Pui în cojocel cu susan

Cum vă spuneam, nu am să vă plictisesc cu banalele reţete de Crăciun cu care mi-am pierdut o parte din timp, săptămâna trecută. Dar voi face o excepţie de specificul blogului şi am să vă spun despre o minunată reţetă de care fac uz la Paşti, Crăciun ori cu alte ocazii deosebite, pentru că îmi place mult rezultatul. Şi nu numai mie...

Nu mai ţin minte de unde am aflat-o, ştiu doar că denumirea m-a amuzat de la început: pui în cojocel. De unde şi până unde cojocel? Pui, caşcaval, ciuperci, ceapă verde şi verdeaţă, puţin usturoi, toate într-o crustă de aluat spoit cu ou şi îmbrăcat apoi în susan...

Dar să recapitulăm: o caserolă de piept de pui dezosat, un pachet de aluat de foietaj, şase-şapte felii de caşcaval, 10-12 ciuperci proaspete mai măricele, o legătura de ceapă verde, una de verdeaţă, câţiva căţei de usturoi, o lingură de unt, câteva linguri de pesmet, condimente, un ou şi două linguri de susan.

Un caşcaval ca la ciobani acasă

Nu mi-am pus în gând să subminez autoritatea producătorilor de lactate, aşa cum nici cu producătorii de conserve nu am nimic, dar rămân la părerea mea că tot ceea ce produci în casă, cu mâna ta, este mai bun şi mai sănătos decât produsele din comerţ. De la această idee am plecat şi când am făcut caşcaval de casă. Reţeta nu era necunoscută pentru mine, am mai mâncat aşa ceva la socrii mei, de la care am şi preluat ideea.

Nu este chiar aşa de complicat: vă trebuie 1-1,5 litri de lapte, tot atâta brânză de vaci, un pachet de unt ori margarină (eu prefer untul slab), două ouă, un pic de sare şi un pic de bicarbonat. Este mai bun dacă aveţi ingrediente de ţară, dar şi cu cele găsite în comerţ tot obţineţi un caşcaval mai bun decât cel cumpărat. Nu am făcut un calcul, dar este posibil să fie şi mai ieftin...

Laptele se pune la fiert, iar când clocoteşte se adaugă brânza de vaci. Când a început să se brânzească totul, opriţi focul şi puneţi la scurs, într-o sită mare.

Nu lăsaţi să fiarbă cu totul, pentru că brânza se va întări prea tare şi vă va da de furcă mai târziu. (După etapa asta, m-am gândit că reţeta poate fi simplificată pornind de la început cu o cantitate mai mare de brânză de vaci şi fără lapte, dar nu am încercat încă aşa.)

După ce brânza s-a scurs, o amestecaţi cu ouăle bătute şi untul. Puteţi adăuga nuci sau verdeaţă, dar merge fără probleme şi simplu. Vă recomand să folosiţi un robot de bucătărie, ca să aveţi o compoziţie omogenă, dar şi ca să vă păstraţi forţele pentru etapa următoare.

Puneţi totul la foc viu şi amestecaţi într-una, ca să nu se lipească de cratiţă. Ca lup moralist ce mă aflu, eu m-am aventurat să fac totul manual, fără robot de bucătărie. Se vede că uitasem cât trebuie să dau din mâini să iasă caşcavalul cum trebuie...

Amestecaţi într-una, pe foc, până când compoziţia aduce a aluat, e moale şi cleioasă şi se întinde în şuviţe precum caşcavalul topit. Durează cam 10-15 minute, zic eu... Asta e singura operaţiune ceva mai dificilă, mai ales dacă lucraţi cu o cantitate măricică, aşa cum am făcut eu.

Când caşcavalul a ajuns la consistenţa de mai sus, răsturnaţi-l într-o cratiţă tapetată în folie din plastic. Am văzut, în unele reţete, recomandarea de a pune caşcavalul în cratiţă tapetată cu unt, dar cred că ceea ce aţi obţine ar fi o chestie mult prea grasă. Eu am folosit mereu folia din plastic, care s-a dovedit a fi utilă şi ulterior, preparatul păstrându-se în frigider fără probleme învelit în ea.

Lăsaţi caşcavalul la răcit o zi, înainte de a mânca din el. Ce obţineţi în final nu se poate să nu vă placă.

Dintr-un litru şi jumătate de lapte şi 1,5 kilograme de brânză de vaci, eu am obţinut o rotiţă cu diametrul de 25 de centimetri şi cu o grosime de şase centimetri. Pe măsurate! Sigur, ar fi fost ceva mai omogen, dacă aş fi pus totul în robot. Şi ar fi fost puţin mai tare, dacă nu aş fi fost mai preocupată mai mult de cei doi copii - unul de patru ani şi altul de 34 - care mi se încurcau printre picioare. Chiar şi aşa, nu a avut nimeni nimic de obiectat, dovadă fiind faptul că, trei zile mai târziu, mai aveam în frigider doar un sfert din rotiţă...

Marinată "vezi că ţi se strică în frigider"

Recunosc ca am preluat de la alţii conceptul "vezi că ţi se strică în frigider", adică ideea de a valorifica într-o mâncare diferite ingrediente rămase în frigider sau pe lângă, ca să nu ajungi să le arunci. (Mulţumesc, Mazi!) Eu însă nu am făcut omletă şi nici paste, ci am aplicat ideea făcând o marinată.

Am plecat de la faptul că mai aveam câteva măsline marinate şi o grămadă de ulei aromatizat deja, cu care nu aveam niciun plan imediat. Am mai descoperit în frigider vreo două bucăţi de brânză care riscau să rămână fete bătrâne, o coajă de caşcaval şi un ardei roşu mâncat pe jumătate. Am adăugat o ceapă roşie şi o crenguţă de cimbru proaspăt şi s-au adunat destule pentru o marinată. Cine se apucă de treabă de la zero - şi nu pornind, ca mine, de la rămăşiţele măslinelor marinate - are nevoie de un păhărel de ulei de măsline, pentru a acoperi ceea ce umple un borcan de 800 de grame.

Pentru a condimenta uleiul, pe care eu l-am avut gata pregătit, aveţi nevoie măcar de usturoi şi piper boabe, dar puteţi adăuga ce alte condimente mai doriţi, inclusiv ierburi uscate sau verzi )cimbru, busuioc, oregano sau chiar mentă). Condimentele pot fi puse întregi ori pot fi pisate împreună (accentuând astfel aromele) şi apoi amestecate cu uleiul de măsline. Eu am amestecat condimentele şi cu un pic de sare şi piper praf şi le-am presărat apoi peste bucăţile de brânză, caşcaval, ceapă şi ardei, în timp ce le-am pus în borcan, împreună cu măslinele, iar la final am turnat uleiul deasupra.

Ca să prindă ceva gust marinata asta, trebuie lăsată măcar vreo 10 zile la frigider. Nu faceţi cum am făcut noi cu un caşcaval marinat, pe care l-am atacat după şapte zile şi mă întreb şi acum ce gust ar fi avut dacă am mai fi avut puţină răbdare.

Despre gustul final, ce să zic... Caşcavalul şi brânza au luat aromă de legume, iar ceapa şi ardeiul izul de măsline. Am încercat şi uleiul cu o bucăţică de pâine şi pot să spune că e co-lo-sal... Marinata asta merge de minune cu pâine neagră şi cu nişte roşii mici şi dulci.

Mi-e clar: asta este marinata care-mi place cel mai mult, poate chiar mai mult decât cea de vinete.