Cinci rețete pentru toamna asta

Știu, știu, toate știm foarte bine ce avem de pus toamna în cămară... Castraveți, gogonele, compoturi, dulceață pentru clătite, legume în congelator pentru ciorbă șamd. 

Ce ar fi însă dacă, pe lângă ce facem de obicei pentru că trebuie, am pregăti ceva delicatese? Pentru zilele acelea din postul Crăciunului în care chiar nu te înfrupți din carne și nici din brânză ori ouă? Sau pentru serile în care pică, pe neașteptate, niște prieteni pe care vrei să îi impresionezi cu un aperitiv scos de niciunde precum iepurele din joben? 

Hai să vedem cinci variante încercate deja și pentru al căror succes garantez. 

Și, dacă n-or să vă placă, anul viitor vă dau voie să aruncați în mine cu roșiile, în loc să le faceți bulion...

1. Zacusca de dovlecei. Zacuscă face aproape toată lumea, însă rețeta asta are ceva special: dovleceii tăiați felii și copți pe grătar înainte de a fi puși, tăiați bucățele, în zacuscă. La fel de speciale sunt vinetele, care - spre deosebire de alte rețete de zacuscă - aici rămân în compoziție, într-o proporție suficientă cât să lege totul într-un gust minunat.

2. Roșii coapte cu sirop de arțar, marinate cu capere. Durează mai puțin prepararea decât în cazul roșilor uscate și sunt spectaculoase, ca design și gust. Nu aveți sirop de arțar sau capere? Nu-i nimic, puteți improviza. Merg cu brânză sau friptură, dar alunecă bine mersi și cu pâine goală, când ți-e poftă rău.

3. Ghebe murate cu gogoșari. Nu cred că deocamdată găsiți așa ciuperci, dar cred că se vor umple piețele de ghebe, spre toamnă, dacă vine umezeala. N-ați mâncat încă așa combinație?? Nu știți ce ați pierdut, credeți-mă!

4. Vinete marinate în stil italian, adica melanzane sott`olio. Am multe variante de vinete conservate pe aici, dar astea mi se par a fi, de departe, cele mai bune. De la busuioc, de la usturoi... nu știu de la ce...

5. Ardei iuți umpluți cu hrean. Nu-i aperitiv, ci mai degrabă un fel de condiment pentru ciorbe și fripturi. Ce obțineți din rețeta asta nu trece neobservat însă: musafirilor e mută gura, iar vouă vă mută mâinile. Rețetă în cazul căreia se aplică instrucțiunile de protecție a muncii. A se prepara cu mănuși!

Aveți aici un fel de top 5 al conservelor sărate. Și, ca să nu se supere cei care sunt amatori de dulciuri, vom veni în curând și cu recomandările de rețete de compot, gem și dulceață.

Până atunci, spor să aveți la murăturit!

Primiți cu urarea de Anul Nou?

Anul Nou se apropie. Pregătim hainele noi și mâncărurile alese. Lăsăm în urmă anul vechi, cu bune și rele. Ne spunem că, de la anul, vom fi mai buni, mai blânzi, mai puternici. Un an nou, un nou început.
Să vă aducă 2013 tot ce v-ați dorit și n-ați primit pe măsură.
Să fiți și buni, și blânzi, și puternici, pentru voi și pentru cei ce nu pot fi astfel.
Să fiți înțelepți, pentru a vedea că se poate umple paharul chiar și atunci când este aproape gol.
Să fiți sănătoși, ca să vă puteți bucura de toate!
Să fiți așa cum vă doriți!

La mulți ani!

vă urează

 

Vrei să știi de unde am aceste borcane simpatice? Le găsești și tu aici.

Ce să NU faci când pui conserve pentru iarnă



Sursa: http://linsminis.blogspot.ro

Când cineva are o problemă și caută un răspuns, cel mai adesea primește zeci de sfaturi de la cunoscuți, rude, prieteni. Fiecare îi spune cum să facă să obțină ce vrea și unde să caute ce-i trebuie, condimentând adesea sfaturile cu experiențe personale reușite.
Ne pricepem toți nu doar la politică și fotbal, ci și la orice necesită clarificări și răspunsuri, transformându-ne în specialiști de ocazie, care știu cum să facă de toate.

Câți dintre noi află însă cum să NU comită greșeli? Câți dintre noi împărtășesc mai întâi experiențele negative, mânați filantropic de gândul că eșecul poate fi mai lesne evitat atunci când știi cum să NU faci un lucru?
Iar această idee se aplică fie că este vorba despre servicii medicale, îngrijirea grădinii, creșterea copilului ori - sau poate mai ales - gastronomie.

O ţuică fiartă

Ce faci când ai ochii lăcrimoşi ca după filmele indiene, gâtul cât vulcanul Etna şi un muşuroi de furnici în nas? Când iei medicamente şi răceala nu cedează până nu îşi face damblaua? Eu am un singur răspuns: ţuică fiartă.
Ca şi în cazul vinului fiert, variantele de preparare sunt multe, după gusturile fiecăruia. Nu ştiu cum vă place vouă, dar vă spun cum fac eu.

La o cană de ţuică, se pun două linguriţe de zahăr brun, un băţ de scorţişoară, câteva boabe de piper negru şi câteva stafide. Dacă vă ţin nervii, puteţi adăuga şi o feliuţă de ghimbir. Ţuica este oricum tare, ghimbirul este cu un gust foarte pregnant, iar iuţeala lui nu se va simţi la prima gustare, dar o urmă aromată va rămâne...

De preferinţă, se bea foarte caldă. Fierbinte chiar. Dacă vă ţin puterile...

Ţuica fiartă nu este pentru oricine. Ţuica este o băutură tare chiar şi atunci când este rece. Fierbinte fiind, e şi mai şi. Trebuie să ai putere de a o bea. După care, trebuie să ai putere să te ţii pe picioare, măcar până ajungi în pat. Iar a doua zi, trebuie să ai putere să gândeşti cu mintea clară, fără să ai un sac de nisip în loc de cap.

Nu glumesc. Iar cine nu poate bea aşa ceva ştie asta...

Măr copt cu migdale şi vanilie

Aveam chef de un desert uşor, fără prea multă bătaie de cap. Şi m-am hotărât uşor. Ce poate fi mai simplu decât merele coapte?

Ştiu că sunt nenumărate reţete, ca şi în cazul vinului fiert. Le poţi face cu miere, zahăr brun ori nucşoară. Le poţi umple cu nucă, alune, stafide sau brânză chiar. Poţi turna deasupra sirop de arţar, coniac ori propriul suc. Şi multe altele. Şi totuşi, nu am făcut nimic din toate astea. Am folosit doar zahăr şi vanilie, nelipsita scorţişoară şi migdale întregi.  

Am pus în fiecare măr scobit două migdale, două linguriţe de zahăr, un praf de scorţişoară şi câteva picături de esenţă de vanilie amestecate dinainte. Le-am pus în cuptorul fierbinte pentru circa un sfert de oră, fiecare măr în castronelul lui de yena.

Asta a fost. Nimic mai simplu, nu?

Funny (Freezy) Break

Gata! Ne-au ajuns atâta zăpadă și ger, mâini înghețate prin mănuși, șale rupte de dat neaua la lopată, șleauri de gheață pe străduțele din cartier, patinoare ad-hoc în jurul blocurilor unor oameni mult prea ocupați să le pese de picioarele rupte ale altora!

Am și uitat că iarna a venit de-adevăratelea abia acum două săptămâni. Am uitat iernile în care înotam spre școală prin nămeți până la genunchi. Am uitat teama de virajul la stânga, în autobuzul de care eram agățați ciorchine și care, la multe grade zub zero, circula cu ușile deschise. Am uitat orele de curs în clase la fel de reci ca dormitoarele de acasă. Am uitat că, ani de-a rândul, iarna, cea mai mare bucurie a sufletului nostru de copil era plimbarea cu săniuța trasă de bunicul.

Priviți de aproape un fulg de nea...

... acum vă aduceți aminte?
Şi totuşi, urăsc iarna...

Vin fiert, în varianta tropicală

De când mă ştiu, mi-a plăcut vinul fiert. Roşu, aromat şi dulceag, lăsând invariabil pete pe cană şi pe dinţi. Şi totuşi, ce ar fi dacă l-am face altfel decât de obicei şi nu am mai păta cana şi dinţii? Şi anume într-o variantă... să-i zicem tropicală, deşi soarele care ne rânjeşte azi printre ţurţuri numai de Tropice nu ne aduce aminte. Iar după ce îl preparăm, am să vă spun şi povestea lui.

În primul rând, plecăm de la alte premise decât cele cunoscute şi nu fierbem vin roşu, ci alb. Contează mai puţin soiul ori cât este de dulce vinul, oricum îşi va schimba gustul după preparare. Mai avem nevoie de următoarele, calculate pentru o cană de 250 de mililitri de vin: una-două linguriţe de miere, două-trei cuişoare, un băţ mic de scorţişoară, o felie de portocală cu tot cu coajă, o feliuţă aproape transparentă de ghimbir. Dacă vreţi senzaţii împinse la extrem, adăugaţi o frunză de dafin şi două-trei boabe de piper şi puteţi mai puţină miere. Sau, în locul acestora, scăpaţi niţel whisky sau lichior.

Nu are sens să detaliez prepararea, e cam acelaşi lucru cu ce ştim: vinul se pune la fiert, se adaugă mirodeniile şi se lasă să dea în clocot de câteva ori, apoi se stinge focul şi se lasă să stea deoparte, acoperit, preţ de 10-15 minute. Abia apoi se atacă, precaut şi mirosind bine înainte aburii din cană.

N-am să vă spun eu acum ce gust are... În varianta cu frunze de dafin şi piper, are o aromă care l-ar scula din îngheţ şi pe Yeti, mai ales dacă avem la bază un vin sec. Cu un vin dulce în schimb, ajungi să descoperi noi sensuri ale expresiei "iarnă tropicală".

Vorbim aici despre un preparat foarte vechi, prima atestare documentară a unei reţete de vin fiert datează de prin 1420. Era vorba despre o reţetă pe bază de vin roşu, preparată de un conte german, primul cultivator de struguri din soiul Riesling. Sau cel puțin așa grăit-a Wikipedia...

Cam toate popoarele europene au propriile reţete de vin fiert. Germanii îl numesc "Glühwein" şi îl prepară nu doar cu vin din struguri, ci şi cu vin din alte fructe. Pentru francezi, un "vin chaud" bun se prepară din vin roşu, scorţişoară şi lămâie şi nu este prea dulce. În Italia, "vin brule" este preparat mai ales în partea de nord. O reţetă interesantă am descoperit la britanici, care fierb mirodeniile în apă şi abia după ce au extras aromele adaugă vinul şi mierea.

Nordicii îi spun "glögg", iar despre reţetele lor de vin fiert s-ar putea scrie o carte întreagă. Îl prepară ca băutură alcoolică ori nonalcoolică (din sucuri de fructe), aromatizată aproape cu orice fel de condiment sau mirodenie, cu stafide ori migdale, îl lasă la infuzat cel puţin o oră şi îl servesc reîncălzit. Iar alături de paharul de glögg, se află întotdeauna o bucată de turtă dulce.

Bulgarii îi spun "greyano vino" şi îl aromatizează cu boabe de piper sau felii de lămâie şi portocală. În Bosnia şi Herţegovina sau în Croaţia, Muntenegru, Slovenia ori Serbia, "kuhano vino" sau "kuvano vino" este preparat din vin roşu şi coajă de citrice. În Cehia se numeşte "svařené víno", iar în Ungaria "forralt bor". Polonezii au o reţetă asemănătoare cu a cehilor. În această regiune există o reţetă similară pentru a prepara... bere fiartă, folosind mai ales un anume fel de bere belgiană, a cărei savoare este cu totul deosebită dacă este fiartă împreună cu mirodeniile folosite de obicei la vin. Turcii prepară vinul fiert - care la ei se numeşte "sıcak Şarap" - cu adaos de zahăr şi fructe.

Iar brazilienii - mai ales cei din sudul şi din sud-estul ţării - prepară şi ei vin fiert, combinând vinul roşu cu scorţişoara şi cuişoarele. Se numeşte "quentão" sau "vinho quente" şi îl beau în timpul sărbătorilor de iarnă din luna iunie (da, aţi citit bine, am scris iunie).

În epoca medievală, vinul fiert era folosit mai degrabă în scop medical, considerându-se a fi o băutură sănătoasă. În mod cert, era mai sănătos decât apa, dacă ne gândim la ce însemna igienă în vremurile acelea...

P.S. Vremea asta este ucigătoare pentru cei care nu suportă frigul. Mă bazez mai ales pe ei să încerce reţeta asta.

P.P.S.: Iar dacă mai aveați nevoie de vreo confirmare legată de beneficiile vinului fiert, o primiți de la maimuțele de la grădina zoologică din Karaganda (Kazahstan), care altfel nu ar mai face față celor -33 de grade Celsius. Rețeta vinului băut de maimuțe o găsiți aici.

Nu-i aşa că este iarnă?

Mai - mai să schimb fotografia de sus, cu lumânarea care aduce aminte sărbătorile de iarnă, când am văzut în ce hal cât de tare ninge afară.

Mi-am adus aminte că, totuşi, este iarnă...

O turtă dulce ceva mai deosebită

Cum vă spuneam şi ieri, în vacanţa asta de Crăciun, eu şi juniorul meu ne-am distrat făcând turtă dulce, după o reţetă combinată din ce am văzut la Teodora şi ce am văzut la Nicole.  Mai exact, combinaţia de mirodenii este de la Nicole, eu pornind la preparat cu ingredientele şi în cantităţile date de Teodora. Dar, aşa cum s-a întâmplat cu tot ce am bucătărit în vacanţa asta, şi acum am avut surprize...

Prima problema a apărut la măcinatul cuişoarelor. Nu am maşină de măcinat cafea, blenderul nu merge pentru aşa ceva, aşa că am cumpărat o râşniţă de piper. Cum piperul e una şi cuişoarele altceva, am pisat întâi cuişoarele în mojar, apoi le-am pus la măcinat. Noroc că am avut un ajutor nepreţuit, dispus să îşi ocupe timpul cu râşnitul până am ajuns să am nevoie de mirodenii, altfel taare greu îmi era! E drept că nimic nu e gratis: am avut de strâns cuişoare măcinate de pe masă, de sub masă, de pe scaun, din papuci, din păr şi chiar şi din urechi. Restul era în castronel - aproape o linguriţă, adică cu o idee mai puţin decât îmi trebuia.

Am pus la topit o cană de zahăr, am adăugat cafeaua şi apoi a doua cană de zahăr, am lăsat puţin la răcit şi am adăugat laptele şi ce ştiam eu că mai era pe listă, apoi am trecut la făină. Mi se părea însă ciudată consistenţa aluatului: foarte lipicios şi sfărâmicios şi fără vreun gând să se lege... 

...mă uit iar pe listă şi constat că uitasem să pun untul. Ok, acum se explică, îmi zic, dar îl punem şi pe ăsta, că nu am ajuns atât de departe încât să nu putem face "damage control". Pun untul într-un castronel, îl acopăr cu un şerveţel şi îl pun la încălzit la microunde, pentru 20 de secunde (aşa cum am procedat în multe alte situaţii), ca să îl adaug puţin încălzit, nu ca pe o bucată de banchiză. Cinci secunde mai târziu, untul bubuie în cuptor, aşa că a trebuit să îl culeg cu linguriţa de pe plafonul şi pereţii cuptorului. 

Buuun, cucoană, azi nu ai noroc la bucătărit! Bine, nici cu o zi înainte nu am avut şi nici vreo trei zile după. După ce scap de depresie poate vă spun ce s-a întâmplat cu ceea ce ar fi trebuit să fie cozonac, dar asta e altă poveste...

Ca să revenim la păţania de faţă, am luat în serios avertismentul Teodorei legat de cantitatea de turtă dulce rezultată. Mă bucuram chiar că voi umple cele două cutii din tablă în care visez să ţin mereu ceva de ronţăit. Ce mi-a scăpat a fost partea legată de cantitatea de făină, în sensul că am avut o percepţie distorsionată asupra expresiei "făină cât cuprinde". După primul pachet de 1 kilogram de făină adăugat în compoziţie, am trecut la rezervele vecinilor, de unde am mai recoltat jumătate de pachet. Când mi-a fost clar că nici acesta nu-mi ajunge, am sacrificat jumătate din compoziţie şi am pus-o deoparte, iar în restul am adăugat făcina pe care o mai aveam şi am început să ne jucăm... 

Odată joaca încheiată şi turta dulce coaptă, am pus-o la cutie (uraaa, am umplut cutiile de tablă!) şi am lăsat-o câteva zile, până ne-am făcut timp de colorat. Nu am acoperit-o cu nicio glazură, deşi aş fi vrut nişte colorant alimentar verde, pentru brăduţi. Am cumpărat nişte creioane alimentare (Dr.Oetker - 8 lei, patru culori) şi ne-a apucat de mâzgălit.

Povestea nu se termină aici însă. După Crăciun, mi-am adus aminte de aluatul din frigider şi am făcut încă un rând de turtă dulce. Am încălzit doar puţin aluatul, înainte de a-l modela. De data asta, nu m-am mai complicat cu forme de tăiat aluatul, ci am făcut biluţe pe care le-am turtit între palme. Nici de colorat nu le-am mai colorat: o mare parte au fost mâncate în stare brută de vecini, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa reţetei. De ce? Pentru că turta dulce iese exact aşa cum era cea pe care o mâncam atunci când eram copii. Ca să nu le stric visul, nu am mai spus nimic despre păţaniile mele din procesul de producţie. Până la urmă, se explică tot ce s-a întâmplat: niciun lucru bun nu iese fără eforturi, nu? 

UPDATE: Pentru că această postare nu conţine chiar toată istoria, iar pictatul are şi el povestea lui, am arătat aici cum pot face mici minuni două mânuţe dibace, cu o tavă de turtă dulce şi patru creioane alimentare colorate. Aşadar... enjoy!

Funny (Snowy) Break

Ninsoare de decembrie, serioasă... Poate nu suficient de serioasă pentru a încropi un om de zăpadă ori un castel de prinţesă...

Sursa: http://iuliaradu.wordpress.com/

Sursa: http://www.foundshit.com/

 

Sursa: http://rtoddking.com/



Sursa: http://homemadeoriginals.blogspot.com/

 Weekend plăcut şi călduros!

Mici cadouri de Crăciun

Am început să pregătim cadourile de Crăciun...

Au valoare mai mult simbolică, dar sunt sigură că vor fi bine primite.

Un sirop de iarnă de la Moş Nicolae

Anul acesta, Moş Nicolae a adus unora daruri ceva mai altfel decât în alte dăţi. Unii ar numi ce s-a găsit în ghete dar cu ifose eco - bio. Alţii ar spune doar că este un cadou deloc pretenţios şi foarte personalizat: un sirop "homemade", cu aromă de iarnă, din măr, scorţişoară şi un fir de portocală. Astăzi pare a fi soare şi încă merge băut cu apă minerală, mâine însă parcă văd că îl torn în ceai... 

Ca să trec la subiect, vă spun că am comis siropul având în lista de ingrediente 600 de mililitri de apă, 400 de grame de zahăr, două mere mari, 3-4 batoane de scorţişoară şi câteva cuişoare. Dar, pe parcurs, s-au înfrăţit cu ele şi trei sferturi dintr-o portocală măricică şi o jumătate de linguriţă de scorţişoară praf.

Am pus merele spălate şi tăiate bucăţi să fiarbă în apa cu zahăr. Am adăugat şi portocala, curăţată de coajă şi tăiată bucăţi. Apoi am pus beţele de scorţişoară şi cuişoarele. Şi jumătate de linguriţă de scorţişoară praf. Şi au stat la fiert până a ieşit un fel de compot foarte concentrat şi dulce-dulce. Păcat că nu am găsit anason stelat, ar fi mers şi el în compania asta...

  

M-am gândit apoi că aş fi putut pune merele şi portocala în storcătorul de fructe, iar apoi să pun la fiert zahărul cu sucul de mere şi portocală, eventual cu adaos de apă sau rom. Rămâne să fac aşa data viitoare...

Strecurat, frumos ambalat şi cu etichetă personalizată, siropul a ajuns în ghete. (Hehe, nu a murdărit nimic, nici măcar galoşii...) Cu tot cu instrucţiuni de folosire de la "Moaşa Nicolae şi blogu' ei", pentru un băutor cu gât bolnav, care se tratează şi cu sirop îndoit "cu apă minerală la temperatura camerei".

Funny (Frosty) Break

Aproape uitasem că cel mai iscusit sculptor tot natura este. Mi-am adus aminte de asta abia când am văzut copacii îmbrăcați în dantele de chiciură.

Așa cum imaginația nu poate să-nfiripe vreodată povești pe măsura realității, nici omul, oricât de îndemânatic ori talentat ar fi, nu va concepe vreodată mai mult decât natura însăși poate naște.   

Săptămâna asta parcă a fost mai scurtă. De aceea, vă urez de pe acum week-end plăcut și călduros!