joi, 2 septembrie 2010

Gem de corcoduşe cu scorţişoară şi ghimbir

Fac o excepţie de la regula autoimpusă care spune să postez aici doar ceea ce am făcut cu mâna mea. Asta pentru că m-a dat gata un gem de corcoduşe cu scorţişoară şi ghimbir, făcut de Nathalie, o prietenă care mi-a fost de multe ori sursă de inspiraţie în diverse experimente expuse aici de-a lungul timpului.
Am luat-o pe ghicite ca să aflu ce anume a pus în el. Şi, pentru că am aflat, nu mă pot abţine să nu spun şi altora despre aşa minunăţie. Este foarte uşor de făcut, ingredientele sunt la îndemână, iar rezultatul este uimitor.
Gemul este făcut din corcoduşe, zahăr, scorţişoară şi praf de ghimbir. Corcoduşele spălate şi curăţate de sâmburi se amestecă cu zahăr (zahăr cât jumătate din cantitatea de corcoduşe, care sunt destul de dulci), iar după ce au lăsat ceva suc se pun la foc viu.

După ce a început să fiarbă trebuie amestecat destul de des, pentru a nu se prinde de fundul cratiţei. După ce a început să scadă, se adaugă scorţişoară măcinată (o linguriţă la un kilogram de corcoduşe) şi praf de ghimbir. Ghimbirul este destul de puternic, astfel că trebuie dozat cu atenţie, adăugând puţin câte puţin, aşa cum adăugaţi piper într-o mâncare. Dacă este pus prea mult ghimbir, gemul va fi puţin iute, picant.

Se fierbe până se îngroaşă (timpul de fierbere variază în raport de puterea flăcării şi de grosimea cratiţei), apoi se ia de pe foc şi se pune fierbinte în borcane sterilizate. Dacă borcanele sunt reci, lăsaţi şi gemul să se răcească şi apoi îl puneţi în borcane şi îl sterilizaţi.

Gemul rezultat este dulce-acrişor, gălbui şi aromat, simţindu-se atât mirosul de scorţişoară, cât şi aroma de ghimbir.

Aşadar, mulţumesc, Nathalie!

9 comentarii:

  1. Eu caut corcoduse din acelea mari rosii coapte bine ,dupa ce le-am spalat/ales coditele le pun in putina apa pe foc pina se inmoaie apoi le scurg si le dau prin sita ca sa aleg coaja si simburii.Pulpa rezultata o pun la fiert ,dupa ce a mai scazut pun zaharul spre sfirsit adaug mirodeniile/scortisoara,vanilie,ghimbir.Atentie sa se mestece mai mereu caci se poate prinde si nu vreti sa aveti un gem afumat.
    Este un gem f f bun dulce acrisor eu cind desfac un borcan pisez si citiva mieji de nuca si amestec o bunatate .
    Mai il amestec cu gem de caise ,prune juma juma si nuca .
    Din zeama de la corcoduse si o parte de pulpa iese un NECTAR o bunatate .

    Corcodusi sunt peste tot gratis doar trebuie sa ii culegi .

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, mira, am aflat si de varianta asta, cu fructele date prin sita. Cum e mai simpla decat cea pe care o stiam eu, sigur o incerc, anul viitor.
    Multi nu isi dau seama cat de bun e gemul din corcoduse si ce compot minunat poate iesi din ele. Pacat, pentru ca, asa cum spuneai si tu, e gratis si merita efortul sa ii culegi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din corcodusele verzi dupa ce se spala se pun in putina apa /1/2l intr-o cratita de 5l se fierb pina se inmoaie cam 5 min se scurg in sita /zeama nu se arunca si se amesteca pina ramin simburii si cojile .Pulpa rezultata o amestecati cu zeama scursa o mai puneti la fiert un pic ,fierbinte se pun in sticle/borcane si se pun sub paturi /eu le las doua zile .Este foarte bun pentru acrit ciorbele tot anul .
    Gabi sa faci si nectar asa cum am scris este o nebunie dar fara zahar .

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu am acrit niciodata ciorba cu zeama de corcoduse. Ar fi ceva nou. Multumesc, mira, voi tine minte. Doar trebuie sa am ce scrie si toamna viitoare, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Din retetele tale m-am inspirat cu ghimbir ,este grozav in dulceturi si conserve .
    Multumesc .
    Anul asta nu am mai apucat sa fac ceva din corcoduse dar la anu vai de ele mai ales ca am citiva pomi cu cocoduse din acelea mari rosii.
    Mama soacra spune :De ce sa nu folosim fructe pe care nu dam bani si sunt peste tot, doar trebuie culese .
    Am desfacut ieri un compot de acum doi ani facut din corcoduse si caise o nebunie .
    Am facut compot de caise si am adaugat apa /nectarul de la cocoduse este grozav ,deabea astept anul viitor sa vad cum iese si cu ghimbir ,acum am adaugat doar vanilie si scortisoara ,Super bun .

    RăspundețiȘtergere
  6. mira86, si eu cred ca oamenii nu folosesc indeajuns ceea ce natura le ofera gratis. Corcodusel sunt o mina de aur, ca si prunele si gogonelele, ca si multe alte fructe si legume. Doar ca suntem noi prea fixati in niste obiceiuri si traditii...

    RăspundețiȘtergere
  7. ghici ce-i la mine in oala? cam cu ghicitul la masuri si am adaugat si cardamon,de abia astept sa vad ce iese

    RăspundețiȘtergere
  8. Mitinita, nu cred ca e vreo problema ca ai pus din ochi masurile. Pana la urma prefectiunea este o suma de imperfectiuni, nu? :))

    RăspundețiȘtergere
  9. eu am procedat la fel masurile din ochi

    RăspundețiȘtergere