Cum vă spuneam şi ieri, în vacanţa asta de Crăciun, eu şi juniorul meu ne-am distrat făcând turtă dulce, după o reţetă combinată din ce am văzut la Teodora şi ce am văzut la Nicole. Mai exact, combinaţia de mirodenii este de la Nicole, eu pornind la preparat cu ingredientele şi în cantităţile date de Teodora. Dar, aşa cum s-a întâmplat cu tot ce am bucătărit în vacanţa asta, şi acum am avut surprize...
Prima problema a apărut la măcinatul cuişoarelor. Nu am maşină de măcinat cafea, blenderul nu merge pentru aşa ceva, aşa că am cumpărat o râşniţă de piper. Cum piperul e una şi cuişoarele altceva, am pisat întâi cuişoarele în mojar, apoi le-am pus la măcinat. Noroc că am avut un ajutor nepreţuit, dispus să îşi ocupe timpul cu râşnitul până am ajuns să am nevoie de mirodenii, altfel taare greu îmi era! E drept că nimic nu e gratis: am avut de strâns cuişoare măcinate de pe masă, de sub masă, de pe scaun, din papuci, din păr şi chiar şi din urechi. Restul era în castronel - aproape o linguriţă, adică cu o idee mai puţin decât îmi trebuia.
Am pus la topit o cană de zahăr, am adăugat cafeaua şi apoi a doua cană de zahăr, am lăsat puţin la răcit şi am adăugat laptele şi ce ştiam eu că mai era pe listă, apoi am trecut la făină. Mi se părea însă ciudată consistenţa aluatului: foarte lipicios şi sfărâmicios şi fără vreun gând să se lege...
...mă uit iar pe listă şi constat că uitasem să pun untul. Ok, acum se explică, îmi zic, dar îl punem şi pe ăsta, că nu am ajuns atât de departe încât să nu putem face "damage control". Pun untul într-un castronel, îl acopăr cu un şerveţel şi îl pun la încălzit la microunde, pentru 20 de secunde (aşa cum am procedat în multe alte situaţii), ca să îl adaug puţin încălzit, nu ca pe o bucată de banchiză. Cinci secunde mai târziu, untul bubuie în cuptor, aşa că a trebuit să îl culeg cu linguriţa de pe plafonul şi pereţii cuptorului.
Buuun, cucoană, azi nu ai noroc la bucătărit! Bine, nici cu o zi înainte nu am avut şi nici vreo trei zile după. După ce scap de depresie poate vă spun ce s-a întâmplat cu ceea ce ar fi trebuit să fie cozonac, dar asta e altă poveste...
Ca să revenim la păţania de faţă, am luat în serios avertismentul Teodorei legat de cantitatea de turtă dulce rezultată. Mă bucuram chiar că voi umple cele două cutii din tablă în care visez să ţin mereu ceva de ronţăit. Ce mi-a scăpat a fost partea legată de cantitatea de făină, în sensul că am avut o percepţie distorsionată asupra expresiei "făină cât cuprinde". După primul pachet de 1 kilogram de făină adăugat în compoziţie, am trecut la rezervele vecinilor, de unde am mai recoltat jumătate de pachet. Când mi-a fost clar că nici acesta nu-mi ajunge, am sacrificat jumătate din compoziţie şi am pus-o deoparte, iar în restul am adăugat făcina pe care o mai aveam şi am început să ne jucăm...
Odată joaca încheiată şi turta dulce coaptă, am pus-o la cutie (uraaa, am umplut cutiile de tablă!) şi am lăsat-o câteva zile, până ne-am făcut timp de colorat. Nu am acoperit-o cu nicio glazură, deşi aş fi vrut nişte colorant alimentar verde, pentru brăduţi. Am cumpărat nişte creioane alimentare (Dr.Oetker - 8 lei, patru culori) şi ne-a apucat de mâzgălit.
Povestea nu se termină aici însă. După Crăciun, mi-am adus aminte de aluatul din frigider şi am făcut încă un rând de turtă dulce. Am încălzit doar puţin aluatul, înainte de a-l modela. De data asta, nu m-am mai complicat cu forme de tăiat aluatul, ci am făcut biluţe pe care le-am turtit între palme. Nici de colorat nu le-am mai colorat: o mare parte au fost mâncate în stare brută de vecini, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa reţetei. De ce? Pentru că turta dulce iese exact aşa cum era cea pe care o mâncam atunci când eram copii. Ca să nu le stric visul, nu am mai spus nimic despre păţaniile mele din procesul de producţie. Până la urmă, se explică tot ce s-a întâmplat: niciun lucru bun nu iese fără eforturi, nu?
UPDATE: Pentru că această postare nu conţine chiar toată istoria, iar pictatul are şi el povestea lui, am arătat aici cum pot face mici minuni două mânuţe dibace, cu o tavă de turtă dulce şi patru creioane alimentare colorate. Aşadar... enjoy!
