, despre care vă povestesc în câteva zile, cât mai are nevoie să stea la macerat.

Un compot de piersici mai altfel

Bunica mea făcea niște compoturi bestiale, din care mâncam toată iarna. Unul care îmi plăcea mult se numea ”uscat”, pentru că nu avea apă. Nu am putut multă vreme să pricep cum poți face un compot fără apă. M-am lămurit mai târziu, când am început să pricep câte ceva din ce se întâmplă în bucătărie și mi-am propus ca, într-o zi, să fac și eu. Mi-am adus aminte de asta răsfoind o carte a lui Radu Anton Roman cu rețete vechi din Moldova și am trecut la treabă.

Am cumpărat un kilogram și jumătate de piersici frumoase. Aveam deja zahăr, batoane de scorțișoară, cuișoare și vanilie.

Am spălat piersicile și le-am opărit în apă fierbinte pentru două minute, atât cât să fie ușor de cojit pielița și de scos sâmburele. Dacă piersicile stau mai puțin, sunt dificil de curățat. Dacă stau mai mult, se înmoaie prea tare și se zdrobesc atunci când scoateți sâmburii.

Am tăiat în patru piersicile curățate de coajă și de sâmburi.

Am umplut două borcane cu bucățile de piersică astfel așezate încât să rămână cât mai puțin spațiu liber. Am strecurat printre ele scorțișoara, cuișoarele și niște zahăr vanilat. Peste ele am turnat apoi zahăr până am umplut borcanele.

Am acoperit borcanele cu capace și la fiert cu ele! Într-o cratiță mare, cu un prosop gros pe fundul cratiței, ca să nu se spargă borcanele la fiert, la foc viu și constant, dar nu direct pe flacără și cu apă până aproape de buza borcanelor.

Au fiert constant o oră. În acest timp, zahărul s-a topit, iar piersicile au lăsat un sirop gros și - sunt convinsă - foarte dulce și parfumat.

Am scos borcanele din cratiță, le-am lăsat la răcit și sper acum să apuce iarna, deși nu bag mâna în foc că se va întâmpla asta...

Este o rețetă simplă, care poate fi utilizată și pentru conservarea altor fructe, cum ar fi caise, prune, struguri, vișine, cireșe ori corcodușe. În timpul iernii, aceste fructe pot fi folosite fie la prăjituri, fie la salate de fructe ori pentru a fi mâncate așa cum sunt scoase din borcan.

În cazul altor fructe, cum ar fi merele ori perele, pot fi adăugate și alte mirodenii sau chiar condimente și vin ori lichior. Dar despre asta vă povestesc altă dată...

Later edit: Evident că nu am rezistat să nu deschidem un borcan. L-am încercat chiar a doua zi. Ce a ieşit? Piersici parfumate, cu pulpă potrivit de tare, plină de gust şi aromă de cuişoare, pătrunsă de un sirop gros, dulce şi mirosind a scorţişoară. M-am simţit ca un copil care s-a furişat în cămară, la borcanele cu bunătăţi. "Încă una şi gata!" Şi aşa aproape am terminat borcanul...