Se afișează postările cu eticheta sticla. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sticla. Afișați toate postările

marți, 9 octombrie 2012

Ce să NU faci când pui conserve pentru iarnă


Sursa: http://linsminis.blogspot.ro
Când cineva are o problemă și caută un răspuns, cel mai adesea primește zeci de sfaturi de la cunoscuți, rude, prieteni. Fiecare îi spune cum să facă să obțină ce vrea și unde să caute ce-i trebuie, condimentând adesea sfaturile cu experiențe personale reușite.
Ne pricepem toți nu doar la politică și fotbal, ci și la orice necesită clarificări și răspunsuri, transformându-ne în specialiști de ocazie, care știu cum să facă de toate.
Câți dintre noi află însă cum să NU comită greșeli? Câți dintre noi împărtășesc mai întâi experiențele negative, mânați filantropic de gândul că eșecul poate fi mai lesne evitat atunci când știi cum să NU faci un lucru?
Iar această idee se aplică fie că este vorba despre servicii medicale, îngrijirea grădinii, creșterea copilului ori - sau poate mai ales - gastronomie.

vineri, 1 octombrie 2010

Un sirop (nu foarte simplu) de cătină

Rețeta asta se numără printre acelea din care nu le voi folosi prea des, deși nu e chiar cea mai a naibii de preparat. De fapt, prepararea în sine nu e cine știe ce, dacă reușești să treci cu bine de proba de curățat bobițe de codițe. Iar bobițele astea chiar își iubesc la nebunie codițele, dacă judeci după cât de tare se țin unele de altele... Iar când credeam că am înfrânt, am încurcat vasele și am scăpat o mână de cătină virgină peste bobițele curățate.
Dar să revenim la obiectul principal al discuției, respectiv siropul de cătină (căci despre el este vorba), redenumit în familie drept ”sirop de putere din care bea Sportacus”, pentru că altfel nu am reușit să conving juniorul familiei de efectele benefice ale acestei băuturi. Nu am verificat dacă Sportacus - personajul acela cu echipament de Universitatea Craiova, care vine, marțea, cu Gazeta sporturilor - chiar bea așa ceva, dar sunt sigură că nu s-ar supăra să afle că i-am folosit notorietatea pentru a convinge un copil să mănânce sănătos.

Așadar, după ce am scăpat de codițe și crenguțe, am rămas cu jumătate de kilogram de cătină, pentru care am avut nevoie de 600 de grame de zahăr, o lămâie și o căniță de apă.

Din apă, zahăr și seama de lămâie puse la fiert am obținut un sirop, pe care l-am lăsat la răcit cât am spălat cătina și am zdrobit-o bine. În loc de zahăr poate fi folosită miere și se poate renunța la fierbere.

Am pus cătina zdrobită și siropul de zahăr cu lămâie împreună într-un vas, pe care l-am lăsat la temperatura camerei timp de patru zile, timp în care am amestecat din când în când. După acest interval, am strecurat compoziția, obținând în jur de 700 de mililitri de sirop dulce-acrișor, pe care l-am pus într-o sticlă, la rece.

E bun și dulce și foarte sățios, ca să nu mai spun de efectele sale terapeutice, dacă ne gândim că acest fruct conține de două ori mai multă vitamina C decât măceșul și de zece ori mai multă decât citricele. Amestecat cu apă minerală, rezultă o băutură bunicică.
Pentru mine, singura problemă rămasă nerezolvată privește o pungă de un kilogram de cătină pe care îmi fac curaj să o provoc la o nouă partidă de curățat de codițe. Poate iese totuși și o dulceață...

vineri, 3 septembrie 2010

Sterilizarea borcanelor pentru conserve

Condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească ambalajele pentru conserve este să păstreze nealterat gustul acestora pe toată durata conservării. Acest lucru depinde de două elemente: de cât de curat este recipientul în momentul în care este umplut și de închiderea lui ermetică, astfel încât aerul să nu pătrundă înăuntru.

Cele mai potrivit recipiente pentru păstrarea dulcețurilor, a compoturilor și a conservelor din legume și fructe sunt cele din sticlă, al căror capac este etanș, fie că este din metal ori tot din sticlă şi are garnituri (borcane Weck). Mai sunt folosite și recipiente din ceramică, plastic ori lemn, la păstrarea acelor conserve în a căror preparare contactul cu aerul este esențial. La murături, spre exemplu, păstrarea în butoaie de stejar influenţează gustul final, murăturile astfel puse la acrit fiind mult mai bune decât cele păstrate în borcane clasice ori în recipiente din plastic, chiar dacă acestea sunt bine opărite înainte.

Dar când este necesară sterilizarea borcanelor și sticlelor pentru conserve? Specialiştii americani (he he! pe bune că ei!) spun că sterilizarea recipientelor este necesară atunci când conservele sunt prelucrate termic mai puțin de zece minute și că se poate renunţa la ea atunci când conservele sunt supuse ulterior fierberii ori sterilizarii. În practică, s-a constatat că sterilizarea cu totul a conservelor poate fi înlocuită cu sterilizarea borcanelor, urmată de umplerea lor cu compoziția fierbinte. Mare parte din conservele astfel păstrate rezistă peste iarnă, deşi nu este clar dacă bacteriile sunt ucise în totalitate.

Înainte de a vă apuca de sterilizare, verificați ca fiecare borcan ori sticlă să aibă capacul și dopul potrivit, astfel încât aerul să nu poată pătrunde în recipiente şi să favorizeze alterarea conservelor.
O altă etapă esenţială este spălarea: sticlele, borcanele şi capacele lor se pun la înmuiat cu detergent de vase, în apă caldă, timp de câteva ore, astfel încât toate impurităţile să se dizolve şi să poată fi spălate cu uşurinţă. După ce se spală, se clătesc foarte bine, ultima apă fiind rece şi abia apoi se pun la sterilizat. Nu se renunţă la această operaţiune nici în cazul sterilizării în maşina de spălat vase, pentru că spălarea necesită detergent, în timp ce sterilizarea se face cu apă curată.

Poate cea mai cunoscută este sterilizarea prin fierbere a sticlelor, borcanelor și capacelor acestora în apă. Puneți apa la fiert, iar când începe să clocotească adăugați sticlele sau borcane, capacele lor și garniturile lor şi le lăsaţi acolo preţ de cinci minute. Borcanele pot fi puse în apă și de la început, caz în care se lasă 10 minute la fiert. Recipientele trebuie complet acoperite cu apă în timpul fierberii și e bine să nu se atingă între ele, pentru a nu se sparge. Pentru a le scoate din oală, folosiți coada unei linguri, apoi le puneți la scurs cu gura în jos, pe un prosop curat, pentru a le folosi în scurt timp. Dacă folosiți recipientele pentru a păstra alimente uscate, aveți grijă ca ele să fie foarte bine uscate.
Fierberea borcanelor poate fi făcută și în mașina de spălat vase, setată pe un program care folosește apă cât mai fierbinte. Nu adăugați detergent ori soluție de clătire în mașina de spălat vase, întrucât scopul este de a steriliza recipientele, iar resturile de soluții de spălare ori de clătire pot provoca alterarea conservelor.
Borcanele și sticlele mai pot fi sterilizate în cuptor electric sau alimentat cu gaz, care trebuie încins la 160-180 de grade Celsius (nu mai mult, ca să nu se spargă). Borcanele şi capacele se pun pe grătarele aragazului, cu un ziar sau un prosop de bucătărie sub ele, fără să se atingă și se țin la această temperatură timp de 20 de minute.
Sterilizarea în cuptorul cu microunde durează cel mai puțin (circa un minut) și este de preferat atunci când sunt necesare puține borcane. În acest caz, recipientele din sticlă se pun în cuptor bine spălate și ude, fiind sterilizate nu mai mult de un minut. Singura problemă în cazul acestei sterilizări este că nu pot fi tratate la fel și capacele lor, întrucât, fiind metalice, nu pot fi introduse în cuptorul cu microunde și atunci trebuie fierte separat.
Indiferent de modul în care sunt sterilizate, borcanele și sticlele pentru conserve se scot din aparatul de sterilizare în momentul în care sunt folosite, altfel se răcesc prea tare. Sticlele și borcanele nu se scot cu mâna goală, ci se folosește o lingură, o lavetă ori o mănușă protectoare. Este bine ca, de fiecare dată când aveți nevoie de astfel de recipiente, să sterilizați mai multe decât vă trebuie. În cazul în care aveți mai puține borcane decât necesarul, compoziția de conservat se va răci și va trebui sterilizată ulterior.

În recipientele fierbinți se pun întotdeauna doar conserve fierbinți, în timp ce în borcanele reci se pun compoziții reci, în caz contrar diferența de temperatură putând determina spargerea recipientului. În practică, există însă obiceiul de a pune un tacâm de inox sub borcanul în care se toarnă compoziţia fierbinte, pentru a preveni spargerea lui. Ceea ce nu se evită întotdeauna...
Capacele se pun imediat ce a fost pus conţinutul. Borcanul este bine închis în momentul în care, din cauza temperaturii ridicate din interior, s-a creat vacuum, iar mijlocul capacului s-a lăsat în jos.

Odată umplute borcanele se etichetează, pentru a şti ce este în fiecare din ele şi când anume a fost preparată compoziţia. Etichetarea este necesară mai ales când au fost preparate mai multe serii din acelaşi tip de conservă ori când conţinutul acestora este asemănător.

Dacă vreuna din conserve necesită condiţii speciale de păstrare ori consum, este bine ca acest lucru să fie precizat pe etichete.

joi, 17 iunie 2010

Marea borcăneală

Eram copil, la mama acasă, în vremea în care mă trezeau cu noaptea în cap niște strigăte miorlăite: ”Sticleeee, sticle goale cumpărăăăăm...” Aveam balconul plin de borcane și sticle comuniste și totuși niciodata nu le-am dat nimic. În schimb, toată sticlăraia aceea ne-a asigurat cu succes supraviețuirea în perioade tulburi, printr-o colaborare eficientă în sistem barter cu alimentara din colț.
Nu am mai auzit de vreo 20 de ani strigătul acela. A fost înlocuit cu altele (cum ar fi ”fier vechi cumpăăăăr...”), adaptate realităților sau, aș spune mai degraba, oportunităților imediate. Dar nici borcane și sticle goale nu am mai văzut adunate prin balcoane, așa cum erau cândva.
Faptul că m-am apucat de ”borcănit” (cum bine a spus o colegă, atunci când a aflat de noua mea pasiune pentru dulcețuri și alte bucătăreli de conservat) mi-a adus aminte cât de bine era să ai de unde alege un ambalaj ca lumea. Urăsc plasticul atunci când e vorba să depozitez alimente, iar oferta de sticle și borcane e oricum, numai variată nu. E plină piața de borcane, urâte și prea mari pentru ce aș vrea eu. Despre sticle nu vorbesc, pentru că nu există. Așa că visul meu să prepar oțeturi și uleiuri aromatizate în cantități mici și cu arome variate e la fel de palpabil cum e majorarea salariilor pentru bugetari.
Aaa, sigur că te poți orienta spre magazine de decorațiuni ori amenajări interioare, dacă simțul estetic chiar nu-ți dă pace. Găsești acolo borcane cu arc ori cu capace din sticlă și minunate sticle pictate, numai bune pentru sucuri și siropuri. Dai 10 lei pe sticlă și 8 lei pe cireșele din care faci sirop să umpli vreo două sticle. Un calcul simplu demonstrează că, decât să ambalezi siropurile și dulcețurile în sticlărie arătoasă, poți la fel de bine să-ți plătești contribuția la sistemul de pensii. Câștigul e cam același...
Aproape îmi pare rău după vremurile în care colecționam tot felul de prostii. Decât să fi strâns cu atâta sârg 300 de șervețele și vreo mie de timbre cu pisici, mai bine adunam borcănele și sticluțe, măcar aveam acum de unde alege.
Am refolosit cu încredere orice recipient suficient de mic și de simpatic să găzduiască o marinată ori o dulceață cu dichis. Mi-am revizuit lista de prieteni si am strâns subit și interesat relațiile cu oricine credeam că are vreo rezervă de sticle și borcane ascunse în balcon. Total insuficient!
Și atunci, aproape că mă întreb și eu, așa cu m-a întrebat la un moment dat fi-miu, cu inocența specifică vârstei: ”Mami, unde se duc sticlele și borcanele când se duc, de nu mai sunt?”