Congelarea este una din cele mai simple metode de conservare a fructelor și legumelor și care permite acestora să își păstreze mare parte din proprietăți.
Cum se face, practic, acest lucru?
Pregătirea congelatorului
Chiar dacă păstrați congelatorul pornit și pe timpul verii, este necesar să îl supuneți unei operațiuni serioase de curățare, înainte de a-l umple cu rezervele pe care vreți să le păstrați peste iarnă.
Goliți-l și lăsați-l să se dezghețe, eventual grăbind acest proces prin introducerea unei cratițe cu apă caldă. Scoateți apoi rafturile și toate celelalte părți detașabile și spălați-l cu o soluție făcută dintr-un pumn de sare la patru litri de apă (sarea curăţă fără să fie abrazivă şi previna apariţia gheţii), iar la final ștergeți-l cu o cârpă foarte curată, îmbibată în apă cu oțet. Curăţaţi în mod similar toate componentele sale.
Nu folosiţi detergent de vase la curăţarea congelatorului şi nici alte substanţe similare, pentru că pot degaja vapori periculoşi ori genera apariţia mirosuri neplăcute.
Verificați garniturile congelatorului, astfel încât să vă asigurați că ușa se închide etanș, prevenind astfel modificarea temperaturii din interior, care nu trebuie să fie mai mare de -18 grade Celsius.
Pregătirea fructelor și legumelor
Una din condițiile de bază este ca fructele, legumele și zarzavaturile alese pentru congelare să fie proaspete și sănătoase. Spălați-le bine sub jet de apă rece și, pentru a scăpa de musculițe ori dăunători rămași printre frunze, adăugați două lingurițe de sare în apă, la clătit.
În general, pentru ca legumele să își păstreze mai bine culoarea și gustul, trebuie opărite pentru câteva minute în apă sare, apoi răcite imediat cu apă foarte rece, altfel vor continua să fiarbă în interior și nu vor mai avea gustul dorit. Legumele pot fi opărite și la abur, caz în care timpul de prelucrare va fi puțin mai mare.
Se opăresc pentru un minut-două spanacul, pentru trei minute ciupercile, morcovii, fasolea și mazărea verde, pentru 4-5 minute broccoli și conopida, pentru 8-10 minute porumbul. După ce le-ați scos din apa fierbinte, puneți legumele în apă foarte rece pentru o durată de timp egală cu opărirea, apoi lăsați-le la scurs. În momentul ambalării, legumele trebuie să conțină cât mai puțină apă, altfel vor acumula gheaţă care le va înmuia excesiv, la decongelare.Unele legume pot fi congelate fără a fi opărite înainte, în timp ce altele trebuie gătite aproape total.
- Roșiile pot fi puse întregi, după ce au fost spălate și uscate. La momentul consumului, roșiile se scufundă un minut-două în apă fierbinte pentru a se curăța ușor de pielițe. Cele mai potrivite pentru congelare sunt roșiile din soiul Roma (lunguiețe și cărnoase).
- Ardeii grași și cei iuți pot fi puși întregi ori tăiați felii, curățați de semințe și bine uscați. Ardeii copți pot fi congelați și ei, după ce au fost curățați și bine scurși.
- Vinetele trebuie coapte, curățate de coji și scurse bine înainte de congelare.
- Verdeața (mărar, pătrunjel, leuștean etc) se spală bine, ultima apă fiind cu sare, pentru a alunga musculițele, se usucă prin tamponare cu servețele ori prosoape de bucătărie și se taie mărunt. Se vântură pentru a elimina umezeala și se pune în pungulițe, în congelator.
- Zarzavatul pentru ciorbă poate fi astfel pregătit pentru a fi pus direct în mâncare: morcovul, țelina, păstârnacul și ardeiul gras se spală, se usucă și se taie cubulețe, se adaugă pătrunjel verde tocat, apoi se amestecă toate într-un castron mare, vânturând amestecul pentru a elimina umezeala. Se ambalează în pahare de plastic ori în folie de aluminiu, câte o porție pentru fiecare mâncare.
Cât privește fructele, acestea pot fi puse la congelat fie amestecate cu zahăr, fie simple, tăiate bucăți ori făcute piure. Dacă se pun fără zahăr ori sirop, fructele trebuie să fie foarte bine uscate, ca să nu se lipească între ele. În cazul congelării îndulcite, fructele pot fi amestecate cu zahăr sau miere și puse apoi la congelator în caserole, acoperite de siropul pe care l-au lăsat. Pentru ca fructele să își păstreze culoarea și gustul, este bine să fie stropite cu o soluție de aspirină și apă (3 aspirine dizolvate în trei lingurițe de apă).
- Merele se curăță de coajă și semințe și se taie felii. Se opăresc în apă cu sare, ca să nu se înnegrească și se pun la congelat cu tot cu sirop sau fără. Merele pentru plăcintă se curăţă şi se dau pe răzătoare, apoi se călesc cu puţin zahăr şi un pic de unt şi se pun la congelat cu tot cu sucul pe care îl lasă. După decongelare, se pun iar pe foc puţin şi se adaugă praf de scorţişoară, zahăr şi rom.
- Caisele, piersicile, nectarinele și prunele pot fi curățate de coji și sâmburi, apoi congelate cu zahăr sau fără. Se înnegresc dacă nu sunt stropite cu soluția de apă cu aspirină.
- Pepenele se curăță de semințe și se taie bucăți, apoi se pune zahăr peste el și se congeleaza cu tot cu sirop, după ce zahărul s-a topit.
- Cireșele, vișinele și afinele se congelează spălate și bine uscate, cu sirop sau fără.
- Căpșunile, zmeura și murele se congelează spălate și bine uscate ori în siropul pe care l-au lăsat după ce au fost presărate cu zahăr.
- Perele, curățate de coajă și sâmburi, se congelează în sirop, după ce au fost stropite cu apă și aspirină.
Ambalarea fructelor și legumelor congelate
Din acest punct de vedere, trebuie ținut cont de două lucruri: totul trebuie împachetat bine și trebuie să știți exact ce și de când aveți în congelator.
Pentru ambalarea fructelor și legumelor congelate pot fi utilizate pungi din plastic ceva mai groase, recipiente din plastic (pahare, caserole, borcănele) ori folie din aluminiu. Toate aceste ambalaje trebuie să fie foarte curate și să permită ambalarea etanșă, altfel ceea ce puneți la congelat poate prinde mirosuri urâte și se poate degrada, în contact cu aerul.
Porționați fructele și legumele ca să aveți într-un ambalaj atât cât folosiți la o singură mâncare. Contactul cu aerul nu face bine fructelor și legumelor congelate, pentru că le oxidează și astfel își pierd o parte din proprietăți.
Etichetați pungile și ambalajele, menționând și data congelării, iar când începeți să folosiți din pachete, luați-le întâi pe cele puse primele la congelat.
Nu umpleți până la refuz congelatorul, ci lăsați puțin spațiu între pachete, astfel încât aerul să poată circula. Mai mult, țineți cont de faptul că fructele și legumele au nevoie de spațiu pentru că își măresc volumul, prin înghețarea apei pe care o conțin.
Legumele pot fi păstrate la temperaturi nu mai mari de -18 grade Celsius fără să își piardă din proprietăți timp de 12-18 luni, iar fructele 8-12 luni (fructele neîndulcite își pierd calitățile mai repede decât cele conservate cu zahăr ori în sirop). Ele pot fi consumate și după această perioadă, însă nu vor fi la fel de bune. Ca principiu, este de preferat să consumați toate legumele, fructele și zarzavaturile congelate înainte de apariția următoarei recolte.
Spor la congelat!
Ne-ar folosi niste azot lichid :P
RăspundețiȘtergere